Cugetări patristice despre postire

  

  

    

”În ziua în care postești, să-ți fie de ajuns un pic de pîine, apă și legume, mulțumind lui Dumnezeu. Și socotind cheltuiala hranei pe care ar fi trebuit a o mînca în ziua aceea, să o dai unui frate sărac înstrăinat sau unei văduve sau unui orfan, și cel care primește, umplîndu-și sufletul său, se va ruga pentru tine Domnului.”                                 

                                                                                                                                    Avva Paladie

                                                                                                                             

   

"Dar postul mai înseamnă și un act de preamărire a lui Dumnezeu, pentru că este un act de înfrînare a propriului egoism, crescut prin poftele spirituale și trupești, în așa măsură încît nu mai încape nimeni de noi, nici chiar Dumnezeu, dîndu-ne iluzia, și trăind astfel, de parcă numai persoana noastră ar exista și parcă pentru ea ar fi toate. Omul suferă de o buhăială monstruoasă a eului, căci extinderea lui egoistă nu e o adevărată creștere, ci o umflare bolnăvicioasă, care vrea să se întindă peste toți și toate."⁽¹⁾                                                                                                           

    " ... plivirea necontenită de patimi, afecte și de înclinări spre chemările răului, are ca o condiție neapărată ceea ce am putea formula în mod negativ: să încetezi de a fi tu însuți măsura lucrurilor. Dacă raportezi totul la tine ca la suprema măsură, te vei simți mereu iritat, ofensat și revoltat. În locul acestor mișcări de dezechilibru psihologic și moral, se recomandă practicarea răbdării, a blîndeții și a umilinței. Practicarea acestor virtuți își are razimul solid în exemplul totdeauna viu în minte al Mîntuitorului care, în mijlocul umilințelor și al ofenselor raporta totul la "voia Tatălui". Cînd Dumnezeu devine pentru tine și în locul tău măsura lucrurilor, ofensele de dinafară îți devin indiferente, impulsurile rele de dinăuntru se pot învinge cu ușurință fiindcă, față de lumea înconjurătoare și față de tine, ai atins starea de apatie."⁽²⁾

Cugetare:

• Uneori o să redescoperim cuvinte ortodoxe denaturate în semantica de azi. Cuvîntul restaurat pentru noi azi e APATIE.

• ἀπάθεια (în greacă), apathia (în latină) înseamnă lipsa suferinței, despătimire, eliberarea din robia emoțiilor.

• DEX 2009: APATÍE s.f. Stare, adesea patologică, de indiferență față de propria persoană și față de lumea înconjurătoare. (În unele concepții filosofice și religioase) Ideal moral care constă în înăbușirea oricărei pasiuni. – Din fr. apathie, lat. apathia.

• Cuvîntul grecesc apatheia are sensul mult diferit de înțelesul (negativ) mult circulat de ”indiferent”. Acest din urmă sens este tributar presiunii neologismelor.  E atît de extins și de acceptat încît pentru a vorbi despre apatie în sensul corect e necesar să precizăm că avem în vedere contextul teologic ortodox sau pe cel filosofic- stoic.

• De aceea e mai clar să folosim un sinonim parțial, anume "despătimire".
  
  
  

________________ 1) Stăniloae, Dumitru, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, IBMBOR, București, 2002, p. 164 

2) Crainic, Nichifor, Sfințenia- împlinirea umanului, Ed. Mitr. Moldovei, Iași, 1993, p. 92

Cuvinte regăsite - tagmă, ceată, cin

Limba română este o limbă sprintenă. Probabil nu a fost mereu atît de sprintenă, pînă la sfîrșitul veacului al XVIII-lea, cînd iluminismul a început să lucreze asupra limbii pentru a o optimiza ca vehicul adaptat ideilor sale despre lume, e foarte probabil ca limba românilor să fi fost mai conservatoare. Limba, nu doar la români, a fost mereu un cîmp de bătălie. Dimitrie Cantemir, afirmînd că moldovenii au scris cu litere latine, explică folosirea chirilicelor tocmai printr-o astfel de luptă pe tărîmul limbii, și anume că Alexandru cel Bun ar fi poruncit să se ardă toate documentele scrise cu litere latine, ca urmare a încercărilor de catolicizare desfășurate în Moldova.¹ Fără a discuta această semnificativă întîmplare și fără a ne aventura să analizăm cît de credibile ar putea fi afirmațiile lui Cantemir, ne mulțumim să constatăm că limba română a constituit devreme un interes pentru curentele culturale, spirituale și politice. În încercarea de a transforma limba într-un vehicul adecvat importului ideilor iluministe, cărturarii românii au încercat să diminueze importanța influenței slavonești și grecești în timp ce s-a încercat hiperbolizarea componentei latine. Aceste demers poate fi făcut doar dacă se pun în practică trei acțiuni, și anume, înlăturarea/ înlocuirea cuvintelor care ar putea ridica dificultăți, schimbarea semanticii cuvintelor care nu pot fi înlăturate/ înlocuite și importul de cuvinte noi care să precizeze sensuri rămase neacoperite sau noi.
Întîi s-au emis postulate cu privire la istoria românilor și s-a construit o istorie care a plecat de la programul cultural/politic înspre dovezi, apoi s-a creat o elită cărturărească al cărei gir a redefinit definiția de cărturar și a impus un limbaj științific care să excludă termenii slavonești și grecești, termeni care au accente teologice, în timp ce vocabularul slav/grec a fost modelat semantic să pară că este folosit de cei fără educație, că este anti-științific, că aparține trecutului superstițios.
S-a ajuns, pînă azi, să avem o limbă predispusă la împrumuturi și suprapuneri semantice în așa măsură încît, după moda franțuzismelor cînd nu mai aveam domnișoare ci doar demoazele, să nu mai avem slăninuță ci doar bacon.
Desigur, devenirea limbii cuprinde mult mai multe decît cele descrise mai sus, dar am ales acest factor ideologic pentru că a activat în sfera interesului nostru duhovnicesc și pentru că este ignorat și chiar negat de majoritatea celor care se exprimă cu privire la istoria limbii. 
Am făcut considerațiile de mai sus pentru a motiva dorința noastră de a regăsi sensul unor cuvinte și nu din dorința de a scrie o nouă istorie a limbii, deși ar fi momentul să se abordeze neideologic istoria.
 Nu vom face un demers sistematic, ci vom aborda doar acele cuvinte care ne atrag atenția.
De pildă, cuvîntul tagmă. Îl găsim explicat astfel:

TÁGMĂ ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care țin de aceeași categorie socială sau profesională. 2) pop. Grup de indivizi uniți în vederea unor scopuri suspecte; clică; gașcă; clan; cârdășie; tacâm; șleahtă; bandă; coterie. [G.-D. tagmei] /<ngr. tágma ²
 

