Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXXVIII)

 

40. Pentru ca ceea ce s-a spus să fie mai lămurit, voi dezvălui cele de mai sus cu pilda a două gînduri.

Aceasta va da şi celorlalte crezămînt adevărat. 

Adeseori gîndul curviei vine de la gîndul slavei deşarte şi dă înfăţişări cuviincioase începuturilor căilor ce duc la iad, ascunzînd alunecările primejdioase de mai tîrziu prin care îi duce la temniţele iadului pe cei ce îi urmează fără judecată. 

Întîi acest gînd îl încîntă pe cineva cu preoţia sau cu viaţa sa de monah desăvîrşit, făcînd pe mulţi să vie la el pentru folos; apoi din cuvînt şi faptă îl face să-şi închipuie că şi-a agonisit un nume bun. 

Şi astfel, după ce l-a încercuit îndeajuns cu asemenea cugetări şi l-a atras departe de trezvia naturală, îmbiindu-i întîlnirea cu vreo femeie, aşa zisă cuvioasă, îi duce îndrăznirea conştiinţei spre împlinirea lucrului necurat, tîrîndu-l la cea mai de pe urmă ruşine. 

Cel ce vrea aşa dar să lege cozile, să ia aminte la sfîrşiturile la care vreau să ajungăcele două gînduri, cinstea slavei deşarte şi necinstea curviei, şi cînd le va vedea limpede împotrivindu-se întreolaltă, atunci să creadă că a făcut ca Samson.

Iarăşi, gîndul lăcomiei pîntecelui are ca sfîrşit pe cel al curviei; iar al curviei are ca sfîrşit pe cel al întristării. 

Căci îndată îl iau în primire pe cel biruit de asemenea gînduri, după ce le-a înfăptuit, întristarea şi nemulţumirea. 

Să se gîndească aşa dar cel ce luptă, nu la gustul bun al bucatelor, nici la dulceaţa plăcerii, ci la sfîrşiturile amîndurora. 

Şi cînd îşi va înfăţişa întristarea, care urmează amîndurora, să ştie că le-a legat coadă de coadă şi prin darea la iveală, a nimicit semănăturile celor de alt neam.(1)

Cugetare:

• Patimile noastre sînt legate unele de celelalte, una favorizează pe cealaltă. 
  
  
• Slava deșartă aduce în viețile noastre o foame de apreciere sau de admirație atît de intensă încît ajunge să fie acceptată ca dorință de iubire. 
  
  
• Cineva poate dori atît de mult aprecierea altcuiva care se bucură de admirația semenilor încît ajunge să creadă că este vorba despre iubire.
  
  
• Romantismul întărește această minciună atribuind iubirii înjunghierile, sacrificiile, frustrările, chinurile neîmplinirii acestei înfometări, de unde literatura și muzica ce gravitează în jurul acestor stări.
  
  
• Pentru a stinge focul acesta ne vom amorți discernămîntul și vom întoarce fața de la valori și convingeri asumîndu-ne curvia. 
  
  
• Ajungem atît de întunecați și de lipsiți de bun simț încît numim curvia iubire sau includem păcatul curviei în condiția existenței iubirii. 
  
  
• Credem că nu ne putem iubi fără curvie, fiindcă, (nu-i așa?) curvia este aceea care apropie oamenii, le confirmă valoare unul pentru celălalt și le dă senzația concretului.
  
  
• Tinerii sînt învățăti de cultura actuală a robiei trupești că nu mai există prietenie și sentimente nobile care să nu fie, de fapt, acea falsă iubire care pornind din îmbolnăvirea slavei deșarte, manifestând foamea admirație să ducă la curvie.
  
  
• De aceea trăim aceasta invazie de ideologie gay. Literatura și filmele sînt reinterpretate, prieteniile dintre două personaje de același sex sînt rescrise ca amor iar curvia dintre acelea este înnobilată ca iubire.
  
  
• Oricine ar mai rămîne fidel ideii că oamenii pot fi prieteni si că se pot iubi fără curvie, fără exploatarea sexulalității celuilalt, fie că sînt de sexe diferite sau același sex, este prezentat ca un monstru care persecută iubirea, un abuzator care zdrobește sub anacronismul și rautatea sa fericirea dată de iubire.
  
  
• Pînă acolo merge înșelarea acesta încît ritualul de înfrățire și de însurațire a fost prezentat în tratate și articole academice ca fiind binecuvîntatarea eroticului și nu binecuvîntarea iubirii de frate sau soră în Hristos.
  
  
• Însă ideologia sexuală nu este proprie diferitelor orientări ci se regăsește peste tot.
  
  
• Iar pentru noi există coordonata clară a îndepărtării de tirania trupului iar curvia, în toate formele ei desfrînate este prezentă între toxinele care otrăvesc sufletul. 
  
  
• Ne învață sfîntul să fim atenți, de îndată ce un păcat începe să se prezinte să știm consecințele și să înțelegem manifestările prin care contaminarea acestuia se răspîndește în sufletul nostru.
  
  

__________________

1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 180

Avva Ioan Casian - Despre slava deșartă

     A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dînsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dînsele, căci sufletul cunoaşte pe protivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvîntul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deşarte, avînd multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvînt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, pînă şi prin îndelunga răbdare. 

    Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proastă şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngîmfe prin cinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcîndu-l să-şi închipue că a dobîndit liniştea. Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de războiul acestui drac viclean. Pe lîngă acestea el îl face pe monah să se gândească şi la preoţie. Îmi aduc aminte de un bătrîn, pe cînd petreceam în pustia sketică. Ducîndu-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă l-a auzit grăind. Şi socotind bătrînul că ceteşte din Scriptură a stat să asculte, pînă ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcînd tocmai otpustul celor chemaţi. Deci cum a auzit bătrânul acestea, împingînd uşa a intrat şi întîmpinîndu-l fratele i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el, dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrînul i-a răspuns în glumă, zicînd: „Acum venii când făceai tu otpustul celor chemaţi". Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrînului, cerîndu-i să se roage pentru dînsul, ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta. 

    Am amintit aceasta, vrînd să arăt la cîtă nesimţire duce dracul acesta pe om. Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvîrşit şi să ia cununa dreptăţii desăvîrşite să se străduiască în toate chipurile să birue această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvîntul lui David: „Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor". Deci nimic să nu facă uitîndu-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lepede necontenit gîndurile care vin în inima lui şi îl laudă, şi să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu. Căci numai aşa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.(1)

Cugetare:

• Slava deșartă reușește să întoarcă spre păcate cele mai felurite fapte. Vorbitul sau tăcutul, postirea sau gastronomia, hainele scumpe sau sărăcăcioase, recunoașterea socială sau defăimarea pot duce în aceeași măsură la cădere.
  
  
•  Slava deșartă ne face să ni se pară că ni se cuvine să primim onoruri duhovnicești sau în legătură cu ascuțimea și finețea spiritului și al educației noastre.
  
  
• Doar menținerea constantă a respingerii cinstirii date de oameni și căutatea perseverentă a percepției smerite de sine ne scapă de acest duh. Perspectiva neîntreruptă a primirii laudei exclusiv de la Dumnezeu este puterea care mișcă acest leac.
  
  
• Respingere cinstirii date de oameni este un act de modestie autentică pe care îl pot face doar dacă eu chiar cred că în orice faptă vrednică de laudă nutresc recunoștință față de Dumnezeu și prin ea îi atribui Lui lauda. Modestia nu înlătură bucuria lucrului bine făcut, dimpotrivă o consolidează dincolo de instabilitatea pretențiilor schimbătoare ale lumii.

______________

1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 118 - 120