luni, decembrie 22, 2014

Ortodoxul și dilemele teologice ale tehnologiei


Omul cu adevărat raţional are o singură grijă:
să asculte de Dumnezeul tuturor...
Tehnologia este pretutindeni. Ortodoxia merge cu noi pretutindeni. Sîntem ortodocși, mîndri de vechimea învățăturilor noastre și în același timp convinși de actualitatea lor. Așadar care este relația ortodocșilor cu tehnologia? De unde pleacă învățăturile care se răsfrîng asupra utilizării tehnologiei? Ce este tehnologia?
Tehnica este arta folosirii inteligente a legilor care guvernează lumea creată. Este realmente artă, cuvîntul τέχνη1 înseamnă și artă. De aceea o astfel de analiză, care privește relația dintre tehnică și ortodocși, este învecinată și chiar are părți comune cu o privire asupra relației dintre ortodocși și arte. Probabil că cel mai bun corespondent românesc al lui τέχνη este „meșteșug”, cuvînt care implică măiestrie, artă dar și inteligență sau viclenie uneori. În antichitatea greacă „techne” era folosit pentru a desemnea o abilitate, o iscusință de a face ceva, dobîndită prin acumularea cunoașterii, adică diferită radical de abilitățile instinctive2 (ceea ce azi numim talent, uneori) dar și de realizarea a ceva prin noroc.3 De aceea voi folosi τέχνη sau uneori transliterarea sa - „techne” pentru a mă referi la acel punct de origine în care cunoașterea și îndemînarea omului poate duce la tehnică sau la artă.
Tehnologia este șțiința care descrie legile tehnicii ori ansamblul proceselor care folosesc aceste legi pentru obținerea unui produs4. Azi, sub presiunea mediului cultural de limbă engleză, folosim cuvîntul „tehnologie” denumind în mod vag produsele obținute pe cale tehnică5.
Pentru a înțelege oricare relație a creștinului ortodox cu lumea creată este necesar să recapitulăm unele învățături ortodoxe fundamentale pentru domeniul abordat. În speță pentru relația „ortodox-tehnologie”.
Prin botezul ortodox devenim membri ai familiei dumnezeiești și ne îndreptăm către mîntuire. Acest lucru este, categoric, dincolo de puterile omenești de aceea ne mîntuim prin împreună lucrare, acțiunile noastre alături de harul dumnezeiesc. Omul trebuie să se realizeze ca persoană care concretizează deplin potențialitătile sale. Dar acestea nu sînt suficiente pentru că nici un om nu poate de unul singur să restaureze lumea fără a se regăsi în „noul Adam”, Hristos cel înviat care întru El recapitulează toată omenirea. De aceea intervine Duhul Sfînt care saltă omul dincolo de maximul său prin harul dat la Sfîntul Botez fără ca prin această putere dumnezeiească să se aducă atingere libertății personale a omului.
Libertatea noastră este atît de importantă încît harul dumnezeiesc al Sfîntului Botez ne este nu dictator ci învățător:
„Că harul Duhului este în noi de la botez, învățîndu-ne tot adevărul...”6
De aceea putem spune că viața unui ortodox este definită de conlucrarea libertății sale cu Dumnezeu prezent în chip nemijlocit în fiecare clipă de la Sfîntul Botez.
„Căci Sfîntul botez este desăvîrșit, dar nu desăvîrșește pe cel ce nu împlinește poruncile”7
Acest lucru înseamnă că, noi cei ortodocși, știm că nu doar efortul personal ne mîntuiește și nici vreo lucrare exclusivă a vreunei puteri suprafirești ci armonizarea opțiunilor noastre, făcute în deplină libertate, cu învățătura Harului Botezului care face prezent în noi, prin Duhul Sfînt, pe Dumnezeul cel slăvit în Treime.
Iată cît de importantă este libertatea pentru ortodocși. Orice atingere a libertății este pentru noi nimic altceva decît o formă malignă și contagioasă a celei mai cumplite maladii care chinuie omenirea dintotdeauna: păcatul.