"Tagmă" e un cuvînt grecesc. Nu se cunoaște exact momentul în care a intrat în uzul românilor, dar putem bănui că traseul său este legat de clerul, de negustorii și de meseriașii greci.
E de amintit faptul că în perioada în care e cel mai probabil ca acestă influență să fi avut loc românii, vlahii -cum erau cunoscuți atunci, făceau parte din Rūm millet. "Millet" este cuvîntul prin care otomanii au desemnat modalitate a în care au considerat că diferitele grupuri religioase din interiorul imperiului se puteau administra sub legea specifică. Musulmanii sub Sharia, evreii sub Halaka iar creștinii sub Dreptul Canonic. Interesant este că acest cuvînt vine din limba arabă unde înseamnă "comunitate care urmează  o religie", iar în Imperiul Otoman supușii erau priviți ca aparținînd unui millet și nu unei anume etnii.  Reforma Tanzimat de la sfîrșitul secolului al XIX-lea nu face decît să precizeze și să aplice noțiunea de "millah" din Coran ³  realităților unui imperiu nevoit să răspundă mișcărilor naționaliste care, sub influența dușmanilor vest europeni, au început să ridice probleme.
Aceste precizări ne fac să înțelegem mai bine contextul felului în care limbile care constituiau Rum Millet-ul  s-au influențat una pe cealaltă. Această comunitate era văzută de otomani ca o unitate supra-etnică. Nu anula identitatea etnică, dar aceasta era doar un detaliu al identității religioase. Astfel, millet a fost folosit pentru a desemna o unitate de neam. Acest concept s-a impus în urma constatării realității concrete din teritorii. Neamurile ortodoxe aflate sub cucerirea otomană au manifestat o unitate de care cuceritorii au trebuit să țină seama concret.

de Spiridon MANOLIU - Own work, Public Domain, 
 

În acest context istoric e probabil că s-au făcut multe împrumuturi în limba română, mai cu seamă de la neamurile cu care ne-am aflat în comunitate valori culturale și spirituale dar și de la cele învecinate. E firesc ca multe cuvinte din fondul civilizațional comun să fi circulat în Rum Millet mai cu seamă în sfera preocupărilor teologice.
Astfel, unul dintre cuvintele care a intrat în corpul limbii atunci e posibil să fi fost și cel de care ne preocupă azi: "tagma".
În greaca Noului Testament, τάγμα - tagma are sensul de ordine, sau de ceva ce este ordonat, prin extensie și consecința logică poate fi un corp de armată, legiune sau un regiment.⁴ Întîlnim cuvîntul în 1 Cor, 15, 23: "( așa și în Hristos toți vor învia.) Dar fiecare în rândul cetei sale..." , unde "τάγμα", este tradus din limba greacă⁵ folosindu-se cuvîntul "ceată", în timp ce în traducerea slavonă se folosește cuvîntul "cin"⁶. Atît "ceată" cît și "cin" se regăsesc în română în forme aproape identice cu cele slavone, "чета", respectiv "чинъ", unde "чета" înseamnă corp militar (pluton), și potrivire, așezare pe perechi iar "чинъ" este perfect simetric lui "τάγμα" acoperind aceleași sensuri: ordine, ordonare, succesiune și corp militar (regiment)
Așadar, pentru teologi a traduce "tagma" cu ceată, are sens, iar versetul citat exprimă faptul că la învierea în Hristos fiecare va fi în ordine desăvîrșită, în ceata sa. Legătura dintre ordine și ceată este impecabilă în mediul teologic pentru că mai este folosită și o expresie care sugerează ordinea perfectă a Celor Înalte, este vorba de "cetele îngerești". Această expresie a păstrat sensul originar al cuvîntului "ceată" la nivel de masă prin participarea credincioșilor la slujbe și prin rugăciunile particulare:

"Veniţi, gânditorilor de Dumnezeu, să săvârșim zi de bucurie; acum cerul şi pământul se veselesc, cetele îngereşti şi adunările omeneşti în chip deosebit prăznuind. "⁷
 
Dar pentru vorbitorul secularizat, "nedus" la biserică, traducerea sugerează altceva. Cuvîntul ceată este explicat în dicționare astfel:

" CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa. "⁸

Iar cuvîntul "cin" îl va înțelege, în urma consultării dicționarului, astfel:

"

CIN¹, cinuri, s. n. (Înv.) 1. (În Evul Mediu) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială. 2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din sl. cinŭ.

"

Deci, cititorul presupus de noi va înțelege la lecturarea Epistolei dintîi către Corinteni că la învierea în Hristos ne vom așeza în grupuri neorganizate, iar cînd se va ruga va afla că  îngerii se îngrămădesc de-a valma, dezorganizat, în jurul Tronului Ceresc. Acest lucru se întîmplă tocmai din pricina eforturilor de a desacraliza limba română, de a o îndepărta de sensurile teologice, pentru a putea fi folosită ideologic în mod optim.
Iată că tagmă, ceată, cin, sînt sinonime și că acestea fie cuprind în înțeles ideea de "scopuri suspecte", fie pe cea de neorînduială, fie se află în stuația de a fi un cuvînt învechit.
Ne aflăm în fața a trei cuvinte care și-au modificat sensul, desigur că nu exclusiv prin presiuni ideologice, dar acestea au fost factorul determinant.
Simptomatic și coerent cu propaganda anti-fanar și anti-slavă a secolului XIX, ele au ajuns să exprime caracteristici puse în mod necivilizat și inacceptabil pe seama grecilor și a slavilor (a se vedea lucrările și presa vremii ): viclenia, necinstea și neorînduiala (sălbăticia) 

Dar noi am aflat acum că: "tagmă" înseamnă ordine, ceva ce a fost pus în ordine, regiment militar sau legiune (romană), că "ceată" înseamnă grup ordonat de oameni, potrivit pe perechi, pluton militar, că "cin" înseamnă ordine, rang de cinste, regulă.


_____________________________________________________________________________________
1) Wikipedia despre alfabetul chirilic. consultat în 24 ian. 2017;
2) NODEX  consultat în 24 ian. 2017;
3)  "Tu nu le vei fi pe plac evreilor şi nazareenilor, până ce nu vei urma credinţa lor."120 Sura 2. Al Baqara, cu precizarea că pentru credință se folosește în arabă termenul millah. Pentru înțelesul acestuia și diferența dintre millah și din,  citiți articolul în engleză de pe Islam Today, amîndouă consultate în 24 ian. 20017;
4) Blue Letter Bible consultat în 24 ian. 2017;
5) " εκαστος δε εν τω ιδιω ταγματι " Byzantine/Majority Text 2000 - TheWord- vers. 5 - Costas Sterigiou, http://www.theword.net/;
6) "кийждо же во своем чину" Old Church Slavonic Bible in the new Russian orthography - TheWord- vers. 5 - Costas Sterigiou, http://www.theword.net/;
7) Canonul Triodului, Duminica Ortodoxiei http://www.teologie.net/data/pdf/triod-duminica-ortodoxiei.pdf, consultat în 24 ian. 2017;
8) DEX 2009 - sublinierea ne aparține, https://dexonline.ro/definitie/ceata consultat în 24 ian 2017;

Scrisori duhovnicești- Sf. Varsanufie și Ioan - Introducere (1)

Învierea- Teofan Cretanul, sec al 16l-ea

În ascensiunea noastră spre o viață cu valori patristice am găsit o primă treaptă potrivită la scara cea duhovnicească, anume colecția de scrisori duhovnicești a sfinților Varsanufie și Ioan, pe care vrednicul de pomenire părinte Dumitru Stăniloae le-a cuprins în volumul 11 al Filocaliei românești.
Introducerea pe care o face părintele Stăniloae este cuprinzătoare și limpede iar tot ce putem face este să detaliem anumite aspecte ținînd seama de caracteristicile comunității noastre, de lucrurile pe care, noi, cei implicați în activitățile acesteia, le găsim ca fiind importante.
Astfel, e atît de important să pricepem (1) felul în care se desfășoară lucrarea Duhului Sfînt în ce ne priveşte și care este rolul sfinților în ea, încît ar putea fi necesar să aprofundăm anumite afirmații făcute în deschiderea colecției, sub titlul “Conținutul scrierii”.

