vineri, septembrie 03, 2021

Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXII)

 



23. Căci dacă nimic nu l-a cruţat pe Eli de mînia lui Dumnezeu, (I Regi, 3, 12 și urm.) nici bătrîneţea cinstită, nici vechea îndrăznire, nici cinstea preoţească, fiindcă n-a purtat grijă de îndreptarea fiilor săi, cum vor scăpa acum de o asemenea mînie cei ce nu se bucură la Dumnezeu nici de încrederea datorită vechilor fapte şi nu cunosc nici chipul păcatului sau calea îndreptării, ci s-au apucat neîncercaţi de un lucru aşa de înfricoşător, numai pentru dragostea de slavă. 

De aceea mustrînd Domnul pe farisei, le zice: 

„Vai vouă cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că înconjuraţi marea şi pămîntul, ca să faceţi un prozelit, şi cînd îl aflaţi, îl faceţi pe el fiul gheenei, îndoit decît voi" (Mt 23, 15)

Căci de fapt prin înfruntarea acelora îi mustră pe cei ce vor fi stăpîniţi pe urmă de aceleaşi greşeli, ca, luînd aminte la acel „vai", să-şi înfrîneze pofta lor necuvenită după slava de la oameni, dîndu-şi seama că ameninţarea lor este mai înfricoşătoare. Ruşineze-i pe aceştia şi Iov, (Iov, 1, 1-2)  fie ca să aibă aceeaşi grijă de cei supuşi ca şi acela, fie ca să renunţe la o astfel de supraveghere,  deoarece nu ştiu să facă aceleaşi lucruri ca şi acela şi nu voiesc să depună aceeaşi străduinţă pentru cei de sub grija lor. 

Căci dacă acela, voind ca fiii săi să fie curaţi şi de întinăciunile din cuget, aducea în fiecare zi jertfe pentru ei, zicînd: 

„Se poate ca fiii mei să fi cugetat în inima lor rele împotriva lui Dumnezeu", (Iov 1, 5) cum îndrăznesc aceştia, care nu pot deosebi nici măcar păcatele văzute, pentru că praful din lupta cu patimile întunecă încă judecata lor, să ia asupra lor supravegherea altora, şi cum primesc să  tămăduiască pe alţii, pînă ce nu şi-au tămăduit încă patimile lor şi încă nu pot, pe temeiul biruinței lor, să-i călăuzească pe alţii de asemenea la biruinţă?(1)



Cugetare:

  • Din capul 23 putem înțelege responsabilitatea duhovnicului sau a oricărui alt tip de îndrumător moral.

  • Oricît de drept e Eli și oricîtă slujire dreaptă a făcut, pentru simplul fapt că nu a gășit modul în care să-și îndrume fii ca să-l asculte a produs cădere nu doar a sa, ci a casei sale.

  • A avut o încercare de ale spune cît este de grav, dar nu a mai făcut nimic pentru a opri abuzurile pe care le făceau fiii săi.

  • Sfîntul Nil ne prezinta o perspectivă sumbră asupra situației celor care nu doar că nu îndrumă eficient și corect ci pe deasupra mai le lipsește autenticitatea trăirii morale.

  • Cel care a acceptat să aibe în grijă sufletele altora are responsabilitatea de a acționa pentru îmbunătățire. El nu este chemat să aducă un discurs neutru, care-l ferește de confruntarea cu patimile celui încredințat lui, ci să își asume coerență dintre viața sa și măsurile prin care îi  îndreaptă pe ceilalți.

  • În ortodoxia patristică avem dureroasa cunoaștere a micimii noastre morale și a slăbiciunii minții noastre împătimite, de aceea vedem ca unică soluție îndreptarea spre învățăturile Părinților. Astfel ucenicii celui care gîndește și acționează așa devin ucenicii Părinților iar el este unul dintre frați, nimic mai mult. Sub acoperișul sfinților acesta crește, se curăță și se luminează  împreună cu frații și surorile sale. 

  • Așa înlătură posibilitatea de a deveni un impostor a cărui incompetență și nesinceritate distruge vieți.

  • În fața lui Dumnezeu acela devine părintele celor care-i caută ajutorul pe măsură ce se menține cu perseverență și neabătut de la lucrările de îndreptare a copiilor săi atît pentru abaterile știute cît și pentru cele neștiute.

  • „S-ar putea ca fiii mei să fi cugetat în inima lor rele împotriva lui Dumnezeu” este gîndul care împinge părintele să postească alături sau chiar în locul ucenicilor care nu sînt dispuși să asculte, să se roage pentru fiecare în parte, să aducă pomeniri la altare după numărul lor să țină rînduială și priveghere pentru a-i sfinți.

  • Aceste acte, punerea sub ascultarea Părinților și rînduielile asumate pentru cele știute și neștiute îl transformă pe acela în îndrumător (părinte, terapeut, sfătuitor) și pe cei îndrumați în ucenici.

  • Altfel, impostura distruge un număr neștiut de vieți.

  • În aceste vremuri avem datoria de a ne folosi darurile noastre pentru a îngrădi impostura altfel Cel ce ne-a făcut daruri mari și cerești coboară asupra noastră urgia nerecunoștiinței noastre care ne va dizolva cum s-a risipit casa lui Eli.

  • Dacă știm ceea ce ar putea să îndrepte lumea și tăcem, nu sîntem următori sfinților ci facilitînd impostura proorocilor mincinoși, lăsînd răul patimilor nestingherit și ascunzîndu-ne după o părută deschidere intelectuală și eleganță morală cultivăm răul.



_____________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 168-169






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu