Ilie Ecdicul - Capete morale (VIII)

 

22. Sufletul împrejmuit de virtuțile pomenite, își are cetățenia sa, care este răbdarea, neclintită de ispite. ”Întru răbdarea voastră veți dobîndi sufletele voastre”, zice Scriptura. Dar dacă lucrurile stau altfel, se clatină în tremurături de spaimă, chiar la zgomotele de departe, întocmai ca o cetate fără ziduri.

23. Nu toți cît sunt pretutindeni în ale cuvîntului, sunt și în ale gîndului. Nici toți cît sunt în ale gîndului, se vor afla și în ale simțirii din afară. Căci deși pe toți îi are birnici simțirea, dar nu toți îi plătesc la fel birul. Din simplitate cei mai mulți nu știu să o cinstească așa cum cere ea.(1)

Cugetare:

Detalieri la paragraful 22:

• Rînduiala  și postirea facilitează practicarea virtuților. Acest ansamblu dă sens vieții. Aduce bucurie în viață.
• O viață cu sens, dusă în bucurie, este o viață întărită în fața asaltului necazurilor. Are cum să întărească prin răbdare pe care o trăiesc. 
• Devine greu de cucerit de frici și temeri ca o cetate întărită. 
• Motivele care pot aduce în viețile noastre întristări, supărări, certuri, dezbinări, nefericire sînt susținute de frici. Cei care trăiesc vieți lipsite de  sens și bucurie tremură de teamă înaintea unor lucruri care nu pot atinge practicanții virtuților. Cei fără rînduială și fără trăirea practică a ortodoxie dau putere amenințărilor fără substanță și trăiesc terorizați de această putere.
• De aceea scrie „se clatină în tremurături de spaimă, chiar la zgomotele de departe, întocmai ca o cetate fără ziduri”

Detalieri la paragraful 23:

• Nu înseamnă că dacă am vorbirea măsurată, bine manierată și cumpătătă sînt virtuos și la nivelul gîndurilor. Asemenea și chiar dacă la nivelul gîndurilor avem prudența de a fi cumpătați, se poate să nu dăm cinstea care trebuie dată simțirii.
• Să ne amintim că prin simțuri comunicăm cu lumea și simțirea noastră, odată recalibrată prin despătimire și luminare, este capabilă să constituie parte semnificativă din lucrarea de restaurare a Creației.

_____________ 1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 284

Ilie Ecdicul - Capete morale (V)

 

16. Cel ce nu-și vatămă sufletul prin fapte, încă nu și-l păstrează neîntinat și prin cuvinte. Nici cel ce-l păzește de acestea, nu e sigur că nu l-a întinat prin gînduri. Căci păcătuirea este întreită.

17. Nu vei putea să vezi fața virtuții, pînă mai cugeți cu plăcere la cea a păcatului. Iar urîtă îți va părea a doua, cînd vei pofti gustarea celei dintîi și vei înstrăina vederea chipul acesteia.

Cugetare:

Detalieri la paragraful 16:

• Prin gînduri, cuvinte și fapte mișcăm rațiunile și relațiile noastre cu semenii, ce ceea ce ne înconjoară și cu înțelesurile nevăzute sau abstracte.
  
  
• Nu este îndeajuns pentru omul ortodox să se abțină de la fapte păcătoase pentru ca să nu fie rănit, și nici dacă se abține de la cuvinte sau gînduri rele. Cînd vorbim despre sceastă abținere menționăm că nu este o amînare a izbucnirii în păcat ci este o creștere peste limitările impuse de acesta.
  
  
• O creștere deplină cuprinde toate aspectele importante. În cazul creșterii duhovnicești scăderea fie și numai dintr-un aspect este dezastroasă. Nu pot face perechi de cîte două gînduri și cuvinte bune, dar paștrînd faptele bune, sau  cuvinte și fapte rele dar păstrînd gînduri bune și altele asemenea. Este necesar să le fac pe toate bune. Gînduri bune care să aducă după ele cuvinte bune și acestea să mă susțină în făptuiri bune.

Detalieri la paragraful 17.

• Cîtă vreme cochetăm cu plăcerile decurse din păcătuire nu avem capacitatea de a sesiza, deci nici de a înțelege cum arată virtutea și ce implică ea. 
  
  
• Cum să practicăm bucuroși virtutea dacă ea ne lipsește de plăcerile care însoțesc păcătuirea?
  
  
• Cum să fim creștini luminoși și bucuroși dacă noi tînjim după desfătările gustate prin păcătuire?
  
  
• Dacă purtăm în noi aceste tînjiri și în clipa morții, cum am putea accepta fericirea veșnică de vreme ce aceasta ne desparte pentru totdeauna de plăcerile păcatului, plăceri pe care noi, cu perseverență le-am considerat a fi fericire?
  
  
• În acest fel, cultivînd cu perseverență și în deplină libertate legătura cu păcatul prin confuzia plăcerii cu fericirea creștem în noi iadul pînă îl înveșnicim.

__________________

1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 283