NEFERICIRE, ÎNTRISTARE, DEPRESIE

Felul în care Sfinții Părinți văd¹ lumea nu este produsul vreunui moft și nici nu poartă eticheta vreunei filozofii politice ori prețul vreunei corporații. Acesta izvorăște din Adevăr. Dintr-o relatie specială cu Adevărul, de la persoană la persoană. Pentru noi ortodocșii, Adevărul este Hristos, persoana treimică și întrupată. Așadar pentru noi, trupul omenesc cunoaște adevărul la scară celulară, s-a întrepătruns cu el. Toți cei botezați putem cunoaște adevărul prin această relație. Însă nici măcar sfinții nu s-au născut sfinți. Pe măsură ce au trăit în conformitate cu Adevărul, au devenit asemenea Lui și au putut exprima valori neperisabile în cuvinte. Sfîntul Antonie cel Mare ne învață acest lucru:

„Mintea vede toate, chiar și cele din ceruri. Și nimic nu o întunecă, fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este de neînțeles, iar cuvîntului său nimic nu-i este cu neputință de exprimat.”²

Totuși, pînă la sfințenie, trăim în minciună. Sfințenia este semnul că desăvîrșirea omului în Hristos este lucrătoare. Aceasta e o lucrare eternă întrucît ea are loc prin „unirea omului credincios cu Dumnezeu, în Hristos. Dar cum Dumnezeu este nesfîrșit, ținta unirii cu El, sau a desăvîrșirii noastre, nu corespunde niciodată vreunui capăt, de la care să nu se mai poată înainta.”³

Fericirea este starea de bine rezultată din această lucrare. Ceea ce experimentăm la nivel emoțional și care nu se află în legătură cu Adevărul este nefericire. Din cauza patimilor noastre nu avem o raționalitate limpede ci una bolnavă care cotează ca fiind fericire orice stare de satisfacție a simțurilor și orice moment de acalmie.

Unii, aflați încă în avîntul patimilor, se simt fericiți, alții avînd deja sufletul amorțit se conving singuri că sînt fericiți. Pe aceștia îi lasă Dumnezeu să traiască asemenea bogatului nemilostiv⁴ din Evanghelia duminicii a XX-a după Rusalii. Dar cei mai mulți încep să se dezmorțească și chiar să trăiască o viață cu angajamente religioase, mulți dintre aceștia sînt chiar practicanți consecvenți ai credinței aflați la începutul luptei de despătimire. Aceștia din urmă încep să cunoască Adevărul dar fie nu au reușit să transforme în trăire acest eveniment, fie doar încep să simtă amărăciunea care vine din plăcerea simțurilor sub formă de falsă fericire. Așadar încep să înțeleagă că fericirea nu stă în plăcere și se angajează într-un efort ascetic și de disciplină religioasă dar care, pentru că încă sînt niște moleșiți și alintați, le găsesc neatractive și astfel se pomenesc lipsiți de alintul plăcerilor și captivi într-o viață care le pare fadă. 

Evagrius of Pontus, fol. 49vhttp://evagriusponticus.net/images.htm

Avva Evagrie Ponticul ne explică în cel fel se săvîrșesc cele descrise spunînd că aceștia din urmă sînt captivii ispitelor unui drac:

„Toți dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primește sa facă aceasta, ci el ucide gîndurile celor care au început aceasta viețuire tăind și uscînd prin întristare orice plăcere a sufletului...”⁵

Sfîntul Ioan Casian, asemenea lui Evagrie, vede nefericirea ca fiind lucrarea unui duh necurat și viclean care are ca scop împiedicarea progresului duhovnicesc și o descrie astfel:

„Cînd duhul acesta viclean tabără asupra sufletului și-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-și facă rugăciunile cu osîndire, nici să stăruie cu folos pe lîngă sfintele citiri și nu rabdă pe om să fie blînd și smerit față de frați. Îi pricinuiește scîrbă de toate lucrurile și față de însăși făgăduința vieții.”⁶

Întristarea distruge orice bucurie, nici una nu este destul de mulțumitoare pentru cel care îngăduie acestui duh să se instaleze. Rugăciunea devine formală, cîta mai este, fiindcă în scurt timp cel rănit de întristare va ajunge la concluzia că nu are stare de rugăciune sau chiar că nu are rost să se mai roage. Acest drum duce la pierderea credinței. Citirea Sfintei Scripturi și a învățăturii Sfinților Părinți este de asemenea înlăturată. De tot în cazul celor cei loviți puternic de întristare, doar pentru a fi înlocuite de citiri nefolositoare și netămăduitoare de cei care sînt neîndepărtați de alintări. Iar lucrarea aceasta devastatoare se împlinește prin îndepărtarea de comunitatea sănătoasă, de oamenii aleși și folositori, de semenii care se pot implica în tămăduirea sufletului celui îmbolnăvit de întristare. Adică de Biserică.

De aceea se întîmplă ca unii să fie nefericiți într-una. În limbajul de azi am spune că au nefericire cronică sau că sînt deprimați. Nu vorbim de stări episodice de nefericire ci de o stare constantă de nefericire întreruptă arareori de efemere momente frumoase.

Această nefericire este marcată de sentimentul de deșertăciune fiindcă vine din căutarea infinitului în finit, a veșniciei în cele trecătoare. Iar cînd facem acest lucru nu mai cautăm pe Dumnezeu și nici pe noi înșine în lumina Adevărului⁷, ci cultivăm o răscolire a celor materiale care ne înconjoară, atît de profundă încît nu doar că ne rănim dispozițiile sufletești dar și îmbolnăvim trupul sau chiar mai mult decît atît, înscriem în moștenirea trupului nostru acest eșec.

http://sonjalyubomirsky.com/

Cercetătoarea Dr. Sonja Lyubomirsky⁸ a documentat o teorie care subliniază cîteva lucruri interesante. Primul este acesta, că nefericirea se înscrie în moștenirea trupului, în bagajul genetic.

