luni, septembrie 06, 2021

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXIII)

 



24. Căci trebuie mai întîi să se lupte cu patimile şi cu multă trezvie să-şi întipărească în memorie cele întîmplate în cursul luptei, ca apoi, pe baza celor ce li s-au întîmplat lor, să înveţe pe alţii cele ale luptei şi să le facă biruinţa mai uşoară, zugrăvindu-le de mai înainte cursul şi meşteşugul războiului. 

Fiindcă sunt unii care au biruit patimile prin marea lor asprime în vieţuire, dar nu cunosc meşteşugul biruinţei, deoarece, războindu-se ca într-o luptă de noapte, n-au urmat legilor războiului, nici nu şi-au îndreptat mintea cu de-amănuntul spre cursele vrăjmaşilor. 

Aceasta a făcut-o simbolic şi Iisus al lui Navi, care, după ce a trecut oastea Iordanul în vremea nopţii, a poruncit să se scoată pietre din mijlocul rîului şi să le zidească afară de rîu şi să scrie pe ele cum au trecut Iordanul. (Iosua, 4) El a dat să se înţeleagă prin aceasta că trebuie scoase la arătare gîndurile adînci ale vieţuirii pătimaşe şi ţintuite ca pe un stîlp în văzul altora, spre a nu se ascunde cunoştinţa pe care ar putea-o lua şi alţii. 

În felul acesta va fi cu putinţă ca nu numai trecutul să cunoască chipul în care s-a făcut trecerea, ci şi cei ce se hotăresc la acelaşi lucru să-şi facă trecerea uşoară, şi experienţa unora să fie spre învăţătura altora. 

Dar acestea nu le văd aceia, nici nu ascultă de alţii care li le spun. 

Vrînd să aibă numai ei cunoştinţa, poruncesc fraţilor slujbe de rob, de parcă ar fi cumpăraţi pe bani, punînd toată slava lor în a sta în fruntea mai multora. Este o adevărată întrecere între ei, fiecare luptînd să nu poarte în convoi după el un număr mai mic de robi, ca ceilalţi, dovedind astfel o stare sufletească mai de grabă de cîrciumari, decît de învăţători.(1)


Cugetare:

  • Aici vedem fundamentele Sfintei Tradiții a Părinților.

  • Întîi s-au luptat Părinții cu patimile și le-au învins. 

  • Dar pe cînd au făcut aceasta ei au au avut două obiective:

1. să fie biruitori asupra patimilor (există o nuanță la care putem medita: Hristos este biruitor asupra păcatului, a făcut aceasta pentru noi. Deci cum de noi trebuie să luptăm cu patimile? Pentru răspuns va trebui să detaliem odată cuvîntul „patima”).

2. să fie în trezvie pentru a reține detaliile luptei, sentimentele, emoțiile, mecanismele implicate în această luptă. (trezvia este starea de luare aminte la cele ce se petrec în interiorul nostru o atenție nestrămutată și neadormită a noi înșine. La noi cuvîntul este format din slavona bisericească cu aportul limbii bulgare vechi  și implică starea de a nu fi îmbătat, a avea mintea limpede, a simți corect realitatea. A fi treaz vine în limba română din același cuvînt. Este firesc să bănuim o relație strînsă între această construcție și ascetică fiindcă altfel ar fi fost mult mai la îndemînă să se construiască un cuvînt pentru trezirea din somn din slavonescul buditi -  sau din latinescul expergo)

  • Analogiile cu războiul par adesea neadecvate fiindcă (nu-i așa?) noi creștinii urîm războiul si uciderea. 

  • Însă ținînd seama  de importanța simbolisticii în ortodoxie realizăm că înțelesul războiului este legat de impunerea unei voințe, a unei conduceri, asupra unei alteia. Războiul este procesul prin care se obține un nou statut, o noua legiuire, un alt stăpîn.

  • Prin război se urmărește distrugerea vechiului statut și înlocuirea lui cu un altul în urma eșecului încercărilor de a produce acest proces de bunăvoie.

  • Războiul nevăzut face același lucru. Cînd imboldurile trupești și lumești nu se supun de bunăvoie ele sînt tinta luptelor menite a impune stăpînirea Duhului în trup și în lume.

  • Cineva poate duce un război la biruință, dar dacă nu are ca obiectiv să observe cum a ajuns să fie biruitor și să transmită această cunoaștere celor apropiați sau urmașilor săi, biruința aceasta are semnificație doar pentru acela și exista pericolul cert ca urmașii săi să nu poată fi biruitori.

  • Imaginați-vă ce înseamnă ca cineva să ducă un război fără să asculte de cunoștințele celor care au fost biruitori în multe războaie similare și ce înseamnă ca unul ca acesta să sfătuiască pe alții cum să lupte în război împotriva unor vrăjmași veterani, încercați, perseverenți și disciplinați.

  • De aceea nu prididim să avertizăm: orice sfătuitori care nu arată roadele luptei și nu posedă înțelepciunea de a ști cum să transmită cunoașterea luptei (gnoza cea înaltă) sînt ei înșiși vrăjmași care-i duc la distrugere pe cei înșelați.

  • Episodul biblic invocat, în care Iosua Navi pune ca fiecărei seminții să scoată din rîu cîte o piatră și să-și scrie experiența minunii trecerii rîului cu chivotul este actul simbolic al accesului la cele profunde, interioare, ascunse a celor trecuți prin experiența mistică a ocrotirii lui Dumnezeu.

  • E important să ne amintim că Părinții ne învață cum să înțelegem Sfînta Scriptură. De aceea noi nu citim Biblia ca protestanții și neoprotestanții, după puterea de înțelegere și cultura individuală, ci ne lăsăm purtați de Părinți și de conținuturile liturgice înspre Înțeles.

  • Așadar, apa este simbol al curățirii. Uneori al distrugerii impuse magnitudinea necurăției (vezi istorisirea biblică a potopului).

  • În același timp, apa este în scripturi o barieră, refuzul accesului, pericolul înecului.

  • Înecul se produce prin incapacitatea de a respira.

  • Aerul, substanța care este fundamentul respirației e aproape de imaterialitate, motiv pentru care Părinții folosesc adesea cuvîntul duh (pneuma) și aer (ἀήρ) în mod interschimbabil. 

  • Așadar, în drum spre Ierihon, Iosua Navi primește porunca de la Dumnezeu de a trece Iordanul spre Ierihon.

  • Dar Iordanul este de netrecut în felul obișnuit si Dumnezeu rînduiește ca trecerea să se facă urmînd Chivotului Legii si preoților care îl poartă.

  • Urmînd poruncii poporul ales este trăitorul unei minuni similare trecerii Mării Roșii: apa din jos de chivot se scurge, ce din sus de el se oprește ca într-un zid imens.

  • Preoților chivotului nici nu li se udă picioarele. Poporul trece si în timpul desfășurării acestei minuni în care Dumnezeu ocrotește de înec și distrugere se culeg cele douăsprezece pietre mari (după numărul semințiilor alese) din albia secată.

  • Înțelesul simbolic (care nu aduce atingere înțelesului istoric) este că în lupta de a devenii moștenitorii promisiunii dumnezeiești este necesar să:

- conlucrăm cu Dumnezeu - Iosua spune: „ Sfinţiţi-vă pentru dimineaţă, căci mâine are să facă Domnul minuni între voi” - biruința mistică este precedată de rînduială. „sfințiți-vă” e scris în ebraică kadash- קָדַשׁ care implică o separare, o punere deoparte pentru cele sfinte, neamestecul cu cele care nu sînt dedicate sacrului.

- urmăm celor sfinte purtate de cei consacrați - preoții;

- lăsăm să treacă, să se îndepărteze în jos (jos= uitare, lumesc, iad, sus= pomenire, ceresc, rai) pericolele  mistice trecute de noi;

- ținem seama de pericolele oprite de zidul nevăzut (transparent) al lui Dumnezeu conștienți de ocrotirea lui dar fără ca amenințarea puhoiului să ne oprească din trecere. Pocăința este așa, nu păstrăm ceea ce a fost, acceptăm faptul că au trecut dar nu le uităm urmele (albia rămîne săpată de rîu) în timp de ținem seama de amenințarea celor posibile dar avînd încredere în Dumnezeu și știind ca El este ocrotitorul ne facem partea noastră și traversăm de partea promisiunilor cerești. Această trecere este actul final al despătimirii dar nu reprezinta luarea în stăpînire a stării luminate, a pămîntului promis.

- înscriem statornic pe cele mai profunde, mai ascunse și mai grele alcătuiri interioare felul acestei biruințe precum au scris pe bolovani mari cele douăsprezece seminții. Apoi acestea sînt purtate dincolo și devin semne vizibile ale celor ascunse în profund. Aceste pietre mari nu reprezintă în sine păcate ci sînt noimele (noemele) sau gîndurile care în sine sînt amorale dar pot fi (și au fost) potopite de împătimire.

  • Citind cele anterioare este posibil să gîndim că sînt făcute cu referință exclusivă la preoți, profesori, psihoterapeuți, psihologi, formatori etc. Dar ele, veți vedea în cele care urmează, au aplicabilitate în viețile tuturor. 