Pe de altă parte, omul este tălmaciul lui Dumnezeu în lumea materială.
Cu aceaste idei înaintea ochilor minții trebuie să ne apropiem de studiul oricărui subiect care privește morala ortodoxă. Fără a uita că aceasta este izvorîtă din Dumnezeu, prin Sfînta Scriptură și Sfinții Părinți, ne este limpede că pe măsură ce omenirea se mișcă în direcții stabilite de firea schimbăcioasă a omului de după căderea în păcatul dintîi, este necesar să redefinim modul în care putem trăi respectînd morala ortodoxă.
Morala ortodoxă este mai mult decît o etică izvorîtă dintr-o formă de creștinism. Ea este setul de legi care prin prezența sa în viața noastră, a ortodocșilor, ne permite să ne regăsim între practicanții credinței noastre. Biserica este compusă din totalitatea credincioșilor botezați, practicanti sau nu, clerici sau mireni, sfinți sau nesfinți. Deși „Biserica este extensiunea socială a lui Hristos cel înviat...”8 ea nu este un organism înviat pînă în ultima lui celulă, ci se află în proces de înviere. Acest proces are semne vizibile însumate în setul de atitudini și comportamente al moralei ortodoxe.
Este, de asemenea, necesar să reținem această definiție a Bisericii, nu doar în vederea demersului prezent. O vom găsi utilă în multe ocazii.
În ortodoxie eu trăiesc deplin exclusiv în relație cu tine și cu voi. Ortodoxul trăiește deplin ca persoană unică și irepetabilă doar atît timp cît păstrează vie relația cu membri Bisericii și cu întreaga umanitate prin aceasta. Privită sub timp, Biserica nu cuprinde întreaga umanitate dar Biserica aflată în eternitate revendică umanitatea pînă la ultimul ins. Credem în adevărul că fiecare om, după moarte, întîlnește pe Hristos. Acesta e momentul în care are loc revendicarea. Dumnezeu revendică implacabil ceea ce a creat. Noi ne putem declara atei, agnostici sau orice altceva dar pentru ortodocși este limpede că moartea pune fiecare persoană în prezența Domnului Iisus Hristos.
Cu acestea în minte realizez că orice îndeletnicire a mea trebuie să nu aducă atingere principiilor anunțate mai sus. Să nu extragă persoana din relația de înrudire cu Dumnezeu, să nu lezeze libertatea persoanei, să nu despartă persoana de Biserică și de lume.
Tehnica este amorală. Ea nu are moralitate în sine. Așa cum legile fizicii sînt amorale. Lumea fizică funcționează respectînd neclintit legi înscrise de Dumnezeu la creație în fiecare ipostaziere a energiei sau materiei. Omul se apropie de Dumnezeu prin cunoașterea deplină a acestor legi iar acest proces îl duce pe om de la starea subiect al Creației, la cea de imitator al Creatorului iar mai apoi la cea de creator în Creator. Iată cît de importantă este orice ipostază a vechiului τέχνη9, tehnica sau artistică. Cunoașterea legilor lumii create fiind un proces de cunoaștere îl numim „știință”. Desigur știința este o activitate cu reflexe în veșnicie, de aceea ea are calitatea de a îmbunătăți puterea de cunoaștere a omenirii pe măsura trecerii timpului. În sensul descris nu există nici o antinomie între știință și credință. Nepotrivirile sesizate în diferite momente ale istoriei între concluziile științifice și învățăturile credinței sînt datorate limitelor puterii de cunoaștere ale umanității. Același tip de nepotriviri le descoperim mai pregnante și uneori cu accent comic atunci cînd inventariem concluziile și convingerile știintifice în diferite momente ale istoriei.
Prin „techne” omul își poate activa acea calitate manționata anterior, de tălmaci al lui Dumnezeu în lumea materială. „techne” este tărîmul comun în care arta și tehnica se întîlnesc și traduc lumii sensibile legile dumnezeiești, care sînt suprasensibile.
