Mă gîndesc cît de mult timp petrecem educîndu-ne și căutînd să cultivăm în noi acele calități despre care credem ca ne ajută să evităm tot răul care se poate revărsa asupra noastră. Cu timpul creștem și includem in acest efort și pe cei dragi.
Devenim oamenii școliți, oameni cu bani, oameni puternici, oameni implicați și cîte alte feluri de oameni în căutarea noastră de a ne feri de suferință.
Ce simplu pare de înțeles ce am scris mai sus!
Dar Sfîntul Maxim Mărturisitorul ne scrie un lucru tulburător:
Patimile condamnabile și contrare firii, care atîrnă în noi, nu își au sursa decît în mișcarea afectelor conforme cu firea.
Ce sînt afectele conforme cu firea? Păi, ele sînt cele despre care scriam mai sus. În această lume căzută, ele au devenit condiții ale supraviețuirii. De fapt, ne lipesc de lumea căzută dacă nu sînt înțelese și purificate prin asceză. Pînă la implicarea noastră prin angajarea complexă a ființei umane, ele nu sînt condamnabile.
Ele sînt: pofta și plăcerea de a ne hrăni, frica și întristarea.
Chiar dacă este greu de crezut, părinții din vechime ne învață că ele nu fac parte din firea noastră originală. Ele șînt alăturate firii original formînd firea naturală, cea căzută.
Sfîntul Maxim Mărturisitorul învață că afectele pot fi spiritualizate, de exemplu: pofta poate fi transformată în dor duhovnicesc.
În omul care se străduiește, suferința devine, în acest context, o călăuză și un ajutor în transformarea afectelor naturale în instrumente duhovnicești.
Acest lucru este posibil exclusiv prin detronarea efortului îndreptat către cele văzute din poziția sa predominantă și înlocuirea lui cu străduințele spirituale, îndreptate către cele duhovnicești.
O să contimuăm...