“Creştinismul este religia care asigură viaţa de veci  persoanelor omeneşti create de un Tată iubitor al unui Fiu iubit ca să extindă şi la ele iubirea Sa de Tată.” (2)

Despre viața eternă, în manualul său “Teologia dogmatică ortodoxă”, părintele Stăniloae ne învață cît este de  importantă viață veșnică pentru umanitate:

“Pentru această fază finală și eternă e toată viața în Hristos pe pămînt; pentru ea S-a întrupat, a murit pe cruce și a înviat Hristos și ne-a chemat și a rămas prin conlucrarea noastră î comuniune cu noi. Pentru ea este toată iconomia dumnezeiască gîndită dinainte de veci. Spre această desăvîrșire finală în Dumnezeu ar fi înaintat lumea dacă nu s-ar fi produs căderea strămoșilor. Deci cu această țintă a creat Dumnezeu lumea.”(3)

Drumul nostru ascetic debutează cu asimilarea conceptului de “viață de veci” ca deziderat absolut și ca esență structurală a existenței personale.

Fără aceasta tot edificiul spiritual personal va fi înălțat pe o temelie înșelătoare. Învățătura despre viața de veci este elementul indispensabil declanșării “schimbării minții”, a ceea ce numim în ortodoxie “metanoia” (μετάνοια). Metanoia este reorientarea coordonatelor raționale în urma smeririi și a pocăinței.

La nivel practic, prioritatea ideii de viață de veci, produce schimbări la nivelul relațiilor dintre noi si semeni, fie ei din familie, fie în diferite grade de proximitate socială. De exemplu, în relația cu copiii voi avea grijă ca cerințele față de educație și școală să favorizeze copiilor mei accesul la viața de veci, înainte de a-mi proiecta ambițiile personale și de a îngădui ca presiunile sociale să modeleze sufletele copiilor mei. În relația cu soția/soțul, faptul că prioritatea o constituie viața de veci, mă face să privesc relația maritală ca pe o însoțire, un parteneriat pentru eternitate. Mizele mărunte rămîn mărunte sau chiar își reduc pînă la dispariție importanța. Subiectele care păreau a ridica dificultăți capitale sînt selectate de însăși relevanța lor pentru viața veșnică. Virtuțile înlocuiesc ambițiile și preconcepțiile pentru ca doar virtuțile sînt compatibile cu viața veșnică. Neînțelegerile care produceau ceartă, acum produc dezbateri în vederea identificării unor soluții cu perspective veșnice.

La nivel profesional au să apară schimbări care vor duce la redescoperirea unor mecanisme ale virtuților în care vom regăsi ca părți active smerenia, ascultarea, iubirea de aproape, lepădarea arginților și multe altele. Rămîne să descoperim fiecare noi aspecte pe care lumina vieții veșnice le scot la iveală în viețile noastre. Desigur, nu e ușor să trăim în detaliu această repoziționare, la urma urmei, e fermentul pocăinței, iar pocăința nu e confortabilă.
În cele din urmă, dacă e să-i facem pe sfinți părtași la viețile noastre, să ne motivăm la acest prim pas ținînd seama de cuvîntul Sfîntului Antonie cel Mare:
"Se cuvine ca oamenii să se nevoiească să-și îndrepte viată și obiceiurile după adevăr și cuviință. Căci împlinind ei acest lucru, cunosc ușor cele dumnezeiești. [...]"(4)
________________
1) Cuvîntul “a pricepe” e bine să-l detaliem. Provine din latinescul “percipio”= per (prin) + capio (a ocupa/captura). În sensul de a înțelege, el aduce o nuanță diferită de “cunoaște”. El implică un act de culegere a informătiei, de însușire deplină ai ei și de asumare a manipulării cu deplină hotărîre și autoritate a acesteia. Informația este pentru cel ce pricepe asemenea unei capturi, a unei cuceriri. Odată ce reușim să cucerim ceva declanșăm fără întîrziere procesul de posesie și operăm cu resursele cuceririi. http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0059:entry=percipio . A cunoaște, pe de alta parte, implică a deveni familiar cu ceva, prin apropiere și analiză. http://www.perseus.tufts.edu/hopper/morph?l=cognita&la=la&can=cognita0&prior=et&d=Perseus:text:1999.04.0059:entry=percipio&i=1#lexicon
2) Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 11, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 7;
3) Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Ed. IBMO, București, 2010, p. 221;
4) Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 11, Ed. Humanitas București, 2008, p. 11;

Să nu uităm de ortodocșii din Orientul Mijlociu

 În leaganul ortodoxiei, sub asuprire islamică creștinii sînt martirizați de ani de zile. Orientul Mijlociu a devenit o imagine cotidiană, unul dintre miile de videoclipuri care ne fug inaintea ochilor. Atît de înstrăinați sîntem de realitatea mărturisirii lor încît m-am pomenit uneori pus la punct de către ortodocși zelotiști și semidocți prin informarea arogantă că din Irak, Siria, Liban pînă în Egipt sînt doar monofiziți. Iar eu, ca răspuns, în cinstea atîtor sfinți din sinaxarul nostrucare de acolo s-au ridicat și în cinstea crestinilor care țin de Patriarhiile (Grec) Ortodoxe din zonă vă propun să medităm cu smerenie la puterea mărturisirii și la sprijinul în rugăciune pe care-l putem oricare oferi. Și închei chemîndu-l alături de noi pe Sfîntul Ioan Damaschinul:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ioan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Rușinea de Cer

Înțelepciunea bătrînească povestește o pildă despre un om care mergînd pe țarină (cîmp) vede un sac plin cu de toate. Poftindu-se la el, omul s-a uitat în sțînga, apoi în dreapta, înainte, în spate și dacă a crezut că nu-l vede nimeni s-a aplecat să-l salte în spate. Alunecînd sub greutatea sacului, omul se pomeni trîntit pe spate și cu fața la cer. Atunci și-a dat sema că spre Cer a fost singurul loc unde nu s-a uitat și, rușinat de faptul că-l vede Cerul, a lăsat sacul cum l-a găsit și a plecat smerit spre casă.

Noi, azi, între timp am pierdut rușinea de ochii Cerului, dar uneori, ne amintim că ne pot vedea alții cînd facem rele. E bună și rușinea de om, poate crește din ea rușinea de Cer.

Vindecarea de mitomanie

"De nu aș fi stricat tot ce am fost, nu aș fi putut să mă zidesc. Adică de n-aș fi lăsat tot ce mi s-a părut mai bun din voia mea, n-aș fi putut să dobîndesc fapte bune." 

Avva Alonie ne împărtășește punerea în practică a unui principiu ascetic cu rădăcini scripturistice, renunțarea la ceea ce am ajuns să credem că ne definește. E greu de înțeles un îndemn care ne solicită să renunțăm nu doar la ceea ce evaluăm noi a fi rau la noi înșine ci chiar și la ceea ce ne pare a fi bun. Noi, cei ce pășim pe calea Bisericii, știm de la Părinți că păcatul ne afectează simțurile și gîndirea. Este deja ușor de înțeles că nu putem determina corect ce e bine și ce e rău fiind sub patimi. O cale de a ne elibera de înrobirea patimii este aceasta propusă de avva Alonie. Calea ascetică, eroică în care smerenia este atît de mare încît ne golim de sine și ne punem sub Adevărul etern prin sfatul Părinților și ascultarea duhovnicului.
În zilele noastre știm că de multe ori oamenii se mint pe sine. Probabil fiecare ar putea să găsească cel putin o situație în care s-a mințit singur, îndeobște supraapreciindu-se, dar adesea se întîmplă și să ne mințim subevaluîndu-ne. Uneori această stare devine vecină cu patologia și este numită mitomanie. Mitomanul devine victima propriilor minciuni despre sine. Doar că lucrurile sînt mai complicate decît par. Există studii care indică modificări are structurii creierului la persoanele care mint frecvent, ceea ce nu însemnă că situația este ireversibilă. Știința oferă soluțiile ei de tratament dar fiindcă există dificultăți în clasificarea mitomaniei nu există cercetări extinse care să probeze eficiența vreunui tratament. Pentru noi, din perspectivă teologică, e nevoie să sesizăm, încă odată, că obiceiurile și faptele noastre au puterea de a ne afecta fiziologic și că este necesar să începem actul de restaurare prin distrugerea definițiilor despre sine dobîndite sub patimi, mobilizarea plină de curaj a voinței, însoțirea cu sfaturile Sfinților Părinți, ascultarea de duhovnic și mai presus de toate lucrul cu harul Duhului Sfînt în Sfintele Taine.