Așadar, deși ipostazele lui τέχνη sînt amorale, ele sînt parte a procesului de sfințire a omului și a întregii lumi. În această privință toate îndeletnicirile care purced din „techne” se învecinează cu virtuțile. Așa cum virtuțile pot fi denaturate și deturnate în patimi, așa orice îndeletnicire care decurge din τέχνη poate servi „poftelor simțuale” care leagă omul în mod„infinit de lucruri finite”.10
Tehnologia11 este importantă pentru că poate produce instrumente și obiecte care pot aduce alinare bolnavilor, pot eficientiza lucrul, pot aduce cunoaștere și odihna mult necesară, pe scurt spus, pot îmbunatăți viața semenilor. Acesta este rolul tehnologiei care nu se depărtează esența conținută în „techne”. Astfel creștinul ortodox face o lucrare spirituală cu ajutorul tehnologiei. Îmbunătățește puterea omului asupra lumii sensibile într-un parcurs care împletește restaurarea spirituală cu restaurarea lumii materiale.
De la cădere, omul a fost supus oboselii:
„Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce.””12
Osteneala nu este pentru ortodocși o pedeapsă ci un tratament, o cale de vindecare. De aceea, ca în orice situație care presupune tratament, felul în care se administrează osteneala este complex și multiplu. Dacă tehnica limitează tratamentul, atunci în mod evident nu este bineprimită. Există o stare de echilibru care nu poate prescrisă universal. De aceea avansul tehnologic nu poate și nu trebuie să țină seama de impedimente care țin de disciplina personală.
Abordarea tehnologiei se face în mod personal. Fiecare creștin ortodox este nevoit să pornească de la nevoile personale spre beneficiile apelului la tehnologie ținînd seama de limitările personale, fie acestea de natură spirituală, fiziologică, financiară sau de alt tip. Apoi este necesar să privească felul în care produsul tehnic la care apelează are impact asupra vieții sale din perspectiva moralei ortodoxe. Felul în care, în legătură cu acel produs al tehnologiei, pot răspunde întrebări care privesc înstrăinarea mea de lume, înstrăinarea mea de Dumnezeu și slăbirea libertății de opțiune îmi poate descoperi dacă am folos real sau nu. Ceea ce numesc folos real este folosul care ținînd seama de necesitățile mele duhovnicești și neîndepărtînd necesitățile mele trupești îmi dă o stare binecuvîntată13.
Astfel, noi ortodocșii, abordăm lumea tehnicii și produsele ei dintr-o perspectivă practică14 menținută în relație vie cu spiritualitatea. Astfel devenim conștienți de responsabilitatea de a folosi tehnica în modalităti binefăcătoare și conform regulilor care permit realizarea acestui lucru. Un cuțit, de pildă, este o realizare tehnică ce poate atinge culmile artei. El trebuie folosit în mod binefăcător. Poate ieși din mîinile meșterului sub forma cuțitului de altoit, a cuțitului de pîine, a cutitului de uns sau a jungherului. Din tipurile de cuțite enumerate, doar ultimul este destinat războiului, este creat și făurit să ucidă dar toate pot fi folosite în acest scop. În gîndirea ortodoxă apărarea recurge la ucidere doar cînd s-au epuizat toate căile care permit salvarea celor inocenți și slabi. Și în aceste situații nefericite oștenii sînt supuși canoanelor de îndreptare15 și reținuți de la Sfînta Împărtășanie. Dar rămîn sînt oșteni și nu criminali. În același timp, acela care ar folosi cuțitul în mod criminal, fără a fi investit ca oștean și în mod nejustificat este supus canoanelor care-i privește pe criminali. Indiferent ce tip de cuțit folosește. Spune Sfîntul Atanasie cel Mare:
„ Fiindcă şi între celelalte, care se întâmplă în viaţă, găsim că se fac în deosebite feluri: precum a ucide nu este îngăduit, dar în război a desfiinţa pe vrăjmaş este şi legiuit şi vrednic de laudă.”16
Aceste distincții sînt universale în ce privește tehnica. Ceea ce este permis în anumite situații nu este permis în altele. Tehnica nu este imorală dar utilizatorul ei poate face acțiuni imorale cu ajutorul ei.
