Societate: Cum stau lucrurile cu Ora de Religie

CCR a luat o decizie cu privire la organizarea orei de Religie, prin care se impune celor care doresc să primească educație religioasă în școală să solicite explicit acest lucru.
Argumentația CCR pleacă de la premisa că punctul neutru este situat la atitudinea "nici o religie" de unde se crează opțiunile.
De fapt, punctul neutru nu există, fiindcă poziția "nici o religie" este confiscată ideologic de mult timp. În istoria noastră recentă, comuniștii români au avut exact această poziție, prin care statul nu a susținut nici o religie dar prin articolul 17 din Constituția Republicii Socialiste România se garanta că nu există nici o îngrădire de drepturi pe baze religioase, de asemenea prin articolul 30 din aceiași CRSR garantează libertatea conștiinței, funcționarea cultelor religioase și învățămîntul religios.
În același articol se precizează limpede că:

"Școala este despărțită de biserică. Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține alte instituții de învățămînt decît școli speciale pentru pregătirea personalului de cult."

Prin cele de mai sus demonstrez că poziția așa zis neutră a statului în ce privește educatia religioasă este greșit identificată ca fiind nesusținerea vreunui cult ori confesiune si că această pozitie este una în mod istoric doctrinară și în mod politic ideologică. 

Singura poziție corectă este cea democratică iar poporul a susținut prin vot articolul din Constituția post-comunistă prin care statul își asumă organizarea educației religioase și nu specifică despărțirea școlii de biserică, anume:

"Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege."

Articolul 32-(7) nu folosește expresia "organizat la cerere" iar noi am votat faptul că statul organizează potrivit legii, în cazul acesta a Legii Educației. Am votat că face aceasta în mod activ în spiritul declarat în același document în care spune cu referire la românii din străinătate, în articolul 7 că:

"Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt."

Prin acest articol, în Constituția în vigoare, se precizează două lucruri pe care CCR nu avea dreptul să le ignore: 

1. Că statul numește între atributele identității nationale și pe cel religios pe lîngă: etnic, cultural și lingvistic;
2. Că, pentru românii din afara granițelor țării, statul sprijină și acționează pentru conservarea acestor atribute ale identității religioase.

Așadar, decizia CCR s-a făcut interpretînd actuala Constituție în prismă ideologică, pornind de la o premisă nestipulată în actuala Constitutie dar prezentă în Constituția Republicii Socialiste România și anume că "școala este despărțita de biserică" și ca România este un stat secular.

Doar o persoană foarte naivă sau una fără minimă educație civilă nu realizează că nicăieri în Constituția actuală România nu se definește ca stat secular ci dimpotrivă, recunoscînd ca ideologică această poziție o adoptă pe cea mai corectă, anume pe aceea care, în conformitate cu recensămintele de stat indică majoritatea absolută a românilor religioși (indiferent de religia lor). 

De altfel o Constituție care ar fi atacat atributul religios al identității românilor cînd încă memoria crimelor socialiștilor împotriva noastră, a celor religioși, era încă vie si nu paralizată ca acum, nu ar fi fost niciodată votată.

Statul nu poate avea doua atitudini față de identitatea națională, una pentru românii de acasă în care organizează doar la cerere învățămîntul religios și una activă, prin care sprijină și actionează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimare identității naționale a românilor din afara țării. Iar specificarea dezvoltării identității religioase presupune că statul acționează prin educație, inclusiv educatie religioasă.

Așadar avem de a face cu un reviriment al abuzurilor socialiste pe pretextul asigurării unui climat neutru. Ultimul stat român în care legiuitorul a "asigurat" neutralitatea religioasă și a despărțit școala de biserică este cel socialist care vreme de 42 de ani a ucis, martirizat si prigonit persoanele religioase.

De aceea CCR prin Decizia-306-2012 a respins ca neconstituțional demersul similar anterior luînd în 2014 o poziție contrarătrădînd românilor faptul că puterea legiuitoare din România, fie este incompetentă, fie este vîndută, fie este activ ideologică.

Acestea fiind spuse am demostrat în ce spirit s-a făcut decizia Curtii Constitutionale din 12 noiembrie 2014 și putem vedea care este soluția noastră.

Întotdeauna prigonitorii ortodoxiei românești uită ca forța noastră se manifestă cel mai bine în mediu ostil. În primul rînd pentru ca astfel, nefiind oportunități de putere și de îmbogățire, Biserica scapă de oportuniștii care o invadează în vremuri pașnice și o fac de rușine. 

