Se afișează postările cu eticheta simțuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta simțuri. Afișați toate postările

joi, iulie 08, 2021

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (IV)

 





4. Căci El a tăiat cel dintâi calea acesteia (filosofiei) cu viața Sa, arătîndu-ne o vieţuire curată şi ţinîndu-Şi pururea sufletul mai presus de patimile trupeşti, iar mai pe urmă neprețuindu-l nici pe acesta, cînd mântuirea oamenilor plănuită de El I-a cerut moartea. 

El a învăţat prin acestea că cel ce şi-a ales să filosofeze drept trebuie să lepede toate cele plăcute ale vieţii şi să stăpînească cu putere peste osteneli şi patimi, neprețuind trupul, ba să nu mai aibă nici sufletul în cinste (Fapte 20,24) ci şi pe acesta să fie gata să-l dea, cînd ar trebui să-l lepede pentru dovedirea virtuţii. 

Iar această purtare, preluînd-o, au imitat-o Sfinţii Apostoli, lepădîndu-se de viață, îndată ce au fost chemaţi; şi părăsind ţară, neam şi tot ce aveau, s-au strămutat îndată la viaţa aspră şi ostenitoare, trecînd prin toate greutăţile. 

Strîmtoraţi, necăjiţi, prigoniţi, petrecînd în sărăcie, lipsiţi şi de cele mai trebuincioase ale vieţii, mai pe urmă au înfruntat chiar şi moartea, urmînd întru toate Învăţătorului şi lăsîndu-ne prin viaţa lor chipul celei mai bune purtări.(Evr 11,37) 

Dar deoarece creştinii, care toţi sunt datori să-şi zugrăvească viaţa lor după acest chip, sau n-au vrut, sau au slăbit in voinţa de a-l imita, au rămas numai puțini care au putut să se ridice mai presus de turburările lumeşti şi să fugă de zarva oraşelor.

Aceştia, ieşind afară din învălmăşeală, au îmbrăţişat viaţa singuratică, făcîndu-se icoana virtuţii apostolice. 

În loc de cîştiguri, ei au ales sărăcia pentru a nu fi împrăştiaţi; în loc de hrană măestrit gătită, au preţuit mai mult pe cea simplă, din pricina răscolirii patimilor, împlinind trebuinţa trupului cu hrana întîmplătoare. Dispreţuind veştmintele moi şi peste trebuinţă, ca pe-o născocire a moleşirii omeneşti, s-au folosit de îmbrăcăminte simplă şi nebătătoare la ochi atîta cît era de neapărată nevoie pentru trup. 

Socotind că e lucru neînţelept ca, părăsind grija celor cereşti, să-şi ocupe mintea cu cele de jos şi cu cele proprii dobitoacelor, n-au cunoscut lumea, fiind în afară de patimile omeneşti. Nu era între ei vreunul care să aibă mai multe decît altul, şi vreunul care să aibă mai puţine decât celalalt, vreunul care să judece şi vreunul care să fie judecat.

5. Căci fiecare avea ca judecător nepărtinitor conştiinţa sa. Nu era unul bogat, iar altul sărac, nici nu se sfîrşea unul de foame, ca altul să se spargă de sătul; căci dărnicia celor ce aveau de prisos împlinea trebuinţa celor lipsiţi.

Erau toţi deopotrivă şi aveau aceleaşi drepturi, cei mai de frunte amestecîndu-se de bună voie cu cei mai smeriţi şi în felul acesta fiind scoasă afară inegalitatea.

Mai bine zis, nu erau nici atunci toţi deopotrivă, căci rîvna celor ce se sileau să se smerească mai mult susţinea şi atunci inegalitatea, precum o susţine acum nebunia celor ce se iau la întrecere care să fie mai slăvit. 

Era scoasă afară pisma; 

era izgonită ponegrirea; 

fusese pusă pe fugă slava deşartă;

era omorîtă mândria; 

erau împrăştiate toate pricinile de vrajbă. 

Căci erau morţi şi nesimţitori fată de patimile cele mai puternice, neprimind nici în vis nălucirile lor, pentru că dintru început s-au lepădat cu hotărîre de amintirea lor, ridicîndu-se la această deprindere prin nevoinţa şi stăruinţa de fiecare zi.

Scurt vorbind, erau sfeşnice ce luminau în întuneric, stele nerătăcitoare, care străluceau în noaptea cea fără lumină a vieţii, faruri ale limanurilor, neclintite de furtună, arătînd tuturor cu uşurinţă cum să scape nevătămaţi de năvala patimilor.(1)



Cugetare:

  • „cel ce şi-a ales să filosofeze drept” este acela care a ales ca filosofia să fie relevantă prin perenitate. Dacă filosofăm fără Hristos, o putem face fascinant, putem atrage interes sau chiar admirație dar nu putem să ne folosim deplin de o filosofie sau un sistem filosofic care nu are împlinirea perenității, a țelului veșnic.
     
  • Filosofia este generatoarea civilizației, a culturii și a cultului. Cînd gîndurile oamenilor se alătură și se pun cap la cap creează sisteme de gîndire, acestea sînt ițele pe care se țese civilizația. 

  • Înțelegînd acest lucru realizăm importanța filosofiei în Hristos, sau- cum ne învață sfîntul Nil- a imitării modului în care Hristos a filosofat - a tăiat cale în filosofie, a generat civilizație, cultură și cult.

  • Ortodoxia este civilizația, cultura și cultul generată de filosofie care îl imită pe Hristos.

  • Citind scrierile sfinților Părinți întîlnim conceptul de imitare repetat cu insistență și mereu în același înțeles, ca metodă de a învăța a trăi ca Sfinții Apostoli deplinătatea vieții în Hristos. 

  • Am convingerea că meditația (meleti- μελέτη) asupra conceptului de imitare, a importanței sale în dezvoltarea umană și în preocupările omului antic și medieval este mereu urmată de răsplată spirituală.

  • Vă invit să revedeți și ca scris anterior despre imitație și mimă.

  • „Iar această purtare, preluînd-o, au imitat-o Sfinţii Apostoli, lepădîndu-se de viață, îndată ce au fost chemaţi; şi părăsind ţară, neam şi tot ce aveau, s-au strămutat îndată la viaţa aspră şi ostenitoare, trecînd prin toate greutăţile. 

  • Strîmtoraţi, necăjiţi, prigoniţi, petrecînd în sărăcie, lipsiţi şi de cele mai trebuincioase ale vieţii, mai pe urmă au înfruntat chiar şi moartea, urmînd întru toate Învăţătorului şi lăsîndu-ne prin viaţa lor chipul celei mai bune purtări.(Evr 11,37) ”

  • Rostim atît de des în timpul rugăciunilor noastre „și într-una sfîntă, sobornicească și apostolească Biserică” crezînd adesea că aceasta semnifică doar că avem o doctrină autentică descendentă din învățăturile Sfinților Apostoli.

  • Iată că sfîntul Nil Ascetul ne învață mai mult. A avea credință apostolică înseamnă a practica imitarea lui Hristos în același fel în care au făcut-o Apostolii. 

  • Care sînt principalele caracteristici ale ortodoxiei apostolești? 

    1* „îndată ce au fost chemați”- amînarea de a transpune în viață învățăturile credinței noastre nu este o trăsătură apostolică. 

Urmarea neîntîrziată a lui Hristos este vizibilă și în Evanghelii. (Matei 4, 20 si 22). 

În timpul vieții noastre, Hristos ne cheamă la mărturisire apostolică. Acum o face prin Sfinții Părinți și duhovnicii noștri. Această neîntîrziere de a pune în viață chemarea hristică este caracteristica fundamentală a fiului și a fiicei duhovnicesc(i).