  • Adesea ne însușim o poziție sfătoasă sau chiar de lider de opinie.
     
  • Mai mult, încărcăm această poziție cu emoționalitate ceea ce accentuează orbirea și ne împinge spre agravarea greșelii.
     
  • Pe măsură ce insistăm în a fi sfătoși dincolo de competențele și de autenticitatea trăirii noastre căutăm cu încăpățînare argumente care să ne întărească păcătuirea și așa ne împătimim.

  • Chiar și în timpul acestei escaladări de la păcat la patimă ne-am putea opri dacă am trăi simplu și caile de expunere ar fi tot simple: familia, vecinii, colegii satul etc.

  • Dar noi cultivăm căi de expunere largi și multiple, ne imaginăm că dăm forță discursului nostru dacă îl facem popular peste limitele naturale și simple. 

  • În cea mai mare parte a istoriei noastre, de fapt în toată istoria omenirii cu excepția anilor de după 1990, în afară de vedete ceilalți erau auziți în detaliu doar de familie, prieteni vecini și de comunități relativ mici și această expunere era marcată de interactivitate directă și imediată. 

  • Nu sîntem adaptați la responsabilitatea comunicării către un număr uriaș de persoane. Nu ne descurcăm emoțional și cognitiv cu aceste dimensiuni și atunci ne oribim cu fele de fel de convingeri prefabricate pe baza a ceea ce ne dorim despre noi înșine.

  • Nu erau mulți care puteau emite o ideea care să rămînă peste ani accesibilă pentru mii de persoane, darămite sute de mii ori milioane. 

  • Azi, un adolescent poate avea sute de mii de abonați pe vreun canal de comunicare față de care își asumă un conținut și un mod de abordare. 

  • Din acest tip de expunere nu poți da înapoi după ce greșești. Nu fără un cost foarte dureros care nu este necesar pocăinței, e în plus.

  • Dacă ai cîteva asemenea platforme de expunere (facebook, instagram, snapshot, tik-tok etc sau grupuri whatsapp. telegram și altele asemenea)  crești incomensurabil presiunea socială asupra ta și nu ai altă opțiune decît a fi consecvent în păcatul proorocului și învățătorului mincinos.

  • Așadar sfătoșenia este o atitudine care trebuie bine ținută în control fiindcă ea înrobește pe sfătos.



______________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 168










vineri, septembrie 03, 2021

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXII)

 



23. Căci dacă nimic nu l-a cruţat pe Eli de mînia lui Dumnezeu, (I Regi, 3, 12 și urm.) nici bătrîneţea cinstită, nici vechea îndrăznire, nici cinstea preoţească, fiindcă n-a purtat grijă de îndreptarea fiilor săi, cum vor scăpa acum de o asemenea mînie cei ce nu se bucură la Dumnezeu nici de încrederea datorită vechilor fapte şi nu cunosc nici chipul păcatului sau calea îndreptării, ci s-au apucat neîncercaţi de un lucru aşa de înfricoşător, numai pentru dragostea de slavă. 

De aceea mustrînd Domnul pe farisei, le zice: 

„Vai vouă cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că înconjuraţi marea şi pămîntul, ca să faceţi un prozelit, şi cînd îl aflaţi, îl faceţi pe el fiul gheenei, îndoit decît voi" (Mt 23, 15)

Căci de fapt prin înfruntarea acelora îi mustră pe cei ce vor fi stăpîniţi pe urmă de aceleaşi greşeli, ca, luînd aminte la acel „vai", să-şi înfrîneze pofta lor necuvenită după slava de la oameni, dîndu-şi seama că ameninţarea lor este mai înfricoşătoare. Ruşineze-i pe aceştia şi Iov, (Iov, 1, 1-2)  fie ca să aibă aceeaşi grijă de cei supuşi ca şi acela, fie ca să renunţe la o astfel de supraveghere,  deoarece nu ştiu să facă aceleaşi lucruri ca şi acela şi nu voiesc să depună aceeaşi străduinţă pentru cei de sub grija lor. 

Căci dacă acela, voind ca fiii săi să fie curaţi şi de întinăciunile din cuget, aducea în fiecare zi jertfe pentru ei, zicînd: 

„Se poate ca fiii mei să fi cugetat în inima lor rele împotriva lui Dumnezeu", (Iov 1, 5) cum îndrăznesc aceştia, care nu pot deosebi nici măcar păcatele văzute, pentru că praful din lupta cu patimile întunecă încă judecata lor, să ia asupra lor supravegherea altora, şi cum primesc să  tămăduiască pe alţii, pînă ce nu şi-au tămăduit încă patimile lor şi încă nu pot, pe temeiul biruinței lor, să-i călăuzească pe alţii de asemenea la biruinţă?(1)



Cugetare:

  • Din capul 23 putem înțelege responsabilitatea duhovnicului sau a oricărui alt tip de îndrumător moral.

