marți, noiembrie 08, 2005

Metodele de spovedanie

Nu de azi, de ieri, preoţii dezbat chestiunea spovedaniei. Unii preferă să întrebe după formulare canonice, alţii doar să ajute credinciosul în procesul de auto-analiză iar alţii fac adevărate psihoterapii şi alţii fac minuni.

Glumiţa următoare va fi un indiciu:
"Un puşti se spovedeşte pentru prima dată. Părintele îl întrebă dacă ştie ce e păcatul. Văzând că puştiul nu are idee, într-un impuls, îl întreabă:

-Uite, de exemplu: Ai căutat în buzunarul hainei tatălui tău să-i iei banii?
-Nu! Dar e o idee bună!"

13 comentarii:

  1. Mi se pare foarte imporatnt ca cel care merge la spovedanie sa caute in adancul sau pentru a-si vedea negativele (cum ar spune Pr. Teofil, ca tot a fost in Timisoara). Deci, autoanaliza este pentru mine foarte importanta. De cateva ori am cautat si in indreptarele de spovedanie, care si acestea sunt mai soft, sau mai hard. A scos Pr. Jurca un chestionar foarte fain. Ma raportez la el cu folos- se numeste Chestionar de spovedanie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intrebarea care se pune (in mod firesc) este care este rostul spovedaniei, ce rol indeplineste. Se considera o etapa necesara premergatoare impartasaniei, cuminecarii, iar in aceste sens ne pregateste pt cuminecarea cu sangele si trupul lui Hristos.
    In acest caz se vorbeste de necesitatea metanoiei, schimbarii de minte, de cuget.
    Spovedania nu poate incapea intr-un manual pt ca ar fi nevoie de nenumarate capitole, in cazul unei personalitati x intreaba a,b si c, in cazul y intreaba d,e,f... Suna ridicol si contabilicesc.
    Ce ar fi sa facem teste multiple-choice, o camera cu un tip de muzica si iluminare anume si sa punem "pacientii" acolo cu un ceas (ca sa nu depaseasca timpul acordat) sa-si completeze "chestionarele duhovnicesti"? Suna inspaimantator, nu?

    Fiecare persoana este fiul lui dumnezeu. Are nevoie de o abordare diferita, personala, nu de un functionar care noteaza raspunsurile corecte dupa un manual de teo- sau teleologie.
    Insa e greu sa formam adevarati duhovnici.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate, Christo, spovedania nu poate sa incapa intr-un manual sau intr-un chestionar. Asa dupa cum nici un traseu de munte nu se reduce la marcajele care te ghideaza sa ajungi la destinatie. Marcajele sunt una, si drumul este alta. Fiecare cu rostul lui. Un chestionar de spovedanie nu incearca sa cuprinda spovedanie, ci doar sa te ghideze putin.

    Ai fost vreodata la munte, prin padure, pe un drum nemarcat? E palpitant, stiu. Insa risti sa ramii doar cu chestia legata de adrenalina. Nu zic ca nu-i fain, insa nu asta-i rostul, atunci cind vorbim despre spovedanie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi eu accept chestionarul părintelui Jurcă.
    Cel mai mult mi-a plăcut la spovedaniile lui chiar libertatea de a te analiza.
    Dar am fost spovedit şi de unul care m-a plimbat prin întrebările "canonice" până m-a plictisit. Mă mir că nu mi-a dat cîteva sute de ani oprire de la Euharistie. ;D
    Dar pentru mine imaginea duhovnicului este părintele Miloş. O intuiţie şi empatie fenomenală!

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred totusi ca ideea de baza a spovedaniei este marturisirea pacatelor, eliberarea de ele. Auto-analiza, psihanaliza s.c.l. nu au ce cauta aici. Spovedania urmareste strict reintegrarea credinciosului in Trupul lui Hristos, nimic altceva. De aceea cred ca un "chestionar de spovedanie" este binevenit daca el se rezuma la explicarea cauzalitatii interne a pacatului si a patimii, la un ajutor in examenul de constiinta premergator marturisirii. Cine vrea altceva, il pot indruma spre Pagini Aurii, sectiunea Consiliere&Psihanaliza.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu sunt crestin si nu inteleg rostul spovedaniei: nu-mi ajunge ca stie Dumnezeu ce-am facut? Si ca ma caiesc in mine si in fata lui pentru ceea ce am facut / n-am facut? Ce-are un preot in plus (exceptand o scoala) ca sa mi-l fac intermediar intre mine si Dumnezeu?

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru anonymus:
    Ai perfecta dreptate, Dumnezeu stie ce am facut, insa de multe ori se intimpla ca noi suntem cei care nu prea stim foarte exact ce am facut sau ce facem. Sau nu avem control asupra implicatiilor faptelor noastre.

