Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXXII)

 

34. Dar să audă unii ca aceştia pe fericitul Ezechiil, care îi plînge pe cei ce procură mijloace pentru plăcerile altora, şi se potrivesc voilor fiecăruia, îngrămădindu-şi lor pe „vai". 

Căci zice: „Vai de cele ce cos perniţe fermecate pentru subsuori şi fac marame pentru capul celor de orice statură, pentru a vîna sufletele! Au doar vînînd sufletele poporului Meu, vă veţi mîntui sufletele voastre?".(Iez 13, 18) 

La fel şi aceştia, adunîndu-şi cele de trebuinţă din danii şi  îmbrăcîndu-se în veșminte cusute din stofe moi, ruşinează prin vălurile lor pe cei ce trebuie să se roage sau să tîlcuiască Scriptura cu capul descoperit, feminizînd starea bărbătească şi pierzînd suflete pe cari nu trebuia să le omoare.

Ar trebui să asculte aceştia mai ales de Hristos, adevăratul Învăţător, respingînd cu toată puterea slujba de conducere a altora.

 

Căci zice acela către învăţăceii Săi:„Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.". (Mt 23, 8)

Dacă lui Petru, lui Ioan şi întregii cete a Apostolilor, le-a dat sfatul să stea departe de asemenea lucru şi să se socotească mici pentru asemenea vrednicie, cine va fi acela care să se închipuiască pe sine mai presus de ei şi să se socotească în stare de o vrednicie de la care au fost opriţi aceia? Sau poate, zicîndu-le să nu se cheme Rabi, nu îi opreşte de a fi, ci numai de a se numi?(1)

Cugetare:

• Vînătorii de suflete sînt dușmanii lui Dumnezeu.
  
  
• Sfătuitorii care se folosesc de slăbiciunile patimilor celor sfătuiți de ei pentru a-i face să se simtă confortabil, sînt asemenea vînătorilor care pun momeală pentru a ucide.
  
  
• Nu este mîntuire pentru acești sfătuitori care nu pot rezista tentației de a-și da alintarea concupiscenței pe față. Unii depun voturi de sărăcie dar umblă îmbrăcați în veșminte al căror preț ar liniști foamea unor orfani ceva timp. Aceste veșminte hrănesc nevoia de a atrage aceeași nevoie care face pe unele dintre femei să fie nefericite cînd cred că nu sînt atrăgătoare și să facă tot posibilul să devină rapitoare- machiaj, ținută, purtare etc. La aceasta se referă sfîntul spunînd că vînătorii de suflete, sfătuitorii iresponsabili, feminizează starea bărbătească.
  
  
• Așadar, mai bine ne este să nu îngăduim ca frații și surorile noastre să ne numească „învățători”, „maeștri”, „rabi” ci doar să ne asumăm realitatea că sîntem frați și surori.
  
  
• Dar asta nu înseamnă că nu putem deveni înțelepți îndeajuns încît să fim în realitate învățători, ci doar că nu trebuie să căutăm a abține un titlu gol.
  
  
• Un preot este părinte duhovnic, altul caută să fie numit duhovnic, are planuri si strategii prin care să atragă pe cît mai mulți care să-l numească așa. Dintre ei, ultimul în realitate este vînător de suflete.

_______________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 175

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXXI)

 

33. În felul acesta va ajunge şi el însuşi la starea rîvnită şi va călăuzi şi pe cei supuşi, fără greşeală, spre ţinta virtuţii. 

Dar cei mai mulţi, fără să fi făcut nicio osteneală, şi fără să fi izbîndit vreun lucru mic sau mare de-al evlaviei, aleargă la întîmplare în numele ei, dovedind o cumplită lipsă de judecată, odată ce nu socotesc aceasta ca o primejdie. Ei nu numai că nu îngăduie nimănui să-i îndemne la lucru, ci, colindînd prin uliţele strîmte, atrag în jurul lor pe toţi cei ce se nimeresc, făgăduindu-le marea cu sarea, asemenea acelora care îşi tocmesc oameni plătiţi, făcînd cu ei învoieli despre hrană şi îmbrăcăminte. De fapt, cei ce iubesc acest lucru, dorind să apară înconjuraţi de mulţime şi să fie purtaţi pe mîini şi să se înfăţişeze cu toată pompa de care sunt înconjuraţi învăţătorii, îmbrăcaţi în făţărnicie teatrală, dacă vor să nu fie părăsiţi de cei care fac această slujbă, trebuie să le dăruiască multe pentru împlinirea plăcerilor lor şi să fie cu îngăduinţă faţă de poftele lor. Ei trebuie să facă asemenea unui vizitiu care dă frîu liber cailor şi îi lasă pe drumul voilor lor, din care pricină aceştia îl duc prin gropi şi în prăpăstii, poticnindu-se de toate cîte le vin în cale, nefiind nimeni care să-i oprească şi să-i împiedice din pornirea lor fără rînduială.(1)

Cugetare:

• Acest cap dă pe față slăbiciunea falșilor învățători. 
  