  • Oricît de drept e Eli și oricîtă slujire dreaptă a făcut, pentru simplul fapt că nu a gășit modul în care să-și îndrume fii ca să-l asculte a produs cădere nu doar a sa, ci a casei sale.

  • A avut o încercare de ale spune cît este de grav, dar nu a mai făcut nimic pentru a opri abuzurile pe care le făceau fiii săi.

  • Sfîntul Nil ne prezinta o perspectivă sumbră asupra situației celor care nu doar că nu îndrumă eficient și corect ci pe deasupra mai le lipsește autenticitatea trăirii morale.

  • Cel care a acceptat să aibe în grijă sufletele altora are responsabilitatea de a acționa pentru îmbunătățire. El nu este chemat să aducă un discurs neutru, care-l ferește de confruntarea cu patimile celui încredințat lui, ci să își asume coerență dintre viața sa și măsurile prin care îi  îndreaptă pe ceilalți.

  • În ortodoxia patristică avem dureroasa cunoaștere a micimii noastre morale și a slăbiciunii minții noastre împătimite, de aceea vedem ca unică soluție îndreptarea spre învățăturile Părinților. Astfel ucenicii celui care gîndește și acționează așa devin ucenicii Părinților iar el este unul dintre frați, nimic mai mult. Sub acoperișul sfinților acesta crește, se curăță și se luminează  împreună cu frații și surorile sale. 

  • Așa înlătură posibilitatea de a deveni un impostor a cărui incompetență și nesinceritate distruge vieți.

  • În fața lui Dumnezeu acela devine părintele celor care-i caută ajutorul pe măsură ce se menține cu perseverență și neabătut de la lucrările de îndreptare a copiilor săi atît pentru abaterile știute cît și pentru cele neștiute.

  • „S-ar putea ca fiii mei să fi cugetat în inima lor rele împotriva lui Dumnezeu” este gîndul care împinge părintele să postească alături sau chiar în locul ucenicilor care nu sînt dispuși să asculte, să se roage pentru fiecare în parte, să aducă pomeniri la altare după numărul lor să țină rînduială și priveghere pentru a-i sfinți.

  • Aceste acte, punerea sub ascultarea Părinților și rînduielile asumate pentru cele știute și neștiute îl transformă pe acela în îndrumător (părinte, terapeut, sfătuitor) și pe cei îndrumați în ucenici.

  • Altfel, impostura distruge un număr neștiut de vieți.

  • În aceste vremuri avem datoria de a ne folosi darurile noastre pentru a îngrădi impostura altfel Cel ce ne-a făcut daruri mari și cerești coboară asupra noastră urgia nerecunoștiinței noastre care ne va dizolva cum s-a risipit casa lui Eli.

  • Dacă știm ceea ce ar putea să îndrepte lumea și tăcem, nu sîntem următori sfinților ci facilitînd impostura proorocilor mincinoși, lăsînd răul patimilor nestingherit și ascunzîndu-ne după o părută deschidere intelectuală și eleganță morală cultivăm răul.



_____________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 167






miercuri, septembrie 01, 2021

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXI)

 



22. Tot meşteşugul are nevoie de timp şi de învăţătură multă, pentru a fi dobîndit. Numai meşteşugul meşteşugurilor (arta artelor) se practică fără învăţătură. N-ar îndrăzni să se apuce de lucrarea pămîntului vreunul neiscusit, nici de lucrurile medicinii vreunul neînvăţat. 