Așa cum Hristos, văzîndu-i pe viitorii apostoli i-a chemat și nu i-a obligat să îi audă chemarea sau să-l urmeze, așa duhovnicii noștri ne cheamă la trăirea ortodoxiei prin îndrumările și recomandările lor. Faptul că nu ne încalcă libertatea și nu folosesc constrîngeri nu înseamnă nici că obligativitatea de a practica ceea ce ne învață ei este opțională și nici măcar că putem amîna punerea în rînduiala recomandată de duhovnici . 

Ortodoxia noastră începe să devină apostolică dacă înțelegem trebuința neapărată de a trăi în rînduiala la care am fost chemați de Hristos prin duhovnicii noștri și importanța de a face acest lucru „de îndată”. 

    2* asumarea responsabilă a tuturor asprimilor care decurg din adoptarea schimbării vieții în acord cu chemarea hristică. 

„Strîmtoraţi, necăjiţi, prigoniţi, petrecând în sărăcie, lipsiţi şi de cele mai trebuincioase ale vieţii,”- în această descriere nu vedem împlinirea vreunei condiții de succes și fericire postulate de omul contemporan, dimpotrivă. 

remarcat că deși sfîntul Nil ne învață să imităm pe Hristos și pe sfinți, nu spune că apostolii mimau că erau strîmtorați și imitau sărăcia și necazurile ci că au trăit realmente asemenea zile. 

De asemenea nu spune că aceștia căutau să-și provoace singur necazuri și sărăcie prin dezordine și iresponsabilitate sau că le cultivau fățarnic ci înțelegem că toate asperitățile pe care le putem gîndi nu i-au oprit de la a trăi valorile hristice și că au ales simplitatea.

Astfel și cei următori apostolilor- sfinții- au stabilit coordonate de viață dictate de alegerea liberă a simplificării vieții trupești în vederea aprofundării și îmbogățirii celei spirituale:

   # în loc de câştiguri, ei au ales sărăcia[..]; 

   # în loc de hrană măiestrit gătită, au preţuit mai mult pe cea simplă [...]

   # dispreţuind veșmintele moi şi peste trebuinţă,[...] s-au folosit de îmbrăcăminte simplă şi nebătătoare la ochi atâta cât era de neapărată nevoie pentru trup. 

    3* capacitatea de a închina integral viața lor acestei chemări. „au înfruntat chiar şi moartea”. A înfrunta este atitudinea care ține înaintea noastră ceva ostil. Nu este coliziunea și nici confruntarea cu acel ceva ostil. Observați structurile în+fruntare (de la in= în și frons= înainte, în față, frunte din latină) și con+fruntare (de la con= cu împreună + frons). 

Nu și-au căutat moartea dar s-au pregătit să o înfrunte și chiar au făcut așa cînd Dumnezeu a rînduit acest lucru.

  • „Căci fiecare avea ca judecător nepărtinitor conştiinţa sa.”

  • Conștiința de care ne vorbește Sfîntul este capacitatea de a cunoaște calitatea gîndurilor, cuvintelor și faptelor proprii.  

  • Există în cazul acestei noțiuni cîteva aspecte care sînt de folos. Acest cuvînt care vine din latinescul „conscĭentĭa , ae, f. conscio,” e format din prefixul con - folosit pentru a sugera unire, punerea laolaltă a mai multor obiecte și „scĭo , īvi, ītum,” = a și. El traduce în latină cuvîntul folosit de sfînt în greaca vremii, anume „συνείδησις , εως, ἡ,- sineidesis” care are prefixul sin- împreună și oida- a ști, a fi adus la cunoștință (συν- (siun-) +‎ οἶδα (oida).

  • Am fi tentați să folosim pentru traducerea în română „conștiință- cum este, în opinia noastră corect, dar și „discernămînt” - o alegere nu chiar potrivită.

  • Diferență care ne interesează este că prin termenul „conștiință” sugerăm unirea cunoștințelor în vederea contemplării calității lor. Conștiința contemplă și expune natura celor contemplate cu o fidelitate dependentă de puritatea cei. 