  
• Primul aspect care îi trădează este nevoia de mulțime care să îi bage în seamă.
  
  
• Al doilea este teatralitatea. Le plac manifestările și cuvintele care crează spectacol, dar ei sînt asemenea unor actori care iau pentru un timp limitat trăsăturile personajelor jucate și le fac credibile. Au declarații care zgîrie atenția publică, fie de vreun soi de radicalism, fie - la capătul opus- de vreun soi progresist și libertin. 
  
  
• Astfel vedem preoți care se autopropun ca modele profetice, se așează în fruntea coloanei sfinților aleși de ei după bunul plac, ale căror predici și cuvinte de înțelepciune le selectează cu atenție ca nu cumva să le contrazică opiniile împătimite. 
  
  
• Și dacă în mod natural lucrul acesta ar fi respingător și ar alunga pe cei care ar putea să-i urmeze, în realitate tatăl înșelăciunii îi învață cum să le ofere celor care-i urmăresc ceea ce le îngăduie să se simtă bine în împătimire.
  
  
• Cine are nevoie de slavă de la oameni, asta primește de la învățătorul neluminat, cine are nevoie de senzația că știe adevărul ascuns de alții și-și hrănește importanță de acolo, primește ce cere. Și tot așa.
  
  
• Însă nu doar dintre preoți se adună numărul celor care, nefiind purtați în căile virtuții, înșeală semenii cu slaba învățătură. 
  
  
• Avem aici mireni care se comportă și predică de parcă ar fi autorități ecclesiale. Preoți, călugări, episcopi și patriarhi sînt subiecți ai judecății lor lipsite de vreun angajament ferm în fundamentele exigenței  bisericești. Unii au studii teologice, unii sînt psihologi, psihiatri sau medici dar pot fi și dintre cei cu îndeletniciri practice, lipsite de rafinamentele intelectuale. Toți aceia știu cum să învețe pe alții calea cea ascunsă a asceticii ortodoxe cu condiția să practice ce le place lor și să nu fie întrebați de ascultare și de devoțiunea proprie față de despătimire și față de căutarea virtuții.
  
  
• Cei care sînt profesori, psihologi, psihiatri, și de felurite profesii care se adresează sufletului, emoțiilor, spiritualității și a culturii pot avea tendința de face concesii care să-i facă simpatici și găsesc modalități prin care să facă scăzăminte care-i fac populari. E mai ușor să ispitești semenul să își accepte trăsătura slabă, căderea ori alegerea comodă decît să îl sprijini pe drumul spre vindecare, să îi dai putere și direcție cînd nu are.

_______________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 175

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXX)

 

32. Căci la ce ne şi foloseşte plugăria, cîtă vreme dăinuieşte războiul în ţară şi ne împiedică să ne bucurăm de roadele ei, silindu-ne să dăm belşugul mai degrabă vrăjmaşilor decît celor ce s-au ostenit? 

De aceea poate nu le îngăduie Dumnezeu israelitilor, care luptau încă în pustie cu feluritele popoare, să se ocupe cu plugăria, ca aceasta să nu-i împiedice de la deprinderile războinice. 

Dar după ce vrăjmaşii au ajuns sub mîna lor, îi sfătuiește să se ocupe cu ea, zicînd: „Cînd veţi intra în pămîntul făgăduinței, sădiţi în el tot pomul roditor", (Lev. 19,23) dar înainte de a intra să nu sădiţi. 

Sădirea urmează după intrare.

Şi pe drept cuvînt. 

Căci înainte de desăvîrşire cele sădite nu sunt sigure, mai ales că cei ce vreau să sădească umblă încă încoace şi încolo, după năravul celor nestatornici. 