Cel din urmă s-ar face de ruşine prin faptul că nu poate folosi cu nimic pe cei ce suferă, ba le face boala şi mai grea; iar cel dintîi, prin faptul că face pămîntul cel mai bun, înţelenit şi părăginit. Numai de evlavie îndrăznesc să se apuce toţi neisprăviţii, ca de ceva ce e mai uşor ca toate; şi mulţi socotesc lucrul cel mai greu de izbîndit, ca pe cel mai uşor; şi ceea ce însuşi Pavel spune că încă nu a primit (Filip. 3, 13), susţin că cunosc cu de-amănuntul cei ce nu ştiu nici măcar că nu cunosc. De aceea a ajuns dispreţuită viața monahală şi cei ce se îndeletnicesc cu ea sunt luaţi în rîs de toţi. Căci cine nu va rîde de cel care ieri ducea apă în crîşmă, văzîndu-l azi ca învăţător al virtuţii, purtat în alai de învăţăcei, şi de cel care de abia azi dimineaţă s-a retras din ticăloşiile vieţii de oraş, ca mai pe seară să umble prin toată piaţa cu mulţime de ucenici după el? Dacă aceştia ar fi fost convinşi că se cere mare osteneală ca să aduci pe alţii la evlavie, şi ar fi cunoscut primejdia cu care e împreunat acest lucru, ar fi renunţat la el, ca la unul care întrece puterile lor. Dar cîtă vreme nu-şi dau seama de aceasta şi socotesc că e lucru de slavă să stea în fruntea altora, se rostogolesc cu uşurinţă în această prăpastie şi cred că este uşor să se arunce în cuptorul aprins, stîrnind rîsul celor ce le cunosc viața de ieri şi mînia lui Dumnezeu, pentru această îndrăzneală necugetată.(1)



Cugetare:

  • Ni se pare firesc ca în ce privește lucrurile materiale să alegem cu grijă pe mîinile cui le încredințăm. 

  • Doar cineva nesăbuit ar da unui oarecare cheile mașinii pentru a-i regla frînele. Este evident un pericol ca cineva care nu posedă cunoașterea sistemelor de frînare să primească acces la ele.

  • Și totuși, la urma urmei avem de a face cu reguli relativ simple de mecanică și de hidraulică. 

  • Să ne imaginăm, însă, la ce dezastru se poate ajunge dacă îngăduim cuiva nepriceput să „meșterească” mecanismele emoționale, conceptele, valorile și atitudinile.

  • Lucrarea evlaviei este importantă și complexă. Este supusă echilibrului desăvîrșit fiindcă este o potecă îngustă, cum spune chiar Mîntuitorul (Mt 7,14).

  • Pe lîngă ea, în dreapta și în stînga, stau întinse mîinile lacome ale proorocilor mincinoși (Mt 7, 15) - acei „sfătuitori”, „mărturisitori” și „învățători” despre care aminteam mai sus.

  • Fie că sînt dezechilibrați din spațiul religios - pietiști și fundamentaliști - adică ne trag de pe potecă în prăpastia din dreapta, fie că sînt libertini, necredincioși, păgîni - adică ne trag de pe potecă în prăpastia din stînga, toți pot fi recunoscuți după incoerența vieții, lipsa descendenței ascultării duhovnicești, neadecvarea cu valorile patristice și lipsa roadelor spirituale.

  • De aceea cuvintele Mîntuitorului sînt pe cît de limpezi în acest context, pe atît de îngrijorătoare (Mt 7, 21 și urm):

„21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.

22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?

23 Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.”

  • Miza imposturii, motivul pentru care vrăjmașul o cultivă cu atît de multă perseverență și artă, este tocmai slujirea aceasta a fărădelegii E o slujire care ne îndepărtează într-atît de Hristos încît El nu ne cunoașțe, deci nu ne poate mîntui. Fiindcă Dumnezeu din dragoste își oprește atotputernicia la hotarele libertății noastre individuale. Din cauza dragostei dumnezeiești, iadul ar fi imposibil dar din cauza libertății noastre lipsite de minte, iadul devine o posibilitate. 

  • Alegerile noastre, lucrările fărădelegilor noastre, pot săpa groapa iadului.

  • Să nu fim grabiți nici a da ascultare feluriților (prooroci) mincinoși. Acest lucru înseamnă să fim atenți ce cursuri urmăm, ce conferințe ascultăm, ce tutoriale și forumuri, bloguri, vloguri, podcasturi luăm în seamă, susținem si chiar finanțăm.

  • Dacă am fost pînă acum victime ale înșelărilor acestora, să le uităm învățăturile și să urmăm „dreptarul” sfinților, cum ne învață Sf. Apostol Pavel (Filip. 3, 14 și urm):

„14 Dar una fac: uitînd cele ce sunt în urma mea, şi tinzînd către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.

15 Aşadar, cîţi suntem desăvîrşiţi aceasta să gîndim; şi dacă gîndiţi ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi şi aceea.

16 Dar de acolo unde am ajuns, să urmăm acelaşi dreptar, să gîndim la fel.

17 Fraţilor, faceţi-vă urmăritorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveţi pildă pe noi.

18 Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plîngînd, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos.

19 Sfîrşitul acestora este pieirea. Pîntecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pămînteşti.

20 Cît despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mîntuitor, pe Domnul Iisus Hristos,”


_____________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 166