Așadar, privind decizia CCR ca un abuz de tip socialist, noi ar trebui să ne bucură și să le facem surpriza demostrării forței sociale pe care o putem pune în mișcare. Această forță îi deranjează pe mulți politicieni, de aceea încearcă fie ca prin diferite forme de mită sau șantaj să o cumpere, fie să o slăbească prin presă și prin abuzuri precum cel dezbătut aici.

Pentru noi, însă, mai importantă decît oportunitatea de a releva statului forța socială a Bisericii, este oportunitatea de a mărturisi.

Într-adevăr, prin acestă decizie CCR dă ocazia fiecărui ortodox din țară să mărturisească în scris credința sa și să depună fiecare familie ortodoxă această mărturisire, sub formă de cerere, pentru copii săi.

Fiecare parohie ar trebui să pună la dispoziția tuturor enoriașilor formulare de cerere imprimate ca să înlesnească procesul acesta.Fiecare familie ortodoxă ar trbui sa multiplice aceste formulare și să le dea fiecărui prieten care are copii la școală și să explice fiecăruia ce moment frumos este acesta pentru Biserică. 

Iar această acțiune a Bisericii Ortodoxe ar trebui copiată de fiecare cult și confesiune religioasă pentru că, desi această decizie pare sa lovească cel mai tare în ortodoxie, lovește în toate persoanele religioase din România. 

O asemenea conlucrare este adevăratul ecumenism, nu cel de cocktailuri doctrinare, pentru ca această colaborare învață reprezentanții religiilor să lucreze împreună, în interes comun, fără teama de a-și aduce atingere specificului religios. Totodată o asemenea acțiune unită crește fiecăruia respectul pentru cel de lîngă, dar care are alte convingeri religioase.

Manifest ortodox împotriva statului abuziv

λεγει αυτω ο πιλατος τι
εστιν αληθεια και τουτο
 ειπων παλιν εξηλθεν προς
 τους ιουδαιους και λεγει
αυτοις εγω ουδεμιαν
αιτιαν ευρισκω εν αυτω

Statul abuziv își are originea în iad. El este păcătuirea dusă la nivel de artă politică. Este expresia cea mai concretă a luptei împotriva lui Dumnezeu. Nu vă lăsați păcaliți, nu este statul comunist, nu este statul militar, nu este cel teocratic, nu este cel cezaro-papist și nici cel capitalist ori corporatist. 

Este doar atît: statul abuziv.
Pentru noi, ortodocșii, trebuie să fie limpede că lipsa trăirii credinței noastre în gesturile mărunte duce la lipsa lui Dumnezeu din societate și că aceasta face loc abuzului. Păcatul îi învață pe cei robiți de el și vrăjiți de patimi, dintre care cele mai vizibile sînt: slava deșartă, mîndria, iubirea de bani și averi, să se folosească de orice doctrină le justifică atitudinile și le susține demersul. Așa se face că unii îmbrătișează credința pentru a exploata oportunități și adesea au succes ajungînd să conducă diferite comunitați de credință. Nu contează că sînt creștini sau altceva. Pot fi musulmani sau budiști. 

Aceștia au o singură religie și aceea are o singură poruncă: a nu leapăda păcatul. 

Ei se află acolo pentru oportunități și satisfacere nu pentru slujirea religioasă. 

Îi identificăm adesea: preoți, protopopi, episcopi, pastori, predicatori sau muftii și imami, ori rabini sau guru. 

Cînd se amestecă în politică, asemenea oameni devin periculoși, cînd au brațe înarmate în ascultarea lor devin cu adevărat abuzivi. 

Unii o iau pe scurtătura religioasă și fără a se mai complica în vreun fel pentru a obține o poziție clericală vor doar influența de tip clerical.

 Aceștia țin discursuri și conferințe, seminarii, siteuri și forumuri, publică articole și cărți doar pentru a conjuga influența religioasă la politică și amîndouă la ambițiile pătimașe. Aceștia sînt de asemenea promotorii abuzului. Devin jurnaliști, lideri de opinie, avocati, judecători, primari sau președinti de țară. 

Nu contează, singurul lor meșteșug adevărat este de a sluji patimilor personale.

Alții se folosesc de influența cîștigată pe motiv religios prin negarea religiei. 

Aceștia creează, promovează și exploatează nemulțumiri legate de imoralitatea celor religioși, de fapt îi identifică atent pe nemernicii descriși anterior, pentru a cîștiga influență politică precum și pentru a-și justifica și satisface propriile patimi.

