Rușinea de Cer

Înțelepciunea bătrînească povestește o pildă despre un om care mergînd pe țarină (cîmp) vede un sac plin cu de toate. Poftindu-se la el, omul s-a uitat în sțînga, apoi în dreapta, înainte, în spate și dacă a crezut că nu-l vede nimeni s-a aplecat să-l salte în spate. Alunecînd sub greutatea sacului, omul se pomeni trîntit pe spate și cu fața la cer. Atunci și-a dat sema că spre Cer a fost singurul loc unde nu s-a uitat și, rușinat de faptul că-l vede Cerul, a lăsat sacul cum l-a găsit și a plecat smerit spre casă.

Noi, azi, între timp am pierdut rușinea de ochii Cerului, dar uneori, ne amintim că ne pot vedea alții cînd facem rele. E bună și rușinea de om, poate crește din ea rușinea de Cer.