    In alta ordine de idei, referitor strict la rautatile noastre, mici si mari, adevarul este ca daca privim din perspectiva dumnezeirii (dar putem noi oare sa facem asta?), tot nu este suficient ca Dumnezeu stie de ele. Sau ca noi ne caim in sufltele noastre. Aceasta pentru ca avem nevoie sa ne asumam cainta, dar si iertarea lui Dumnezeu.

    Un preot are in plus harul, insa in istoria aceasta legata de spovedanie, preotul nu este neparat un intermediar, cit un partener al nostru, in fata lui Dumnezeu. Preotul se roaga cu noi impreuna, ca Dumnezeu sa ne ierte pacatele. Atit ale noastre, cit si ale lui.

    Nu stiu daca am raspuns intr-adevar, poate ca nici nu am raspuns corect, insa macar de-un inceput spre sa fie :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Te salut, spectru al nu îndeajuns de îndepărtatului trecut! Oare nu ne-am întrebat toti la fel ca anonymous-ul acesta? Ce calitate are preotul de îl asistă pe Dumnezeu în chestiunea intimă a spovedaniei?
    Pe mine, când mă întrebam asta, evident, nu mă durea destul de tare. Ca şi în chestiunea cu măseaua cariată. Cât timp doar mă sâcâia, nu aveam nevoie de dentist, apoi m-a durut mai tare şi am început să caut prin cabinete un dentist foarte bun şi când l-am găsit am fost foarte bucuros. Dar într-o noapte în urma unui atac de pulpită, m-am aruncat în primul cabinet cu urgenţe. M-a ajutat, dar cu greutate.
    Cam aşa văd eu starea aceasta, nu doare păcatul destul când ai întrebări ca acestea.
    Iar preotul nu se afla ca intermediar la spovedanie ci ca martor, aşa cum el însuşi citeşte în timpul acestei slujbe. Nu se află acolo nici pentru şcoala lui ci pentru hirotonia sa care îl leagă de Apostoli.

    RăspundețiȘtergere
  9. Pentru ce un preot?
    Cu siguranţă că ne putem regreta păcatele, fiecare în faţa conştiinţei lui proprii, in faţa lui Dumnezeu. E tot la fel de sigur însă, că în astfel de momente suntem foarte subiectivi şi concesivi cu păcatele şi slăbiciunile noastre, cu noi înşine. Aici e rolul preotului: cum se spune şi într-un îndemn premergător, preotul e martorul (nu autorul) pocăinţei noastre. E punctul obiectiv, exterior, de referinţă pentru noi. Nu strică, din când în când, să te mai vezi şi prin ochii altuia...

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc lui Padre Luv si lui Mircea pt rectificarile aduse.
    Sunt si eu absolut de acord ca asemenea lucrari cum ar fi chestionarul de Spovedanie al Par. Jurca sunt mai mult decat binevenite.
    Si motivul (in afara argumentelor excelente aduse de Luv si Mircea) este scris chiar de Par. Jurca:
    "acest chestionar de spovedanie este orientativ, fara pretentii de exhaustivitate sau de normativitate. Nu se vrea decat un auxiliar, un simplu instrument pt cercetarea cugetului, adesea ingreunata fie de lipsa unor repere orientative, fie din cauza unei sumedenii de indrumare, in general monastice, prea scrupulos intocmite sau in buna parte anacronice".
    Exact cea ce a zis si Mircea.
    Am incheiat citatul de mai sus cu "e greu sa formam adevarati duhovnici". Slava domnului se pare ca Par. Jurca este unul dintre ei.
    Doamne ajuta.

    RăspundețiȘtergere
  11. Claudiu a readus in discutie dimensiunea vindecatoare al preotului.
    Foarte adevarat!
    Deci, nu numai metanoia si pocainta personala este suficienta cum intreba prietenul nostru Anonymous. Este nevoie, cum foarte clar a explicat Mircea de o oglinda, o marturie externa de o a doua parere (ochii altuia). Exista deasemenea o valoare vindecatoare (dentistul lui Dan) ceva care nu are de a face cu "penitentul": dragostea si intelegerea cuiva in afara noastra, o dragoste vindecatoare care unge sufletele napastuite de deznadejdea pacatuirii.
    Foarte frumos spus Claudiu.

    RăspundețiȘtergere
  12. Parinte Dan Sabau,la care preot Milos v-ati referit?
    Daca v-ati referit la parintele Constantin Milos de la Bocsa,aveti dreptate,e cel mai mare preot pe care l-am cunoscut vreodata!

    RăspundețiȘtergere
  13. Despre părintele Miloș Constantin scriam.
    Da.Este așa cum spui, Gianina. Mă bucur că suntem de acord.

    RăspundețiȘtergere