Filocalia audio - Învățătura despre viața morală și despre lectura relevantă

Orice lectură este o decodare, o descifrare în vederea surprinderii mesajului comunicat. Deși vecine, lectura și interpretarea nu sînt același lucru. Lectura ne permite să captăm mesajul, interpretarea ne permite ca din acest mesaj să captăm înțelesul. Unii includ interpretarea în lectură, ca fiind parte intrinsecă a ei. Pentru noi, ortodocșii, interpretarea este atît de importantă încît preferăm să o privim, în mod tehnic, ca etapă a comunicării mesajului. 

Scrieriile științifice sînt concepute pentru a transmite fidel înțelesul, încercînd să nu dea prea mult loc ambiguității și diversității de integrarea a mesajului, cu excepția locurilor în care se impune oferirea unui înțeles flexibil.

Cînd citim un roman permitem autorului să ne propună convenții, credibile sau mai putin credibile, la care ne dăm acordul. Astfel, ne deplasăm dinspre realitatea înconjurătoare în lumea propusă de autor și petrecem o vreme în limitele lumii create de  înțelegerea noastră cu autorul. Un semn al dibăciei autorului operei literare este capacitatea de a crea oportunități pentru diferite puncte de vedere, spații pentru abordări desfășurate pe mai multe niveluri de profunzime și deschideri pentru infuzia valorilor cititorului în procesul de lecturare și interpretare. Astfel, în acest tip de lectură, cititorul caută corespondențe cu fondul său cultural, mișcă valorile sale personale, preconcepțiile si informațiile de care dispune deja pentru a stabili dacă își va da sau nu acordul de a primi propunerea autorului. 

Adesea se spune că lectura este un act de comunicare de la autor la cititor, dar nu întotdeauna este doar atît. Cititorii, adesea, impregnează înțelesul operei într-atît încît nu este neobișnuit ca unele opere să fie înțelese de public în altă cheie decît cea dorită de autor și să fie apreciate și respectate pentru acele întelesuri, nu pentru cele intenționate de autori. 

Literatura poate oferi evadare din restrîngerile propriei vieți a cititorului, devine un viciu, surogatul consumă timpul trăirii și participă la fuga acestuia de sine și de coliziunile care-l copleșesc. Dar literatura poate da imboldul construirii de sine ca participant deplin la realitatea înconjurătoare.

 Cînd ne-am propus să citim Sfinții Părinți și să înregistrăm aceste lecturi am știut că ceea ce ne propunem nu va fi o lectură descrisă mai sus si nici o lectură comună. Nu am ne-am propus să citim pentru a ne informa, nici pentru a analiza textul, nici pentru a consimți la o lume ireală, nici pentru a ne scufunda în imaginar, nici pentru a evada din viețile noastre. Nici măcar pentru a ne construi ca participanți la realitatea imediat înconjurătoare. Ne-am propus a citi pentru a ne deplasa dinspre orizontala materială spre verticalitatea spirituală. Lecturăm pentru a așeza verticalitatea spirituală în centrul orizontalității lumii în care trăim. Citim Sfinții Părinți ca parte a unei transformări de sine complexe care include: participarea regulată la Sfintele Taine, participarea la comunitatea parohială alături de  implicarea comuniunii cu sfinții în viața cotidiană. 

Ca semn văzut al acestora, am înregistrat aceste lecturi dedicîndu-le cu drag acelora care, din multe motive, nu pot să citească, dar doresc să fie în comuniune cu sfinții si cu Biserica lucrătoare. 

Prin demersul acesta, pe care l-am numit "Vocile Părinților", ne-am angajat într-o abordare diferită a textului, nu consimțim la propunerea autorului de a ne face parte la o lume imaginară, cu personaje imaginare. Prin aceste texte, oarecum asemănător epistolelor, ne punem în legătură cu autorul, consimțim ca acesta să devină relevant în viețile noastre prin valorile sale, aplicabile în mod concret. Prin acestă lectură refacem legătura dintre Biserica triumfătoare a sfinților și Biserica luptătoare a lumii noastre. Prin acest demers, sfinții devin participanți de seamă la viețile noastre.

Am deschis lecturile cu Sfîntul Antonie cel Mare - Învațătură despre viața morală, pe care l-am chemat să fie cu rugăciune și binecuvîntare alături de noi.

Înregistrările le punem la dispoziția dumneavoastră prin legăturile de mai jos:

Așadar puteți asculta "Învățătură despre viața morală" a Sfîntului Antonie cel Mare în lectura:

1. domnului Alin Gavreliuc;
2. doamnei Dana Gavreliuc;
3. a surorilor Ioana și Miruna Gavreliuc;
4. doamnei Mirela Sabău;
5. doamnei Gabriela Străuți - 1-50; 51-100, 101-170.

Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Vocile Părinților- un demers bun si pentru copii

"Vocile Parinților" este și pe măsura copiilor noștri. Ce poate fi mai frumos decît înțelepciunea  veșniciei pe buze inocente de copil?

Surorile Miruna și Ioana Gavreliuc au dat dovadă de tărie și devotament și, în mod cu totul liber asumat au făcut o lucrare minunată. Iată, vă oferim fișierele Mirunei, pe care le puteți descărca de aici, dar si ale Ioanei, pe care le puteți obține de aici. 

Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Încă o lectură integrală a Învațăturii despre viața morală a Sfîntului Antonie cel Mare

Doamne ajută! D-na Gabriela Străuți a decis că cea mai potrivită abordare pentru o viață cu sens profund este însoțirea cu Sfinții Părinți. Așadar, cu mare bucurie s-a alăturat demersului nostru și ne ajută să vă oferim încă o lectură integrală a aceleiași opere patristice.
Demersul "Vocile Părinților" îl găsiți descris în articolele anterioare, iar fișierele le puteți descărca de la adresele de mai jos:
1-50, 51-100, 101-170.
Spor de la Dumnezeu.

O nouă lectură integrală

Doamne ajută! Iată, prin strădania d-nei Dana Gavreliuc, ne putem bucura de încă o lectură integrală a textului Sfîntului Antonie cel Mare- Învățături despre viața morală. Vă amintesc, pe scurt, că acest pachet audio este oferit de lectori în cadrul demersului "Vocile Părinților" care pune alături oameni care doresc să cunoască Sfinții Părinți, să învețe de la ei și să găsească modalități de îmbunătățire personală aplicînd aceea ce au aflat. Astfel, o persoană, participanta la Sfintele Taine în mod regulat citește o lucrare a Sfinților Părinți, cea aleasă pentru acel moment, și se înregistrează. Aceea este opera patristică pe care toți din grupul Ortodox@zi o doresc transformată în fapte. Fișierele audio, astfel obținute, sînt pune apoi la dispoziția cui crede că are nevoie de ele.  