Astfel apreciază că fericirea unei persoane este pe jumătate determinată de factori genetici, 10% de împrejurările vieții și 40% de comportamentul propriu.⁹ Astfel Dr. Sonja Lyubomirsky confirmă ceea spune Sfîntul Grigorie de Nyssa:

„ Răul s-a amestecat cu firea prin cei ce au primit de la început patima, însușindu-și patima prin neascultare. Precum firea animalelor de orice soi se continuă în șirul de urmași, încât cel ce se naște este asemenea cu cel care l-a născut, la fel se naște din om, pătimașul din pătimaș, păcătosul din păcătos.”

De altfel, pentru cei credincioși, informațiile pe care le regăsim în cercetările recente sociale, psihologice, filozofice sau altele asemenea sînt prețioase însă nu indispensabile, sfinții oferindu-ne călăuziri și moduri de viață la îndemîna fiecăruia.

În acest sens este interesat de urmărit cum personalități ale începutului de secol XXI cu recunoaștere mondială în domeniul științelor sociale aplicate descoperă cu bucurie și în urma unor eforturi cheltuitoare de resurse principii și enunțuri prezente și aplicate din antichitate în Biserica noastră. Iată de pildă o sinteză făcută de Tamara Star¹⁰ identifică aceste comportamente ca generatoare de nefericire:

1. Convingerea că viața este grea;
2. Convingerea că cei mai mulți semeni nu sînt de încredere;
3. Sublinierea răului din lume în dauna sesizării celor bune;
4. Invidia;
5. Încercarea de a avea controlul total al vieții;
6. Îngrijorarea pentru ziua de mîine;
7. Vorbirea de rău, nemulțumitoare și bîrfitoare;

Pentru orice credincios activ este simplu să observe că toate cele șapte puncte sînt prezente în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii. Desigur, soluțiile date de autoare sînt rezolvări simptomatice. De pildă pentru a rezolva primul punct autoarea recomandă adoptarea unei atitudini de studiere curioasă a vieții în contrast cu una de victimizare, recomandă perseverență în găsirea și aplicarea soluțiilor în urma asumării responsabilității personale în situațiile dificile. Pentru a doua, întărirea încrederii în binele din oameni, în chestiunea răului din lume cei nefericiți sînt îndemnați să fie optimiști și echilibrați și așa mai departe.

Cu mult mai multă profunzime, sfinții descriu starea în amănunt și prescriu leacul. Dacă în paradigma actuală rezolvarea nefericirii se face prin automotivare în direcția adoptării unui comportament postulat a fi generator de fericire, la Sfinții Părinți nu întîlnim vreo recomandare care să implice doar resursele personale ci implicarea victimei întristării într-un efort conjugat de tip bisericesc în care omul se regăsește între Dumnezeu și Biserică.

Aceasta pentru că Biserica știe și ține seama de faptul că cel atins de întristare nu are voința intactă. El este bolnav și simplul fapt că înțelege că o atitudine optimistă este bună, că perseverența și orientarea spre rezolvarea problemelor sînt pozitive, nu îl ajută să pună în fapt aceste convingeri frumoase. Nu îi este ușor pentru ca voința îi este afectată și nu se poate motiva.

Sfinte Cuvioase Ioane Casian
roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi

Sfîntul Ioan Casian spune că întristarea ”se tămăduiește prin rugăciune, prin nădejdea în Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeiești și prin petrecerea cu oamenii cei cuvioși.”¹¹

În modul de viață bisericesc, ortodox, cel bolnav de întristare nu este lăsat să se motiveze singur ci i se oferă soluții concrete. Petrecîndu-și timp prețios cu cei cuvioși, între care de frunte este preotul său duhovnic, își întărește convingerea că Dumnezeu îi este alături, prin rugăciune și postirea impusă de viața bisericească cultivă o apropiere de El și o întărire a învățăturilor de viață precum și o creștere în har și voință, prin citiri spirituale și meditații duhovnicești își dezvoltă și întărește cunoașterea valorilor sănătoase care-i asigură nu doar tămăduirea dar și continuarea unei vieți dinamice, cu sens și în conștința valorii de sine date de prețuirea comunității. Această prețuire vine în contextul smereniei față de Dumnezeu, conștientizarea slăbiciunii umane și îndrăznirea către El în virtutea harului Duhului Sfînt primit prin Sfintele Taine.

Astfel credinciosul ortodox știe că deși este slab, deși greșește, i se cere să-și depășească slăbiciunea prin trăirea în fapt a învățăturilor de mai sus cu ajutorul Bisericii prin Harul dumnezeiesc din Sfintele Taine în Biserică, prin participarea vie a sfinților și tuturor semenilor ortodocși.

Așadar, dacă ați fost diagnosticați ca depresivi, sau dacă ați constatat că sînteți atinși de întristare așa cum este descrisă mai sus, puneți în practică sfaturile anterioare. Rugați-vă, citiți Sfinți Părinți, mergeți la slujbe și integrați-vă în Biserică prin Sfintele Taine spovedindu-vă și reglementîndu-vă viața ca să primiți Cuminecarea, participați la Sfîntul Maslu, rugați-vă să vă găsiți duhovnicul, dacă nu-l aveți. Apoi în conformitate cu îndrumările sale postiți și vă implicați în acte de milostenie și de filantropie punînd astfel în practică leacul recomandat de Sfîntul Ioan Casian. Fiți flexibili dar consultați duhovnicul pentru a vedea dacă ce vă doriți se încadrează în recomandările sfîntului.

______________

1Folosesc prezentul pentru că pentru noi sfinții sînt la fel de vii ca oricare persoană pe care o cunoaștem si pentru că viziunea lor își păstrează validitatea peste veacuri.

2Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p. 27;

3pr. Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed. IBMBOR, București, 2002, p. 5;

4Luca 16, 19-31, Biblia sau Sfînta Scriptură, online: http://bibliaortodoxa.ro/despre.php, 29.09.2014, Mt. 24, 45-47 - pentru toate citatele scripturistice, cu precizarea că acolo unde se va cita din alte versiuni, acestea vor fi specificate ca atare;

5Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p. 60;

6Idem, p.114;

7Înțeles ca Hristos.

8Profesoară la Professor, University of California, Riverside, recunoscută ca o somitate în cercetarea fericirii, deși mărturisește despre sine că nu este deloc religioasă, își respectă ținuta de savantă și a făcut cercetări imparțiale cu privire la fericirea celor religioși. http://sonjalyubomirsky.com/ și http://www.psychologytoday.com/blog/how-happiness/200806/happiness-and-religion-happiness-religion consultate în 15 ian. 2015;

9Cf. Sonja Lyubomirsky, The How of Happiness, Penguin Press, 2008;

10http://www.huffingtonpost.com/tamara-star/7-habit-of-chronically-unhappy-people_b_6174000.html consultat în 15 ian. 2015;

11Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, 116;

Manifest ortodox împotriva statului abuziv

λεγει αυτω ο πιλατος τι
εστιν αληθεια και τουτο
 ειπων παλιν εξηλθεν προς
 τους ιουδαιους και λεγει
αυτοις εγω ουδεμιαν
αιτιαν ευρισκω εν αυτω

Statul abuziv își are originea în iad. El este păcătuirea dusă la nivel de artă politică. Este expresia cea mai concretă a luptei împotriva lui Dumnezeu. Nu vă lăsați păcaliți, nu este statul comunist, nu este statul militar, nu este cel teocratic, nu este cel cezaro-papist și nici cel capitalist ori corporatist. 

Este doar atît: statul abuziv.
Pentru noi, ortodocșii, trebuie să fie limpede că lipsa trăirii credinței noastre în gesturile mărunte duce la lipsa lui Dumnezeu din societate și că aceasta face loc abuzului. Păcatul îi învață pe cei robiți de el și vrăjiți de patimi, dintre care cele mai vizibile sînt: slava deșartă, mîndria, iubirea de bani și averi, să se folosească de orice doctrină le justifică atitudinile și le susține demersul. Așa se face că unii îmbrătișează credința pentru a exploata oportunități și adesea au succes ajungînd să conducă diferite comunitați de credință. Nu contează că sînt creștini sau altceva. Pot fi musulmani sau budiști. 

Aceștia au o singură religie și aceea are o singură poruncă: a nu leapăda păcatul. 

Ei se află acolo pentru oportunități și satisfacere nu pentru slujirea religioasă. 

Îi identificăm adesea: preoți, protopopi, episcopi, pastori, predicatori sau muftii și imami, ori rabini sau guru. 

Cînd se amestecă în politică, asemenea oameni devin periculoși, cînd au brațe înarmate în ascultarea lor devin cu adevărat abuzivi. 

Unii o iau pe scurtătura religioasă și fără a se mai complica în vreun fel pentru a obține o poziție clericală vor doar influența de tip clerical.

 Aceștia țin discursuri și conferințe, seminarii, siteuri și forumuri, publică articole și cărți doar pentru a conjuga influența religioasă la politică și amîndouă la ambițiile pătimașe. Aceștia sînt de asemenea promotorii abuzului. Devin jurnaliști, lideri de opinie, avocati, judecători, primari sau președinti de țară. 

Nu contează, singurul lor meșteșug adevărat este de a sluji patimilor personale.

Alții se folosesc de influența cîștigată pe motiv religios prin negarea religiei. 

Aceștia creează, promovează și exploatează nemulțumiri legate de imoralitatea celor religioși, de fapt îi identifică atent pe nemernicii descriși anterior, pentru a cîștiga influență politică precum și pentru a-și justifica și satisface propriile patimi.

Pot fi comuniști sau corporatiști, tot același aluat, disocierea dintre ei se face doar în privința metodei prin care abuzează poporul. Și unii și alții susțin că sînt democratici. Se acuză reciproc că impun o iluzorie democrație dar au instaurat un de facto un stat abuziv în care cetățeanul este lipsit de drepturi și de putere. O apă și un pămînt. Slujitori ai iadului toți aflați în război cu binele lumii pentru a-și cîștiga falsul lor bine individual.
Părinții primului mileniu al Bisericii știu asta. Nu se lasă amăgiți de chipurile înșelătoare ale pătimașilor aflați în dregătorii și tronuri. Au luptat cu aceștia învățînd poporul să învingă păcatul. Un popor păcătos este unul usor de condus, e ca un animal dresat să primească recompensa. Vorbim de un dresaj simplist rezumat în expresia "faci ce-ți cer - ai recompensă, nu faci - ai pedeapsă".
Acest tip de popor are nevoie de stat pentru orice. 

Sărăcia aproapelui este treaba statului, siguranța străzii este treaba statului, siguranța cetății și a granițelor este treaba statului, apa - caldă ori rece - este treaba statului. Totul de la artificii la moarte devine treaba statului.
Poporul înrobit de păcat trăiește la nivel de resursă de stat. E o formă de energie regenerabilă care are ca unitate de măsură internatională omul. În statul abuziv nu este nevoie de idealuri și de spiritualitate, este nevoie de o cultură a resursei care să optimizeze metodele de exploatare și să mențină resursa la parametri optimi.
În statul abuziv este nevoie de opinie doar pentru a menține cele menționate mai sus: metodele de exploatare și parametrii.
Orice altă opinie precum și orice demers cultural sau spiritual care ar putea genera opinii altenative ori divergente reprezintă un pericol.
De aceea nu este dorit creștinismul ortodox. 