Pentru că şi în lucrurile evlaviei este o rînduială şi o înşiruire, ca şi în oricare altul, şi trebuie pornit şi în această vieţuire de la început. Cei ce trec cu vederea cele de la început şi sunt atraşi de lucrurile mai plăcute, sunt făcuţi de silă să ţină seama de şirul rînduielii, aşa cum Iacov, atras de frumuseţea Rahilei, nu s-a uitat la slăbiciunea ochilor Liei, dar cu toate acestea nu a putut ocoli osteneala dobîndirii unei asemenea virtuţi, ci a împlinit şi săptămîna ei de ani.

Cel ce vrea să ţină seama de ordinea vieţuirii, trebuie aşadar să nu meargă de la sfîrşit spre început, ci să înainteze dela început spre desăvîrşire.(1)

Cugetare:

• Urcușul duhovnicesc este o creștere asemănătoare unui proces de limpezire și de dezvoltare sistematică. 
  
  
• În terminologia patristică greacă este ἀνάβασις- anabasis-  iar la sfîrșitul acestei cugetări puteți citi puțin despre frumoasa poveste a verbului „a urca” în limba română 

*   Verbul românesc „a urca” descinde din latinescul orior care înseamnă a se ridica, a apărea, a deveni vizibil și chiar a se naște. Semantica acestui cuvît este legată de apariția cuiva dintr-o vale pe culme, ceea ce confirmă legătura neamului nostru cu natura, dar mai ales are legătură cu posibilitatea de a face contact cu existență cuiva- prin sensurile de a deveni vizibil și a se naște. Deci, urcușul duhovnicesc poate asimila în mod legitim ideea de naștere în cele înalte, de apariție pe culmi.

• Ca în orice creștere există o succesiune firească a actelor sale. De aceea dacă începutul este marcat de efortul, disconfortul și durerile luptelor, biruința în acestea aduce străduința de a cultiva și îngriji cele cîștigate precum și nevoia de a susține semenii în drumul către același „pămînt al făgăduinței”.
  
  
• Dumnezeu Însuși supraveghează împlinirea acestui parcurs și El este acela care oferă șansa ca noi să nu putem sări etape spre dauna noastră și spre slăbirea liniștirii făgăduite.
  
  
• În viața cotidiană dorul acesta de culmi spirituale se manifestă în diferite forme. 
  
  
• Mă pot simți neîmplinit deși nimic din viață mea nu pare a susține acest sentiment. Mă pot simți incapabil, confuz sau neputincios. Uneori pot crede că nu am  sens și nu-mi pot vedea semnificația. Cum să fiu iubit și cum să iubesc dacă eu cred despre mine că sînt așa? Dar iată că aceste forme sînt modelări ale căutării împlinirii făgăduinței fericirii. Pentru a ajunge în pămîntul făgăduinței e nevoie să înfrunt asprimile călătoriei. Nu m-aș putea motiva să plec la drum dacă locul în care mă aflu mi-ar oferi  fie și o diluție a ceea ce eu cred că este fericire. Confortul acela căldicel mă blochează acolo. Disconfortul acela aspru mă înțeapă și mă împinge să îmi țintesc atenția și să-mi dedic puterile urcușului care mă duce la liniștirea fericită pe care o caut.
  
  
• Mă pot simți neîmplinit pentru că, intuind dimensiunea spirituală, chiar realizez că nu sînt, ceea ce nu înseamnă că împlinirea îmi este cu neputință de atins. Pot simți neputință și confuzie fiindcă am nevoie de limpezimea minții pentru a îngădui Duhului Sfînt să îmi stea sprijin și pentru a discerne ce se întîmplă. Sensul și semnificația mea ca ființă îmi semnalează intens cînd nu le cultiv în direcția veșniciei împlinite în fericire dumnezeiască. 
  
  
• Iar sfîntul Nil Ascetul ne învață că cel care se află în acest urcuș către pămîntul făgăduinței se poate bucura de călătorie, de ascensiune, dar nu de statornicia și neclinitirea serenității virtuților îmblînzite. Iar cel care a dus lupta urcușului binecuvîntat nu mai are neliniștea călătoriei ci statornicia vederii în zări.
  
  
• Cei care nu au dezvoltat în viața lor virtuțile cu limpezime de sesizat nu pot călăuzi pe alții fără a-i tîrî după ei în nestatornicia migratorilor și incertitudinile căilor care nu le sînt îndeajuns de cunoscute.

____________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 175