vineri, ianuarie 01, 2021

Avva Ioan Casian - Despre iubirea de arginți

    




     A  treia    luptă  o    avem  împotriva    duhului  iubirii   de   argint.   Războiul  acesta  este  străin   şi  ne   vine  din  afara  firii,   folosind   necredinţa   monahului.   De  fapt   atâţările  celorlalte  patimi,  adică  a  mâniei  şi   a  poftei,  îşi  iau  prilejurile  din   trup  şi  îşi   au  oarecum   începutul  în  răsadul  firii,  de la  naştere.   De  aceea  sunt  biruite  abia  după  vreme  îndelungată.   Boala  iubirii  de  argint  însă,  venind  dinafară,  se    poate  tăia  mai  uşor,  dacă  este  silinţă  şi  luare  aminte.  Dar  de  nu   e  băgată  în  seamă,   se  face  mai  pierzătoare  decât  celelalte  patimi  şi  mai  cu  anevoie  de  înfrânt.  Căci  e  „rădăcina  tuturor  răutăţilor",1 după  Apostolul.  Să băgăm numai  de  seamă:  îmboldirile   cele  fireşti  ale  trupului  se  văd  nu  numai  la  copii,   în  cari  nu   este  încă  cunoştinţa  binelui   şi  a  răului,    ci   şi   la   pruncii   cei   prea   mici   şi   sugaci  care  nici  urmă  de   plăcere  nu  au  în  ei,    însă  îmboldirea  firească  arată  că   o  au.  De  asemenea   observăm   la   prunci  şi  acul  mâniei,   când  îi   vedem  porniţi   asupra   celui   ce  i-au   năcăjit.    Iar   acestea   le  zic,    nu   ocărând   firea  ca   pricină   a   păcatului  (să   nu  fie),    ci  ca  să  arăt  că    mânia   şi  pofta    au  fost   împreunate  cu   firea   omului   de     către   însuşi   Ziditorul   cu  un   scop   bun,    dar   prin   trândăvie   alunecă   din   cele   fireşti   ale   trupului   în  cele  afară    de    fire.     De    fapt    îmboldirea    trupului     a    fost    lăsată    de    Ziditorul    spre  naşterea   de   prunci   şi   spre   continuarea   neamului   omenesc   prin   coborîre  unii   dela  alţii,   nu  spre  curvie.   Asemenea   şi  imboldul  mâniei   s-a   semănat  în  noi  spre  mântuire,  ca  să  ne  mâniem   asupra   păcatului,  nu  ca   să  ne  înfuriem  asupra  aproapelui.(1)


Cugetare:

Să ne amintim un cuvînt al Sfîntului Antonie cel Mare:

   "La fiecare dintre patimile care se năpustesc asupra sufletului tău adu-ți aminte că cei ce cugetă drept și vor să-și pună ale lor la loc de siguranță nu socotesc averea stricăcioasă a banilor ca un lucru plăcut, ci cunoștințele cele drepte și adevărate. Acestea îi fac fericiți. Căci bogăția e furată și răpită de cei mai puternici. Dar virtutea sufletului este singura avere sigură, care nu e furată și care după moarte mîntuiește pe cei ce au dobîndit-o. Iar pe cei care cugetă așa nu-i va amăgi nălucirea bogățiilor și a celorlalte plăceri. "(2)



________________ 1) Stăniloae, Dumitru, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, IBMBOR, București, 2002, p. 104 
2) Stăniloae, Dumitru, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, IBMBOR, București, 2002, p. 14