Pot fi comuniști sau corporatiști, tot același aluat, disocierea dintre ei se face doar în privința metodei prin care abuzează poporul. Și unii și alții susțin că sînt democratici. Se acuză reciproc că impun o iluzorie democrație dar au instaurat un de facto un stat abuziv în care cetățeanul este lipsit de drepturi și de putere. O apă și un pămînt. Slujitori ai iadului toți aflați în război cu binele lumii pentru a-și cîștiga falsul lor bine individual.
Părinții primului mileniu al Bisericii știu asta. Nu se lasă amăgiți de chipurile înșelătoare ale pătimașilor aflați în dregătorii și tronuri. Au luptat cu aceștia învățînd poporul să învingă păcatul. Un popor păcătos este unul usor de condus, e ca un animal dresat să primească recompensa. Vorbim de un dresaj simplist rezumat în expresia "faci ce-ți cer - ai recompensă, nu faci - ai pedeapsă".
Acest tip de popor are nevoie de stat pentru orice. 

Sărăcia aproapelui este treaba statului, siguranța străzii este treaba statului, siguranța cetății și a granițelor este treaba statului, apa - caldă ori rece - este treaba statului. Totul de la artificii la moarte devine treaba statului.
Poporul înrobit de păcat trăiește la nivel de resursă de stat. E o formă de energie regenerabilă care are ca unitate de măsură internatională omul. În statul abuziv nu este nevoie de idealuri și de spiritualitate, este nevoie de o cultură a resursei care să optimizeze metodele de exploatare și să mențină resursa la parametri optimi.
În statul abuziv este nevoie de opinie doar pentru a menține cele menționate mai sus: metodele de exploatare și parametrii.
Orice altă opinie precum și orice demers cultural sau spiritual care ar putea genera opinii altenative ori divergente reprezintă un pericol.
De aceea nu este dorit creștinismul ortodox. 

Pentru că, deși este trăit superficial de sute de milioane de oameni poate produce cîteva sute de mii de oameni care nu au nevoie de stat să le sustină traiul fiindca se hrănesc frugal, se îmbracă sobru și nu risipesc, nu au nevoie de stat pentru a-l ajuta pe aproapele fiindcă o fac ei în mod loial, integral pe termen lung și cu relflexe în veșnicie, nu au nevoie de stat să-i apere de hoții de găinii fiindcă ei prin aceste întîmplări îi găsesc pe cei care au nevoie de supă pe masă, nu au nevoie de NATO sa-i apere de ruși, fiindcă ei țin la mare preț rezistența antiotomană a strămosilor și pe sfinții din închisori care au învins comunismul, nu au nevoie de armata rusă să-i apere de homosexuali și de legile libidinoase ale Occidentului fiindcă ei înving homosexualitatea iubind homosexualii mai presus de orice drept pămîntesc. 

Pe ei îi urăsc activiștii LGBT pentru că sînt iubiți de cei pe care activiștii pretind că-i reprezintă. Dar ei nu trăiesc din imaginea homosexualității ci umăr la umăr, genunchi lîngă genunchi cu homosexuali, lesbiene, curvari si curve care vor să știe cum să caute binele si fericirea.
Nu există un grup subversiv mai periculos decît acesta care denunță statul abuziv sub orice formă se ascunde.
Acest grup are toate resursele care-i permit să rămînă o forță ce nu poate fi neglijată: are doctrină, are vechime, a învins orînduiri si le-a impus respectul, își poate asuma tronul imperial si se poate ascunde în peșteri. Dacă e liber, e periculos, dacă e în temniță e și mai periculos, dacă adepții sînt executați devine implacabil.
Dacă adepții sînt denigrați și compromiși atragi atenția asupra lor și îl ajuți să facă noi adepți.
Dacă sînt chemati la banchetul mitelor, nu vin, dacă se încearcă înfometarea lor, se bucură că le facilitezi demersul ascetic. Cine îi denigrează devine  penibil prin alăturare, cine îi laudă devine penibil pentru că laudă ceea ce nu trăiește.
Cine îi cenzurează descoperă că îi ajută să cîștige un public loial care soarbe învațătura cu intensitate.
Cine le deformează mesajul se desconspiră ca robi al nemerniciei și le consolidează mesajul.
Oricine poate deveni membru celui mai noncofnormist și puternic grup din istoria umanitații. Accesul este public, toți sîntm chemați, inițierea este însă personală.
Ei sînt peste tot iar în cărțile Părinților primului mileniu al Bisericii se găsesc indicațiile concrete pentru a te alătura lor. Sînt acolo, la ascunse la vedere.
Să ne vedem cu bine!