Din perspectiva tehnicii ne interesează foarte mult azi cele legate de televiziune, calculatoare, telefoane și cele asemenea. Despre fiecare în parte se pot scrie volume partizane sau defăimătoare însă aceastea sînt dezbateri nelalocul lor, simple flecăreri și distrageri cît timp nu pleacă folosesc un algoritm simplu pe baza celor enunțate mai sus. Cîtă vreme sînt pus în situația de a accepta un produs tehnic trebuie să observ cu atenție de ce în folosesc, cum îl folosesc, ce efecte are folosirea acestuia asupra mea, dacă îmi atinge puterea liberă de a alege, dacă îmi impune să fac/ accept/ urmăresc fapte și idei distonante cu valorile mele.
În ortodoxie nu sîntem singuri, ortodoxia este comunitară și cînd luăm decizii ținem seama de comunitate, de biserică. Există un singur mod probat de timp în care putem ține seama de Biserică. Acela de a ne consulta cu părintele duhovnic rugîndu-ne mereu ca părintele nostru să ne vorbească în harul dumnezeiesc despre cele importante nouă.
Este lucru știut între ortodocșii loiali că părintele duhovnic, adesea mai presus de el însuși, ne ajută să ne reglăm conduita.
De pildă, dacă folosesc medii de socializare și petrec mult timp consultîndu-le, postînd sau urmărindu-le, dacă urmăresc televiziunea cu aviditate ori nu mă despart de telefon sau tabletă este foarte probabil ca eu să nu realizez singur că îmi periclitez statului de persoană cu alegere liberă și să nu pot lua singur decizia care să mă întoarcă la binefacerile acestor produse. În continuare este prea puțin probabil că voi reuși să mențin această conduită dacă înlătur din proces pe părintele duhovnic.
Probleme dezvoltate în anii din urmă de aceste produse sînt luate din ce în ce mai în serios și primul lucru observat este că folosirea lor eronată produce alterarea libertății de alegere pînă la pierderea ei. Astfel s-a început de ani buni studierea dependențelor față de ele. De exemplu Kimberly S. Young17 duce din 1995 o luptă continuă cu dependența de internet înțeleasă ca boală și a elaborat pentru vindecarea ei modele terapeutice susținute științific.18 Drama dependenților de aceste produse ale tehnicii este atestată de multe surse și în cazuistica acestor dependențe găsim sinucideri, înfoemtări voluntare, îmbolnăviri, pierderea locului de muncă, relații de familie distruse.19 Dar, așa cum am stabilit anterior, aceste produse nu sînt rele sau bune, nu trebuiesc acceptate necondiționat și neinstruit dar nici respinse fără judecată. Iată că Virginia Tech Carilion Research Institute finanțează cu 1,7 milioane de dolari cercetările care să studieze felul în care un mediu de socilaizare poate ajuta la recuperarea dependenților.20
Iată că lucrurile devind clare pentru noi. Cum folosim tehnica și produsele ei ține de felul în care ne integrăm în modul ortodox viață. Trăiesc o practică ortodoxă supraveghind cu atenție fiecare detaliu al comportamentului meu după îndemnul Sfîntului Antonie cel Mare:
„Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-I placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu”21
Cunoscînd care sînt factorii care produc patimile, după cum le menționează părintele Dumitru Stăniloae, și anume:
  1. mintea slăbită în lucrarea ei autonomă și proprie;
  2. lucrarea de percepție simțuală, care a devenit precumpănitoare, care a ieșit din subordinea minții, ba chiar a atras mintea în subordinea ei;
  3. o alergare exclusivă și irațională după plăcere – până la cea procurată de laudele semenilor- și, concomitent cu ea, o fuga speriată de durere...22
Acest mod de viață este încercat de timp și a constituit temelia vieții sociale în Imperiul Bizantin. Privind superficial nu putem vedea legătura dintre calculator și bizantini, dintre tehnologie și Sfinții Părinți dar dacă ținem seama că atunci cîd vorbim despre conduite care implică folosirea produselor tehnice vorbim, de fapt, despre făptuire, înțelegem că este binevenită consultarea Sfinților Părinți și a autorilor bizantini.