Le puteți descărca de aici.

A doua lectură integrală a "Învățăturii despre viața morală" de Sfîntul Antonie cel Mare

Doamne ajută!
La începutul anului, am făcut o chemare la împreună lucrare. Vă invit să o recitiți, pentru a înțelege deplin ce înseamnă demersul nostru spiritual desfășurat sub numele de "Vocile Părinților".
Iată că, prin mila Domnului, vă putem pune la dispoziție a doua lectură integrală a "învățăturii" sfîntului Antonie cel Mare, de această dată citită de doamna Mirela Sabău.
Fișierul, comprimat în format *.rar, poate fi copiat de la această adresă: https://www.dropbox.com/s/o6euz2jvw7tp4e0/sf-antonie-inv-mirela.rar?dl=0

Învățătură despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare, în 170 de capete - Sfîntul Antonie cel Mare, în lectura domnului Alin Gavreliuc

Doamne ajută! Punem la dispoziția voastră lectura integrală a "Învățăturii despre viața morală" a sfîntului Antonie cel Mare în lectura domnului Alin Gavreliuc. Facem acest lucru pentru a vă da posibilitatea să ascultați tot textul.
Pentru a descărca această lectură dați click aici.
Să nu uităm că acest efort este depus cu dragoste de semeni și de Dumnezeu și este destinat îmbunătățirii vieții duhovnicești. Citiți și vă rugați, pomeniți în rugăciunile voastre pe cei care lucrează pentru a da voce Sfinților Părinți.
Vom continua să publicăm paragrafele individuale, pentru o mai bună înțelegere a textului.

P.S.: Dacă sînt probleme la descăracarea fișierului, va rog să ne dați de știre pe adresa de e-mail: dan.c.sabau(@)gmail.com

Prima postare din seria "Vocile părinților" - audio, text, meditații, considerații și o traducere alternativă a paragrafelor 1 și 2

¹

Învăţătură despre viaţa morală – Sf. Antonie cel Mare²

„1. Oamenii se socotesc raţionali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali.

2. Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-I placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu, mulţumindu-I pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că e nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului doctorilor care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se par nouă grele şi să nu cunoaştem că toate ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stau mântuirea şi desăvârşirea sufletului.”

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.”³

„εν αρχη ην ο λογος και ο λογος ην προς τον θεον και θεος ην ο λογος”⁴

Considerații teologice: 

Hristos este Cuvîntul întrupat. Fiul lui Dumnezeu este Logosul. Sînt noțiuni pe care orice ortodox trecut de bazele catehezei le cunoaște. Însă limba română nu surprinde decît în mod deductiv în expresiile de mai sus și aspectul rațional. Cuvîntul logos în limba greacă are valențe bogate, dar ceea ce ne interesează pe noi este că una dintre acestea este rațiunea. Așadar, cînd spunem „Hristos este Cuvîntul”, spunem „Hristos este Rațiunea.”

Rațiunea fiind internă ființei lui Dumnezeu se extinde spre creație prin lucrările necreate,⁵ dumnezeiești, susținînd lucrarea de mîntuire. Așa se face că precum însuși Dumnezeu este prezent în deplinătatea dumnezeirii în fiecare lucrare, deși varietatea lucrărilor asupra creației este infinită, așa și rațiunea se regăsește deplin în fiecare acțiune a creației, indiferent de capacitatea noastră de a o recunoaște. Mai presus de înțelegere rațiunea face posibilă legătura dintre om și Dumnezeu la toate nivelele, de la cel al energiilor create, pînă la acțiune și chiar pînă la trup.

Pentru a păstra o viziune completă asupra rațiunii trebuie să ne străduim să contopim noțiunile. Rațiunea, în accepțiune ortodoxă, este mai mult decît procesul intelectual, mult mai mult decît facultatea omului de a se folosi de noțiuni, judecăți. Înțelegem prin rațiune în primul rînd fundamentul, temeiul existenței. E important să reținem această noțiune, pentru că Sfinții Părinți o folosesc adesea.

Apoi surprindem și noțiunea de coerență, de logică. Aceasta decurge din înțelepciunea lui Dumnezeu, ca atribut divin, care se manifestă în lume, punînd rînduială și armonie în toate aspectele creației.

Acum întelegem că procesul mental pe care îl numim rațiune constă în capacitatea de a lucra cu noțiuni și care, în deplinătatea capacității sale, ridică ființa creată deasupra limitărilor proprii și o angajează într-o elevare spirituală fără limite, o pune în legătură cu Dumnezeu și face posibilă sfințenia.

Pentru ortodocși Logosul, pe care-l numim Cuvînt sau Rațiune, este sfînt, așadar raționalitatea este lucrarea Logosului, mișcarea aceastuia spre creație pentru a face posibila ridicarea creației la El.

Sfîntul Antonie cel Mare, cînd face referire la raționalitatea omului, are în vedere această legătură între gîndire și sfințenie, între acțiuni și Dumnezeu și, în același timp, constată deturnarea definiției rațiunii în conformitate cu limitele inteligenței atinse de necunoașterea lui Dumnezeu.

Meditînd la starea în care se află omul de la căderea în păcat pînă azi, Sfîntul Antonie, denunță decăderea omului, denunțînd vrednicia lui de a se așeza între ființele raționale.

Că omul nu a fost aşa de la Creaţie ne învaţă Sfîntul Ioan Damaschin:

„Dumnezeu a făcut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de supărare, fără grijă, luminat cu toată virtutea, încărcat cu toate bunătăţile...”

Aşadar Sfîntul Antonie cel Mare ne face cunoscut că raţiunea este proprie stării fireşti, nealterate a omului şi improprie omului corupt de păcătoşenie.

Păcatul îmbolnăveşte omul alterîndu-i raţiunea, fiindcă aceasta, fiind parte a chipului dumnezeiesc, poate prin starea ei să apropie sau să despartă pe om de Dumnezeu. Luînd seama la cele de mai sus, putem afirma că Sfîntul Antonie cel Mare expune starea de iraţionalitate a omului corupt de păcat, îmbolnăvit, despărţit prin păcătoşenie de chipul dumnezeiesc.

A fi rațional înseamnă și a fi inteligent. De altfel, în traducerea englezească s-a preferat această noțiune.⁶

Iată că în concepția ortodoxă inteligența nu este totuna cu erudiția. Erudiția poate fi parțială, poate fi o cunoaștere detaliată a unui domeniu limitat și care, prin atributul său de limitat să despartă cunoașterea de nemărginiea rațiunii, a inteligenței.

Fără a susţine incultura în vreun fel, Sfîntul Antonie cel Mare consideră că raţiunea îşi are originea, desfăşurarea şi sensul în Dumnezeu, de aceea captivitatea ei în strîmtorile naturii umane căzute o face nefuncțională.

Semnul că raţiunea este sănătoasă şi că funcţionează în conformitate cu natura sa dumnezeiască este că cel care a dobîndit această însănătoşire poate deosebi binele de rău. Sfîntul Antonie cel Mare ne atrage atenţia că acestă însuşire nu este una teoretică.

Ortodoxia, din începuturi, îndeamnă la exercitarea concretă a raţiunii însănătoşite.

Preocuparea de a face binele si de a exclude răul este totuna cu preocuparea de a păstra sănătatea inteligenței, a rațiunii. Am spune că avînd grijă să ne ferim de cele vătamătoare sufletului și să deosebim binele de rău este același lucru cu a ne păstra mintea sănătoasă.