Pentru că, deși este trăit superficial de sute de milioane de oameni poate produce cîteva sute de mii de oameni care nu au nevoie de stat să le sustină traiul fiindca se hrănesc frugal, se îmbracă sobru și nu risipesc, nu au nevoie de stat pentru a-l ajuta pe aproapele fiindcă o fac ei în mod loial, integral pe termen lung și cu relflexe în veșnicie, nu au nevoie de stat să-i apere de hoții de găinii fiindcă ei prin aceste întîmplări îi găsesc pe cei care au nevoie de supă pe masă, nu au nevoie de NATO sa-i apere de ruși, fiindcă ei țin la mare preț rezistența antiotomană a strămosilor și pe sfinții din închisori care au învins comunismul, nu au nevoie de armata rusă să-i apere de homosexuali și de legile libidinoase ale Occidentului fiindcă ei înving homosexualitatea iubind homosexualii mai presus de orice drept pămîntesc. 

Pe ei îi urăsc activiștii LGBT pentru că sînt iubiți de cei pe care activiștii pretind că-i reprezintă. Dar ei nu trăiesc din imaginea homosexualității ci umăr la umăr, genunchi lîngă genunchi cu homosexuali, lesbiene, curvari si curve care vor să știe cum să caute binele si fericirea.
Nu există un grup subversiv mai periculos decît acesta care denunță statul abuziv sub orice formă se ascunde.
Acest grup are toate resursele care-i permit să rămînă o forță ce nu poate fi neglijată: are doctrină, are vechime, a învins orînduiri si le-a impus respectul, își poate asuma tronul imperial si se poate ascunde în peșteri. Dacă e liber, e periculos, dacă e în temniță e și mai periculos, dacă adepții sînt executați devine implacabil.
Dacă adepții sînt denigrați și compromiși atragi atenția asupra lor și îl ajuți să facă noi adepți.
Dacă sînt chemati la banchetul mitelor, nu vin, dacă se încearcă înfometarea lor, se bucură că le facilitezi demersul ascetic. Cine îi denigrează devine  penibil prin alăturare, cine îi laudă devine penibil pentru că laudă ceea ce nu trăiește.
Cine îi cenzurează descoperă că îi ajută să cîștige un public loial care soarbe învațătura cu intensitate.
Cine le deformează mesajul se desconspiră ca robi al nemerniciei și le consolidează mesajul.
Oricine poate deveni membru celui mai noncofnormist și puternic grup din istoria umanitații. Accesul este public, toți sîntm chemați, inițierea este însă personală.
Ei sînt peste tot iar în cărțile Părinților primului mileniu al Bisericii se găsesc indicațiile concrete pentru a te alătura lor. Sînt acolo, la ascunse la vedere.
Să ne vedem cu bine!

Ortodoxul și dilemele teologice ale tehnologiei

Omul cu adevărat raţional are o singură grijă:
să asculte de Dumnezeul tuturor...

Tehnologia este pretutindeni. Ortodoxia merge cu noi pretutindeni. Sîntem ortodocși, mîndri de vechimea învățăturilor noastre și în același timp convinși de actualitatea lor. Așadar care este relația ortodocșilor cu tehnologia? De unde pleacă învățăturile care se răsfrîng asupra utilizării tehnologiei? Ce este tehnologia?

Tehnica este arta folosirii inteligente a legilor care guvernează lumea creată. Este realmente artă, cuvîntul τέχνη¹ înseamnă și artă. De aceea o astfel de analiză, care privește relația dintre tehnică și ortodocși, este învecinată și chiar are părți comune cu o privire asupra relației dintre ortodocși și arte. Probabil că cel mai bun corespondent românesc al lui τέχνη este „meșteșug”, cuvînt care implică măiestrie, artă dar și inteligență sau viclenie uneori. În antichitatea greacă „techne” era folosit pentru a desemnea o abilitate, o iscusință de a face ceva, dobîndită prin acumularea cunoașterii, adică diferită radical de abilitățile instinctive² (ceea ce azi numim talent, uneori) dar și de realizarea a ceva prin noroc.³ De aceea voi folosi τέχνη sau uneori transliterarea sa - „techne” pentru a mă referi la acel punct de origine în care cunoașterea și îndemînarea omului poate duce la tehnică sau la artă.

Tehnologia este șțiința care descrie legile tehnicii ori ansamblul proceselor care folosesc aceste legi pentru obținerea unui produs⁴. Azi, sub presiunea mediului cultural de limbă engleză, folosim cuvîntul „tehnologie” denumind în mod vag produsele obținute pe cale tehnică⁵.

Pentru a înțelege oricare relație a creștinului ortodox cu lumea creată este necesar să recapitulăm unele învățături ortodoxe fundamentale pentru domeniul abordat. În speță pentru relația „ortodox-tehnologie”.

Prin botezul ortodox devenim membri ai familiei dumnezeiești și ne îndreptăm către mîntuire. Acest lucru este, categoric, dincolo de puterile omenești de aceea ne mîntuim prin împreună lucrare, acțiunile noastre alături de harul dumnezeiesc. Omul trebuie să se realizeze ca persoană care concretizează deplin potențialitătile sale. Dar acestea nu sînt suficiente pentru că nici un om nu poate de unul singur să restaureze lumea fără a se regăsi în „noul Adam”, Hristos cel înviat care întru El recapitulează toată omenirea. De aceea intervine Duhul Sfînt care saltă omul dincolo de maximul său prin harul dat la Sfîntul Botez fără ca prin această putere dumnezeiească să se aducă atingere libertății personale a omului.

Libertatea noastră este atît de importantă încît harul dumnezeiesc al Sfîntului Botez ne este nu dictator ci învățător:

„Că harul Duhului este în noi de la botez, învățîndu-ne tot adevărul...”⁶

De aceea putem spune că viața unui ortodox este definită de conlucrarea libertății sale cu Dumnezeu prezent în chip nemijlocit în fiecare clipă de la Sfîntul Botez.

