Să nu uităm de ortodocșii din Orientul Mijlociu

 În leaganul ortodoxiei, sub asuprire islamică creștinii sînt martirizați de ani de zile. Orientul Mijlociu a devenit o imagine cotidiană, unul dintre miile de videoclipuri care ne fug inaintea ochilor. Atît de înstrăinați sîntem de realitatea mărturisirii lor încît m-am pomenit uneori pus la punct de către ortodocși zelotiști și semidocți prin informarea arogantă că din Irak, Siria, Liban pînă în Egipt sînt doar monofiziți. Iar eu, ca răspuns, în cinstea atîtor sfinți din sinaxarul nostrucare de acolo s-au ridicat și în cinstea crestinilor care țin de Patriarhiile (Grec) Ortodoxe din zonă vă propun să medităm cu smerenie la puterea mărturisirii și la sprijinul în rugăciune pe care-l putem oricare oferi. Și închei chemîndu-l alături de noi pe Sfîntul Ioan Damaschinul:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ioan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Puțin despre firea naturală și suferință

De cînd îmi amintesc oarece despre mine știu că am căutat să evit răul și să caut binele. Cel mai probabil cînd citești aceste rînduri ți se pare normal. Și eu și tu am fost învățați din scutece să căutăm binele propriu și chiar mai mult decît atît, din natură știm, înainte de multe alte lucruri, să solicităm să ni se facă bine.

Mă gîndesc cît de mult timp petrecem educîndu-ne și căutînd să cultivăm în noi acele calități despre care credem ca ne ajută să evităm tot răul care se poate revărsa asupra noastră. Cu timpul creștem și includem in acest efort și pe cei dragi.

Devenim oamenii școliți, oameni cu bani, oameni puternici, oameni implicați și cîte alte feluri de oameni în căutarea noastră de a ne feri de suferință.

Ce simplu pare de înțeles ce am scris mai sus!

Dar Sfîntul Maxim Mărturisitorul ne scrie un lucru tulburător:

Patimile condamnabile și contrare firii, care atîrnă în noi, nu își au sursa decît în mișcarea afectelor conforme cu firea. 

Ce sînt afectele conforme cu firea? Păi, ele sînt cele despre care scriam mai sus. În această lume căzută, ele au devenit condiții ale supraviețuirii. De fapt, ne lipesc de lumea căzută dacă nu sînt înțelese și purificate prin asceză. Pînă la implicarea noastră prin angajarea complexă a ființei umane, ele nu sînt condamnabile.
Ele sînt: pofta și plăcerea de a ne hrăni,  frica și întristarea.
Chiar dacă este greu de crezut, părinții din vechime ne învață că ele nu fac parte din firea noastră originală. Ele șînt alăturate firii original formînd firea naturală, cea căzută.

Sfîntul Maxim Mărturisitorul învață că afectele pot fi spiritualizate, de exemplu: pofta poate fi transformată în dor duhovnicesc.

În omul care se străduiește, suferința devine, în acest context, o călăuză și un ajutor în transformarea afectelor naturale în instrumente duhovnicești.
Acest lucru este posibil exclusiv prin detronarea efortului îndreptat către cele văzute din poziția sa predominantă și înlocuirea lui cu străduințele spirituale, îndreptate către cele duhovnicești.
O să contimuăm...