Omul rațional, sănătos la minte este și sănătos emoțional, grija de a se feri de rău și a face cele bune nu-l epuizează și nici nu-l indispune, pentru că e liber asumată. De aceea el face acestea cu o stare de mulțumire către Dumnezeu, care îi asigură deplinătatea legăturii sale cu Rațiunea însăși. Să nu uităm că această stare de recunoștință și mulțumire este dusă la nivel de Sfîntă Taină în ortodoxie. Euharistia, Sfînta Taină a Cuminecării, este pusă de Sfinții Părinți sub semnul mulțumirii aduse lui Dumnezeu. 

Considerații practice:

Dacă dorim să punem în practică acest paragraf este necesar să ne întemeiem deciziile și acțiunile care rezultă din acestea pe libertatea dată de îndepărtarea de rău și de faptuirea binelui. 

E necesar să ne supraveghem faptele, pentru a putea discerne faptele rele de cele bune. Acest lucru se poate face în multe feluri, dar cîteva ne sînt tuturor la îndemînă.

• Meditație:

Putem începe de cu seară, cînd după rugăciune, acordăm un timp oarecare contemplării faptelor noastre recente. Nu medităm la desfășurarea lor și la jocul cauzalităților și al justificărilor, ci la calitatea lor, la felul în care ele sînt sau nu în armonie cu Dumnezeu. Meditația aceasta nu este o analiză a faptelor în sine, nici o judecată a sinelui, nu este un proces de autoînvinovățire sau de autojustificare. În acest răstimp, nu te negi și nici nu te accepți așa cum ești. Conceptul modern de a ne accepta așa cum sîntem este o formă de abandonare de sine, un simptom al deznădejdii, nu atitudinea nobilă si relaxată în care pozează. Noi nu ne acceptăm așa cum sîntem, noi recunoaștem felul în care ne definim prin faptele, gîndurile și stările noastre si exploatăm fiecare șansă pentru a ne îmbunătăți. E un dinamism nemaiîntîlnit în această practică. El se manifestă în capacitatea ei de a învigora autocontrolul, stîrnind în noi o virtute greu de dobîndit, anume trezvia.

• Atenția perseverentă:

Trezvia, este un semn al însănătoșirii rațiunii. Mintea rațională este o minte trează, atentă, ageră. O asemenea minte devine tot mai bună în a prevedea și dejuca surprizele păcatului. 

Dar trezvia nu se dobîndește doar prin meditația descrisă mai sus pentru că Dumnezeu nu-l desparte pe om de Sine niciodată. Trezvia este o conlucrare a omului cu Duhul Sfînt și de aceea ea crește din lucrarea omului și din lucrarea lui Dumnezeu în Biserică prin Sfintele Taine.

• Sfintele Taine:

De aceea, meditația recomandată mai sus, este doar urzeala pe care se țese Sfînta Taină a Spovedaniei urmată, la vreme potrivită, de Sfînta Taină a Cuminecării. În mod obisnuit e nevoie să fie precedată de rugăciune și urmată de zicerea sau cîntarea de cît mai multe ori a rugăciunii de temelie „Doamne miluiește”.

Iată o modalitate de a începe practica cea bună, ortopraxia.

Considerații legate de societate, educație și cultură:

Conflictul între raționalitatea post-adamică și raționalitatea restaurată prin Înviere este generat de individualismul celei dintîi, care exclude comuniunea cunoașterii. Neascultarea adamică este consecința poftirii unei cunoașteri despărțite de Dumnezeu, o opacizare a persoanei în fața cunoașterii transcendente. De aceea, intelectualismul așa spus „științific” este incapabil să articuleze domenii diferite pentru a surprinde viziunea integrală a cunoașterii.

Consecința practică care decurge din acest concept este că savantul creștin face distincția între materialitate și spiritualitate, cunoaște că legile lumii fizice sînt extensii ale legilor dumnezeiești și nu pierde din vedere faptul că toată creația este pătrunsă de Rațiune, de Cuvînt, care se regăsește deplin și nefragmentat în fiecare lucrare, energie, în fiecare acțiune sau obiect. Așadar, savantul creștin se poate scufunda în detaliu fără a se mărgini de el, fiindcă în profundul detaliului găsește Rațiunea transcendentă care-l conectează la nemărginire sau își poate extinde la nesfîrșit efortul său asupra abstractului. 

Savantul „raționalist” este însă un ideolog și acționează în stricta limitare a ideologiei căreia i se aservește, crezînd că o generează și o stăpînește. De aceea, savantul ideolog este autosuficient și exclude orice ipoteze de lucru blamate de platforma sa doctrinară.  El nu este în mod real rațional, fiindcă rațiunea lui îl propune pe el ca centru al cunoașterii. Indentificîndu-se cu setul de cunoaștere pe care-l instrumentează, savantul intelectualist mimează Logosul, disipînd în întunericul necunoașterii tot ceea ce-l depășește. Nu lucrează la ascensiunea cunoașterii, ci la confirmarea platformei ideologice care-i oferă o confortabilă prestanță.

De aceea, ca ortodocși, este necesar să facem distincția între ideologii raționaliști și oamenii raționali, inteligenți. Să nu confundăm inteligența cu erudiția și să nu ne îndreptăm eforturile spre dobîndirea erudiției fără a ne dezvolta rațiunea, inteligența, mintea și sănătatea morală și emotională.

Tot la nivel practic, părinții știu citind cele de mai sus ce urmăresc să obțină prin educația copiilor. Școala, în forma ei modernă, este incapabilă să se adreseze însănătoșirii minții omului și formării unei rațiuni capabile să genereze morală individuală și armonie în comunitate si comuniune. În cel mai bun caz, școala se străduiește să formeze erudiți. 

Părinții ortodocși trebuie să țină seama de această realitate și să își asume educația integrală a copilului, folosindu-se de eforturile școlii și articulînd ceea ce aceasta omite pentru a ajuta copilul să devină un membru vrednic al comunității, al societății precum și al Împărăției lui Dumnezeu.

Educăm în copil discernămîntul, combatem credulitatea, fundamentăm disciplina întemeiată pe propria alegere de a face binele. Iar pentru că noi înșine sîntem un fel de șantier duhovnicesc, privim copilul mai degrabă ca pe un camarad de drum decît ca pe un neputincios sau ca pe o persoană incompletă.

Copilul, în ochii ortodoxului, este persoană completă și rațională din momentul fecund. Cu atît mai mult, după ce primește Sfîntul Botez, este un membru deplin al Bisericii de aici și de dincolo. Rațiunea sa este deplină chiar înainte de a își putea exercita în mod lămurit libertatea de a alege. 

De aceea, părintele ortodox este respectos cu copilul său și privește desfășurarea vieții acestuia, nu doar în planul succesiunii faptelor și al determinării cauzelor, ci ține seama de planul subtil al lucrărilor duhovnicești. 

Nu e posibil să creștem copii raționali prefăcîndu-ne că sîntem raționali. Nu e posibil să învețe un copil virtuțile fiind expus la păcătuire făcută cu perseverență de părinți, fie direct, fie indirect, prin fățărnicie. Pentru că rațiunea este mai puțin lovită de păcătuire în copilărie, fățărnicia este transparentă pentru mintea mistică a copilului.

Primul paragraf al scrierii este suficient nu doar pentru a iniția o schimbare a vieții, ci și pentru a o duce pînă la epuizarea etapei de despătimire. Am identificat aplicații practice imediate, simple și la îndemîna tuturor fără ca asumînu-le să excludem diversitatea ce decurge din punerea în practică în multitudinea de situații date de viețile fiecăruia dintre noi.

