luni, decembrie 21, 2020

Încă o cugetare cu referire la lăcomia pîntecelui

 

   „Dintre dracii care se împotrivesc lucrării noastre, cei care se ridică întîi la luptă sînt cei încredințați cu poftele lăcomiei pîntecelui, cei ce furișează în suflet iubirea de argint și cei ce ne momesc cu slava de la oameni. Toți ceilalți vin după aceștia, să ia în primire pe cei răniți de ei. Căci este cu neputință să cadă cineva în mîinile duhului curviei dacă nu a fost doborît întîi de lăcomia pîntecelui.” (1)




Cugetare:
  • La nivel practic, stăpînirea lăcomiei pîntecelui este dezideratul inițial în demersul ascetic. La același nivel fundamental  se află controlarea iubirii de arginți (de avere, de cele materiale) și a slavei (aprecierii, laudei, valorizării) primite de la semeni. 

  • Controlul lăcomiei pîntecelui este atît de importat încît de el depinde capacitatea noastră de a ne opune păcatelor. Evagrie ne spune că e dea dreptul cu neputință ca un om cumpătat (în ce privește hrana) să cadă în păcatul curviei. 

  • Așadar, ceea ce am aflat la început despre postire și necesitatea cumpătării de fiecare zi este susținut de ce am aflat azi. Nu postim în hopuri. Nu facem patru posturi pe an ca să întrerupem perioadele de hrănire nestăpînită și neîngrijită. Ținem cumpătarea tot anul și în cîteva ocazii (patru azi, dar nu așa a fost mereu) înăsprim reținerea de la hrană pentru a supune trupul.

_____________________ 1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 85

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.