„Căci Sfîntul botez este desăvîrșit, dar nu desăvîrșește pe cel ce nu împlinește poruncile”⁷

Acest lucru înseamnă că, noi cei ortodocși, știm că nu doar efortul personal ne mîntuiește și nici vreo lucrare exclusivă a vreunei puteri suprafirești ci armonizarea opțiunilor noastre, făcute în deplină libertate, cu învățătura Harului Botezului care face prezent în noi, prin Duhul Sfînt, pe Dumnezeul cel slăvit în Treime.

Iată cît de importantă este libertatea pentru ortodocși. Orice atingere a libertății este pentru noi nimic altceva decît o formă malignă și contagioasă a celei mai cumplite maladii care chinuie omenirea dintotdeauna: păcatul.

Pe de altă parte, omul este tălmaciul lui Dumnezeu în lumea materială.

Cu aceaste idei înaintea ochilor minții trebuie să ne apropiem de studiul oricărui subiect care privește morala ortodoxă. Fără a uita că aceasta este izvorîtă din Dumnezeu, prin Sfînta Scriptură și Sfinții Părinți, ne este limpede că pe măsură ce omenirea se mișcă în direcții stabilite de firea schimbăcioasă a omului de după căderea în păcatul dintîi, este necesar să redefinim modul în care putem trăi respectînd morala ortodoxă.

Morala ortodoxă este mai mult decît o etică izvorîtă dintr-o formă de creștinism. Ea este setul de legi care prin prezența sa în viața noastră, a ortodocșilor, ne permite să ne regăsim între practicanții credinței noastre. Biserica este compusă din totalitatea credincioșilor botezați, practicanti sau nu, clerici sau mireni, sfinți sau nesfinți. Deși „Biserica este extensiunea socială a lui Hristos cel înviat...”⁸ ea nu este un organism înviat pînă în ultima lui celulă, ci se află în proces de înviere. Acest proces are semne vizibile însumate în setul de atitudini și comportamente al moralei ortodoxe.

Este, de asemenea, necesar să reținem această definiție a Bisericii, nu doar în vederea demersului prezent. O vom găsi utilă în multe ocazii.

În ortodoxie eu trăiesc deplin exclusiv în relație cu tine și cu voi. Ortodoxul trăiește deplin ca persoană unică și irepetabilă doar atît timp cît păstrează vie relația cu membri Bisericii și cu întreaga umanitate prin aceasta. Privită sub timp, Biserica nu cuprinde întreaga umanitate dar Biserica aflată în eternitate revendică umanitatea pînă la ultimul ins. Credem în adevărul că fiecare om, după moarte, întîlnește pe Hristos. Acesta e momentul în care are loc revendicarea. Dumnezeu revendică implacabil ceea ce a creat. Noi ne putem declara atei, agnostici sau orice altceva dar pentru ortodocși este limpede că moartea pune fiecare persoană în prezența Domnului Iisus Hristos.

Cu acestea în minte realizez că orice îndeletnicire a mea trebuie să nu aducă atingere principiilor anunțate mai sus. Să nu extragă persoana din relația de înrudire cu Dumnezeu, să nu lezeze libertatea persoanei, să nu despartă persoana de Biserică și de lume.

Tehnica este amorală. Ea nu are moralitate în sine. Așa cum legile fizicii sînt amorale. Lumea fizică funcționează respectînd neclintit legi înscrise de Dumnezeu la creație în fiecare ipostaziere a energiei sau materiei. Omul se apropie de Dumnezeu prin cunoașterea deplină a acestor legi iar acest proces îl duce pe om de la starea subiect al Creației, la cea de imitator al Creatorului iar mai apoi la cea de creator în Creator. Iată cît de importantă este orice ipostază a vechiului τέχνη⁹, tehnica sau artistică. Cunoașterea legilor lumii create fiind un proces de cunoaștere îl numim „știință”. Desigur știința este o activitate cu reflexe în veșnicie, de aceea ea are calitatea de a îmbunătăți puterea de cunoaștere a omenirii pe măsura trecerii timpului. În sensul descris nu există nici o antinomie între știință și credință. Nepotrivirile sesizate în diferite momente ale istoriei între concluziile științifice și învățăturile credinței sînt datorate limitelor puterii de cunoaștere ale umanității. Același tip de nepotriviri le descoperim mai pregnante și uneori cu accent comic atunci cînd inventariem concluziile și convingerile știintifice în diferite momente ale istoriei.

Prin „techne” omul își poate activa acea calitate manționata anterior, de tălmaci al lui Dumnezeu în lumea materială. „techne” este tărîmul comun în care arta și tehnica se întîlnesc și traduc lumii sensibile legile dumnezeiești, care sînt suprasensibile.

Așadar, deși ipostazele lui τέχνη sînt amorale, ele sînt parte a procesului de sfințire a omului și a întregii lumi. În această privință toate îndeletnicirile care purced din „techne” se învecinează cu virtuțile. Așa cum virtuțile pot fi denaturate și deturnate în patimi, așa orice îndeletnicire care decurge din τέχνη poate servi „poftelor simțuale” care leagă omul în mod„infinit de lucruri finite”.¹⁰

Tehnologia¹¹ este importantă pentru că poate produce instrumente și obiecte care pot aduce alinare bolnavilor, pot eficientiza lucrul, pot aduce cunoaștere și odihna mult necesară, pe scurt spus, pot îmbunatăți viața semenilor. Acesta este rolul tehnologiei care nu se depărtează esența conținută în „techne”. Astfel creștinul ortodox face o lucrare spirituală cu ajutorul tehnologiei. Îmbunătățește puterea omului asupra lumii sensibile într-un parcurs care împletește restaurarea spirituală cu restaurarea lumii materiale.

De la cădere, omul a fost supus oboselii:

„Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce.””¹²

Osteneala nu este pentru ortodocși o pedeapsă ci un tratament, o cale de vindecare. De aceea, ca în orice situație care presupune tratament, felul în care se administrează osteneala este complex și multiplu. Dacă tehnica limitează tratamentul, atunci în mod evident nu este bineprimită. Există o stare de echilibru care nu poate prescrisă universal. De aceea avansul tehnologic nu poate și nu trebuie să țină seama de impedimente care țin de disciplina personală.

