marți, martie 10, 2015

Rugăciune împotriva gândurilor de curvie şi a patimii trupeşti, către Domnul Iisus Hristos




Publicat în MARTIE 10, 2015


72966
Doamne Dumnezeul dreptăţii, întărirea şi ajutorul meu şi scăparea mea în ziua cea rea! Tu mântuieşti în vremea necazului: mântuieşte-mă şi pe mine, că s-au suit ape la inima mea, cufundatu-m-am în adânc şi nu pot ţine piept vrăjmaşului care mă sileşte, că a prigonit duhul meu, călcat-a la pământ viaţa mea, în toate zilele m-a luptat necăjindu-mă. Binevoieşte, Doamne, să mă izbăveşti din mâ­na cea fărădelege şi asupritoare, ca să nu pă­cătuiesc înaintea Ta, pentru că s-a abătut asu­pra mea frica morţii şi m-a acoperit întunericul. Până când voi striga, Doamne, şi nu vei auzi? Striga-voi către Tine în necazul meu şi mă mântuieşte. Caută din cer, Doamne, şi vezi din locaşul cel sfânt al Tău şi al slavei Tale, după mulţimea îndurărilor Tale, după mila Ta, că ne-ai suferit pe noi. Judecă-i, Doamne, pe cei ce mă necăjesc; nu fi ca un om care doarme şi ca un bărbat ce nu poate să mântuiască, că Milostiv şi Iubitor de oameni eşti, şi Ție slavă îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin

joi, martie 05, 2015

Prima postare din seria "Vocile părinților" - audio, text, meditații, considerații și o traducere alternativă a paragrafelor 1 și 2

1

Învăţătură despre viaţa morală – Sf. Antonie cel Mare2



„1. Oamenii se socotesc raţionali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali.
2. Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-I placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu, mulţumindu-I pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că e nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului doctorilor care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se par nouă grele şi să nu cunoaştem că toate ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stau mântuirea şi desăvârşirea sufletului.”
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.”3
„εν αρχη ην ο λογος και ο λογος ην προς τον θεον και θεος ην ο λογος”4

Considerații teologice: 

Hristos este Cuvîntul întrupat. Fiul lui Dumnezeu este Logosul. Sînt noțiuni pe care orice ortodox trecut de bazele catehezei le cunoaște. Însă limba română nu surprinde decît în mod deductiv în expresiile de mai sus și aspectul rațional. Cuvîntul logos în limba greacă are valențe bogate, dar ceea ce ne interesează pe noi este că una dintre acestea este rațiunea. Așadar, cînd spunem „Hristos este Cuvîntul”, spunem „Hristos este Rațiunea.”
Rațiunea fiind internă ființei lui Dumnezeu se extinde spre creație prin lucrările necreate,5 dumnezeiești, susținînd lucrarea de mîntuire. Așa se face că precum însuși Dumnezeu este prezent în deplinătatea dumnezeirii în fiecare lucrare, deși varietatea lucrărilor asupra creației este infinită, așa și rațiunea se regăsește deplin în fiecare acțiune a creației, indiferent de capacitatea noastră de a o recunoaște. Mai presus de înțelegere rațiunea face posibilă legătura dintre om și Dumnezeu la toate nivelele, de la cel al energiilor create, pînă la acțiune și chiar pînă la trup.
Pentru a păstra o viziune completă asupra rațiunii trebuie să ne străduim să contopim noțiunile. Rațiunea, în accepțiune ortodoxă, este mai mult decît procesul intelectual, mult mai mult decît facultatea omului de a se folosi de noțiuni, judecăți. Înțelegem prin rațiune în primul rînd fundamentul, temeiul existenței. E important să reținem această noțiune, pentru că Sfinții Părinți o folosesc adesea.
Apoi surprindem și noțiunea de coerență, de logică. Aceasta decurge din înțelepciunea lui Dumnezeu, ca atribut divin, care se manifestă în lume, punînd rînduială și armonie în toate aspectele creației.
Acum întelegem că procesul mental pe care îl numim rațiune constă în capacitatea de a lucra cu noțiuni și care, în deplinătatea capacității sale, ridică ființa creată deasupra limitărilor proprii și o angajează într-o elevare spirituală fără limite, o pune în legătură cu Dumnezeu și face posibilă sfințenia.
Pentru ortodocși Logosul, pe care-l numim Cuvînt sau Rațiune, este sfînt, așadar raționalitatea este lucrarea Logosului, mișcarea aceastuia spre creație pentru a face posibila ridicarea creației la El.
Sfîntul Antonie cel Mare, cînd face referire la raționalitatea omului, are în vedere această legătură între gîndire și sfințenie, între acțiuni și Dumnezeu și, în același timp, constată deturnarea definiției rațiunii în conformitate cu limitele inteligenței atinse de necunoașterea lui Dumnezeu.
Meditînd la starea în care se află omul de la căderea în păcat pînă azi, Sfîntul Antonie, denunță decăderea omului, denunțînd vrednicia lui de a se așeza între ființele raționale.
Că omul nu a fost aşa de la Creaţie ne învaţă Sfîntul Ioan Damaschin:
„Dumnezeu a făcut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de supărare, fără grijă, luminat cu toată virtutea, încărcat cu toate bunătăţile...”
Aşadar Sfîntul Antonie cel Mare ne face cunoscut că raţiunea este proprie stării fireşti, nealterate a omului şi improprie omului corupt de păcătoşenie.
Păcatul îmbolnăveşte omul alterîndu-i raţiunea, fiindcă aceasta, fiind parte a chipului dumnezeiesc, poate prin starea ei să apropie sau să despartă pe om de Dumnezeu. Luînd seama la cele de mai sus, putem afirma că Sfîntul Antonie cel Mare expune starea de iraţionalitate a omului corupt de păcat, îmbolnăvit, despărţit prin păcătoşenie de chipul dumnezeiesc.
A fi rațional înseamnă și a fi inteligent. De altfel, în traducerea englezească s-a preferat această noțiune.6
Iată că în concepția ortodoxă inteligența nu este totuna cu erudiția. Erudiția poate fi parțială, poate fi o cunoaștere detaliată a unui domeniu limitat și care, prin atributul său de limitat să despartă cunoașterea de nemărginiea rațiunii, a inteligenței.
Fără a susţine incultura în vreun fel, Sfîntul Antonie cel Mare consideră că raţiunea îşi are originea, desfăşurarea şi sensul în Dumnezeu, de aceea captivitatea ei în strîmtorile naturii umane căzute o face nefuncțională.
Semnul că raţiunea este sănătoasă şi că funcţionează în conformitate cu natura sa dumnezeiască este că cel care a dobîndit această însănătoşire poate deosebi binele de rău. Sfîntul Antonie cel Mare ne atrage atenţia că acestă însuşire nu este una teoretică.
Ortodoxia, din începuturi, îndeamnă la exercitarea concretă a raţiunii însănătoşite.
Preocuparea de a face binele si de a exclude răul este totuna cu preocuparea de a păstra sănătatea inteligenței, a rațiunii. Am spune că avînd grijă să ne ferim de cele vătamătoare sufletului și să deosebim binele de rău este același lucru cu a ne păstra mintea sănătoasă.
Omul rațional, sănătos la minte este și sănătos emoțional, grija de a se feri de rău și a face cele bune nu-l epuizează și nici nu-l indispune, pentru că e liber asumată. De aceea el face acestea cu o stare de mulțumire către Dumnezeu, care îi asigură deplinătatea legăturii sale cu Rațiunea însăși. Să nu uităm că această stare de recunoștință și mulțumire este dusă la nivel de Sfîntă Taină în ortodoxie. Euharistia, Sfînta Taină a Cuminecării, este pusă de Sfinții Părinți sub semnul mulțumirii aduse lui Dumnezeu. 

Considerații practice:

Dacă dorim să punem în practică acest paragraf este necesar să ne întemeiem deciziile și acțiunile care rezultă din acestea pe libertatea dată de îndepărtarea de rău și de faptuirea binelui. 
E necesar să ne supraveghem faptele, pentru a putea discerne faptele rele de cele bune. Acest lucru se poate face în multe feluri, dar cîteva ne sînt tuturor la îndemînă.

  • Meditație:

Putem începe de cu seară, cînd după rugăciune, acordăm un timp oarecare contemplării faptelor noastre recente. Nu medităm la desfășurarea lor și la jocul cauzalităților și al justificărilor, ci la calitatea lor, la felul în care ele sînt sau nu în armonie cu Dumnezeu. Meditația aceasta nu este o analiză a faptelor în sine, nici o judecată a sinelui, nu este un proces de autoînvinovățire sau de autojustificare. În acest răstimp, nu te negi și nici nu te accepți așa cum ești. Conceptul modern de a ne accepta așa cum sîntem este o formă de abandonare de sine, un simptom al deznădejdii, nu atitudinea nobilă si relaxată în care pozează. Noi nu ne acceptăm așa cum sîntem, noi recunoaștem felul în care ne definim prin faptele, gîndurile și stările noastre si exploatăm fiecare șansă pentru a ne îmbunătăți. E un dinamism nemaiîntîlnit în această practică. El se manifestă în capacitatea ei de a învigora autocontrolul, stîrnind în noi o virtute greu de dobîndit, anume trezvia.

  • Atenția perseverentă:

Trezvia, este un semn al însănătoșirii rațiunii. Mintea rațională este o minte trează, atentă, ageră. O asemenea minte devine tot mai bună în a prevedea și dejuca surprizele păcatului. 
Dar trezvia nu se dobîndește doar prin meditația descrisă mai sus pentru că Dumnezeu nu-l desparte pe om de Sine niciodată. Trezvia este o conlucrare a omului cu Duhul Sfînt și de aceea ea crește din lucrarea omului și din lucrarea lui Dumnezeu în Biserică prin Sfintele Taine.

  • Sfintele Taine:

De aceea, meditația recomandată mai sus, este doar urzeala pe care se țese Sfînta Taină a Spovedaniei urmată, la vreme potrivită, de Sfînta Taină a Cuminecării. În mod obisnuit e nevoie să fie precedată de rugăciune și urmată de zicerea sau cîntarea de cît mai multe ori a rugăciunii de temelie „Doamne miluiește”.
Iată o modalitate de a începe practica cea bună, ortopraxia.

Considerații legate de societate, educație și cultură:


Conflictul între raționalitatea post-adamică și raționalitatea restaurată prin Înviere este generat de individualismul celei dintîi, care exclude comuniunea cunoașterii. Neascultarea adamică este consecința poftirii unei cunoașteri despărțite de Dumnezeu, o opacizare a persoanei în fața cunoașterii transcendente. De aceea, intelectualismul așa spus „științific” este incapabil să articuleze domenii diferite pentru a surprinde viziunea integrală a cunoașterii.
Consecința practică care decurge din acest concept este că savantul creștin face distincția între materialitate și spiritualitate, cunoaște că legile lumii fizice sînt extensii ale legilor dumnezeiești și nu pierde din vedere faptul că toată creația este pătrunsă de Rațiune, de Cuvînt, care se regăsește deplin și nefragmentat în fiecare lucrare, energie, în fiecare acțiune sau obiect. Așadar, savantul creștin se poate scufunda în detaliu fără a se mărgini de el, fiindcă în profundul detaliului găsește Rațiunea transcendentă care-l conectează la nemărginire sau își poate extinde la nesfîrșit efortul său asupra abstractului. 
Savantul „raționalist” este însă un ideolog și acționează în stricta limitare a ideologiei căreia i se aservește, crezînd că o generează și o stăpînește. De aceea, savantul ideolog este autosuficient și exclude orice ipoteze de lucru blamate de platforma sa doctrinară.  El nu este în mod real rațional, fiindcă rațiunea lui îl propune pe el ca centru al cunoașterii. Indentificîndu-se cu setul de cunoaștere pe care-l instrumentează, savantul intelectualist mimează Logosul, disipînd în întunericul necunoașterii tot ceea ce-l depășește. Nu lucrează la ascensiunea cunoașterii, ci la confirmarea platformei ideologice care-i oferă o confortabilă prestanță.
De aceea, ca ortodocși, este necesar să facem distincția între ideologii raționaliști și oamenii raționali, inteligenți. Să nu confundăm inteligența cu erudiția și să nu ne îndreptăm eforturile spre dobîndirea erudiției fără a ne dezvolta rațiunea, inteligența, mintea și sănătatea morală și emotională.
Tot la nivel practic, părinții știu citind cele de mai sus ce urmăresc să obțină prin educația copiilor. Școala, în forma ei modernă, este incapabilă să se adreseze însănătoșirii minții omului și formării unei rațiuni capabile să genereze morală individuală și armonie în comunitate si comuniune. În cel mai bun caz, școala se străduiește să formeze erudiți. 
Părinții ortodocși trebuie să țină seama de această realitate și să își asume educația integrală a copilului, folosindu-se de eforturile școlii și articulînd ceea ce aceasta omite pentru a ajuta copilul să devină un membru vrednic al comunității, al societății precum și al Împărăției lui Dumnezeu.
Educăm în copil discernămîntul, combatem credulitatea, fundamentăm disciplina întemeiată pe propria alegere de a face binele. Iar pentru că noi înșine sîntem un fel de șantier duhovnicesc, privim copilul mai degrabă ca pe un camarad de drum decît ca pe un neputincios sau ca pe o persoană incompletă.
Copilul, în ochii ortodoxului, este persoană completă și rațională din momentul fecund. Cu atît mai mult, după ce primește Sfîntul Botez, este un membru deplin al Bisericii de aici și de dincolo. Rațiunea sa este deplină chiar înainte de a își putea exercita în mod lămurit libertatea de a alege. 
De aceea, părintele ortodox este respectos cu copilul său și privește desfășurarea vieții acestuia, nu doar în planul succesiunii faptelor și al determinării cauzelor, ci ține seama de planul subtil al lucrărilor duhovnicești. 
Nu e posibil să creștem copii raționali prefăcîndu-ne că sîntem raționali. Nu e posibil să învețe un copil virtuțile fiind expus la păcătuire făcută cu perseverență de părinți, fie direct, fie indirect, prin fățărnicie. Pentru că rațiunea este mai puțin lovită de păcătuire în copilărie, fățărnicia este transparentă pentru mintea mistică a copilului.
Primul paragraf al scrierii este suficient nu doar pentru a iniția o schimbare a vieții, ci și pentru a o duce pînă la epuizarea etapei de despătimire. Am identificat aplicații practice imediate, simple și la îndemîna tuturor fără ca asumînu-le să excludem diversitatea ce decurge din punerea în practică în multitudinea de situații date de viețile fiecăruia dintre noi.

Traducere alternativă:

Ale sfîntului părintelui nostru Antonie cel Mare
Îndemnuri cu privire la caracterul moral al oamenilor și la viața virtuoasă în 170 de paragrafe 

  1. În mod arbitrar, oamenii se numesc raționali. Dar nu pot fi numiți raționali aceia care au învățat înțelepciuni din cărțile erudiților din vechime ci pot fi numiți astfel cei care avînd sufletul rațional sînt capabili să deosebească binele de rău. Aceștia se feresc de cele rele și de cele care rănesc sufletul și cu toată seriozitatea învață cele care sînt bune și folositoare pentru suflet, practicîndu-le cu profundă multumire către Dumnezeu. Ei sînt singurii care pot cu adevărat să fie numiți oameni raționali. 
  2. Unica grijă a oamenilor cu adevărat raționali este să placă lui Dumnezeu, Domnul tuturor, să asculte de El și orice li se întîmplă în viață, numai această deprindere sufletească îi preocupă: cum să placă lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru deosebita Sa purtare de grijă și pentru orînduirea tuturor. Pentru că este ilogic să fim recunoscători doctorilor cînd ne dau leacuri amare și neplăcute pentru dobîndirea sănătății trupului, dar să fim nerecunoscători față de Dumnezeu pentru părutele greutăți ale vieții fără să realizăm că toate se întîmplă așa cum trebuie, spre folosul nostru, în acord cu purtarea Sa de grijă. Așadar în cunoașterea lui Dumnezeu și în credință este mîntuirea și desăvîrșirea sufletului.





***

1 Vocile Părinților este numele sub care desfășurăm o acțiune de cunoaștere, meditație și operaționalizare contemporană a scrierilor Sfinților Părinți (pentru detalii: http://www.ortodoxlazi.ro/2015/01/chemare-la-impreuna-lucrare-sa-citim.html ), începînd cu cei cuprinsi în Filocalia românească de părintele Dumitru Stăniloae. Membrii comunității noastre citesc scrierile patristice, înregistrîndu-si vocile cu diferite dispozitive aflate la îndemînă, într-un proces marcat de rugăciuni personale și unul pentru altul și de participarea la Sfintele Taine, iar mai apoi meditează și fac eforturi de cunoaștere și de punere în practică. Înregistrările, alături de textul scris, le facem disponibile în cadrul unor articole care surprind aspecte din meditațiile noastre. Fișierele audio sînt disponibile pentru descărcare, fiind necesar să dați click pe fișierul dorit și să urmați instrucțiunile de la caz la caz.
Lectura a fost făcută de Alin Gavreliuc (ag), Anastasia Sabău (as), Dana Gavreliuc (dg), Grabiela Străuți (gs), Ioana Gavreliuc (ig), Mirela Sabău (ms), Miruna Gavreliuc (mg). Indicativele dintre paranteze le regăsiți în numele fișierelor și vă ajută să selectați spre ascultare lectura pe care o alegeți.
2 Filocalia, vol.1, Inst. Arte Grafice- Dacia Traiană, Sibiu, 1947, p. 3;
3 Biblia Ortodoxă.ro http://bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan consultată în 4 martie 2015;
4 Byzantine Text http://biblehub.com/bz95/john/1.htm consultat în 4 martie 2015;
5 „Lucrările nu sunt, deci, decât atributele lui Dumnezeu puse în mișcare, sau Dumnezeu însuși, Cel simplu, într-o mișcare de fiecare dată specificată, sau în mișcări specificate și unite între ele. În fiecare dintre aceste lucrări sau energii este în același timp Dumnezeu însuși întreg, lucrător și mai presus de lucrare sau de mișcare. ” - Dumitru, Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2010, p. 150;
6 Men are often called intelligent wrongly”- The Philokalia, Volume 1: The Complete Text; Compiled by St. Nikodimos of the Holy Mountain & St. Markarios of Corinth, G. E.H. Palmer, Philip Sherrard, Kallistos Ware, Ed. Faber & Faber, 1 ian. 1983;