  • O imagine simplistă care a putea reprezenta adecvat lucrarea conștiinței ar fi aceea că pe fiecare gînd, vorbă, emoție sau faptă conștiința ar pune un indicator, cu cît e obiectul mai corespunzător moralei care susține conștiință, cu atît indicatorul este mai intens. Desigur conștiința ar putea face acest lucru tot mai desăvîrșit pe măsură ce ea însăși este transparentă față de Lumina care generează morale.

  • Pe de altă parte, cuvîntul „discernămînt” vine din dis- (“a despărți, a diviza”) +‎ cernō (“vedere, deosebire”) sesizează dacă gîndul, cuvîntul, fapta, emoția se află în acord cu valorile moralei, ia în calcul indicatorul pus de conștiință și le trece ca prin sită. Da, „cerno” - „cernere” a dat în română „a cerne” cu înțelesul de a alege printr-o sită.

  • Așadar, conștiință creează motivația obiectivă de a păstra morala. Pe măsura înaintării în despătimire ea este tot mai fidelă.

  • Discernămîntul, însă, împins de motivația conștiinței pune în operă libertatea (puterea) de  alegere oprind cele neadecvate.

  • Lucrul acesta îl sesizăm la începutul capului 5 pentru că după ce aflăm că fiecare dintre creștinii apostolici avea ca judecător propria conștiință ne este adus la cunoștință felul în care această conștiință conduce alegerile de viețuire: eradicarea sărăciei prin împărțire, cultivarea unei egalități în îndatoriri și în acordarea respectului și cultivarea intensității de a practica cele ale credinței cu entuziasmul celor care se întrec, probabil în sporturi, pentru a fi lăudați. 

  • Rezultatul acestui proces s-a văzut în stîrpirea invidiei, a ponegririi- a vorbirii de rău, a slavei deșarte, mîndriei precum și a oricăror cauze de dezbinare

  • „Căci erau morţi şi nesimţitori fată de patimile cele mai puternice, neprimind nici în vis nălucirile lor, pentru că dintru început s'au lepădat cu hotărîre de amintirea lor, ridicându-se la această deprindere prin nevoinţa şi stăruinţa de fiecare zi.”

  • Viața este ceea ce mișcă trupul. 

  • Pentru a se mișca, trupul avea nevoie de coordonate. Aceste coordonate sînt obținute prin culegerea datelor cu ajutorul simțurilor trupești.

  • Este important să reținem: 

* viața mișcă trupul;

* mișcarea se definește în funcție de coordonate;

* coordonatele se obțin prin simțuri trupești;

  • În Facerea întîlnim prima referire despre viață în versetul 20 al capitolului 1: „Apoi a zis Dumnezeu: "Să mișune apele de vietăți, ființe cu viață în ele și păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Și a fost așa.”

  • Atît cuvîntul evreiesc נֶ֫פֶשׁ‎ - nefeș cît si cel grecesc ψυχή - psihe cuprind necesitatea prelucrării datelor culese prin simțuri. 

  • Nu se folosesc pentru plante, ci doar pentru creatura simțitoare. 

  • Amîndoi termenii sînt corelați mișcării aerului. 

  • E posibil ca aceasta legătură cu mișcarea aerului (vîntul?) să se fi făcut legătura cu ceatura materialnică. 

  • Moartea este despărțirea trupului de viață. Pierderea mișcării și a coordonatelor aduse de simțuri. Închiderea simțurilor.

  • Lumina pătrunde în ochiul mort dar nu creează semnal. Nu trece de el. 

  • Simțurile închise anulează semnificația lumii simțite de ele. La fel de bine ar putea ca acea lume să nu existe.

  • Dar dacă am spus ca lumina nu crează semnal/semnificație în ochiul mort e bine sa ținem seama că același lucru este valabil și pentru ochiul viu cînd este expus la radiații electromagnetice (lumina este o radiație electromagnetică) din afara spectrului vizibil.

  • Ceea ce nu înseamnă, în acest ultim caz, că acele radiații nu provoacă efecte (uv bronzează dar nu expune literele în întuneric), ci doar că nu creează semnal cu semnificatie.