Am văzut că libertatea de alegere este respectată de Dumnezeu și nu i se aduce atingere de către El în vreo formă, în timp ce patimile au ca țel lezarea ei, am văzut că mintea poate fi slăbită și întunecată de iraționalitatea plăcerilor, că rațiunea poate fi înrobită de precepția senzorială prin plăcere și fuga speriată și de durere definită ca lipsă a plăcerii, am văzut că toate acestea însingurează omul, îl rupe de comuniune și-i aduce întristarea. Toate acestea sînt elemente care apar în faza practică a despătimirii și care solicită atenția neîntreruptă a credinciosului. În această fază tehnica și tehnologia pot fi de folos omului prin produsele lor dar și prin însușirea unui mod de gîndire orientat spre observarea legilor, cunoașterea lor, depistarea și definirea problemelor, căutarea soluțiilor, alegerea soluției potrivite și implementarea acesteia.23
În fața tehnologiei și a produselor tehnice de orice fel, ortodoxul se află nu doar în fața unei alegeri simple între a se folosi sau a nu se folosi de ele ci în fața provocării de a le defini rostul în viața lui și de a se menține o atitudine responsabilă atît timp cît este necesar apelul la acestea.






2 physis- abilitățile instinctive și tyche- norocul pot fi conjugate iscusinței- techne dar fără ca acestea să fie determinante pentru calitatea rezultatului.
3 Pentru detalii, c.f. , Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, ed. Humanitas, București, 1993, p. 267;
4 http://dexonline.ro/definitie/tehnologie consultat în 12 dec. 2014;
6 Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p.269;
7 Idem, p. 258;
8Dumitru Stăniloae, Sinteză eclesiologică publicat în ST, an. VII, 1955, nr. 5-6, p. 267-284;
9 Vezi nota 1
10Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed. IBMBOR, București, 2002, p. 119;
11Cu înțelesul de știință a tehnicii.
12Fac. 3, 17-19, Biblia sau Sfînta Scriptură, online: http://bibliaortodoxa.ro/despre.php, 29.09.2014, Mt. 24, 45-47 - pentru toate citatele scripturistice, cu precizarea că acolo unde se va cita din alte versiuni, acestea vor fi specificate ca atare;
13O stare binecuvîntată este o stare de bine. Dar fiindcă starea de bine în ortodoxie este dată de fericirea cu care înțelegem să abordăm evenimentele vieții ca parte a înaintării noastre duhovnicești, căutînd folosul spiritual chiar în cele mai grele suferințe, mi-e teamă că dacă ași fi scris „stare de bine” s-ar fi făcut confuzie cu un răsfăț de tip celul prezent în conceptul de „wellness”.
14E interesant să nu uităm în acest context înțelesul antic al lui praktike, de știință a acțiunii, de știință a acțiunii rezultate în urma alegerii deliberate, adică supusă filtrului moral și în consecință aflată în legătură cu binele la nivel de acțiune. În consecință, păstrînd calea etimologică, acest cuvînt românesc – practic- tăinuiește o relație veche și stabilă cu ideea de bine în acțiune, încă de pe vremea lui Aristotel. (Pt. Detalii c.f. Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, ed. Humanitas, București, 1993, p. 232)
15Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, ediția a III-a, Sibiu, 2005, p. 391;
16Idem, p. 369;
18Pentru detalii c..f. http://online.liebertpub.com/doi/abs/10.1089/cpb.1998.1.237 consultat în 22 dec. 2014;
19Pentru detalii recomand un articol revelator în limba engleză: http://brainblogger.com/2011/01/07/social-network-addiction-a-scientific-no-mans-land/, consultat în 22 dec. 2014;
21Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p. 9;
22Idem, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed. IBMBOR, București, 2002, p. 91;

23Mod de gîndire întîlnit, de exemplu, la programatori și specialiști în computere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.