31. Acestea le spun, nu oprind pe vreunii de-a conduce, nici împiedicîndu-i de-a călăuzi pe unii dintre tineri la evlavie, ci îndemnîndu-i ca mai întîi să ia asupra lor deprinderea virtuţii, pe măsura mărimii lucrului.
Să nu se apuce dintr-o dată de acest lucru, gîndindu-se la partea lui cea plăcută şi la slujirea ce le-o vor face învăţăceii, ca şi la faima ce şi-o vor agonisi la cei dinafară, fără să se gîndească şi la primejdia care urmează. Şi să nu prefacă, înainte de aşezarea păcii, uneltele de război în unelte de plugărie.
După ce am supus adică toate patimile şi nu ne mai tulbură duşmani din nicio parte şi astfel nu mai e trebuinţă să folosim uneltele în slujbă de apărare, bine este să plugărim pe alţii. Dar pînă ce ne stăpânesc patimile şi dăinuieşte războiul împotriva cugetului trupesc, nu trebuie să ne luăm mîinile de pe arme, ci neîncetat trebuie să ne ţinem mâinile pe ele, ca nu cumva viclenii, folosind odihna noastră ca vreme de năvală, să ne robească cu cruzime. Celor ce s-au luptat bine pentru virtute, dar pentru multa lor smerită cugetare încă nu socotesc că au biruit, le zice cuvîntul, îndemnându-i:
„Prefaceţi săbiile voastre în fiare de plug şi lăncile voastre în seceri".(Isaia 2,4)
Prin aceasta îi sfătuieşte să nu mai atace în deşert pe vrăjmaşii biruiţi, ci, spre folosul celor mulţi, să-şi mute puterile sufleteşti dela deprinderea războinică, la plugărirea acelora, care sunt înfundaţi încă în faptele răutăţii.
Dar tot aşa pe cei ce au încercat, peste puterea lor, să facă aceasta înainte de a ajunge la o asemenea stare, fie din lipsă de experienţă, fie din lipsă de judecată, îi sfătuiește lucrul dimpotrivă: „Prefaceţi fiarele voastre de pluguri în săbii şi secerile voastre în lănci".(1)
Cugetare:
- În acest capitol învățăm de la sfînt dreapta socotință de a lupta cînd este nevoie și de a contempla cînd este potrivit.
- În multe feluri ne-a spus pînă cum sfîntul că cel care învață pe alții trebuie ca mai întîi să fi luat asupra sa dificultățile învățăturii sale.
- Acest lucru se referă, desigur, la cele morale, dar nu numai. Fiindcă, mai ales azi, ne este atît de ușor să ne mințim că înțelegem lucruri fără să ne fi asumat străduința și disconfortul învățării. De pildă în medicină. Cîți se mint azi că înțeleg conceptele medicale pe care le combat sau la care aderă fără să-și fi asumat studii medicale? Și dacă în medicină această impostura își trage plata din sănătatea trupului, în credință se fură sănătatea mentală și sufletească.
- Învățătorii în cele sufletești trebuie să fie încercați ei înșiși în deprinderea virtuții și îndemînările luptei spirituale.
- De aceea ne îndeamnă sfîntul ca doar după ce deprindem virtutea să ne îndreptăm spre plugăritul ogoarelor sufletești. Acela care, nedeprinzînd virtutea lasă deoparte armele luptei și se preocupă de plugăritul altor suflete va fi biruit de vrăjmașul care nu a fost învins mai înainte. Dar și acela care, odată deprinzînd virtuțile se ferește de plugărit și se luptă cu dușmanul deja zdrobit este tot pierzător de frați și surori fiindcă nu îi ajuta și pe ei să biruiască.
- E mai ușor să înțelegem dacă ne gîndim că nu este bine preoților și/sau călugărilor tineri și fără experiență să petrecă (împotriva sfioseniei Părinților) timp zilnic între femei străine și de felurite vîrste dar nici preotului/călugărului experimentat și care a dus bine lupta pentru virtute nu-i este folositor să nu învețe arta virtuții pe cei ce caută, fie bărbați, fie femei și de orice vîrstă.
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 174
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu