Ilie Ecdicul - Capete morale (VIII)

 

22. Sufletul împrejmuit de virtuțile pomenite, își are cetățenia sa, care este răbdarea, neclintită de ispite. ”Întru răbdarea voastră veți dobîndi sufletele voastre”, zice Scriptura. Dar dacă lucrurile stau altfel, se clatină în tremurături de spaimă, chiar la zgomotele de departe, întocmai ca o cetate fără ziduri.

23. Nu toți cît sunt pretutindeni în ale cuvîntului, sunt și în ale gîndului. Nici toți cît sunt în ale gîndului, se vor afla și în ale simțirii din afară. Căci deși pe toți îi are birnici simțirea, dar nu toți îi plătesc la fel birul. Din simplitate cei mai mulți nu știu să o cinstească așa cum cere ea.(1)

Cugetare:

Detalieri la paragraful 22:

• Rînduiala  și postirea facilitează practicarea virtuților. Acest ansamblu dă sens vieții. Aduce bucurie în viață.
• O viață cu sens, dusă în bucurie, este o viață întărită în fața asaltului necazurilor. Are cum să întărească prin răbdare pe care o trăiesc. 
• Devine greu de cucerit de frici și temeri ca o cetate întărită. 
• Motivele care pot aduce în viețile noastre întristări, supărări, certuri, dezbinări, nefericire sînt susținute de frici. Cei care trăiesc vieți lipsite de  sens și bucurie tremură de teamă înaintea unor lucruri care nu pot atinge practicanții virtuților. Cei fără rînduială și fără trăirea practică a ortodoxie dau putere amenințărilor fără substanță și trăiesc terorizați de această putere.
• De aceea scrie „se clatină în tremurături de spaimă, chiar la zgomotele de departe, întocmai ca o cetate fără ziduri”

Detalieri la paragraful 23:

• Nu înseamnă că dacă am vorbirea măsurată, bine manierată și cumpătătă sînt virtuos și la nivelul gîndurilor. Asemenea și chiar dacă la nivelul gîndurilor avem prudența de a fi cumpătați, se poate să nu dăm cinstea care trebuie dată simțirii.
• Să ne amintim că prin simțuri comunicăm cu lumea și simțirea noastră, odată recalibrată prin despătimire și luminare, este capabilă să constituie parte semnificativă din lucrarea de restaurare a Creației.

_____________ 1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 284

Cugetări patristice despre postire

  

  

    

”În ziua în care postești, să-ți fie de ajuns un pic de pîine, apă și legume, mulțumind lui Dumnezeu. Și socotind cheltuiala hranei pe care ar fi trebuit a o mînca în ziua aceea, să o dai unui frate sărac înstrăinat sau unei văduve sau unui orfan, și cel care primește, umplîndu-și sufletul său, se va ruga pentru tine Domnului.”                                 

                                                                                                                                    Avva Paladie

                                                                                                                             

   

"Dar postul mai înseamnă și un act de preamărire a lui Dumnezeu, pentru că este un act de înfrînare a propriului egoism, crescut prin poftele spirituale și trupești, în așa măsură încît nu mai încape nimeni de noi, nici chiar Dumnezeu, dîndu-ne iluzia, și trăind astfel, de parcă numai persoana noastră ar exista și parcă pentru ea ar fi toate. Omul suferă de o buhăială monstruoasă a eului, căci extinderea lui egoistă nu e o adevărată creștere, ci o umflare bolnăvicioasă, care vrea să se întindă peste toți și toate."⁽¹⁾                                                                                                           

    " ... plivirea necontenită de patimi, afecte și de înclinări spre chemările răului, are ca o condiție neapărată ceea ce am putea formula în mod negativ: să încetezi de a fi tu însuți măsura lucrurilor. Dacă raportezi totul la tine ca la suprema măsură, te vei simți mereu iritat, ofensat și revoltat. În locul acestor mișcări de dezechilibru psihologic și moral, se recomandă practicarea răbdării, a blîndeții și a umilinței. Practicarea acestor virtuți își are razimul solid în exemplul totdeauna viu în minte al Mîntuitorului care, în mijlocul umilințelor și al ofenselor raporta totul la "voia Tatălui". Cînd Dumnezeu devine pentru tine și în locul tău măsura lucrurilor, ofensele de dinafară îți devin indiferente, impulsurile rele de dinăuntru se pot învinge cu ușurință fiindcă, față de lumea înconjurătoare și față de tine, ai atins starea de apatie."⁽²⁾

Cugetare:

• Uneori o să redescoperim cuvinte ortodoxe denaturate în semantica de azi. Cuvîntul restaurat pentru noi azi e APATIE.

• ἀπάθεια (în greacă), apathia (în latină) înseamnă lipsa suferinței, despătimire, eliberarea din robia emoțiilor.

• DEX 2009: APATÍE s.f. Stare, adesea patologică, de indiferență față de propria persoană și față de lumea înconjurătoare. (În unele concepții filosofice și religioase) Ideal moral care constă în înăbușirea oricărei pasiuni. – Din fr. apathie, lat. apathia.

• Cuvîntul grecesc apatheia are sensul mult diferit de înțelesul (negativ) mult circulat de ”indiferent”. Acest din urmă sens este tributar presiunii neologismelor.  E atît de extins și de acceptat încît pentru a vorbi despre apatie în sensul corect e necesar să precizăm că avem în vedere contextul teologic ortodox sau pe cel filosofic- stoic.

• De aceea e mai clar să folosim un sinonim parțial, anume "despătimire".
  
  
  

________________ 1) Stăniloae, Dumitru, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, IBMBOR, București, 2002, p. 164 

2) Crainic, Nichifor, Sfințenia- împlinirea umanului, Ed. Mitr. Moldovei, Iași, 1993, p. 92

Scrisori duhovnicești- Sf. Varsanufie și Ioan - Introducere (1)

Învierea- Teofan Cretanul, sec al 16l-ea

În ascensiunea noastră spre o viață cu valori patristice am găsit o primă treaptă potrivită la scara cea duhovnicească, anume colecția de scrisori duhovnicești a sfinților Varsanufie și Ioan, pe care vrednicul de pomenire părinte Dumitru Stăniloae le-a cuprins în volumul 11 al Filocaliei românești.
Introducerea pe care o face părintele Stăniloae este cuprinzătoare și limpede iar tot ce putem face este să detaliem anumite aspecte ținînd seama de caracteristicile comunității noastre, de lucrurile pe care, noi, cei implicați în activitățile acesteia, le găsim ca fiind importante.
Astfel, e atît de important să pricepem (1) felul în care se desfășoară lucrarea Duhului Sfînt în ce ne priveşte și care este rolul sfinților în ea, încît ar putea fi necesar să aprofundăm anumite afirmații făcute în deschiderea colecției, sub titlul “Conținutul scrierii”.

“Creştinismul este religia care asigură viaţa de veci  persoanelor omeneşti create de un Tată iubitor al unui Fiu iubit ca să extindă şi la ele iubirea Sa de Tată.” (2)

Despre viața eternă, în manualul său “Teologia dogmatică ortodoxă”, părintele Stăniloae ne învață cît este de  importantă viață veșnică pentru umanitate:

“Pentru această fază finală și eternă e toată viața în Hristos pe pămînt; pentru ea S-a întrupat, a murit pe cruce și a înviat Hristos și ne-a chemat și a rămas prin conlucrarea noastră î comuniune cu noi. Pentru ea este toată iconomia dumnezeiască gîndită dinainte de veci. Spre această desăvîrșire finală în Dumnezeu ar fi înaintat lumea dacă nu s-ar fi produs căderea strămoșilor. Deci cu această țintă a creat Dumnezeu lumea.”(3)

Drumul nostru ascetic debutează cu asimilarea conceptului de “viață de veci” ca deziderat absolut și ca esență structurală a existenței personale.

Fără aceasta tot edificiul spiritual personal va fi înălțat pe o temelie înșelătoare. Învățătura despre viața de veci este elementul indispensabil declanșării “schimbării minții”, a ceea ce numim în ortodoxie “metanoia” (μετάνοια). Metanoia este reorientarea coordonatelor raționale în urma smeririi și a pocăinței.

La nivel practic, prioritatea ideii de viață de veci, produce schimbări la nivelul relațiilor dintre noi si semeni, fie ei din familie, fie în diferite grade de proximitate socială. De exemplu, în relația cu copiii voi avea grijă ca cerințele față de educație și școală să favorizeze copiilor mei accesul la viața de veci, înainte de a-mi proiecta ambițiile personale și de a îngădui ca presiunile sociale să modeleze sufletele copiilor mei. În relația cu soția/soțul, faptul că prioritatea o constituie viața de veci, mă face să privesc relația maritală ca pe o însoțire, un parteneriat pentru eternitate. Mizele mărunte rămîn mărunte sau chiar își reduc pînă la dispariție importanța. Subiectele care păreau a ridica dificultăți capitale sînt selectate de însăși relevanța lor pentru viața veșnică. Virtuțile înlocuiesc ambițiile și preconcepțiile pentru ca doar virtuțile sînt compatibile cu viața veșnică. Neînțelegerile care produceau ceartă, acum produc dezbateri în vederea identificării unor soluții cu perspective veșnice.

