marți, decembrie 14, 2021

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXIX)

 




31. Acestea le spun, nu oprind pe vreunii de-a conduce, nici împiedicîndu-i de-a călăuzi pe unii dintre tineri la evlavie, ci îndemnîndu-i ca mai întîi să ia asupra lor deprinderea virtuţii, pe măsura mărimii lucrului. 

Să nu se apuce dintr-o dată de acest lucru, gîndindu-se la partea lui cea plăcută şi la slujirea ce le-o vor face învăţăceii, ca şi la faima ce şi-o vor agonisi la cei dinafară, fără să se gîndească şi la primejdia care urmează. Şi să nu prefacă, înainte de aşezarea păcii, uneltele de război în unelte de plugărie. 

După ce am supus adică toate patimile şi nu ne mai tulbură duşmani din nicio parte şi astfel nu mai e trebuinţă să folosim uneltele în slujbă de apărare, bine este să plugărim pe alţii. Dar pînă ce ne stăpânesc patimile şi dăinuieşte războiul împotriva cugetului trupesc, nu trebuie să ne luăm mîinile de pe arme, ci neîncetat trebuie să ne ţinem mâinile pe ele, ca nu cumva viclenii, folosind odihna noastră ca vreme de năvală, să ne robească cu cruzime. Celor ce s-au luptat bine pentru virtute, dar pentru multa lor smerită cugetare încă nu socotesc că au biruit, le zice cuvîntul, îndemnându-i:

„Prefaceţi săbiile voastre în fiare de plug şi lăncile voastre în seceri".(Isaia 2,4)

Prin aceasta îi sfătuieşte să nu mai atace în deşert pe vrăjmaşii biruiţi, ci, spre folosul celor mulţi, să-şi mute puterile sufleteşti dela deprinderea războinică, la plugărirea acelora, care sunt înfundaţi încă în faptele  răutăţii. 

Dar tot aşa pe cei ce au încercat, peste puterea lor, să facă aceasta înainte de a ajunge la o asemenea stare, fie din lipsă de experienţă, fie din lipsă de judecată, îi sfătuiește lucrul dimpotrivă: „Prefaceţi fiarele voastre de pluguri în săbii şi secerile voastre în lănci".(1)



Cugetare:

  • În acest capitol învățăm de la sfînt dreapta socotință de a lupta cînd este nevoie și de a contempla cînd este potrivit. 

  • În multe feluri ne-a spus pînă cum sfîntul că cel care învață pe alții trebuie ca mai întîi să fi luat asupra sa dificultățile învățăturii sale.

  • Acest lucru se referă, desigur, la cele morale, dar nu numai. Fiindcă, mai ales azi, ne este atît de ușor să ne mințim că înțelegem lucruri fără să ne fi asumat străduința și disconfortul învățării. De pildă în medicină. Cîți se mint azi că înțeleg conceptele medicale pe care le combat sau la care aderă fără să-și fi asumat studii medicale? Și dacă în medicină această impostura își trage plata din sănătatea trupului, în credință se fură sănătatea mentală și sufletească. 

  • Învățătorii în cele sufletești trebuie să fie încercați ei înșiși în deprinderea virtuții și îndemînările luptei spirituale.

  • De aceea ne îndeamnă sfîntul ca doar după ce deprindem virtutea să ne îndreptăm spre plugăritul ogoarelor sufletești. Acela care, nedeprinzînd virtutea lasă deoparte armele luptei și se preocupă de plugăritul altor suflete va fi biruit de vrăjmașul care nu a fost învins mai înainte. Dar și acela care, odată deprinzînd virtuțile se ferește de plugărit și se luptă cu dușmanul deja zdrobit este tot pierzător de frați și surori fiindcă nu îi ajuta și pe ei să biruiască.