Abordarea tehnologiei se face în mod personal. Fiecare creștin ortodox este nevoit să pornească de la nevoile personale spre beneficiile apelului la tehnologie ținînd seama de limitările personale, fie acestea de natură spirituală, fiziologică, financiară sau de alt tip. Apoi este necesar să privească felul în care produsul tehnic la care apelează are impact asupra vieții sale din perspectiva moralei ortodoxe. Felul în care, în legătură cu acel produs al tehnologiei, pot răspunde întrebări care privesc înstrăinarea mea de lume, înstrăinarea mea de Dumnezeu și slăbirea libertății de opțiune îmi poate descoperi dacă am folos real sau nu. Ceea ce numesc folos real este folosul care ținînd seama de necesitățile mele duhovnicești și neîndepărtînd necesitățile mele trupești îmi dă o stare binecuvîntată¹³.

Astfel, noi ortodocșii, abordăm lumea tehnicii și produsele ei dintr-o perspectivă practică¹⁴ menținută în relație vie cu spiritualitatea. Astfel devenim conștienți de responsabilitatea de a folosi tehnica în modalităti binefăcătoare și conform regulilor care permit realizarea acestui lucru. Un cuțit, de pildă, este o realizare tehnică ce poate atinge culmile artei. El trebuie folosit în mod binefăcător. Poate ieși din mîinile meșterului sub forma cuțitului de altoit, a cuțitului de pîine, a cutitului de uns sau a jungherului. Din tipurile de cuțite enumerate, doar ultimul este destinat războiului, este creat și făurit să ucidă dar toate pot fi folosite în acest scop. În gîndirea ortodoxă apărarea recurge la ucidere doar cînd s-au epuizat toate căile care permit salvarea celor inocenți și slabi. Și în aceste situații nefericite oștenii sînt supuși canoanelor de îndreptare¹⁵ și reținuți de la Sfînta Împărtășanie. Dar rămîn sînt oșteni și nu criminali. În același timp, acela care ar folosi cuțitul în mod criminal, fără a fi investit ca oștean și în mod nejustificat este supus canoanelor care-i privește pe criminali. Indiferent ce tip de cuțit folosește. Spune Sfîntul Atanasie cel Mare:

„ Fiindcă şi între celelalte, care se întâmplă în viaţă, găsim că se fac în deosebite feluri: precum a ucide nu este îngăduit, dar în război a desfiinţa pe vrăjmaş este şi legiuit şi vrednic de laudă.”¹⁶

Aceste distincții sînt universale în ce privește tehnica. Ceea ce este permis în anumite situații nu este permis în altele. Tehnica nu este imorală dar utilizatorul ei poate face acțiuni imorale cu ajutorul ei.

Din perspectiva tehnicii ne interesează foarte mult azi cele legate de televiziune, calculatoare, telefoane și cele asemenea. Despre fiecare în parte se pot scrie volume partizane sau defăimătoare însă aceastea sînt dezbateri nelalocul lor, simple flecăreri și distrageri cît timp nu pleacă folosesc un algoritm simplu pe baza celor enunțate mai sus. Cîtă vreme sînt pus în situația de a accepta un produs tehnic trebuie să observ cu atenție de ce în folosesc, cum îl folosesc, ce efecte are folosirea acestuia asupra mea, dacă îmi atinge puterea liberă de a alege, dacă îmi impune să fac/ accept/ urmăresc fapte și idei distonante cu valorile mele.

În ortodoxie nu sîntem singuri, ortodoxia este comunitară și cînd luăm decizii ținem seama de comunitate, de biserică. Există un singur mod probat de timp în care putem ține seama de Biserică. Acela de a ne consulta cu părintele duhovnic rugîndu-ne mereu ca părintele nostru să ne vorbească în harul dumnezeiesc despre cele importante nouă.

Este lucru știut între ortodocșii loiali că părintele duhovnic, adesea mai presus de el însuși, ne ajută să ne reglăm conduita.

De pildă, dacă folosesc medii de socializare și petrec mult timp consultîndu-le, postînd sau urmărindu-le, dacă urmăresc televiziunea cu aviditate ori nu mă despart de telefon sau tabletă este foarte probabil ca eu să nu realizez singur că îmi periclitez statului de persoană cu alegere liberă și să nu pot lua singur decizia care să mă întoarcă la binefacerile acestor produse. În continuare este prea puțin probabil că voi reuși să mențin această conduită dacă înlătur din proces pe părintele duhovnic.

Probleme dezvoltate în anii din urmă de aceste produse sînt luate din ce în ce mai în serios și primul lucru observat este că folosirea lor eronată produce alterarea libertății de alegere pînă la pierderea ei. Astfel s-a început de ani buni studierea dependențelor față de ele. De exemplu Kimberly S. Young¹⁷ duce din 1995 o luptă continuă cu dependența de internet înțeleasă ca boală și a elaborat pentru vindecarea ei modele terapeutice susținute științific.¹⁸ Drama dependenților de aceste produse ale tehnicii este atestată de multe surse și în cazuistica acestor dependențe găsim sinucideri, înfoemtări voluntare, îmbolnăviri, pierderea locului de muncă, relații de familie distruse.¹⁹ Dar, așa cum am stabilit anterior, aceste produse nu sînt rele sau bune, nu trebuiesc acceptate necondiționat și neinstruit dar nici respinse fără judecată. Iată că Virginia Tech Carilion Research Institute finanțează cu 1,7 milioane de dolari cercetările care să studieze felul în care un mediu de socilaizare poate ajuta la recuperarea dependenților.²⁰

Iată că lucrurile devind clare pentru noi. Cum folosim tehnica și produsele ei ține de felul în care ne integrăm în modul ortodox viață. Trăiesc o practică ortodoxă supraveghind cu atenție fiecare detaliu al comportamentului meu după îndemnul Sfîntului Antonie cel Mare:

„Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-I placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu”²¹

Cunoscînd care sînt factorii care produc patimile, după cum le menționează părintele Dumitru Stăniloae, și anume:

1. mintea slăbită în lucrarea ei autonomă și proprie;
2. lucrarea de percepție simțuală, care a devenit precumpănitoare, care a ieșit din subordinea minții, ba chiar a atras mintea în subordinea ei;
3. o alergare exclusivă și irațională după plăcere – până la cea procurată de laudele semenilor- și, concomitent cu ea, o fuga speriată de durere...²²

Acest mod de viață este încercat de timp și a constituit temelia vieții sociale în Imperiul Bizantin. Privind superficial nu putem vedea legătura dintre calculator și bizantini, dintre tehnologie și Sfinții Părinți dar dacă ținem seama că atunci cîd vorbim despre conduite care implică folosirea produselor tehnice vorbim, de fapt, despre făptuire, înțelegem că este binevenită consultarea Sfinților Părinți și a autorilor bizantini.

Am văzut că libertatea de alegere este respectată de Dumnezeu și nu i se aduce atingere de către El în vreo formă, în timp ce patimile au ca țel lezarea ei, am văzut că mintea poate fi slăbită și întunecată de iraționalitatea plăcerilor, că rațiunea poate fi înrobită de precepția senzorială prin plăcere și fuga speriată și de durere definită ca lipsă a plăcerii, am văzut că toate acestea însingurează omul, îl rupe de comuniune și-i aduce întristarea. Toate acestea sînt elemente care apar în faza practică a despătimirii și care solicită atenția neîntreruptă a credinciosului. În această fază tehnica și tehnologia pot fi de folos omului prin produsele lor dar și prin însușirea unui mod de gîndire orientat spre observarea legilor, cunoașterea lor, depistarea și definirea problemelor, căutarea soluțiilor, alegerea soluției potrivite și implementarea acesteia.²³

În fața tehnologiei și a produselor tehnice de orice fel, ortodoxul se află nu doar în fața unei alegeri simple între a se folosi sau a nu se folosi de ele ci în fața provocării de a le defini rostul în viața lui și de a se menține o atitudine responsabilă atît timp cît este necesar apelul la acestea.

1 http://www.biblestudytools.com/lexicons/greek/kjv/techne.html consultat în 12 dec. 2014;

2 physis- abilitățile instinctive și tyche- norocul pot fi conjugate iscusinței- techne dar fără ca acestea să fie determinante pentru calitatea rezultatului.

3 Pentru detalii, c.f. , Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, ed. Humanitas, București, 1993, p. 267;

4 http://dexonline.ro/definitie/tehnologie consultat în 12 dec. 2014;

5 http://www.merriam-webster.com/dictionary/technology consultat în 12 dec. 2014;

6 Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p.269;

7 Idem, p. 258;

8Dumitru Stăniloae, Sinteză eclesiologică publicat în ST, an. VII, 1955, nr. 5-6, p. 267-284;

9 Vezi nota 1

10Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed. IBMBOR, București, 2002, p. 119;

11Cu înțelesul de știință a tehnicii.

12Fac. 3, 17-19, Biblia sau Sfînta Scriptură, online: http://bibliaortodoxa.ro/despre.php, 29.09.2014, Mt. 24, 45-47 - pentru toate citatele scripturistice, cu precizarea că acolo unde se va cita din alte versiuni, acestea vor fi specificate ca atare;

13O stare binecuvîntată este o stare de bine. Dar fiindcă starea de bine în ortodoxie este dată de fericirea cu care înțelegem să abordăm evenimentele vieții ca parte a înaintării noastre duhovnicești, căutînd folosul spiritual chiar în cele mai grele suferințe, mi-e teamă că dacă ași fi scris „stare de bine” s-ar fi făcut confuzie cu un răsfăț de tip celul prezent în conceptul de „wellness”.

14E interesant să nu uităm în acest context înțelesul antic al lui praktike, de știință a acțiunii, de știință a acțiunii rezultate în urma alegerii deliberate, adică supusă filtrului moral și în consecință aflată în legătură cu binele la nivel de acțiune. În consecință, păstrînd calea etimologică, acest cuvînt românesc – practic- tăinuiește o relație veche și stabilă cu ideea de bine în acțiune, încă de pe vremea lui Aristotel. (Pt. Detalii c.f. Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, ed. Humanitas, București, 1993, p. 232)

15Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, ediția a III-a, Sibiu, 2005, p. 391;

16Idem, p. 369;

17http://www.zurinstitute.com/kyoung.html și http://www.healthyplace.com/addictions/center-for-internet-addiction-recovery/biography-of-dr-kimberly-young/ consultate în 22 dec. 2014;

18Pentru detalii c..f. http://online.liebertpub.com/doi/abs/10.1089/cpb.1998.1.237 consultat în 22 dec. 2014;

19Pentru detalii recomand un articol revelator în limba engleză: http://brainblogger.com/2011/01/07/social-network-addiction-a-scientific-no-mans-land/, consultat în 22 dec. 2014;

20http://www.eurekalert.org/pub_releases/2014-09/vt-vta092914.php consultat în 22 dec. 2014;

21Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p. 9;

22Idem, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed. IBMBOR, București, 2002, p. 91;

23Mod de gîndire întîlnit, de exemplu, la programatori și specialiști în computere.

Puțin despre firea naturală și suferință

De cînd îmi amintesc oarece despre mine știu că am căutat să evit răul și să caut binele. Cel mai probabil cînd citești aceste rînduri ți se pare normal. Și eu și tu am fost învățați din scutece să căutăm binele propriu și chiar mai mult decît atît, din natură știm, înainte de multe alte lucruri, să solicităm să ni se facă bine.