  • „Căci erau morţi şi nesimţitori fată de patimile cele mai puternice [..]” iată că despătimiții nu mai percep semnalele, imboldurile patimilor. 

  • Oricît de puternice ar fi acestea. 

  • Nu le simt. Lumea patimilor nu produce semnal și semnificație celui despătimit. Este ca și cum nu ar fi, deși lumea patimilor produce efecte pe care despătimitului i se dă să le poarte.

  • Deci despătimiții sînt nesimtitori față de patimi dar nu nesimțiți față de cei pătimași.

  • Despătimiții „ [...] neprimind nici în vis nălucirile lor (ale patimilor)[...]” ne arată că este cu putință să ne bucurăm de curăția desprinderii de patimi chiar și fără a face efortul de a cenzura activ imboldurile lor, fiindcă acestea nu au semnificație „ pentru că dintru început s'au lepădat cu hotărîre de amintirea lor”. 

  • Visăm în somn adînc, în care simțurile noastre sînt închise.

  • În lumea elină, somnul este fratele geamăn al morții. (în miturile eline Hypnos este geamănul lui Thanatos). 

  • Capacitatea aceasta au dobîndit-o  „ridicându-se la această deprindere prin nevoinţa şi stăruinţa de fiecare zi.”

  • Nevoinţa şi stăruinţa de fiecare zi sînt necesare modului de viață ortodox (filocalic).

  • Nu pot fi ortodox din cînd în cînd și nu mă pot despătimi începînd cu Vecernia de Duminică (slujită Sîmbătă seara) și terminînd cu Vecernia de Luni (slujită Duminică seara) așteptîndu-mă ca efectele dezastruoase ale patimilor mele să nu mai existe deși eu mă întorc la practicarea cu stăruință zilnică a patimilor.



__________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 151-153


miercuri, iunie 09, 2021

Sfîntul Teolipt al Filadelfiei- Despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos (V)



5. Pe cel ce se nevoiește cu păzirea poruncilor și stăruiește în raiul rugăciunii și șade lîngă Dumnezeu prin pomenirea Lui neîncetată, Dumnezeu îl scoate din lucrările iubitoare de plăcere ale trupului și din toate mișcările simțurilor și, făcîndu-l mort patimilor și păcatului, îl împărtășește de viață dumnezeiască. Căci precum cel ce doarme se aseamănă și cu mortul, dar e și viu, și cel dintîi lucru se datorește lucrării trupului, iar cel de al doilea împreună-lucrării sufletului, așa și cel ce petrece în Duh. El este mort trupului și lumii, dar viețuiește cugetării cu Duhul (adusă de Duhul).(1)


Note ale Părintelui Dumitru Stăniloae:

Se continuă asemănarea morții față de patimi cu somnul lui Adam, din care acela se trezește îmbogățit la viață de comuniune în dragoste. Prin somnul față de viață după trup, sau față de viață în singurătatea lipsită de iubire, se ridică la viață după duh, sau în comuniunea iubirii. Viață această ii vine omului odată cu Duhul lui Hristos, lîngă care șade statornic prin pomenirea Lui neîncetată. Căci pomenirea Lui produce contactul și comuniunea reală cu Dumnezeu. Unde e dialog, nu mai e distanță și separație, ci comunicare reală. Cuvîntul aduce celui căruia i se adresează putere din viață celui care vorbește.



Cugetare:

  • A ne nevoi înseamnă a ne tăia voia. Adesea acest cuvînt este înțeles într-o semantică determinată de chin. 

  • Există, însă, două aspecte de remarcat:

            1. voia noastră comună și curentă este roaba legii și a poftelor trupești, deci delimitarea de ea este ceea ce se înțelege prin nevoință;

            2. Nevoința, înțeleasă ca mai sus, determină demiterea nevoilor trupești și impunerea nevoilor duhovnicești.

  • De aceea a păzi poruncile este nevoință.

