16. (Prima parte) Dar ce nu ne învaţă şi istoria lui Işboşet?
Să nu ne alipim cu grijă de cele trupeşti, nici să lăsăm paza noastră pe seama simţirii (lucrării simţurilor: percepţiei).
Căci acela fiind rege şi odihnindu-se în cămara sa, i-a îngăduit unei femei să facă paza la uşă. Dar venind Recab şi aflînd-o pe ea alegînd boabe de grîu şi dormitînd, au intrat pe nebăgate de seamă şi au omorît pe Işboşet, aflîndu-l şi pe el dormind.
Căci toate dorm, şi mintea şi sufletul şi simţirea, cînd stăpânesc cele trupeşti.
Faptul că păzitoarea de la uşă alege boabe de grîu, arată că cugetarea se ocupă cu multă grijă de cele trupeşti, îndeletnicindu-se nu în chip trecător, ci cu sîrguintă, de alegerea lor.
Că ceea ce înfăţişează Scriptura nu este istorie, e vădit din textul însuşi: căci cum ar fi putut avea regele ca paznic o femeie, cînd trebuia să fie păzit de o mulţime de ostaşi şi să aibă în jurul lui toată pompa ce se cuvine unui rege? Sau cum ar fi putut să fie atît de lipsit, ca să pună tocmai pe această paznică să aleagă boabe de grîu?
Dar adeseori în istorie se amestecă lucruri cu neputinţă de primit, pentru a se indica adevărul unor înţelesuri mai înalte.
Căci mintea fiecăruia, asemenea unui rege, petrece undeva înăuntru, avînd ca paznică a simţurilor cugetarea. Cînd aceasta se dedă grijilor trupeşti (a alege boabe de grîu e lucru trupesc), cu uşurinţă se strecoară duşmanii şi omoară mintea.
De aceea marele Avraam nu încredinţează femeii paza uşii (căci cunoştea cît de uşor poate fi amăgită simţirea), ca nu cumva, vrăjită de vederea celor supuse simțurilor, să împrăştie mintea şi să o înduplece să ia parte cu ea la desfătări, chiar dacă ar fi primejdioasă împărtăşirea de ele, ci şade el însuşi de pază, lăsînd intrarea deschisă gîndurilor dumnezeieşti, iar grijilor lumeşti închizîndu-le uşa. (Facerea 18,1) (1)
Cugetare:
- Putem să observăm cu cît de multă atenție sîntem inițiați de sfîntul Nil în lectura scripturistică, adică în citirea, interpretarea și înțelegerea scripturii.
- Această știință se numește hermeneutică biblică.
- Cu aceasta ocazie, merită să detaliem două cuvinte modeste care apar în propozițiile scrise mai sus.
- Cuvîntul „lectură” nu înseamnă (d.p.d.v etimologic) parcurgerea unui set de semne și recunoașterea lor în funcție de normele scrierii ci înseamnă a lega laolaltă semne și conținuturi în așa fel încît să nască în gîndirea noastră mai mult decît simple informări.
- O lectură ne îmbogățește- sens dat de strămoșul latinesc al cuvîntului, anume „a aduna”- cu informații, emoții, experiență. Acestea toate sînt ingredientele interioare necesare producerii de atitudini și comportamente.
- Pe de altă parte, noi folosim un cuvînt de origine slavonă ca sinonim și, consider, e bine să aflăm ce însușire specială are acesta. Este vorba despre cuvîntul „ citire”.
- Citire și cinstire provin din aceeași rădăcină, de altfel la slavii precreștini scrisul și cititul au avut conotații sacramentale. Faptul că Sfinții Chiril și Metodie au răspîndit un nou sistem de scriere, cel care a devenit scrierea „chirilică” actuală în relație aproape exclusivă cu liturgica și Sfînta Scriptură a ajutat la menținerea sensurilor etimologice. Și noi am folosit scrierea chirilică la care am renunțat din considerente ideologice care subliniau atîț necesitatea de a evidenția sorgintea latină cît și dorință de aliniere la valorile vest europene generate de creștinismul latin- occidental.
- Străbunii noștri, de filon daco-roman, nu au împrumutat cuvinte din cauza sărăciei capacității lor de a se exprima ci au făcut împrumuturi necesare. E sigur că limba dacă nu era lipsită de expresie iar despre latină a susține că nu ar putea transporta înțelesurile necesare este cel puțin necunoaștere dacă nu reavoință.
- Așadar, împrumuturile din slava veche și cea bisericească s-au făcut pentru a ilustra noua realitate socială și culturală.
- Prin creștinismul romanilor răsăriteni s-a adus reforma culturală, socială și morală prin liturgic și sacramental și de aceea verbul „a citi” s-a impus.
- Străbunii noștri cînd citeau, dădeau cinste autorului și operei. Onorau cu atenția lor și intenția de a se îmbogăți spiritual opera și autorul.
- Iată cele două cuvinte, „a lectura” și „a citi”, ne vin azi în ajutor.
- Odată ce acceptăm conținuturile depline ale lor descoperim puterea cîștigată din adoptatea atitudinii adecvate față de carte. Iar aici, să privim în treacăt asupra faptului plin de înțeles că atît „carte” cît și „hartă” au aceeași origine.
- Cititorul onorează opera și autorul ei nu doar fiindcă explorează idei ci pentru că se deschide oportunității adoptării unor noi conținuturi, convingeri, perspective, atitudini și comportamente.
- Revenind la lectura noastră, aflăm de la sfîntul Nil că în Sfînta Scriptură nu este imperativ să găsim doar o istorie neclintit concordantă cu succesiunea de fapte și factori care au construit întîmplarea povestită ci că este probabil să ne întîlnim și cu istorii a căror fațetă simbolică si spirituală este cea redată.
- În această cheie citește sfîntul întîmplarea cu uciderea lui Ișboșet.
- El ne menționează la persoana pusă de pază odaia regească era o femeie. Așa sugerează analiza textului atît în greacă cît și în ebraică. Și se miră sfîntul că nici măcar nu o femeie războinică ci una preocupată de cele ale gurii a primit sarcina.
- Femeia în simbolica evreiască, și a multor popoare vechi, este cea care dă viață, îngrijește, vindecă, hrănește si crește. Aceata simbolică este în coliziune cu simbolica războinicului care ia viața, rănește, înfometează pe alții și distruge.
- În același spirit să precizăm că asumarea concomitentă a două sarcini importante s-a dovedit a fi o idee ucigașă.
- Fie că Ișboșet a poruncit paznicei să aleagă grîul, fie că ea a decis că este o idee bună (paza fiind, se știe, plictisitoare pînă în secunda în care devine alertă) Ișboșet este cel care plătește cu viața.
- Pentru contemporanii sfîntului Nil era cunoscut că în limba greacă și cuvîntul suflet este la feminin, psyche - sufletul- fiind reprezentată ca femeie în imaginarul cultural grecesc.
- Sfîntul Nil îmi propune ca citind acest pasaj biblic să folosesc codul în care paznica să simbolizeze mintea (rațiunea) iar Ișboșet să mă simbolizeze pe mine.
- Așadar, cînd mintea mea nu decide corect prioritățile generează situații cu potențial letal atît sub aspect spiritual cît și trupesc.
- Realitățile spirituale se întrepătrund cu cele trupești așa cum urzeala susține țesătura. Ceea ce se întîmplă la nivel spiritual produce efecte în trup.
- Paza persoanei mele depline - trup si suflet- are întîietate față de necesitățile trupești fără ca acestea să devină din acest motiv irelevante.
- Somnul lui Ișboșet este momentul în care persoana mea deplină cultivă liniștirea.
- Cum Ișboșet nu dormea într-una ci avea activități prin care conducea și se îngrijea de supușii săi și de sine (activități regești, am spune) tot așa nici eu nu mă aflu într-o comă duhovnicească neîntreruptă marcată de nesimtire ci caut liniștirea punînd paza minții.
- Ișboșet era păzit oriunde mergea, paza minții e chemată să mă însoțească pretutindeni.
- Dar cînd paza minții devine grija trupului în timpul destinat liniștirii primim înjunghierea în stomac și tăierea capului.
- Stomacul este în simbolistica antropologică evreiască sediul emoțiilor. Capul este văzut ca sediul deciziilor.
- În Duminica Fiului risipitor aflăm din versetul în care Tatăl își zărește fiul în zare că i s-a făcut milă, lucru exprimat de Sf Evanghelist Luca prin cuvîntul σπλαγχνίζομαι- splancnizomai- i s-a strîns stomacul.
- Înjunghierea în stomac are deci înțelesul rănirii fatale a emoțiilor mele, a felului în care gestionez dragostea și compasiunea.
- Tăierea capului reprezintă încetarea capacității mele de a simți realitatea, de a o percepe- înțelege și de a lua decizii în consecință uciderea discenămîntului. Este desprinderea mea de realitatea obiectivă. Uciderea mea în raport cu realitatea mă face să nu pot fi stimulat de semnale, să nu răspund la imbolduri. Fiind mort față de realitatea obiectivă nu pot participa la ea pozitiv. Mortul modifică realitatea obiectivă în mod pasiv și negativ- prin lipsă și descompunere. Posibilă în lipsa prezenței lui Hristos Domnul, descompunerea aceasta devine disconfort pentru cei care ne iubesc.
- Să ne amintim de Lazăr folosind aceeași cheie ptr decodare:
- Am învățat din Sf. Scriptură, cu îndrumare patristică, că:
