Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXVIII)

 

30. Astfel, oarecare dintre cei ce umblau cu Elisei, tăind un copac lîngă Iordan şi securea căzîndu-i în rîu, aflîndu-se în primejdie, strigă cătră învăţător, zicînd: „Vai, stăpîne, aceasta o luasem împrumut".(2 (4)Regi  6,5) 

Iar aceasta o păţesc acei care, din lucruri rău auzite, se apucă să înveţe pe alţii şi la sfîrşit îşi dau seama de neputinţa lor, deoarece nu grăiesc din destoinicia proprie. 

Căci îndată ce sunt dovediţi că spun ceva contrar cu ceea ce trebuie, îşi mărturisesc neştiinţa, primejduindu-se în cuvîntul luat împrumut. De aceea şi marele Elisei, aruncînd un lemn la fund, a făcut să iasă la suprafaţă toporul scăpat de ucenic, adică a lămurit înţelesul, care era socotit că s-a ascuns în adînc, şi l-a adus la vederea ascultătorilor.

Iordanul înseamnă cuvîntul pocăinţii, căci acolo se săvîrşea de Ioan botezul pocăinţii. Iar cel ce nu vorbeşte lămurit despre pocăinţă, ci, dezvăluind bunătatea ascunsă, îi face pe ascultători să vină la dispreţul ei, aruncă securea în Iordan. Cine nu ştie apoi ce înseamnă lemnul care apare, aducînd din adînc securea şi făcînd-o să plutească pe deasupra?

Căci înainte de cruce era ascuns cuvîntul despre pocăinţă. De aceea şi cel ce voise să spună ceva despre ea, a fost mustrat îndată pentru îndrăzneală. Dar după cruce s-a făcut tuturor lămurit, arătîndu-se la vremea sa prin cruce.(1)

Cugetare:

• De aceea ni se amintește de acela care tăia lemne lîngă rîu cu Elisei și a scăpat securea de împrumut în apă. Acela se străduia să aibă strînsoarea bună, dar necunoscînd securea, nefiind a lui, nu a putut să își potrivească strînsoarea mîinilor cu coada securii și a scăpat-o. Iar partea activă, fierul securii, a dus unealta degrabă la fundul apei.
  
  
• Elisei aruncă un lemn în apă și securea iese la suprafață. 
  
  
• Știind că rîul este Iordanul- apa botezului, ne este ușor să deslușim simbolismul de folos: instrumentele cu care analizăm, cele care compun discernămîntul devin inutile dacă, fiind luate cu împrumut- nefiindu-ne proprii, nu pot fi controlate adecvat. Soluția la pierderea discernămîntului este dată de simbolul aruncării lemnului în Iordan, adică pentru a putea folosi rațiunea, intelectul, știința în mod adecvat este necesară profunzimea mistică (securea scufundată) sub semnul Crucii (lemnul aruncat în Iordan).
  
  
• Prin asumarea Crucii rațiunea se limpezește.

_____________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 173-174

Sfîntul Teolipt al Filadelfiei- Despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos (VII)

 

7. Mintea caută întîi si află; apoi se unește cu ceea ce a aflat. Căutarea o face prin rațiune, iar unirea, prin dragoste. Și căutarea prin rațiune se face pentru adevăr, iar unirea prin iubire, pentru bine.(1)

Note ale Parintelui Dumitru Staniloae:

Există și o dragoste care susține căutarea lui Dumnezeu prin rațiune. Dar pe masură ce s-a aflat Cel căutat prin rațiune, ca adevar, El trezeste o noua dragoste. Aceasta e o dragoste care unește cu Cel căutat. Căci El e descoperit ca bine. Binele nu e deosebit de adevăr, ci e chipul arătat de adevărul mai adînc cunoscut.

Cugetare:

• Din acest paragraf aflăm felul în care cultura și civilizația ortodoxă înțelege dezvoltarea spirituală.
  
  
• Așadar, conform paradigmei patristice, adevărul și binele sînt obiectivele căutării spirituale.
  
  
• Căutarea adevărului se face prin explorarea cu mintea. Mintea se folosește de rațiune în această misiune de descoperire a adevărului.
  
  
• Dar, în modelul cultural ortodox, rațiunea este mai mult decît un instrument sau o facultate a minții. Fiind acestea ea este totodată și legătură în har cu Rațiunea dumnezeiască.
  
  
• În ortodoxie, raționalitatea umană nu este suficientă datorită limitelor sale reci. 
  
  
• Pentru a le depăși este necesară dragostea, cea care face unirea dintre cunoaștere și adevăr, totodată fiind atît sensul cît și puterea care ne mișcă prin căutare la cunoaștere și adevăr.
  
  
• În ortodoxie cunoașterea este posibilă datorită unirii dintre rațiune și emoții.
  
  
• Această unire ne aduce la experierea nemijlocită a binelui.
  
  
• Binele, frumosul și adevărul sînt în cultura ortodoxă exprimări ale aceleiași realități. Nu sînt entități separate. 
  
  
• Prin „exprimări” înțelegem atît cuvinte cît și alte lumini dumnezeiești care pătrund sufletul căutător și se fac simțite că bine și frumos prin toate facultătile cu care este înzestrată ființă omenească.
  
  

____________

1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 72