Traducere alternativă:

Ale sfîntului părintelui nostru Antonie cel Mare
Îndemnuri cu privire la caracterul moral al oamenilor și la viața virtuoasă în 170 de paragrafe 

1. În mod arbitrar, oamenii se numesc raționali. Dar nu pot fi numiți raționali aceia care au învățat înțelepciuni din cărțile erudiților din vechime ci pot fi numiți astfel cei care avînd sufletul rațional sînt capabili să deosebească binele de rău. Aceștia se feresc de cele rele și de cele care rănesc sufletul și cu toată seriozitatea învață cele care sînt bune și folositoare pentru suflet, practicîndu-le cu profundă multumire către Dumnezeu. Ei sînt singurii care pot cu adevărat să fie numiți oameni raționali. 
2. Unica grijă a oamenilor cu adevărat raționali este să placă lui Dumnezeu, Domnul tuturor, să asculte de El și orice li se întîmplă în viață, numai această deprindere sufletească îi preocupă: cum să placă lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru deosebita Sa purtare de grijă și pentru orînduirea tuturor. Pentru că este ilogic să fim recunoscători doctorilor cînd ne dau leacuri amare și neplăcute pentru dobîndirea sănătății trupului, dar să fim nerecunoscători față de Dumnezeu pentru părutele greutăți ale vieții fără să realizăm că toate se întîmplă așa cum trebuie, spre folosul nostru, în acord cu purtarea Sa de grijă. Așadar în cunoașterea lui Dumnezeu și în credință este mîntuirea și desăvîrșirea sufletului.

***

1 Vocile Părinților este numele sub care desfășurăm o acțiune de cunoaștere, meditație și operaționalizare contemporană a scrierilor Sfinților Părinți (pentru detalii: http://www.ortodoxlazi.ro/2015/01/chemare-la-impreuna-lucrare-sa-citim.html ), începînd cu cei cuprinsi în Filocalia românească de părintele Dumitru Stăniloae. Membrii comunității noastre citesc scrierile patristice, înregistrîndu-si vocile cu diferite dispozitive aflate la îndemînă, într-un proces marcat de rugăciuni personale și unul pentru altul și de participarea la Sfintele Taine, iar mai apoi meditează și fac eforturi de cunoaștere și de punere în practică. Înregistrările, alături de textul scris, le facem disponibile în cadrul unor articole care surprind aspecte din meditațiile noastre. Fișierele audio sînt disponibile pentru descărcare, fiind necesar să dați click pe fișierul dorit și să urmați instrucțiunile de la caz la caz.

Lectura a fost făcută de Alin Gavreliuc (ag), Anastasia Sabău (as), Dana Gavreliuc (dg), Grabiela Străuți (gs), Ioana Gavreliuc (ig), Mirela Sabău (ms), Miruna Gavreliuc (mg). Indicativele dintre paranteze le regăsiți în numele fișierelor și vă ajută să selectați spre ascultare lectura pe care o alegeți.

2 Filocalia, vol.1, Inst. Arte Grafice- Dacia Traiană, Sibiu, 1947, p. 3;

3 Biblia Ortodoxă.ro http://bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan consultată în 4 martie 2015;

4 Byzantine Text http://biblehub.com/bz95/john/1.htm consultat în 4 martie 2015;

5 „Lucrările nu sunt, deci, decât atributele lui Dumnezeu puse în mișcare, sau Dumnezeu însuși, Cel simplu, într-o mișcare de fiecare dată specificată, sau în mișcări specificate și unite între ele. În fiecare dintre aceste lucrări sau energii este în același timp Dumnezeu însuși întreg, lucrător și mai presus de lucrare sau de mișcare. ” - Dumitru, Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2010, p. 150;

6 „Men are often called intelligent wrongly”- The Philokalia, Volume 1: The Complete Text; Compiled by St. Nikodimos of the Holy Mountain & St. Markarios of Corinth, G. E.H. Palmer, Philip Sherrard, Kallistos Ware, Ed. Faber & Faber, 1 ian. 1983;

Societate: Cum stau lucrurile cu Ora de Religie

CCR a luat o decizie cu privire la organizarea orei de Religie, prin care se impune celor care doresc să primească educație religioasă în școală să solicite explicit acest lucru.
Argumentația CCR pleacă de la premisa că punctul neutru este situat la atitudinea "nici o religie" de unde se crează opțiunile.
De fapt, punctul neutru nu există, fiindcă poziția "nici o religie" este confiscată ideologic de mult timp. În istoria noastră recentă, comuniștii români au avut exact această poziție, prin care statul nu a susținut nici o religie dar prin articolul 17 din Constituția Republicii Socialiste România se garanta că nu există nici o îngrădire de drepturi pe baze religioase, de asemenea prin articolul 30 din aceiași CRSR garantează libertatea conștiinței, funcționarea cultelor religioase și învățămîntul religios.
În același articol se precizează limpede că:

"Școala este despărțită de biserică. Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține alte instituții de învățămînt decît școli speciale pentru pregătirea personalului de cult."

Prin cele de mai sus demonstrez că poziția așa zis neutră a statului în ce privește educatia religioasă este greșit identificată ca fiind nesusținerea vreunui cult ori confesiune si că această pozitie este una în mod istoric doctrinară și în mod politic ideologică. 

Singura poziție corectă este cea democratică iar poporul a susținut prin vot articolul din Constituția post-comunistă prin care statul își asumă organizarea educației religioase și nu specifică despărțirea școlii de biserică, anume:

"Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege."

Articolul 32-(7) nu folosește expresia "organizat la cerere" iar noi am votat faptul că statul organizează potrivit legii, în cazul acesta a Legii Educației. Am votat că face aceasta în mod activ în spiritul declarat în același document în care spune cu referire la românii din străinătate, în articolul 7 că:

"Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt."

Prin acest articol, în Constituția în vigoare, se precizează două lucruri pe care CCR nu avea dreptul să le ignore: 

1. Că statul numește între atributele identității nationale și pe cel religios pe lîngă: etnic, cultural și lingvistic;
2. Că, pentru românii din afara granițelor țării, statul sprijină și acționează pentru conservarea acestor atribute ale identității religioase.

Așadar, decizia CCR s-a făcut interpretînd actuala Constituție în prismă ideologică, pornind de la o premisă nestipulată în actuala Constitutie dar prezentă în Constituția Republicii Socialiste România și anume că "școala este despărțita de biserică" și ca România este un stat secular.

Doar o persoană foarte naivă sau una fără minimă educație civilă nu realizează că nicăieri în Constituția actuală România nu se definește ca stat secular ci dimpotrivă, recunoscînd ca ideologică această poziție o adoptă pe cea mai corectă, anume pe aceea care, în conformitate cu recensămintele de stat indică majoritatea absolută a românilor religioși (indiferent de religia lor). 

De altfel o Constituție care ar fi atacat atributul religios al identității românilor cînd încă memoria crimelor socialiștilor împotriva noastră, a celor religioși, era încă vie si nu paralizată ca acum, nu ar fi fost niciodată votată.

Statul nu poate avea doua atitudini față de identitatea națională, una pentru românii de acasă în care organizează doar la cerere învățămîntul religios și una activă, prin care sprijină și actionează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimare identității naționale a românilor din afara țării. Iar specificarea dezvoltării identității religioase presupune că statul acționează prin educație, inclusiv educatie religioasă.

Așadar avem de a face cu un reviriment al abuzurilor socialiste pe pretextul asigurării unui climat neutru. Ultimul stat român în care legiuitorul a "asigurat" neutralitatea religioasă și a despărțit școala de biserică este cel socialist care vreme de 42 de ani a ucis, martirizat si prigonit persoanele religioase.

De aceea CCR prin Decizia-306-2012 a respins ca neconstituțional demersul similar anterior luînd în 2014 o poziție contrarătrădînd românilor faptul că puterea legiuitoare din România, fie este incompetentă, fie este vîndută, fie este activ ideologică.

Acestea fiind spuse am demostrat în ce spirit s-a făcut decizia Curtii Constitutionale din 12 noiembrie 2014 și putem vedea care este soluția noastră.

Întotdeauna prigonitorii ortodoxiei românești uită ca forța noastră se manifestă cel mai bine în mediu ostil. În primul rînd pentru ca astfel, nefiind oportunități de putere și de îmbogățire, Biserica scapă de oportuniștii care o invadează în vremuri pașnice și o fac de rușine. 

Așadar, privind decizia CCR ca un abuz de tip socialist, noi ar trebui să ne bucură și să le facem surpriza demostrării forței sociale pe care o putem pune în mișcare. Această forță îi deranjează pe mulți politicieni, de aceea încearcă fie ca prin diferite forme de mită sau șantaj să o cumpere, fie să o slăbească prin presă și prin abuzuri precum cel dezbătut aici.

Pentru noi, însă, mai importantă decît oportunitatea de a releva statului forța socială a Bisericii, este oportunitatea de a mărturisi.

Într-adevăr, prin acestă decizie CCR dă ocazia fiecărui ortodox din țară să mărturisească în scris credința sa și să depună fiecare familie ortodoxă această mărturisire, sub formă de cerere, pentru copii săi.

Fiecare parohie ar trebui să pună la dispoziția tuturor enoriașilor formulare de cerere imprimate ca să înlesnească procesul acesta.Fiecare familie ortodoxă ar trbui sa multiplice aceste formulare și să le dea fiecărui prieten care are copii la școală și să explice fiecăruia ce moment frumos este acesta pentru Biserică. 

Iar această acțiune a Bisericii Ortodoxe ar trebui copiată de fiecare cult și confesiune religioasă pentru că, desi această decizie pare sa lovească cel mai tare în ortodoxie, lovește în toate persoanele religioase din România. 

O asemenea conlucrare este adevăratul ecumenism, nu cel de cocktailuri doctrinare, pentru ca această colaborare învață reprezentanții religiilor să lucreze împreună, în interes comun, fără teama de a-și aduce atingere specificului religios. Totodată o asemenea acțiune unită crește fiecăruia respectul pentru cel de lîngă, dar care are alte convingeri religioase.

Cum fac: Înregistrări pentru "Vocile Părinților" - rezumat tehnic

Recomandări tehnice, rezumat:

1. formate recomandate: wav, mp4;
2. formate acceptate: mp3, ogg, flac;
3. calitatea înregistrării: PCM (Pulse-Code Manipulation) 44,1 KHz/16 bit;
4. Aplicații Android testate și recomandate: ASR și Tape-a-Talk;
5. Sugestii pentru aplicații IPhone (netestate): http://www.iphoneness.com/iphone-apps/best-voice-recorder-iphone-apps/;
6. Program pentru Linux: http://audacity.sourceforge.net/; Audacity funcționează și în Ms. Windows;
7. Programul implicit în Microsoft Windows: http://windows.microsoft.com/en-us/windows7/record-audio-with-sound-recorder;
8. Numele fișirerelor: sf_antonie_inv_01, sf_antonie_inv_02 sau sf_antonie_inv_01-10;
9. Editarea etichetelor:
• title – Invatatura despre viata morala
• artist – lectura Prenume Nume
• album – Filocalia I
• year – 2015
• Author - Sf. Antonie cel Mare
10. Trimiterea:
• adresa: dan.c.sabau(at)gmail.com;
• subiectul mesajului: Vocile Părinților;

Cum fac: Instalarea aplicatiei Android My Sword pentru studiu scripturistic

Pentru studiul Sfintei Scripturi avem la îndemînă unelte moderne. Adevărate realizări "techne" (citiți despre techne http://ortodoxlazi.blogspot.ro/2014/12/ortodoxul-si-dilemele-teologice-ale.html). Ce vedeți aici e un mic ghid, de la instalare și descărcarea modulelor necesar la utilizare. Vedeți si ce se întîmplă dacă nu ați instala modulele necesare. Modulele alese de mine pentru demonstratia aceasta sînt doar pentru a ilustra modul de lucru, dumneavoastră alegeti modulele. Desigur, pentru ortodocși, traducerea numită Fidela este absolut inutilă în vreme ce traducerea Cornilescu aproape ca nu este de folos, cu excepția "bibliștilor" sau teologilor universitari. Aplicația are opțiuni premium pe care le puteți activa pentru o suma minimă de 20 USD. Dar poate fi folosită foarte bine și fără opțiunea aceea. Totuși, oprirea plății lucrătorului este un păcat, deci cînd ne permitem și dacă sîntem multumiți ar trebui să facem plata. Nu am nici o afiliere sau asociere cu producătorul/ distribuitorul aplicatiei.

Cum fac: Înregistrarea vocii - Android - Tape-a-Talk

Dacă dați curs îndemnului la îmbunătățire a vieții duhovnicești prin lecturarea regulată a Sfinților Părinți si înregistrarea acestor lecturi pentru a crea resurse audio și vreți să va folosiți telefonul Android puteți folosi mai multe aplicatii.

Tape-a-Talk este o aplicație gratuită care se poate descărca de pe Google Play (dacă dați click pe numele ei veți fi îndrumați la pagina de instalare). Mai jos puteți urmări un fișier video scurt care vă ghidează pe tot parcursul folosirii, de la instalare pînă la trimiterea fișierului prin e-mail. Înregistrarea este de calitate. Și această aplicație are o opțiune premium care înlătură reclamele dar tot ceea ce veți vedea în videoclip s-a făcut cu aplicația gratuită. Desigur, noi nu vrem să păcătuim refuzînd lucrătorului plata sa de aceea dacă sîntem multumiți și avem posibilitatea este corect să plătim. 

Din nou mentionez că nu am nici o afiliere sau legătură cu creatorul/ vînzătorul aplicației sau cu Google.

Dacă aveți probleme cu redarea videoclipului încercați  să accesați această adresă:    https://www.youtube.com/watch?v=Jk2C4-qUKeg

Cum fac: Înregistrarea vocii cu telefon Android

Instalați ASR prin aplicația Google Play a telefonului. Pentru a instala prin web dați click aici pe Google Play.
Apoi deschideți aplicația și folosind butonul de meniu accestați meniul "Setări" apoi reglați calitatea înregistrării. 

În imaginile de mai jos puteți vedea pașii necesari. După aceasta începeti înregistrarea iar cînd terminați salvați-o cu numele recomandat în articolul anterior, cel în care sînteți chemați la înregistrarea scrierii Sfîntului Antonie cel Mare- Învățătură despre viața morală:  http://ortodoxlazi.blogspot.ro/2015/01/chemare-la-impreuna-lucrare-sa-citim.html .
ATENȚIE! ASR are opțiuni premium care vă costă ceva bănuți (azi, în 21 ian. 2015 era vorba de 9 lei). Înlătură reclamele și activează unele caracteristici cum ar fi cea de solicitare a numirii fișierului. Desigur fișierele pot fi redenumite ulterior de dvs cu ușurință. Eu nu am nici o legătură cu cei care vînd programul și nu vă îndemn să cumpărați deși înregistrează foarte bine.