Cuvintele de mai jos sunt acelea care mi-au rămas mai stăruitor în memorie după slujba de sfinţire a apei, făcută de Bobotează. Mereu mă minunez de puterea dumnezeiască de a vorbi personal şi peste veacuri folosind cuvintele Sfintei Scripturi.
Ne temem de sărăcie, de integrare, de secularism şi de consumism.
Ne temem de acestea sau de neputinţa noastră de a fi la înălţimea credinţei ortodoxe?
Ce speranţe mai vrem decât cele izvorâte din citatele de mai jos?
"Veseleşte-te pustiu însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să înflorească [...]Întăriţi-vă voi, mâini slabe, şi prindeţi putere genunchi slăbănogi. Ziceţi celor slabi la inimă şi la cuget:<<Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru! [...]>>"
(Paremia întâi)
"Pentru ce cheltuiţi argintul vostru pentru un lucru care nu hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură? Ascultaţi-mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăti se vor desfăta sufletele voastre. Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi pe căile Mele. Ascultaţi-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru."
(Paremia a doua)
Că astăzi ne-a sosit nouă tuturor vreme de praznic şi ceata sfinţilor cu noi se adună, şi îngerii cu oamenii împreună-prăznuiesc. [...]Astăzi, Cel nefăcut, de bunăvoia Sa, este atins cu mâna de către făptura Sa. [...]Astăzi, ne-am izbăvit de întuneric şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ne-am luminat. Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru. Astăzi, toată făptura de sus se luminează ca o făclie. [...]
(rugăciunea a doua)