Sfîntul Teolipt al Filadelfiei- Despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos (IX)

9. Să nu părăsești rugăciunea din grija neputinței nici măcar o singură zi pînă ce mai răsufli, ci auzi pe cel ce zice : "Cînd sunt slab, atunci sunt tare" (2 Cor. XII, 10). Caci făcînd așa, te vei folosi mai mult si rugaciunea te va ridica îndată, cu împreuna-lucrare a harului. Fiindcă unde este mîngîierea Duhului, neputința si trîndăvia nu rămîn.(1)

Cugetare:

• Uneori credem că există situații în care nu putem să ne rugăm. 
  
  
• Cele mai des întîlnite sînt: nu am starea cuvenită, sînt prea nervos/nervoasă, tocmai am păcătuit, sînt obosit, nu mă pot concentra, nu am condițiile necesare, sînt bolnav și nu pot să mă ridic pentru îngenunchieri ori metanii, nu am carte după care să citesc, vreau altă rugăciune decît cea primită de la duhovnic și nu mă regăsesc în canon, sau îmi stabilesc angajamente mari, mai severe decît posibile  și neîmplinindu-le de repetate ori sînt dezamăgit și altele asemenea. 
  
  
• Poate că uneori am decis că mă rog mai tîrziu în aceeași zi sau în următoarea.
  
  
• Poate uneori multele pagini de citit nu ar putea fi parcurse din motive reale și întemeiate
  
  
• Dar rugăciunea mea scurtă ar trebui să constituie fundalul conștiinței mele, fie ea simplul „Doamne miluiește!” fie „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa!”- după cum îmi este canonul.
  
  
• Înșelăciunea în care pot să cad este dată de neliniștea intensă, umbrită de dispreț de sine, că nu am făcut ceea ce era posibil să pot citi rugăciunile, motiv pentru care mă demobilizez într-atît încît slăbesc sau chiar încetez să fac rugăciunea perseverentă (numită așa de noi pînă ajunge rugăciune neîncetată).
  
  
• Însă cînd eu slăbesc sub asaltul obositor al lumii si al deficiențelor mele, îmi slăbește și capacitatea de a bloca lucrarea harului asupra mea prin ideile, conceptele și opiniile mele.
  
  
• De aceea spune Sf. Apostol că de fapt sînt tare fiind slab.
  
  
• Versetul citat (2Cor. 12,10) este așa:
  
  „ De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.”
  
  
• Cînd sînt sleit de slăbiciunea trupui, necazurile vieții, oboselile și anxietățile profesiei, efectele politicii asupra vieții mele, prigoana oamenilor răi și a incompetenților atunci fundalul rugăciunii scurte se apropie de prim-planul duhovnicesc. Susține ferm atît planul emoțional cît și cel rațional, adică afectele și emoțiile, respectiv noemele și intelectul meu.
  
  
• Asta, desigur, dacă am înălțat și consolidat anterior acest fundal, altfel e necesar să ne străduim ceva mai intens, dar fără ca astfel să fim lipsiți de beneficiile rugăciunii.
  
  
• Chiar și cînd fundalul acesta al rugăciunii este neclintit avem nevoie de mișcarea voinței, de străduință.
  
  
• Aceasta este caracteristica ortodoxiei: „împreună-lucrarea harului”.
  
  
• Harul dizolvă puterile neputințelor și ale lenii fără ca prin aceasta, în mod obligatoriu, să modifice circumstanțele lumești.