  • E mai ușor să înțelegem dacă ne gîndim că nu este bine preoților și/sau călugărilor tineri și fără experiență să petrecă  (împotriva sfioseniei Părinților) timp zilnic între femei străine și de felurite vîrste dar nici preotului/călugărului experimentat și care a dus bine lupta pentru virtute nu-i este folositor să nu învețe arta virtuții pe cei ce caută, fie bărbați, fie femei și de orice vîrstă.


________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 174

vineri, decembrie 03, 2021

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXVIII)

 





30. Astfel, oarecare dintre cei ce umblau cu Elisei, tăind un copac lîngă Iordan şi securea căzîndu-i în rîu, aflîndu-se în primejdie, strigă cătră învăţător, zicînd: „Vai, stăpîne, aceasta o luasem împrumut".(2 (4)Regi  6,5

Iar aceasta o păţesc acei care, din lucruri rău auzite, se apucă să înveţe pe alţii şi la sfîrşit îşi dau seama de neputinţa lor, deoarece nu grăiesc din destoinicia proprie. 

Căci îndată ce sunt dovediţi că spun ceva contrar cu ceea ce trebuie, îşi mărturisesc neştiinţa, primejduindu-se în cuvîntul luat împrumut. De aceea şi marele Elisei, aruncînd un lemn la fund, a făcut să iasă la suprafaţă toporul scăpat de ucenic, adică a lămurit înţelesul, care era socotit că s-a ascuns în adînc, şi l-a adus la vederea ascultătorilor.

Iordanul înseamnă cuvîntul pocăinţii, căci acolo se săvîrşea de Ioan botezul pocăinţii. Iar cel ce nu vorbeşte lămurit despre pocăinţă, ci, dezvăluind bunătatea ascunsă, îi face pe ascultători să vină la dispreţul ei, aruncă securea în Iordan. Cine nu ştie apoi ce înseamnă lemnul care apare, aducînd din adînc securea şi făcînd-o să plutească pe deasupra?

Căci înainte de cruce era ascuns cuvîntul despre pocăinţă. De aceea şi cel ce voise să spună ceva despre ea, a fost mustrat îndată pentru îndrăzneală. Dar după cruce s-a făcut tuturor lămurit, arătîndu-se la vremea sa prin cruce.(1)



Cugetare:

  • De aceea ni se amintește de acela care tăia lemne lîngă rîu cu Elisei și a scăpat securea de împrumut în apă. Acela se străduia să aibă strînsoarea bună, dar necunoscînd securea, nefiind a lui, nu a putut să își potrivească strînsoarea mîinilor cu coada securii și a scăpat-o. Iar partea activă, fierul securii, a dus unealta degrabă la fundul apei.

  • Elisei aruncă un lemn în apă și securea iese la suprafață. 

  • Știind că rîul este Iordanul- apa botezului, ne este ușor să deslușim simbolismul de folos: instrumentele cu care analizăm, cele care compun discernămîntul devin inutile dacă, fiind luate cu împrumut- nefiindu-ne proprii, nu pot fi controlate adecvat. Soluția la pierderea discernămîntului este dată de simbolul aruncării lemnului în Iordan, adică pentru a putea folosi rațiunea, intelectul, știința în mod adecvat este necesară profunzimea mistică (securea scufundată) sub semnul Crucii (lemnul aruncat în Iordan).

  • Prin asumarea Crucii rațiunea se limpezește.



_____________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 173-174


joi, decembrie 02, 2021

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXVII)

 





29. Marele Pavel mărturiseşte acelaşi lucru, zicînd: „Căci gîndurile lui nu ne sunt necunoscute". (2Cor. 2,11) Iar minunatul Iov se întreabă nedumerit: „Cine ne va descoperi faţa veştmîntului său? Şi cine va pătrunde în căptuşala armurii lui? Iar porţile feţii lui, cine le va deschide"? (Iov 41, 13-14) Ceea ce zice, este aceasta: Nu este văzută faţa lui, căci îşi ascunde viclenia în multe veştminte, fermecînd în chip amăgitor prin felul cum se înfăţişează la arătare, iar în ascuns întocmind cursa pierzaniei. Şi ca să nu se numere şi pe sine între cei ce nu cunosc vicleniile aceluia, Iov descrie semnele lui, cunoscînd limpede toată urîciunea înfricoşată a lui. „Ochii lui, zice, sunt ca ai luceafărului; măruntaiele lui sunt şerpi de aramă".  Acestea le spune, dînd la iveală viclenia lui, ca a unuia ce, prin faptul că-şi ia înfăţişarea luceafărului, plănuieşte să atragă la el pe cei ce-l privesc, iar prin şerpii dinăuntru pregăteşte moartea celor ce se apropie. Dar şi proverbul, dîndu-ne să înţelegem primejdia lucrului, zice: „Cel ce crapă lemne se va primejdui la lucru, de va aluneca securea" (Ecc 10, 9 ). Adică cel ce distinge lucrurile cu raţiunea şi pe cele socotite unite le desparte din împreunare şi vrea să le arate cu totul străine, deosebind adică pe cele cu adevărat bune, de cele părute bune, de nu va avea judecata întărită din toate părţile, nu va putea ocoli primejdia, ca cuvîntul lui, lipsit de siguranţă înaintea ascultătorilor, să dea prilej de sminteală ucenicilor săi.(1)


Cugetare:

  • Vrăjmașul mîntuirii își ascunde intențiile după amăgiri atractive și inspiră forță. 

  • Fața lui (adică ceea ce interacționează cu noi și poate fi perceput/ priceput de noi)  este atractivă și ne duce într-o stare acord, este fermecătoare. 

  • Ochii, cei care adaugă semnificație expresiilor feței, sînt strălucitori, poartă lumina inteligenței, a luceafărului. Luceafărul, sau steaua dimineții, este în mistica noastră simbolul creației ființelor inteligente și conștiente de sine. De la numele său vine denumirea de Lucifer, dată căpeteniei vrăjmașilor, datorită faptului că odată creat și fiind beneficiarul unei inteligențe care este depășită doar de Dumnezeu și-a folosit libera alegere pentru măreția sinelui în locul dragostei pentru ceilalți.

  • Așadar, noi știm că vrăjmașul caută să ne cîștige prin interacțiuni plăcute și demonstrînd inteligență dezarticulată de harul Duhului Sfînt. 

  • Vrăjmașul pune forța copleșitoare a Leviatanului în spatele fermecătoarei interfețe și de aceea, cel care se avîntă în a despica lucrurile, a le analiza (cuvînt care vine din grecescul ἀνάλυσις = a desprinde, despica, dezlega) cu puterea minții trebuie să fie capabil întru totul să stăpînească instrumentele minții, să le țină în control fiindcă altfel se rănește precum tăietorul de lemne care nu știe sau nu poate să controleze bine securea.

  • De altfel, capacitatea de a lupta sau de a munci cele vechi - plugăritul, tăiatul lemnelor, săpatul, cositul etc- este condiționată de capacitatea de a avea strînsoarea adecvată a mîinilor pe instrument, de la sabie si lance, la plug și secure. 

  • Controlul lucrului începe cu controlul strînsorii mîinilor.

  • Simbolic, strînsoarea mîinilor înseamnă capacitatea de a ține rînduială modestă cu puterea și tensiunea adecvată. Strînsoarea slabă duce la scăpatul uneltei/ sabiei, strînsoarea prea puternică duce la oboseală prematură deci la incapacitatea de a termina lucrul/ lupta sau la rigiditate nefirească ce duce la neputința de a face adecvat ce este necesar și în cazul lucrului la greșeli costisitoare iar în cazul luptei la pierderea rapidă a vieții.

  • Ceea ce înseamnă că mintea cu care discernem, despărțim cele bune de cele rele trebuie să fie instrumentată cu fermitatea și suplețea asemănătoare unei strînsori pe securea tăietorului de lemne, de plidă.


________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 173