Mă gîndesc cît de mult timp petrecem educîndu-ne și căutînd să cultivăm în noi acele calități despre care credem ca ne ajută să evităm tot răul care se poate revărsa asupra noastră. Cu timpul creștem și includem in acest efort și pe cei dragi.

Devenim oamenii școliți, oameni cu bani, oameni puternici, oameni implicați și cîte alte feluri de oameni în căutarea noastră de a ne feri de suferință.

Ce simplu pare de înțeles ce am scris mai sus!

Dar Sfîntul Maxim Mărturisitorul ne scrie un lucru tulburător:

Patimile condamnabile și contrare firii, care atîrnă în noi, nu își au sursa decît în mișcarea afectelor conforme cu firea. 

Ce sînt afectele conforme cu firea? Păi, ele sînt cele despre care scriam mai sus. În această lume căzută, ele au devenit condiții ale supraviețuirii. De fapt, ne lipesc de lumea căzută dacă nu sînt înțelese și purificate prin asceză. Pînă la implicarea noastră prin angajarea complexă a ființei umane, ele nu sînt condamnabile.
Ele sînt: pofta și plăcerea de a ne hrăni,  frica și întristarea.
Chiar dacă este greu de crezut, părinții din vechime ne învață că ele nu fac parte din firea noastră originală. Ele șînt alăturate firii original formînd firea naturală, cea căzută.

Sfîntul Maxim Mărturisitorul învață că afectele pot fi spiritualizate, de exemplu: pofta poate fi transformată în dor duhovnicesc.

În omul care se străduiește, suferința devine, în acest context, o călăuză și un ajutor în transformarea afectelor naturale în instrumente duhovnicești.
Acest lucru este posibil exclusiv prin detronarea efortului îndreptat către cele văzute din poziția sa predominantă și înlocuirea lui cu străduințele spirituale, îndreptate către cele duhovnicești.
O să contimuăm...

Ortodoxia românească va deveni o sectă europeană locală?

În martie 2005, Petre Guran, membru al Centrului de Studii Elenice al
Universităţii PRinceton, SUA, preocupat de antropologia religioasa si
de istoria formelor de putere în Bizanţ, a pus întrebarea:"Cum poate
fi gândită Biserica locală (i.e. BOR) într-un continent fără
naţiuni, ci format doar din culturi şi limbi diferite?"
La vremea aceea, s-au iscat discuţii pe seama acelui articol .

Sex, minori şi gadget-uri

V-aţi întrebat vreodată de ce cumpără părinţii gadget-uri odraslelor?
Poate credeţi că asta se întâmplă în cazul familiilor înstărite. Ei bine, nu neaparat. Ba chiar pot afirma în cunoştinţă de cauză că multe telefoane multimedia sunt deţinute de copii din familii sărace .
Ce-i face pe părinţii care nu pot amenaja o cameră personală copilului, care nu pot face o izolare termică minimală casei, care nu pot asigura cumpararea enciclopediilor şi atlaselor şcolare să cumpere televiziune digitală şi mobile multimedia?
Cunosc o familie care are probleme cu achitarea facturii la electricitate dar copilul are acasă un PC pe 64 biţi cu placă grafică "de spart ochiu' " şi un mobil de 300€ . Amândouă luate în rate.
Ce face un copil cu ele?
Eu ştiu. Am făcut varii depanări la zeci de PC-uri de puşti. Părinţii lor nu ştiu, pentru că nu vor.
Acum descoperă şi alţii.
Citiţi acest articol în Adevărul.

Cuvinte alese din Slujba Aghiasmei Mari

Cuvintele de mai jos sunt acelea care mi-au rămas mai stăruitor în memorie după slujba de sfinţire a apei, făcută de Bobotează. Mereu mă minunez de puterea dumnezeiască de a vorbi personal şi peste veacuri folosind cuvintele Sfintei Scripturi.
Ne temem de sărăcie, de integrare, de secularism şi de consumism.
Ne temem de acestea sau de neputinţa noastră de a fi la înălţimea credinţei ortodoxe?
Ce speranţe mai vrem decât cele izvorâte din citatele de mai jos?

"Veseleşte-te pustiu însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să înflorească [...]Întăriţi-vă voi, mâini slabe, şi prindeţi putere genunchi slăbănogi. Ziceţi celor slabi la inimă şi la cuget:<<Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru! [...]>>" (Paremia întâi)

"Pentru ce cheltuiţi argintul vostru pentru un lucru care nu hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură? Ascultaţi-mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăti se vor desfăta sufletele voastre. Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi pe căile Mele. Ascultaţi-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru." (Paremia a doua)

Că astăzi ne-a sosit nouă tuturor vreme de praznic şi ceata sfinţilor cu noi se adună, şi îngerii cu oamenii împreună-prăznuiesc. [...]Astăzi, Cel nefăcut, de bunăvoia Sa, este atins cu mâna de către făptura Sa. [...]Astăzi, ne-am izbăvit de întuneric şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ne-am luminat. Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru. Astăzi, toată făptura de sus se luminează ca o făclie. [...] (rugăciunea a doua)

Evanghelia Te Deumului de multumire- o mostenire pentru EU

Din Evanghelia Te Deumului de mulţumire care se slujeşte în unele parohii cu câteva minute înainte de intrarea în Anul Nou vă ofer o moştenire a românilor de păstrat în noua identitate:

Aveţi credinţă în Dumnezeu! […]

Pentru aceasta vă zic vouă: toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că veţi lua şi va fi vouă.

de pe viziuni.wordpress.com

Cuvânt despre ignoranţă

Sfântul Marcu Ascetul citit noua de parintele Jinga:

Neştiinţa îndeamnă la împotrivire faţă de cele ce sunt de folos şi,
neruşinându-se, sporeşte numărul păca­telor. (I.247.50)

Cuvant despre ocara si curatie ...

... de la Sfantul Marcu Ascetul citit de părintele Jinga:

Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricina de curatie
celui ce o rabda. (I.247.49)