______________

1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 73

Avva Ioan Casian - Despre trîndăvie

    A şasea luptă o avem împotriva duhului trîndăviei, care e înjugat cu duhul întristării şi lucrează împreună. Cumplit şi apăsător e acest drac şi neîncetat războieşte pe monahi. El cade pe la al şaselea ceas peste monah, pricinuindu-i moleşală, întristare şi scârbă chiar şi faţă de locul unde se află şi de fraţii cu cari petrece, ba şi faţă de orice lucrare şi de însăşi citirea dumnezeieştilor Scripturi. Îi pune în minte şi gînduri de mutare, şoptindu-i că de nu se va muta într'alte locuri, deşartă îi va fi toată vremea şi osteneala. Pe lângă acestea mai stîrneşte şi foame într-însul pe la al şaselea ceas, cîtă nu i s-ar fi întâmplat chiar după un post de trei zile, sau după un drum foarte îndelungat, sau după o osteneală grea. Apoi îi pune în minte gândul că nu va putea scăpa de boala şi greutatea aceasta în niciun chip altfel, fără numai de va ieşi des şi se va duce pe la fraţi, dându-i ca motiv folosul sau cercetarea celor neputincioşi. Iar dacă nu-l poate înşela numai cu acestea, îl scufundă în somn greu şi se năpusteşte şi mai furios asupra lui, neputînd fi alungat într-alt fel, fără numai prin rugăciune, prin reţinerea de la vorbe deşarte, prin cugetarea la cuvintele dumnezeieşti şi prin răbdarea în ispite. De nu va găsi însă pe monah îmbrăcat cu aceste arme, îl va săgeta cu săgeţile sale şi-l va face nestatornic, împrăştiat şi leneş, îndemnându-l să colinde mănăstiri multe şi să nu se îngrijească de nimic altceva, fără numai să afle unde se fac mâncări şi băuturi mai bune. Căci nimic nu-şi năluceşte mintea leneşului decât gânduri ca acestea. Prin acestea îl încîlceşte apoi cu lucruri lumeşti şi puţin câte puţin îl atrage în îndeletniciri vătămătoare, până ce îl scoate cu totul şi din cinul monahicesc. 

    Ştiind dumnezeiescul Apostol că această boală e foarte grea şi ca un doctor iscusit vrînd s-o smulgă din sufletele noastre din rădăcini, arată mai ales pricinile din care se naşte, zicînd: „Vă poruncim vouă fraţilor, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de tot fratele care umblă fără de rânduială şi nu după predania care aţi luat de la noi. Că înşivă ştiţi cum trebuie să urmaţi nouă, că noi n-am umblat fără de rânduială între voi, nici am mîncat de la cineva pîine în dar, ci cu osteneală şi trudă lucrînd zi şi noapte, ca să nu îngreunăm pe nimeni dintre voi. Nu doar că n-am fi avut dreptul, ci ca pe noi să ne aveţi pildă spre a urma nouă. Cînd ne aflam la voi acestea vă porunceam, că dacă cineva nu lucrează, nici să nu mănânce. Auzim că sunt unii dintre voi, cari umblă fără rînduială nimica lucrînd ci iscodind. Unora ca acestora le poruncim şi-i rugăm întru Hristos Iisus, ca întru linişte lucrînd să mănânce pîinea lor". Să luăm aminte cât de lămurit ne arată Apostolul pricinile trândăviei, când numeşte „fără de rînduială" pe cei ce nu lucrează, dezvăluind prin acest singur cuvânt multele lor păcate. Căci cel fără de rînduială este şi fără de evlavie şi obraznic în cuvinte şi gata spre batjocură, de aceea şi incapabil de linişte şi rob trîndăviei. Drept aceea porunceşte tuturor să se depărteze de ei, ferindu-se ca de ciumă. Apoi zice: „Şi nu după predania, care aţi luat de la noi", arătînd prin cuvintele acestea că aceia sunt mîndri si dispreţuitori şi desfac predaniile apostolice. Şi iarăşi zice: „în dar n-am mîncat pîine de la nimeni, ci cu osteneală şi trudă, lucrînd zi şi noapte". Învăţătorul neamurilor, propovăduitorul Evangheliei, cel răpit până la al treilea cer, cel ce zice că Domnul a poruncit ca cei ce vestesc Evanghelia, din Evanghelie să trăiască, lucrează cu osteneală şi trudă zi şi noapte spre a nu îngreuia pe nimeni. Atunci cum ne vom lenevi noi la lucru şi vom căuta odihnă trupească, odată ce nu ni s-a încredinţat nici propovăduirea Evangheliei, nici grija bisericilor, ci numai purtarea de grijă a sufletului nostru? Apoi arătînd şi mai lămurit vătămarea ce se naşte din şederea fără lucru, adaugă: „nimica lucrînd, ci iscodind". Căci din şederea fără lucru iese iscodirea şi din iscodire neorînduiala şi din neorînduială tot păcatul.