  • Această nevoință susținută de perseverența de a ne ruga cît mai aproape de rugăciunea neîncetată ne împinge în aliniere cu lucrarea de îngijire a lumii pe care Dumnezeu o menține de la începutul creației. Astfel încît primim darul de a fi smulși din lucrarea plăcerilor trupești. E actul lui Dumnezeu, nu e nici puterea nici acțiunea noastră. Nu o merităm în vreun fel, o primim pentru că prin nevoință și perseverență în rugăciune ne declarăm în mod credibil a fi iubitori și doritori de Dumnezeu.

  • Dumnezeu ne face morți patimilor și păcatelor, deci, așa cum un mort nu reacționează la împunsăturile și ghionturile celor trupești, nici noi nu mai dăm curs împusăturilor păcatelor. Nu pentru că noi am devenit superiori ci pentru că Dumnezeu stă scut între noi și ascuțimea păcatelor.

  • Noi am ajuns să percem realitatea citită de simțuri ca fiind unica realitate.

  • Totuși, cînd dormim, simțurile noastre se închid sau, cel mult, unele funcționează la parametri minimi. 

  • De aceea, adesea, putem atinge un om care doarme sau îi putem vorbi dar nu îl desprindem din indiferența lui fața de semnele și imboldurile noastre.

  • În același timp, aceeași persoană poate visa iar în vis se poate bucura de auz, atingere, miros, gust și văz fără ca organele trupești să fie stimulate corespunzător în mod fizic.

  • Această realitate ne indică faptul că noi cunoaștem desprinderea de simțurile biologice.

  • Cînd Dumnezeu ne stă scut între noi și imboldurile păcătoase și pătimașe, chiar dacă nu simțim direct plăcerile, nu sîntem lipsiți de bucuriile curate și împlinitoare puse de Dumnezeu în noi. În acest sens, asceza este și mortificare- fiindcă ucide tirania simțurilor trupești, și trăire- viață- pentru că ocrotește viața fericită.

_________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 70 - 71


duminică, iunie 06, 2021

Sfîntul Teolipt al Filadelfiei- Despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos (II)

 




2. Fugi de simțuri și ai oprit plăcerea pentru cele supuse simțurilor. Fugi și de nălucirile celor plăcute din cugetare și ai oprit gîndurile împătimite de plăcere. Iar mintea, ramînînd fără năluciri, că una ce nu primește nici intipăririle diferitelor feluri de plăceri, nici gîndurile poftei, se află în simplitate. Și ajungînd deasupra tuturor celor simțite și a celor gîndite, își urcă înțelegerea la Dumnezeu, nemaifăcînd altceva decît să strige din adînc numele Domnului prin pomenire neîncetată, că un prunc pe Tatăl sau. "Căci voi chema cu numele Tău, pe Domnul înaintea mea" (Ieșire XXXIII, 19). Și precum Adam, plăsmuit de mîna lui Dumnezeu, s-a făcut suflet viu prin suflarea dumnezeiască, așa și mintea, replasmuită prin virtuți, primește o schimbare dumnezeiască prin chemarea deasă a Domnului din cuget curat și cu simțire fierbinte, primind viață și indumnezeindu-se prin aceea că cunoaște și iubește pe Dumnezeu.


Note ale Părintelui Dumitru Stăniloae:
Prezența a două sau mai multe gînduri în minte împărțeste mintea între ele. Eliberarea minții de ele și concentrarea ei întreagă spre Dumnezeu îi reface unitatea și simplitatea. Dar în simplitatea această este o nesfîrșită bogăție și lărgime de înțelegere și o negrăit de dulce simțire. Căci în simplitatea ei se află simplitatea de ocean a lui Dumnezeu.
Chemarea deasă a numelui lui Dumnezeu prin cugetarea neocupată de alte gînduri, deci cu toată intensitatea, și prin simțirea fierbinte îndreptată numai spre El, unind mintea cu Dumnezeu prin iubire și cunoaștere, o îndumnezeiește, căci e străbătută întreagă de prezența dumnezeiască. E depărtat orice gînd care s-ar interpune între mintea ce cheamă pe Dumnezeu și Dumnezeu însuși.


Cugetare:

        „Cum să aflăm odihna de la gînduri?

        Maică Fecioară, Preasfîntă Fecioară!

        Cum să ne rupem de-ale patimilor rînduri,

        necovîrşitele ispite ce ne-nfăşoară?

        Fă-Te, Tu, nouă "zicerea" rîvnită,

        "măiestria cea bună a-nduhovnicirii".

        Cu ea să ne biruim firea robită,

        pînă în scrumul despătimirii.

        Şi furaţi întru Tine, "Apatie luminoasă",

        să putem şi noi ridica

        dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă

        un psaltiric şi adevărat: Aliluia!”


  • Simțurile trupești (de ele neîndeamnă sfîntul să fugim) ne-au fost date pentru a cunoaște realitatea materială.

  • Sfîntul Antonie ne învață (paragraful 55, Filocalia, vol. I.) că omul a fost făcut pentru ca înțelegînd făpturile lui Dumnezeu să-L vadă în creatură și să-L preamărească pe Creator.

  • Adică, (paragraful 47, Sf. Antonie) omul este privitor și tîlcuitor al celor create. Cînd spune privitor se referă la capacitatea noastră de a precepe creația, lumea materială. 

  • Acesta este scopul simțurilor, de a primi informații despre Dumnezeu din creație, de a aduna și prelucra datele necesare contemplației și meditației dumnezeiști. De a „tîlcui”cele materiale în cele imateriale, de a participa prin aceasta la actul de sfințire a lumii. 

  • Simțurile folosite după țelul dăruirii lor aduc mintea cea bună iar aceasta distinge între plăcere și fericire. 

  • Este nevoie de o „recalibrare” a simțurilor - am zice în limbaj contemporan.

  •  O reașezarea a lor în parametrii funcționării corecte. 

  • Așa cum postind lipsindu-ne de plăcerea gustului si de elaborările gastronomice, putem ajunge să realizăm minunata bucurie a gusturilor simple și naturale, lipsind simțurile de inundarea lor cu stimuli descoperim bucuria simplității ferite de dependențele toxice date de plăceri.

  • Plăcerea este înșelare, de aceea aduce năluciri, virtualizează - am zice, păcălind mintea și simțurile în consum și epuizare.

  • Plăcerea nu este doar generată de simțuri, ea are insinuări spre cugetare și invadează mintea supunînd-o și lipsind-o de puteri și de libertate. 

  • Cînd aveam practica simplității și o rînduială a bucurie simple atît prin simturi cît și prin cugetare respingem deformările generate de plăceri și cîștigăm „ sfînta și marea simplitate  despre care citim în Imnul Acatist Rugul Aprins la icosul al 6-lea.

  • Devine limpede că sfîntul Teolipt ne învață despre rugăciunea perseverentă, repetată a Numelui deîndată ce citim mai departe. 

  • Ruperea de simțuri este exersată perseverent de noi cînd facem rînduiala de liniștire si chemăm pe Domnul. Referința la Ieșire ne arată îndreptățirea de a chema numele Său: „Doamne” - numele lui Dumnezeu cunoscut în Legea Veche. 

  • Ceea ce a însemnat pentru trup mîna lui Dumnezeu la facerea lui Adam, înseamnă virtuțile în Legea Harului pentru replăsmuirea dumnezeiască a minții prin chemarea deasă a Domnului.

  • Domnul nostru este Dumnezeul slăvit în Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt. 

  • Pe el îl chemăm în repetarea deasă și fierbinte a lui „Doamne miluiește!” 

  • Doamne miluiește, chemat des dă viață minții și o îndumnezeiește prin iubire de Dumnezeu și cunoașterea Sa.

  • Desigur, unde este o persoană a Sfintei Treimi sînt și celelalte iar „Doamne miluiește” se împletește cu „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” sau cu „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte miluiește-ne!”    
______________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 68 - 69