La nivel profesional au să apară schimbări care vor duce la redescoperirea unor mecanisme ale virtuților în care vom regăsi ca părți active smerenia, ascultarea, iubirea de aproape, lepădarea arginților și multe altele. Rămîne să descoperim fiecare noi aspecte pe care lumina vieții veșnice le scot la iveală în viețile noastre. Desigur, nu e ușor să trăim în detaliu această repoziționare, la urma urmei, e fermentul pocăinței, iar pocăința nu e confortabilă.
În cele din urmă, dacă e să-i facem pe sfinți părtași la viețile noastre, să ne motivăm la acest prim pas ținînd seama de cuvîntul Sfîntului Antonie cel Mare:
"Se cuvine ca oamenii să se nevoiească să-și îndrepte viată și obiceiurile după adevăr și cuviință. Căci împlinind ei acest lucru, cunosc ușor cele dumnezeiești. [...]"(4)
________________
1) Cuvîntul “a pricepe” e bine să-l detaliem. Provine din latinescul “percipio”= per (prin) + capio (a ocupa/captura). În sensul de a înțelege, el aduce o nuanță diferită de “cunoaște”. El implică un act de culegere a informătiei, de însușire deplină ai ei și de asumare a manipulării cu deplină hotărîre și autoritate a acesteia. Informația este pentru cel ce pricepe asemenea unei capturi, a unei cuceriri. Odată ce reușim să cucerim ceva declanșăm fără întîrziere procesul de posesie și operăm cu resursele cuceririi. http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0059:entry=percipio . A cunoaște, pe de alta parte, implică a deveni familiar cu ceva, prin apropiere și analiză. http://www.perseus.tufts.edu/hopper/morph?l=cognita&la=la&can=cognita0&prior=et&d=Perseus:text:1999.04.0059:entry=percipio&i=1#lexicon
2) Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 11, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 7;
3) Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Ed. IBMO, București, 2010, p. 221;
4) Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 11, Ed. Humanitas București, 2008, p. 11;

Rușinea de Cer

Înțelepciunea bătrînească povestește o pildă despre un om care mergînd pe țarină (cîmp) vede un sac plin cu de toate. Poftindu-se la el, omul s-a uitat în sțînga, apoi în dreapta, înainte, în spate și dacă a crezut că nu-l vede nimeni s-a aplecat să-l salte în spate. Alunecînd sub greutatea sacului, omul se pomeni trîntit pe spate și cu fața la cer. Atunci și-a dat sema că spre Cer a fost singurul loc unde nu s-a uitat și, rușinat de faptul că-l vede Cerul, a lăsat sacul cum l-a găsit și a plecat smerit spre casă.

Noi, azi, între timp am pierdut rușinea de ochii Cerului, dar uneori, ne amintim că ne pot vedea alții cînd facem rele. E bună și rușinea de om, poate crește din ea rușinea de Cer.

Vindecarea de mitomanie

"De nu aș fi stricat tot ce am fost, nu aș fi putut să mă zidesc. Adică de n-aș fi lăsat tot ce mi s-a părut mai bun din voia mea, n-aș fi putut să dobîndesc fapte bune." 

Avva Alonie ne împărtășește punerea în practică a unui principiu ascetic cu rădăcini scripturistice, renunțarea la ceea ce am ajuns să credem că ne definește. E greu de înțeles un îndemn care ne solicită să renunțăm nu doar la ceea ce evaluăm noi a fi rau la noi înșine ci chiar și la ceea ce ne pare a fi bun. Noi, cei ce pășim pe calea Bisericii, știm de la Părinți că păcatul ne afectează simțurile și gîndirea. Este deja ușor de înțeles că nu putem determina corect ce e bine și ce e rău fiind sub patimi. O cale de a ne elibera de înrobirea patimii este aceasta propusă de avva Alonie. Calea ascetică, eroică în care smerenia este atît de mare încît ne golim de sine și ne punem sub Adevărul etern prin sfatul Părinților și ascultarea duhovnicului.
În zilele noastre știm că de multe ori oamenii se mint pe sine. Probabil fiecare ar putea să găsească cel putin o situație în care s-a mințit singur, îndeobște supraapreciindu-se, dar adesea se întîmplă și să ne mințim subevaluîndu-ne. Uneori această stare devine vecină cu patologia și este numită mitomanie. Mitomanul devine victima propriilor minciuni despre sine. Doar că lucrurile sînt mai complicate decît par. Există studii care indică modificări are structurii creierului la persoanele care mint frecvent, ceea ce nu însemnă că situația este ireversibilă. Știința oferă soluțiile ei de tratament dar fiindcă există dificultăți în clasificarea mitomaniei nu există cercetări extinse care să probeze eficiența vreunui tratament. Pentru noi, din perspectivă teologică, e nevoie să sesizăm, încă odată, că obiceiurile și faptele noastre au puterea de a ne afecta fiziologic și că este necesar să începem actul de restaurare prin distrugerea definițiilor despre sine dobîndite sub patimi, mobilizarea plină de curaj a voinței, însoțirea cu sfaturile Sfinților Părinți, ascultarea de duhovnic și mai presus de toate lucrul cu harul Duhului Sfînt în Sfintele Taine.

Filocalia audio - Învățătura despre viața morală și despre lectura relevantă

Orice lectură este o decodare, o descifrare în vederea surprinderii mesajului comunicat. Deși vecine, lectura și interpretarea nu sînt același lucru. Lectura ne permite să captăm mesajul, interpretarea ne permite ca din acest mesaj să captăm înțelesul. Unii includ interpretarea în lectură, ca fiind parte intrinsecă a ei. Pentru noi, ortodocșii, interpretarea este atît de importantă încît preferăm să o privim, în mod tehnic, ca etapă a comunicării mesajului. 

Scrieriile științifice sînt concepute pentru a transmite fidel înțelesul, încercînd să nu dea prea mult loc ambiguității și diversității de integrarea a mesajului, cu excepția locurilor în care se impune oferirea unui înțeles flexibil.

Cînd citim un roman permitem autorului să ne propună convenții, credibile sau mai putin credibile, la care ne dăm acordul. Astfel, ne deplasăm dinspre realitatea înconjurătoare în lumea propusă de autor și petrecem o vreme în limitele lumii create de  înțelegerea noastră cu autorul. Un semn al dibăciei autorului operei literare este capacitatea de a crea oportunități pentru diferite puncte de vedere, spații pentru abordări desfășurate pe mai multe niveluri de profunzime și deschideri pentru infuzia valorilor cititorului în procesul de lecturare și interpretare. Astfel, în acest tip de lectură, cititorul caută corespondențe cu fondul său cultural, mișcă valorile sale personale, preconcepțiile si informațiile de care dispune deja pentru a stabili dacă își va da sau nu acordul de a primi propunerea autorului. 

Adesea se spune că lectura este un act de comunicare de la autor la cititor, dar nu întotdeauna este doar atît. Cititorii, adesea, impregnează înțelesul operei într-atît încît nu este neobișnuit ca unele opere să fie înțelese de public în altă cheie decît cea dorită de autor și să fie apreciate și respectate pentru acele întelesuri, nu pentru cele intenționate de autori. 

Literatura poate oferi evadare din restrîngerile propriei vieți a cititorului, devine un viciu, surogatul consumă timpul trăirii și participă la fuga acestuia de sine și de coliziunile care-l copleșesc. Dar literatura poate da imboldul construirii de sine ca participant deplin la realitatea înconjurătoare.

 Cînd ne-am propus să citim Sfinții Părinți și să înregistrăm aceste lecturi am știut că ceea ce ne propunem nu va fi o lectură descrisă mai sus si nici o lectură comună. Nu am ne-am propus să citim pentru a ne informa, nici pentru a analiza textul, nici pentru a consimți la o lume ireală, nici pentru a ne scufunda în imaginar, nici pentru a evada din viețile noastre. Nici măcar pentru a ne construi ca participanți la realitatea imediat înconjurătoare. Ne-am propus a citi pentru a ne deplasa dinspre orizontala materială spre verticalitatea spirituală. Lecturăm pentru a așeza verticalitatea spirituală în centrul orizontalității lumii în care trăim. Citim Sfinții Părinți ca parte a unei transformări de sine complexe care include: participarea regulată la Sfintele Taine, participarea la comunitatea parohială alături de  implicarea comuniunii cu sfinții în viața cotidiană. 

Ca semn văzut al acestora, am înregistrat aceste lecturi dedicîndu-le cu drag acelora care, din multe motive, nu pot să citească, dar doresc să fie în comuniune cu sfinții si cu Biserica lucrătoare. 

Prin demersul acesta, pe care l-am numit "Vocile Părinților", ne-am angajat într-o abordare diferită a textului, nu consimțim la propunerea autorului de a ne face parte la o lume imaginară, cu personaje imaginare. Prin aceste texte, oarecum asemănător epistolelor, ne punem în legătură cu autorul, consimțim ca acesta să devină relevant în viețile noastre prin valorile sale, aplicabile în mod concret. Prin acestă lectură refacem legătura dintre Biserica triumfătoare a sfinților și Biserica luptătoare a lumii noastre. Prin acest demers, sfinții devin participanți de seamă la viețile noastre.

Am deschis lecturile cu Sfîntul Antonie cel Mare - Învațătură despre viața morală, pe care l-am chemat să fie cu rugăciune și binecuvîntare alături de noi.

Înregistrările le punem la dispoziția dumneavoastră prin legăturile de mai jos:

Așadar puteți asculta "Învățătură despre viața morală" a Sfîntului Antonie cel Mare în lectura:

1. domnului Alin Gavreliuc;
2. doamnei Dana Gavreliuc;
3. a surorilor Ioana și Miruna Gavreliuc;
4. doamnei Mirela Sabău;
5. doamnei Gabriela Străuți - 1-50; 51-100, 101-170.

Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Vocile Părinților- un demers bun si pentru copii

"Vocile Parinților" este și pe măsura copiilor noștri. Ce poate fi mai frumos decît înțelepciunea  veșniciei pe buze inocente de copil?

Surorile Miruna și Ioana Gavreliuc au dat dovadă de tărie și devotament și, în mod cu totul liber asumat au făcut o lucrare minunată. Iată, vă oferim fișierele Mirunei, pe care le puteți descărca de aici, dar si ale Ioanei, pe care le puteți obține de aici. 

Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Încă o lectură integrală a Învațăturii despre viața morală a Sfîntului Antonie cel Mare

Doamne ajută! D-na Gabriela Străuți a decis că cea mai potrivită abordare pentru o viață cu sens profund este însoțirea cu Sfinții Părinți. Așadar, cu mare bucurie s-a alăturat demersului nostru și ne ajută să vă oferim încă o lectură integrală a aceleiași opere patristice.
Demersul "Vocile Părinților" îl găsiți descris în articolele anterioare, iar fișierele le puteți descărca de la adresele de mai jos:
1-50, 51-100, 101-170.
Spor de la Dumnezeu.

O nouă lectură integrală

Doamne ajută! Iată, prin strădania d-nei Dana Gavreliuc, ne putem bucura de încă o lectură integrală a textului Sfîntului Antonie cel Mare- Învățături despre viața morală. Vă amintesc, pe scurt, că acest pachet audio este oferit de lectori în cadrul demersului "Vocile Părinților" care pune alături oameni care doresc să cunoască Sfinții Părinți, să învețe de la ei și să găsească modalități de îmbunătățire personală aplicînd aceea ce au aflat. Astfel, o persoană, participanta la Sfintele Taine în mod regulat citește o lucrare a Sfinților Părinți, cea aleasă pentru acel moment, și se înregistrează. Aceea este opera patristică pe care toți din grupul Ortodox@zi o doresc transformată în fapte. Fișierele audio, astfel obținute, sînt pune apoi la dispoziția cui crede că are nevoie de ele.  

Le puteți descărca de aici.

A doua lectură integrală a "Învățăturii despre viața morală" de Sfîntul Antonie cel Mare

Doamne ajută!
La începutul anului, am făcut o chemare la împreună lucrare. Vă invit să o recitiți, pentru a înțelege deplin ce înseamnă demersul nostru spiritual desfășurat sub numele de "Vocile Părinților".
Iată că, prin mila Domnului, vă putem pune la dispoziție a doua lectură integrală a "învățăturii" sfîntului Antonie cel Mare, de această dată citită de doamna Mirela Sabău.
Fișierul, comprimat în format *.rar, poate fi copiat de la această adresă: https://www.dropbox.com/s/o6euz2jvw7tp4e0/sf-antonie-inv-mirela.rar?dl=0

Învățătură despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare, în 170 de capete - Sfîntul Antonie cel Mare, în lectura domnului Alin Gavreliuc

Doamne ajută! Punem la dispoziția voastră lectura integrală a "Învățăturii despre viața morală" a sfîntului Antonie cel Mare în lectura domnului Alin Gavreliuc. Facem acest lucru pentru a vă da posibilitatea să ascultați tot textul.
Pentru a descărca această lectură dați click aici.
Să nu uităm că acest efort este depus cu dragoste de semeni și de Dumnezeu și este destinat îmbunătățirii vieții duhovnicești. Citiți și vă rugați, pomeniți în rugăciunile voastre pe cei care lucrează pentru a da voce Sfinților Părinți.
Vom continua să publicăm paragrafele individuale, pentru o mai bună înțelegere a textului.

P.S.: Dacă sînt probleme la descăracarea fișierului, va rog să ne dați de știre pe adresa de e-mail: dan.c.sabau(@)gmail.com

Prima postare din seria "Vocile părinților" - audio, text, meditații, considerații și o traducere alternativă a paragrafelor 1 și 2

¹

Învăţătură despre viaţa morală – Sf. Antonie cel Mare²

„1. Oamenii se socotesc raţionali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali.

2. Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-I placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu, mulţumindu-I pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că e nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului doctorilor care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se par nouă grele şi să nu cunoaştem că toate ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stau mântuirea şi desăvârşirea sufletului.”

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.”³

„εν αρχη ην ο λογος και ο λογος ην προς τον θεον και θεος ην ο λογος”⁴

Considerații teologice: 

Hristos este Cuvîntul întrupat. Fiul lui Dumnezeu este Logosul. Sînt noțiuni pe care orice ortodox trecut de bazele catehezei le cunoaște. Însă limba română nu surprinde decît în mod deductiv în expresiile de mai sus și aspectul rațional. Cuvîntul logos în limba greacă are valențe bogate, dar ceea ce ne interesează pe noi este că una dintre acestea este rațiunea. Așadar, cînd spunem „Hristos este Cuvîntul”, spunem „Hristos este Rațiunea.”

Rațiunea fiind internă ființei lui Dumnezeu se extinde spre creație prin lucrările necreate,⁵ dumnezeiești, susținînd lucrarea de mîntuire. Așa se face că precum însuși Dumnezeu este prezent în deplinătatea dumnezeirii în fiecare lucrare, deși varietatea lucrărilor asupra creației este infinită, așa și rațiunea se regăsește deplin în fiecare acțiune a creației, indiferent de capacitatea noastră de a o recunoaște. Mai presus de înțelegere rațiunea face posibilă legătura dintre om și Dumnezeu la toate nivelele, de la cel al energiilor create, pînă la acțiune și chiar pînă la trup.

Pentru a păstra o viziune completă asupra rațiunii trebuie să ne străduim să contopim noțiunile. Rațiunea, în accepțiune ortodoxă, este mai mult decît procesul intelectual, mult mai mult decît facultatea omului de a se folosi de noțiuni, judecăți. Înțelegem prin rațiune în primul rînd fundamentul, temeiul existenței. E important să reținem această noțiune, pentru că Sfinții Părinți o folosesc adesea.

Apoi surprindem și noțiunea de coerență, de logică. Aceasta decurge din înțelepciunea lui Dumnezeu, ca atribut divin, care se manifestă în lume, punînd rînduială și armonie în toate aspectele creației.

Acum întelegem că procesul mental pe care îl numim rațiune constă în capacitatea de a lucra cu noțiuni și care, în deplinătatea capacității sale, ridică ființa creată deasupra limitărilor proprii și o angajează într-o elevare spirituală fără limite, o pune în legătură cu Dumnezeu și face posibilă sfințenia.

Pentru ortodocși Logosul, pe care-l numim Cuvînt sau Rațiune, este sfînt, așadar raționalitatea este lucrarea Logosului, mișcarea aceastuia spre creație pentru a face posibila ridicarea creației la El.

Sfîntul Antonie cel Mare, cînd face referire la raționalitatea omului, are în vedere această legătură între gîndire și sfințenie, între acțiuni și Dumnezeu și, în același timp, constată deturnarea definiției rațiunii în conformitate cu limitele inteligenței atinse de necunoașterea lui Dumnezeu.

Meditînd la starea în care se află omul de la căderea în păcat pînă azi, Sfîntul Antonie, denunță decăderea omului, denunțînd vrednicia lui de a se așeza între ființele raționale.

Că omul nu a fost aşa de la Creaţie ne învaţă Sfîntul Ioan Damaschin:

„Dumnezeu a făcut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de supărare, fără grijă, luminat cu toată virtutea, încărcat cu toate bunătăţile...”

Aşadar Sfîntul Antonie cel Mare ne face cunoscut că raţiunea este proprie stării fireşti, nealterate a omului şi improprie omului corupt de păcătoşenie.

Păcatul îmbolnăveşte omul alterîndu-i raţiunea, fiindcă aceasta, fiind parte a chipului dumnezeiesc, poate prin starea ei să apropie sau să despartă pe om de Dumnezeu. Luînd seama la cele de mai sus, putem afirma că Sfîntul Antonie cel Mare expune starea de iraţionalitate a omului corupt de păcat, îmbolnăvit, despărţit prin păcătoşenie de chipul dumnezeiesc.

A fi rațional înseamnă și a fi inteligent. De altfel, în traducerea englezească s-a preferat această noțiune.⁶

Iată că în concepția ortodoxă inteligența nu este totuna cu erudiția. Erudiția poate fi parțială, poate fi o cunoaștere detaliată a unui domeniu limitat și care, prin atributul său de limitat să despartă cunoașterea de nemărginiea rațiunii, a inteligenței.

Fără a susţine incultura în vreun fel, Sfîntul Antonie cel Mare consideră că raţiunea îşi are originea, desfăşurarea şi sensul în Dumnezeu, de aceea captivitatea ei în strîmtorile naturii umane căzute o face nefuncțională.

Semnul că raţiunea este sănătoasă şi că funcţionează în conformitate cu natura sa dumnezeiască este că cel care a dobîndit această însănătoşire poate deosebi binele de rău. Sfîntul Antonie cel Mare ne atrage atenţia că acestă însuşire nu este una teoretică.

Ortodoxia, din începuturi, îndeamnă la exercitarea concretă a raţiunii însănătoşite.

Preocuparea de a face binele si de a exclude răul este totuna cu preocuparea de a păstra sănătatea inteligenței, a rațiunii. Am spune că avînd grijă să ne ferim de cele vătamătoare sufletului și să deosebim binele de rău este același lucru cu a ne păstra mintea sănătoasă.

Omul rațional, sănătos la minte este și sănătos emoțional, grija de a se feri de rău și a face cele bune nu-l epuizează și nici nu-l indispune, pentru că e liber asumată. De aceea el face acestea cu o stare de mulțumire către Dumnezeu, care îi asigură deplinătatea legăturii sale cu Rațiunea însăși. Să nu uităm că această stare de recunoștință și mulțumire este dusă la nivel de Sfîntă Taină în ortodoxie. Euharistia, Sfînta Taină a Cuminecării, este pusă de Sfinții Părinți sub semnul mulțumirii aduse lui Dumnezeu. 

Considerații practice:

Dacă dorim să punem în practică acest paragraf este necesar să ne întemeiem deciziile și acțiunile care rezultă din acestea pe libertatea dată de îndepărtarea de rău și de faptuirea binelui. 

E necesar să ne supraveghem faptele, pentru a putea discerne faptele rele de cele bune. Acest lucru se poate face în multe feluri, dar cîteva ne sînt tuturor la îndemînă.

• Meditație:

Putem începe de cu seară, cînd după rugăciune, acordăm un timp oarecare contemplării faptelor noastre recente. Nu medităm la desfășurarea lor și la jocul cauzalităților și al justificărilor, ci la calitatea lor, la felul în care ele sînt sau nu în armonie cu Dumnezeu. Meditația aceasta nu este o analiză a faptelor în sine, nici o judecată a sinelui, nu este un proces de autoînvinovățire sau de autojustificare. În acest răstimp, nu te negi și nici nu te accepți așa cum ești. Conceptul modern de a ne accepta așa cum sîntem este o formă de abandonare de sine, un simptom al deznădejdii, nu atitudinea nobilă si relaxată în care pozează. Noi nu ne acceptăm așa cum sîntem, noi recunoaștem felul în care ne definim prin faptele, gîndurile și stările noastre si exploatăm fiecare șansă pentru a ne îmbunătăți. E un dinamism nemaiîntîlnit în această practică. El se manifestă în capacitatea ei de a învigora autocontrolul, stîrnind în noi o virtute greu de dobîndit, anume trezvia.

• Atenția perseverentă:

Trezvia, este un semn al însănătoșirii rațiunii. Mintea rațională este o minte trează, atentă, ageră. O asemenea minte devine tot mai bună în a prevedea și dejuca surprizele păcatului. 

Dar trezvia nu se dobîndește doar prin meditația descrisă mai sus pentru că Dumnezeu nu-l desparte pe om de Sine niciodată. Trezvia este o conlucrare a omului cu Duhul Sfînt și de aceea ea crește din lucrarea omului și din lucrarea lui Dumnezeu în Biserică prin Sfintele Taine.

• Sfintele Taine:

De aceea, meditația recomandată mai sus, este doar urzeala pe care se țese Sfînta Taină a Spovedaniei urmată, la vreme potrivită, de Sfînta Taină a Cuminecării. În mod obisnuit e nevoie să fie precedată de rugăciune și urmată de zicerea sau cîntarea de cît mai multe ori a rugăciunii de temelie „Doamne miluiește”.

Iată o modalitate de a începe practica cea bună, ortopraxia.

Considerații legate de societate, educație și cultură:

Conflictul între raționalitatea post-adamică și raționalitatea restaurată prin Înviere este generat de individualismul celei dintîi, care exclude comuniunea cunoașterii. Neascultarea adamică este consecința poftirii unei cunoașteri despărțite de Dumnezeu, o opacizare a persoanei în fața cunoașterii transcendente. De aceea, intelectualismul așa spus „științific” este incapabil să articuleze domenii diferite pentru a surprinde viziunea integrală a cunoașterii.

Consecința practică care decurge din acest concept este că savantul creștin face distincția între materialitate și spiritualitate, cunoaște că legile lumii fizice sînt extensii ale legilor dumnezeiești și nu pierde din vedere faptul că toată creația este pătrunsă de Rațiune, de Cuvînt, care se regăsește deplin și nefragmentat în fiecare lucrare, energie, în fiecare acțiune sau obiect. Așadar, savantul creștin se poate scufunda în detaliu fără a se mărgini de el, fiindcă în profundul detaliului găsește Rațiunea transcendentă care-l conectează la nemărginire sau își poate extinde la nesfîrșit efortul său asupra abstractului. 

Savantul „raționalist” este însă un ideolog și acționează în stricta limitare a ideologiei căreia i se aservește, crezînd că o generează și o stăpînește. De aceea, savantul ideolog este autosuficient și exclude orice ipoteze de lucru blamate de platforma sa doctrinară.  El nu este în mod real rațional, fiindcă rațiunea lui îl propune pe el ca centru al cunoașterii. Indentificîndu-se cu setul de cunoaștere pe care-l instrumentează, savantul intelectualist mimează Logosul, disipînd în întunericul necunoașterii tot ceea ce-l depășește. Nu lucrează la ascensiunea cunoașterii, ci la confirmarea platformei ideologice care-i oferă o confortabilă prestanță.

De aceea, ca ortodocși, este necesar să facem distincția între ideologii raționaliști și oamenii raționali, inteligenți. Să nu confundăm inteligența cu erudiția și să nu ne îndreptăm eforturile spre dobîndirea erudiției fără a ne dezvolta rațiunea, inteligența, mintea și sănătatea morală și emotională.

Tot la nivel practic, părinții știu citind cele de mai sus ce urmăresc să obțină prin educația copiilor. Școala, în forma ei modernă, este incapabilă să se adreseze însănătoșirii minții omului și formării unei rațiuni capabile să genereze morală individuală și armonie în comunitate si comuniune. În cel mai bun caz, școala se străduiește să formeze erudiți. 

Părinții ortodocși trebuie să țină seama de această realitate și să își asume educația integrală a copilului, folosindu-se de eforturile școlii și articulînd ceea ce aceasta omite pentru a ajuta copilul să devină un membru vrednic al comunității, al societății precum și al Împărăției lui Dumnezeu.

Educăm în copil discernămîntul, combatem credulitatea, fundamentăm disciplina întemeiată pe propria alegere de a face binele. Iar pentru că noi înșine sîntem un fel de șantier duhovnicesc, privim copilul mai degrabă ca pe un camarad de drum decît ca pe un neputincios sau ca pe o persoană incompletă.

Copilul, în ochii ortodoxului, este persoană completă și rațională din momentul fecund. Cu atît mai mult, după ce primește Sfîntul Botez, este un membru deplin al Bisericii de aici și de dincolo. Rațiunea sa este deplină chiar înainte de a își putea exercita în mod lămurit libertatea de a alege. 

De aceea, părintele ortodox este respectos cu copilul său și privește desfășurarea vieții acestuia, nu doar în planul succesiunii faptelor și al determinării cauzelor, ci ține seama de planul subtil al lucrărilor duhovnicești. 

Nu e posibil să creștem copii raționali prefăcîndu-ne că sîntem raționali. Nu e posibil să învețe un copil virtuțile fiind expus la păcătuire făcută cu perseverență de părinți, fie direct, fie indirect, prin fățărnicie. Pentru că rațiunea este mai puțin lovită de păcătuire în copilărie, fățărnicia este transparentă pentru mintea mistică a copilului.

Primul paragraf al scrierii este suficient nu doar pentru a iniția o schimbare a vieții, ci și pentru a o duce pînă la epuizarea etapei de despătimire. Am identificat aplicații practice imediate, simple și la îndemîna tuturor fără ca asumînu-le să excludem diversitatea ce decurge din punerea în practică în multitudinea de situații date de viețile fiecăruia dintre noi.

Traducere alternativă:

Ale sfîntului părintelui nostru Antonie cel Mare
Îndemnuri cu privire la caracterul moral al oamenilor și la viața virtuoasă în 170 de paragrafe 

1. În mod arbitrar, oamenii se numesc raționali. Dar nu pot fi numiți raționali aceia care au învățat înțelepciuni din cărțile erudiților din vechime ci pot fi numiți astfel cei care avînd sufletul rațional sînt capabili să deosebească binele de rău. Aceștia se feresc de cele rele și de cele care rănesc sufletul și cu toată seriozitatea învață cele care sînt bune și folositoare pentru suflet, practicîndu-le cu profundă multumire către Dumnezeu. Ei sînt singurii care pot cu adevărat să fie numiți oameni raționali. 
2. Unica grijă a oamenilor cu adevărat raționali este să placă lui Dumnezeu, Domnul tuturor, să asculte de El și orice li se întîmplă în viață, numai această deprindere sufletească îi preocupă: cum să placă lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru deosebita Sa purtare de grijă și pentru orînduirea tuturor. Pentru că este ilogic să fim recunoscători doctorilor cînd ne dau leacuri amare și neplăcute pentru dobîndirea sănătății trupului, dar să fim nerecunoscători față de Dumnezeu pentru părutele greutăți ale vieții fără să realizăm că toate se întîmplă așa cum trebuie, spre folosul nostru, în acord cu purtarea Sa de grijă. Așadar în cunoașterea lui Dumnezeu și în credință este mîntuirea și desăvîrșirea sufletului.

***

1 Vocile Părinților este numele sub care desfășurăm o acțiune de cunoaștere, meditație și operaționalizare contemporană a scrierilor Sfinților Părinți (pentru detalii: http://www.ortodoxlazi.ro/2015/01/chemare-la-impreuna-lucrare-sa-citim.html ), începînd cu cei cuprinsi în Filocalia românească de părintele Dumitru Stăniloae. Membrii comunității noastre citesc scrierile patristice, înregistrîndu-si vocile cu diferite dispozitive aflate la îndemînă, într-un proces marcat de rugăciuni personale și unul pentru altul și de participarea la Sfintele Taine, iar mai apoi meditează și fac eforturi de cunoaștere și de punere în practică. Înregistrările, alături de textul scris, le facem disponibile în cadrul unor articole care surprind aspecte din meditațiile noastre. Fișierele audio sînt disponibile pentru descărcare, fiind necesar să dați click pe fișierul dorit și să urmați instrucțiunile de la caz la caz.

Lectura a fost făcută de Alin Gavreliuc (ag), Anastasia Sabău (as), Dana Gavreliuc (dg), Grabiela Străuți (gs), Ioana Gavreliuc (ig), Mirela Sabău (ms), Miruna Gavreliuc (mg). Indicativele dintre paranteze le regăsiți în numele fișierelor și vă ajută să selectați spre ascultare lectura pe care o alegeți.

2 Filocalia, vol.1, Inst. Arte Grafice- Dacia Traiană, Sibiu, 1947, p. 3;

3 Biblia Ortodoxă.ro http://bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan consultată în 4 martie 2015;

4 Byzantine Text http://biblehub.com/bz95/john/1.htm consultat în 4 martie 2015;

5 „Lucrările nu sunt, deci, decât atributele lui Dumnezeu puse în mișcare, sau Dumnezeu însuși, Cel simplu, într-o mișcare de fiecare dată specificată, sau în mișcări specificate și unite între ele. În fiecare dintre aceste lucrări sau energii este în același timp Dumnezeu însuși întreg, lucrător și mai presus de lucrare sau de mișcare. ” - Dumitru, Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2010, p. 150;

6 „Men are often called intelligent wrongly”- The Philokalia, Volume 1: The Complete Text; Compiled by St. Nikodimos of the Holy Mountain & St. Markarios of Corinth, G. E.H. Palmer, Philip Sherrard, Kallistos Ware, Ed. Faber & Faber, 1 ian. 1983;

Cum fac: Instalarea aplicatiei Android My Sword pentru studiu scripturistic

Pentru studiul Sfintei Scripturi avem la îndemînă unelte moderne. Adevărate realizări "techne" (citiți despre techne http://ortodoxlazi.blogspot.ro/2014/12/ortodoxul-si-dilemele-teologice-ale.html). Ce vedeți aici e un mic ghid, de la instalare și descărcarea modulelor necesar la utilizare. Vedeți si ce se întîmplă dacă nu ați instala modulele necesare. Modulele alese de mine pentru demonstratia aceasta sînt doar pentru a ilustra modul de lucru, dumneavoastră alegeti modulele. Desigur, pentru ortodocși, traducerea numită Fidela este absolut inutilă în vreme ce traducerea Cornilescu aproape ca nu este de folos, cu excepția "bibliștilor" sau teologilor universitari. Aplicația are opțiuni premium pe care le puteți activa pentru o suma minimă de 20 USD. Dar poate fi folosită foarte bine și fără opțiunea aceea. Totuși, oprirea plății lucrătorului este un păcat, deci cînd ne permitem și dacă sîntem multumiți ar trebui să facem plata. Nu am nici o afiliere sau asociere cu producătorul/ distribuitorul aplicatiei.

NEFERICIRE, ÎNTRISTARE, DEPRESIE

Felul în care Sfinții Părinți văd¹ lumea nu este produsul vreunui moft și nici nu poartă eticheta vreunei filozofii politice ori prețul vreunei corporații. Acesta izvorăște din Adevăr. Dintr-o relatie specială cu Adevărul, de la persoană la persoană. Pentru noi ortodocșii, Adevărul este Hristos, persoana treimică și întrupată. Așadar pentru noi, trupul omenesc cunoaște adevărul la scară celulară, s-a întrepătruns cu el. Toți cei botezați putem cunoaște adevărul prin această relație. Însă nici măcar sfinții nu s-au născut sfinți. Pe măsură ce au trăit în conformitate cu Adevărul, au devenit asemenea Lui și au putut exprima valori neperisabile în cuvinte. Sfîntul Antonie cel Mare ne învață acest lucru:

„Mintea vede toate, chiar și cele din ceruri. Și nimic nu o întunecă, fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este de neînțeles, iar cuvîntului său nimic nu-i este cu neputință de exprimat.”²

Totuși, pînă la sfințenie, trăim în minciună. Sfințenia este semnul că desăvîrșirea omului în Hristos este lucrătoare. Aceasta e o lucrare eternă întrucît ea are loc prin „unirea omului credincios cu Dumnezeu, în Hristos. Dar cum Dumnezeu este nesfîrșit, ținta unirii cu El, sau a desăvîrșirii noastre, nu corespunde niciodată vreunui capăt, de la care să nu se mai poată înainta.”³

Fericirea este starea de bine rezultată din această lucrare. Ceea ce experimentăm la nivel emoțional și care nu se află în legătură cu Adevărul este nefericire. Din cauza patimilor noastre nu avem o raționalitate limpede ci una bolnavă care cotează ca fiind fericire orice stare de satisfacție a simțurilor și orice moment de acalmie.

Unii, aflați încă în avîntul patimilor, se simt fericiți, alții avînd deja sufletul amorțit se conving singuri că sînt fericiți. Pe aceștia îi lasă Dumnezeu să traiască asemenea bogatului nemilostiv⁴ din Evanghelia duminicii a XX-a după Rusalii. Dar cei mai mulți încep să se dezmorțească și chiar să trăiască o viață cu angajamente religioase, mulți dintre aceștia sînt chiar practicanți consecvenți ai credinței aflați la începutul luptei de despătimire. Aceștia din urmă încep să cunoască Adevărul dar fie nu au reușit să transforme în trăire acest eveniment, fie doar încep să simtă amărăciunea care vine din plăcerea simțurilor sub formă de falsă fericire. Așadar încep să înțeleagă că fericirea nu stă în plăcere și se angajează într-un efort ascetic și de disciplină religioasă dar care, pentru că încă sînt niște moleșiți și alintați, le găsesc neatractive și astfel se pomenesc lipsiți de alintul plăcerilor și captivi într-o viață care le pare fadă. 

Evagrius of Pontus, fol. 49vhttp://evagriusponticus.net/images.htm

Avva Evagrie Ponticul ne explică în cel fel se săvîrșesc cele descrise spunînd că aceștia din urmă sînt captivii ispitelor unui drac:

„Toți dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primește sa facă aceasta, ci el ucide gîndurile celor care au început aceasta viețuire tăind și uscînd prin întristare orice plăcere a sufletului...”⁵

Sfîntul Ioan Casian, asemenea lui Evagrie, vede nefericirea ca fiind lucrarea unui duh necurat și viclean care are ca scop împiedicarea progresului duhovnicesc și o descrie astfel:

„Cînd duhul acesta viclean tabără asupra sufletului și-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-și facă rugăciunile cu osîndire, nici să stăruie cu folos pe lîngă sfintele citiri și nu rabdă pe om să fie blînd și smerit față de frați. Îi pricinuiește scîrbă de toate lucrurile și față de însăși făgăduința vieții.”⁶

Întristarea distruge orice bucurie, nici una nu este destul de mulțumitoare pentru cel care îngăduie acestui duh să se instaleze. Rugăciunea devine formală, cîta mai este, fiindcă în scurt timp cel rănit de întristare va ajunge la concluzia că nu are stare de rugăciune sau chiar că nu are rost să se mai roage. Acest drum duce la pierderea credinței. Citirea Sfintei Scripturi și a învățăturii Sfinților Părinți este de asemenea înlăturată. De tot în cazul celor cei loviți puternic de întristare, doar pentru a fi înlocuite de citiri nefolositoare și netămăduitoare de cei care sînt neîndepărtați de alintări. Iar lucrarea aceasta devastatoare se împlinește prin îndepărtarea de comunitatea sănătoasă, de oamenii aleși și folositori, de semenii care se pot implica în tămăduirea sufletului celui îmbolnăvit de întristare. Adică de Biserică.

De aceea se întîmplă ca unii să fie nefericiți într-una. În limbajul de azi am spune că au nefericire cronică sau că sînt deprimați. Nu vorbim de stări episodice de nefericire ci de o stare constantă de nefericire întreruptă arareori de efemere momente frumoase.

Această nefericire este marcată de sentimentul de deșertăciune fiindcă vine din căutarea infinitului în finit, a veșniciei în cele trecătoare. Iar cînd facem acest lucru nu mai cautăm pe Dumnezeu și nici pe noi înșine în lumina Adevărului⁷, ci cultivăm o răscolire a celor materiale care ne înconjoară, atît de profundă încît nu doar că ne rănim dispozițiile sufletești dar și îmbolnăvim trupul sau chiar mai mult decît atît, înscriem în moștenirea trupului nostru acest eșec.

http://sonjalyubomirsky.com/

Cercetătoarea Dr. Sonja Lyubomirsky⁸ a documentat o teorie care subliniază cîteva lucruri interesante. Primul este acesta, că nefericirea se înscrie în moștenirea trupului, în bagajul genetic.

Astfel apreciază că fericirea unei persoane este pe jumătate determinată de factori genetici, 10% de împrejurările vieții și 40% de comportamentul propriu.⁹ Astfel Dr. Sonja Lyubomirsky confirmă ceea spune Sfîntul Grigorie de Nyssa:

„ Răul s-a amestecat cu firea prin cei ce au primit de la început patima, însușindu-și patima prin neascultare. Precum firea animalelor de orice soi se continuă în șirul de urmași, încât cel ce se naște este asemenea cu cel care l-a născut, la fel se naște din om, pătimașul din pătimaș, păcătosul din păcătos.”

De altfel, pentru cei credincioși, informațiile pe care le regăsim în cercetările recente sociale, psihologice, filozofice sau altele asemenea sînt prețioase însă nu indispensabile, sfinții oferindu-ne călăuziri și moduri de viață la îndemîna fiecăruia.

În acest sens este interesat de urmărit cum personalități ale începutului de secol XXI cu recunoaștere mondială în domeniul științelor sociale aplicate descoperă cu bucurie și în urma unor eforturi cheltuitoare de resurse principii și enunțuri prezente și aplicate din antichitate în Biserica noastră. Iată de pildă o sinteză făcută de Tamara Star¹⁰ identifică aceste comportamente ca generatoare de nefericire:

1. Convingerea că viața este grea;
2. Convingerea că cei mai mulți semeni nu sînt de încredere;
3. Sublinierea răului din lume în dauna sesizării celor bune;
4. Invidia;
5. Încercarea de a avea controlul total al vieții;
6. Îngrijorarea pentru ziua de mîine;
7. Vorbirea de rău, nemulțumitoare și bîrfitoare;

Pentru orice credincios activ este simplu să observe că toate cele șapte puncte sînt prezente în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii. Desigur, soluțiile date de autoare sînt rezolvări simptomatice. De pildă pentru a rezolva primul punct autoarea recomandă adoptarea unei atitudini de studiere curioasă a vieții în contrast cu una de victimizare, recomandă perseverență în găsirea și aplicarea soluțiilor în urma asumării responsabilității personale în situațiile dificile. Pentru a doua, întărirea încrederii în binele din oameni, în chestiunea răului din lume cei nefericiți sînt îndemnați să fie optimiști și echilibrați și așa mai departe.

Cu mult mai multă profunzime, sfinții descriu starea în amănunt și prescriu leacul. Dacă în paradigma actuală rezolvarea nefericirii se face prin automotivare în direcția adoptării unui comportament postulat a fi generator de fericire, la Sfinții Părinți nu întîlnim vreo recomandare care să implice doar resursele personale ci implicarea victimei întristării într-un efort conjugat de tip bisericesc în care omul se regăsește între Dumnezeu și Biserică.

Aceasta pentru că Biserica știe și ține seama de faptul că cel atins de întristare nu are voința intactă. El este bolnav și simplul fapt că înțelege că o atitudine optimistă este bună, că perseverența și orientarea spre rezolvarea problemelor sînt pozitive, nu îl ajută să pună în fapt aceste convingeri frumoase. Nu îi este ușor pentru ca voința îi este afectată și nu se poate motiva.

Sfinte Cuvioase Ioane Casian
roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi

Sfîntul Ioan Casian spune că întristarea ”se tămăduiește prin rugăciune, prin nădejdea în Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeiești și prin petrecerea cu oamenii cei cuvioși.”¹¹

În modul de viață bisericesc, ortodox, cel bolnav de întristare nu este lăsat să se motiveze singur ci i se oferă soluții concrete. Petrecîndu-și timp prețios cu cei cuvioși, între care de frunte este preotul său duhovnic, își întărește convingerea că Dumnezeu îi este alături, prin rugăciune și postirea impusă de viața bisericească cultivă o apropiere de El și o întărire a învățăturilor de viață precum și o creștere în har și voință, prin citiri spirituale și meditații duhovnicești își dezvoltă și întărește cunoașterea valorilor sănătoase care-i asigură nu doar tămăduirea dar și continuarea unei vieți dinamice, cu sens și în conștința valorii de sine date de prețuirea comunității. Această prețuire vine în contextul smereniei față de Dumnezeu, conștientizarea slăbiciunii umane și îndrăznirea către El în virtutea harului Duhului Sfînt primit prin Sfintele Taine.

Astfel credinciosul ortodox știe că deși este slab, deși greșește, i se cere să-și depășească slăbiciunea prin trăirea în fapt a învățăturilor de mai sus cu ajutorul Bisericii prin Harul dumnezeiesc din Sfintele Taine în Biserică, prin participarea vie a sfinților și tuturor semenilor ortodocși.

Așadar, dacă ați fost diagnosticați ca depresivi, sau dacă ați constatat că sînteți atinși de întristare așa cum este descrisă mai sus, puneți în practică sfaturile anterioare. Rugați-vă, citiți Sfinți Părinți, mergeți la slujbe și integrați-vă în Biserică prin Sfintele Taine spovedindu-vă și reglementîndu-vă viața ca să primiți Cuminecarea, participați la Sfîntul Maslu, rugați-vă să vă găsiți duhovnicul, dacă nu-l aveți. Apoi în conformitate cu îndrumările sale postiți și vă implicați în acte de milostenie și de filantropie punînd astfel în practică leacul recomandat de Sfîntul Ioan Casian. Fiți flexibili dar consultați duhovnicul pentru a vedea dacă ce vă doriți se încadrează în recomandările sfîntului.

______________

1Folosesc prezentul pentru că pentru noi sfinții sînt la fel de vii ca oricare persoană pe care o cunoaștem si pentru că viziunea lor își păstrează validitatea peste veacuri.

2Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p. 27;

3pr. Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed. IBMBOR, București, 2002, p. 5;

4Luca 16, 19-31, Biblia sau Sfînta Scriptură, online: http://bibliaortodoxa.ro/despre.php, 29.09.2014, Mt. 24, 45-47 - pentru toate citatele scripturistice, cu precizarea că acolo unde se va cita din alte versiuni, acestea vor fi specificate ca atare;

5Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p. 60;

6Idem, p.114;

7Înțeles ca Hristos.

8Profesoară la Professor, University of California, Riverside, recunoscută ca o somitate în cercetarea fericirii, deși mărturisește despre sine că nu este deloc religioasă, își respectă ținuta de savantă și a făcut cercetări imparțiale cu privire la fericirea celor religioși. http://sonjalyubomirsky.com/ și http://www.psychologytoday.com/blog/how-happiness/200806/happiness-and-religion-happiness-religion consultate în 15 ian. 2015;

9Cf. Sonja Lyubomirsky, The How of Happiness, Penguin Press, 2008;

10http://www.huffingtonpost.com/tamara-star/7-habit-of-chronically-unhappy-people_b_6174000.html consultat în 15 ian. 2015;

11Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, 116;

Ortodoxul și dilemele teologice ale tehnologiei

Omul cu adevărat raţional are o singură grijă:
să asculte de Dumnezeul tuturor...

Tehnologia este pretutindeni. Ortodoxia merge cu noi pretutindeni. Sîntem ortodocși, mîndri de vechimea învățăturilor noastre și în același timp convinși de actualitatea lor. Așadar care este relația ortodocșilor cu tehnologia? De unde pleacă învățăturile care se răsfrîng asupra utilizării tehnologiei? Ce este tehnologia?

Tehnica este arta folosirii inteligente a legilor care guvernează lumea creată. Este realmente artă, cuvîntul τέχνη¹ înseamnă și artă. De aceea o astfel de analiză, care privește relația dintre tehnică și ortodocși, este învecinată și chiar are părți comune cu o privire asupra relației dintre ortodocși și arte. Probabil că cel mai bun corespondent românesc al lui τέχνη este „meșteșug”, cuvînt care implică măiestrie, artă dar și inteligență sau viclenie uneori. În antichitatea greacă „techne” era folosit pentru a desemnea o abilitate, o iscusință de a face ceva, dobîndită prin acumularea cunoașterii, adică diferită radical de abilitățile instinctive² (ceea ce azi numim talent, uneori) dar și de realizarea a ceva prin noroc.³ De aceea voi folosi τέχνη sau uneori transliterarea sa - „techne” pentru a mă referi la acel punct de origine în care cunoașterea și îndemînarea omului poate duce la tehnică sau la artă.

Tehnologia este șțiința care descrie legile tehnicii ori ansamblul proceselor care folosesc aceste legi pentru obținerea unui produs⁴. Azi, sub presiunea mediului cultural de limbă engleză, folosim cuvîntul „tehnologie” denumind în mod vag produsele obținute pe cale tehnică⁵.

Pentru a înțelege oricare relație a creștinului ortodox cu lumea creată este necesar să recapitulăm unele învățături ortodoxe fundamentale pentru domeniul abordat. În speță pentru relația „ortodox-tehnologie”.

Prin botezul ortodox devenim membri ai familiei dumnezeiești și ne îndreptăm către mîntuire. Acest lucru este, categoric, dincolo de puterile omenești de aceea ne mîntuim prin împreună lucrare, acțiunile noastre alături de harul dumnezeiesc. Omul trebuie să se realizeze ca persoană care concretizează deplin potențialitătile sale. Dar acestea nu sînt suficiente pentru că nici un om nu poate de unul singur să restaureze lumea fără a se regăsi în „noul Adam”, Hristos cel înviat care întru El recapitulează toată omenirea. De aceea intervine Duhul Sfînt care saltă omul dincolo de maximul său prin harul dat la Sfîntul Botez fără ca prin această putere dumnezeiească să se aducă atingere libertății personale a omului.

Libertatea noastră este atît de importantă încît harul dumnezeiesc al Sfîntului Botez ne este nu dictator ci învățător:

„Că harul Duhului este în noi de la botez, învățîndu-ne tot adevărul...”⁶

De aceea putem spune că viața unui ortodox este definită de conlucrarea libertății sale cu Dumnezeu prezent în chip nemijlocit în fiecare clipă de la Sfîntul Botez.

„Căci Sfîntul botez este desăvîrșit, dar nu desăvîrșește pe cel ce nu împlinește poruncile”⁷

Acest lucru înseamnă că, noi cei ortodocși, știm că nu doar efortul personal ne mîntuiește și nici vreo lucrare exclusivă a vreunei puteri suprafirești ci armonizarea opțiunilor noastre, făcute în deplină libertate, cu învățătura Harului Botezului care face prezent în noi, prin Duhul Sfînt, pe Dumnezeul cel slăvit în Treime.

Iată cît de importantă este libertatea pentru ortodocși. Orice atingere a libertății este pentru noi nimic altceva decît o formă malignă și contagioasă a celei mai cumplite maladii care chinuie omenirea dintotdeauna: păcatul.

Pe de altă parte, omul este tălmaciul lui Dumnezeu în lumea materială.

Cu aceaste idei înaintea ochilor minții trebuie să ne apropiem de studiul oricărui subiect care privește morala ortodoxă. Fără a uita că aceasta este izvorîtă din Dumnezeu, prin Sfînta Scriptură și Sfinții Părinți, ne este limpede că pe măsură ce omenirea se mișcă în direcții stabilite de firea schimbăcioasă a omului de după căderea în păcatul dintîi, este necesar să redefinim modul în care putem trăi respectînd morala ortodoxă.

Morala ortodoxă este mai mult decît o etică izvorîtă dintr-o formă de creștinism. Ea este setul de legi care prin prezența sa în viața noastră, a ortodocșilor, ne permite să ne regăsim între practicanții credinței noastre. Biserica este compusă din totalitatea credincioșilor botezați, practicanti sau nu, clerici sau mireni, sfinți sau nesfinți. Deși „Biserica este extensiunea socială a lui Hristos cel înviat...”⁸ ea nu este un organism înviat pînă în ultima lui celulă, ci se află în proces de înviere. Acest proces are semne vizibile însumate în setul de atitudini și comportamente al moralei ortodoxe.

Este, de asemenea, necesar să reținem această definiție a Bisericii, nu doar în vederea demersului prezent. O vom găsi utilă în multe ocazii.

În ortodoxie eu trăiesc deplin exclusiv în relație cu tine și cu voi. Ortodoxul trăiește deplin ca persoană unică și irepetabilă doar atît timp cît păstrează vie relația cu membri Bisericii și cu întreaga umanitate prin aceasta. Privită sub timp, Biserica nu cuprinde întreaga umanitate dar Biserica aflată în eternitate revendică umanitatea pînă la ultimul ins. Credem în adevărul că fiecare om, după moarte, întîlnește pe Hristos. Acesta e momentul în care are loc revendicarea. Dumnezeu revendică implacabil ceea ce a creat. Noi ne putem declara atei, agnostici sau orice altceva dar pentru ortodocși este limpede că moartea pune fiecare persoană în prezența Domnului Iisus Hristos.

Cu acestea în minte realizez că orice îndeletnicire a mea trebuie să nu aducă atingere principiilor anunțate mai sus. Să nu extragă persoana din relația de înrudire cu Dumnezeu, să nu lezeze libertatea persoanei, să nu despartă persoana de Biserică și de lume.

Tehnica este amorală. Ea nu are moralitate în sine. Așa cum legile fizicii sînt amorale. Lumea fizică funcționează respectînd neclintit legi înscrise de Dumnezeu la creație în fiecare ipostaziere a energiei sau materiei. Omul se apropie de Dumnezeu prin cunoașterea deplină a acestor legi iar acest proces îl duce pe om de la starea subiect al Creației, la cea de imitator al Creatorului iar mai apoi la cea de creator în Creator. Iată cît de importantă este orice ipostază a vechiului τέχνη⁹, tehnica sau artistică. Cunoașterea legilor lumii create fiind un proces de cunoaștere îl numim „știință”. Desigur știința este o activitate cu reflexe în veșnicie, de aceea ea are calitatea de a îmbunătăți puterea de cunoaștere a omenirii pe măsura trecerii timpului. În sensul descris nu există nici o antinomie între știință și credință. Nepotrivirile sesizate în diferite momente ale istoriei între concluziile științifice și învățăturile credinței sînt datorate limitelor puterii de cunoaștere ale umanității. Același tip de nepotriviri le descoperim mai pregnante și uneori cu accent comic atunci cînd inventariem concluziile și convingerile știintifice în diferite momente ale istoriei.

Prin „techne” omul își poate activa acea calitate manționata anterior, de tălmaci al lui Dumnezeu în lumea materială. „techne” este tărîmul comun în care arta și tehnica se întîlnesc și traduc lumii sensibile legile dumnezeiești, care sînt suprasensibile.

Așadar, deși ipostazele lui τέχνη sînt amorale, ele sînt parte a procesului de sfințire a omului și a întregii lumi. În această privință toate îndeletnicirile care purced din „techne” se învecinează cu virtuțile. Așa cum virtuțile pot fi denaturate și deturnate în patimi, așa orice îndeletnicire care decurge din τέχνη poate servi „poftelor simțuale” care leagă omul în mod„infinit de lucruri finite”.¹⁰

Tehnologia¹¹ este importantă pentru că poate produce instrumente și obiecte care pot aduce alinare bolnavilor, pot eficientiza lucrul, pot aduce cunoaștere și odihna mult necesară, pe scurt spus, pot îmbunatăți viața semenilor. Acesta este rolul tehnologiei care nu se depărtează esența conținută în „techne”. Astfel creștinul ortodox face o lucrare spirituală cu ajutorul tehnologiei. Îmbunătățește puterea omului asupra lumii sensibile într-un parcurs care împletește restaurarea spirituală cu restaurarea lumii materiale.

De la cădere, omul a fost supus oboselii:

„Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce.””¹²

Osteneala nu este pentru ortodocși o pedeapsă ci un tratament, o cale de vindecare. De aceea, ca în orice situație care presupune tratament, felul în care se administrează osteneala este complex și multiplu. Dacă tehnica limitează tratamentul, atunci în mod evident nu este bineprimită. Există o stare de echilibru care nu poate prescrisă universal. De aceea avansul tehnologic nu poate și nu trebuie să țină seama de impedimente care țin de disciplina personală.

Abordarea tehnologiei se face în mod personal. Fiecare creștin ortodox este nevoit să pornească de la nevoile personale spre beneficiile apelului la tehnologie ținînd seama de limitările personale, fie acestea de natură spirituală, fiziologică, financiară sau de alt tip. Apoi este necesar să privească felul în care produsul tehnic la care apelează are impact asupra vieții sale din perspectiva moralei ortodoxe. Felul în care, în legătură cu acel produs al tehnologiei, pot răspunde întrebări care privesc înstrăinarea mea de lume, înstrăinarea mea de Dumnezeu și slăbirea libertății de opțiune îmi poate descoperi dacă am folos real sau nu. Ceea ce numesc folos real este folosul care ținînd seama de necesitățile mele duhovnicești și neîndepărtînd necesitățile mele trupești îmi dă o stare binecuvîntată¹³.

Astfel, noi ortodocșii, abordăm lumea tehnicii și produsele ei dintr-o perspectivă practică¹⁴ menținută în relație vie cu spiritualitatea. Astfel devenim conștienți de responsabilitatea de a folosi tehnica în modalităti binefăcătoare și conform regulilor care permit realizarea acestui lucru. Un cuțit, de pildă, este o realizare tehnică ce poate atinge culmile artei. El trebuie folosit în mod binefăcător. Poate ieși din mîinile meșterului sub forma cuțitului de altoit, a cuțitului de pîine, a cutitului de uns sau a jungherului. Din tipurile de cuțite enumerate, doar ultimul este destinat războiului, este creat și făurit să ucidă dar toate pot fi folosite în acest scop. În gîndirea ortodoxă apărarea recurge la ucidere doar cînd s-au epuizat toate căile care permit salvarea celor inocenți și slabi. Și în aceste situații nefericite oștenii sînt supuși canoanelor de îndreptare¹⁵ și reținuți de la Sfînta Împărtășanie. Dar rămîn sînt oșteni și nu criminali. În același timp, acela care ar folosi cuțitul în mod criminal, fără a fi investit ca oștean și în mod nejustificat este supus canoanelor care-i privește pe criminali. Indiferent ce tip de cuțit folosește. Spune Sfîntul Atanasie cel Mare:

„ Fiindcă şi între celelalte, care se întâmplă în viaţă, găsim că se fac în deosebite feluri: precum a ucide nu este îngăduit, dar în război a desfiinţa pe vrăjmaş este şi legiuit şi vrednic de laudă.”¹⁶

Aceste distincții sînt universale în ce privește tehnica. Ceea ce este permis în anumite situații nu este permis în altele. Tehnica nu este imorală dar utilizatorul ei poate face acțiuni imorale cu ajutorul ei.

Din perspectiva tehnicii ne interesează foarte mult azi cele legate de televiziune, calculatoare, telefoane și cele asemenea. Despre fiecare în parte se pot scrie volume partizane sau defăimătoare însă aceastea sînt dezbateri nelalocul lor, simple flecăreri și distrageri cît timp nu pleacă folosesc un algoritm simplu pe baza celor enunțate mai sus. Cîtă vreme sînt pus în situația de a accepta un produs tehnic trebuie să observ cu atenție de ce în folosesc, cum îl folosesc, ce efecte are folosirea acestuia asupra mea, dacă îmi atinge puterea liberă de a alege, dacă îmi impune să fac/ accept/ urmăresc fapte și idei distonante cu valorile mele.

În ortodoxie nu sîntem singuri, ortodoxia este comunitară și cînd luăm decizii ținem seama de comunitate, de biserică. Există un singur mod probat de timp în care putem ține seama de Biserică. Acela de a ne consulta cu părintele duhovnic rugîndu-ne mereu ca părintele nostru să ne vorbească în harul dumnezeiesc despre cele importante nouă.

Este lucru știut între ortodocșii loiali că părintele duhovnic, adesea mai presus de el însuși, ne ajută să ne reglăm conduita.

De pildă, dacă folosesc medii de socializare și petrec mult timp consultîndu-le, postînd sau urmărindu-le, dacă urmăresc televiziunea cu aviditate ori nu mă despart de telefon sau tabletă este foarte probabil ca eu să nu realizez singur că îmi periclitez statului de persoană cu alegere liberă și să nu pot lua singur decizia care să mă întoarcă la binefacerile acestor produse. În continuare este prea puțin probabil că voi reuși să mențin această conduită dacă înlătur din proces pe părintele duhovnic.

Probleme dezvoltate în anii din urmă de aceste produse sînt luate din ce în ce mai în serios și primul lucru observat este că folosirea lor eronată produce alterarea libertății de alegere pînă la pierderea ei. Astfel s-a început de ani buni studierea dependențelor față de ele. De exemplu Kimberly S. Young¹⁷ duce din 1995 o luptă continuă cu dependența de internet înțeleasă ca boală și a elaborat pentru vindecarea ei modele terapeutice susținute științific.¹⁸ Drama dependenților de aceste produse ale tehnicii este atestată de multe surse și în cazuistica acestor dependențe găsim sinucideri, înfoemtări voluntare, îmbolnăviri, pierderea locului de muncă, relații de familie distruse.¹⁹ Dar, așa cum am stabilit anterior, aceste produse nu sînt rele sau bune, nu trebuiesc acceptate necondiționat și neinstruit dar nici respinse fără judecată. Iată că Virginia Tech Carilion Research Institute finanțează cu 1,7 milioane de dolari cercetările care să studieze felul în care un mediu de socilaizare poate ajuta la recuperarea dependenților.²⁰

Iată că lucrurile devind clare pentru noi. Cum folosim tehnica și produsele ei ține de felul în care ne integrăm în modul ortodox viață. Trăiesc o practică ortodoxă supraveghind cu atenție fiecare detaliu al comportamentului meu după îndemnul Sfîntului Antonie cel Mare:

„Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-I placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu”²¹

Cunoscînd care sînt factorii care produc patimile, după cum le menționează părintele Dumitru Stăniloae, și anume:

1. mintea slăbită în lucrarea ei autonomă și proprie;
2. lucrarea de percepție simțuală, care a devenit precumpănitoare, care a ieșit din subordinea minții, ba chiar a atras mintea în subordinea ei;
3. o alergare exclusivă și irațională după plăcere – până la cea procurată de laudele semenilor- și, concomitent cu ea, o fuga speriată de durere...²²

Acest mod de viață este încercat de timp și a constituit temelia vieții sociale în Imperiul Bizantin. Privind superficial nu putem vedea legătura dintre calculator și bizantini, dintre tehnologie și Sfinții Părinți dar dacă ținem seama că atunci cîd vorbim despre conduite care implică folosirea produselor tehnice vorbim, de fapt, despre făptuire, înțelegem că este binevenită consultarea Sfinților Părinți și a autorilor bizantini.

Am văzut că libertatea de alegere este respectată de Dumnezeu și nu i se aduce atingere de către El în vreo formă, în timp ce patimile au ca țel lezarea ei, am văzut că mintea poate fi slăbită și întunecată de iraționalitatea plăcerilor, că rațiunea poate fi înrobită de precepția senzorială prin plăcere și fuga speriată și de durere definită ca lipsă a plăcerii, am văzut că toate acestea însingurează omul, îl rupe de comuniune și-i aduce întristarea. Toate acestea sînt elemente care apar în faza practică a despătimirii și care solicită atenția neîntreruptă a credinciosului. În această fază tehnica și tehnologia pot fi de folos omului prin produsele lor dar și prin însușirea unui mod de gîndire orientat spre observarea legilor, cunoașterea lor, depistarea și definirea problemelor, căutarea soluțiilor, alegerea soluției potrivite și implementarea acesteia.²³

În fața tehnologiei și a produselor tehnice de orice fel, ortodoxul se află nu doar în fața unei alegeri simple între a se folosi sau a nu se folosi de ele ci în fața provocării de a le defini rostul în viața lui și de a se menține o atitudine responsabilă atît timp cît este necesar apelul la acestea.

1 http://www.biblestudytools.com/lexicons/greek/kjv/techne.html consultat în 12 dec. 2014;

2 physis- abilitățile instinctive și tyche- norocul pot fi conjugate iscusinței- techne dar fără ca acestea să fie determinante pentru calitatea rezultatului.

3 Pentru detalii, c.f. , Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, ed. Humanitas, București, 1993, p. 267;

4 http://dexonline.ro/definitie/tehnologie consultat în 12 dec. 2014;

5 http://www.merriam-webster.com/dictionary/technology consultat în 12 dec. 2014;

6 Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p.269;

7 Idem, p. 258;

8Dumitru Stăniloae, Sinteză eclesiologică publicat în ST, an. VII, 1955, nr. 5-6, p. 267-284;

9 Vezi nota 1

10Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed. IBMBOR, București, 2002, p. 119;

11Cu înțelesul de știință a tehnicii.

12Fac. 3, 17-19, Biblia sau Sfînta Scriptură, online: http://bibliaortodoxa.ro/despre.php, 29.09.2014, Mt. 24, 45-47 - pentru toate citatele scripturistice, cu precizarea că acolo unde se va cita din alte versiuni, acestea vor fi specificate ca atare;

13O stare binecuvîntată este o stare de bine. Dar fiindcă starea de bine în ortodoxie este dată de fericirea cu care înțelegem să abordăm evenimentele vieții ca parte a înaintării noastre duhovnicești, căutînd folosul spiritual chiar în cele mai grele suferințe, mi-e teamă că dacă ași fi scris „stare de bine” s-ar fi făcut confuzie cu un răsfăț de tip celul prezent în conceptul de „wellness”.

14E interesant să nu uităm în acest context înțelesul antic al lui praktike, de știință a acțiunii, de știință a acțiunii rezultate în urma alegerii deliberate, adică supusă filtrului moral și în consecință aflată în legătură cu binele la nivel de acțiune. În consecință, păstrînd calea etimologică, acest cuvînt românesc – practic- tăinuiește o relație veche și stabilă cu ideea de bine în acțiune, încă de pe vremea lui Aristotel. (Pt. Detalii c.f. Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, ed. Humanitas, București, 1993, p. 232)

15Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, ediția a III-a, Sibiu, 2005, p. 391;

16Idem, p. 369;

17http://www.zurinstitute.com/kyoung.html și http://www.healthyplace.com/addictions/center-for-internet-addiction-recovery/biography-of-dr-kimberly-young/ consultate în 22 dec. 2014;

18Pentru detalii c..f. http://online.liebertpub.com/doi/abs/10.1089/cpb.1998.1.237 consultat în 22 dec. 2014;

19Pentru detalii recomand un articol revelator în limba engleză: http://brainblogger.com/2011/01/07/social-network-addiction-a-scientific-no-mans-land/, consultat în 22 dec. 2014;

20http://www.eurekalert.org/pub_releases/2014-09/vt-vta092914.php consultat în 22 dec. 2014;

21Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p. 9;

22Idem, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed. IBMBOR, București, 2002, p. 91;

23Mod de gîndire întîlnit, de exemplu, la programatori și specialiști în computere.