    Arătîndu-le apoi şi tămăduirea, zice: „Iar unora ca acestora le poruncim ca întru linişte lucrînd să-şi mănînce pîinea lor". Pe urmă le spune într-un chip şi mai dojenitor: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce". De aceste porunci apostoleşti fiind învăţaţi Sfinţii Părinţi cei din Egipt, nu îngăduie nicio vreme în care monahii să rămână fără lucru, mai ales cei tineri, ştiind că prin răbdarea lucrului alungă trîndăvia, îşi dobândesc hrana şi ajută celor lipsiţi. Căci nu lucrează numai pentru trebuinţele lor, ci din prisos dau şi străinilor, săracilor şi celor din închisori, crezând că o atare facere de bine este o jertfă sfântă şi bine primită la Dumnezeu. Încă zic Părinţii şi aceasta: că cel ce lucrează, e războit adesea numai de un drac şi numai de acela e năcăjit, pe cînd cel ce nu lucrează, de nenumărate duhuri este robit. Pe lîngă acestea, bine este să aducem şi un cuvânt al lui Avva Moisi, cel mai cercat dintre Părinţi, pe care l-a zis către mine. Căci şezînd eu putină vreme în pustie, am fost supărat de trîndăvie şi m-am dus la dînsul şi am zis: „Ieri fiind cumplit supărat de trîndăvie şi slăbind foarte, nu m-aş fi izbăvit de ea, de nu m-aş fi dus la Avva Pavel". Şi mi-a răspuns la aceasta Avva Moisi şi a zis: „Să ştii că nu te-ai izbăvit de ea, ci şi mai mult te-ai dat prins şi rob. Deci să ştii că mai greu te va lupta, ca pe unul ce calci rînduiala, dacă nu te vei strădui de acum înainte să o birui cu răbdarea, cu rugăciunea şi cu lucrul mâinilor".(1)

Cugetare:

• Trîndăvia este asociată cu întristarea și se folosește de demoralizare pentru a justifica lenea de a trece la îndreptare. Stîrnește disprețul pentru situația actuală, semeni și pentru viața însăși și generează visări cu privire la schimbări care, ne închipuim noi, ne-ar face să sporim. De aceea ne aventurăm în acțiuni părut nobile care nu sînt decît pretexte de îndepărtare de lucrare profundă. 
  
  
• Pentru că nu ne satisface nici o acțiune, devenim nestatornici și fără de rînduială.
  
  
• Dă demotivare, confuzie și somnolență cînd ar trebui să fim activi.
  
  
• Fiind nestatornici ne găsim amestecați în tot felul de prilejuri în care adunăm informații pe care le folosim în bîrfirea și defăimarea semenilor. 
  
  
• Prevenirea atacului se face prin rugăciune, refuzul ispitei de a vorbi deșertăciuni, lecturi și meditații duhovnicești și tăria în ispite.
  
  
• O viață activă în cele duhovnicești și în lucrul încredințat nouă este în putere să combată lenea și întristarea. Rodul muncii noastre să ne solicite atenția și efortul iar dacă roadele ei depășesc nevoile noastre să dăm celor lipsiți nu să ne cîștigăm timp de lenevire. Lucrul mîinilor este recomandat în cele mai multe situații, mai ales celor tineri.

___________________

1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 116 - 118