Felul în care Sfinții
Părinți văd1
lumea nu este produsul vreunui moft și nici nu poartă eticheta
vreunei filozofii politice ori prețul vreunei corporații. Acesta
izvorăște din Adevăr. Dintr-o relatie specială cu Adevărul, de
la persoană la persoană. Pentru noi ortodocșii, Adevărul este
Hristos, persoana treimică și întrupată. Așadar pentru noi,
trupul omenesc cunoaște adevărul la scară celulară, s-a
întrepătruns cu el. Toți cei botezați putem cunoaște adevărul
prin această relație. Însă nici măcar sfinții nu s-au născut
sfinți. Pe măsură ce au trăit în conformitate cu Adevărul, au
devenit asemenea Lui și au putut exprima valori neperisabile în
cuvinte. Sfîntul Antonie cel Mare ne învață acest lucru:
„Mintea vede toate, chiar și cele din ceruri. Și nimic nu o întunecă, fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este de neînțeles, iar cuvîntului său nimic nu-i este cu neputință de exprimat.”2
Totuși, pînă la
sfințenie, trăim în minciună. Sfințenia este semnul că
desăvîrșirea omului în Hristos este lucrătoare. Aceasta e o
lucrare eternă întrucît ea are loc prin „unirea omului
credincios cu Dumnezeu, în Hristos. Dar cum Dumnezeu este nesfîrșit,
ținta unirii cu El, sau a desăvîrșirii noastre, nu corespunde
niciodată vreunui capăt, de la care să nu se mai poată înainta.”3
Fericirea este starea de
bine rezultată din această lucrare. Ceea ce experimentăm la nivel
emoțional și care nu se află în legătură cu Adevărul este
nefericire. Din cauza patimilor noastre nu avem o raționalitate
limpede ci una bolnavă care cotează ca fiind fericire orice stare
de satisfacție a simțurilor și orice moment de acalmie.
Unii, aflați încă în
avîntul patimilor, se simt fericiți, alții avînd deja sufletul
amorțit se conving singuri că sînt fericiți. Pe aceștia îi lasă
Dumnezeu să traiască asemenea bogatului nemilostiv4
din Evanghelia duminicii a XX-a după Rusalii. Dar cei mai mulți
încep să se dezmorțească și chiar să trăiască o viață cu
angajamente religioase, mulți dintre aceștia sînt chiar
practicanți consecvenți ai credinței aflați la începutul luptei
de despătimire. Aceștia din urmă încep să cunoască Adevărul
dar fie nu au reușit să transforme în trăire acest eveniment, fie
doar încep să simtă amărăciunea care vine din plăcerea
simțurilor sub formă de falsă fericire. Așadar încep să
înțeleagă că fericirea nu stă în plăcere și se angajează
într-un efort ascetic și de disciplină religioasă dar care,
pentru că încă sînt niște moleșiți și alintați, le găsesc
neatractive și astfel se pomenesc lipsiți de alintul plăcerilor și
captivi într-o viață care le pare fadă.
Evagrius of Pontus, fol. 49vhttp://evagriusponticus.net/images.htm |
Avva Evagrie Ponticul ne
explică în cel fel se săvîrșesc cele descrise spunînd că
aceștia din urmă sînt captivii ispitelor unui drac:
„Toți dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primește sa facă aceasta, ci el ucide gîndurile celor care au început aceasta viețuire tăind și uscînd prin întristare orice plăcere a sufletului...”5
Sfîntul Ioan Casian,
asemenea lui Evagrie, vede nefericirea ca fiind lucrarea unui duh
necurat și viclean care are ca scop împiedicarea progresului
duhovnicesc și o descrie astfel:
„Cînd duhul acesta
viclean tabără asupra sufletului și-l întunecă în întregime,
nu-i mai îngăduie să-și facă rugăciunile cu osîndire, nici să
stăruie cu folos pe lîngă sfintele citiri și nu rabdă pe om să
fie blînd și smerit față de frați. Îi pricinuiește scîrbă de
toate lucrurile și față de însăși făgăduința vieții.”6
Întristarea distruge
orice bucurie, nici una nu este destul de mulțumitoare pentru cel
care îngăduie acestui duh să se instaleze. Rugăciunea devine
formală, cîta mai este, fiindcă în scurt timp cel rănit de
întristare va ajunge la concluzia că nu are stare de rugăciune sau
chiar că nu are rost să se mai roage. Acest drum duce la pierderea
credinței. Citirea Sfintei Scripturi și a învățăturii Sfinților
Părinți este de asemenea înlăturată. De tot în cazul celor cei
loviți puternic de întristare, doar pentru a fi înlocuite de
citiri nefolositoare și netămăduitoare de cei care sînt
neîndepărtați de alintări. Iar lucrarea aceasta devastatoare se
împlinește prin îndepărtarea de comunitatea sănătoasă, de
oamenii aleși și folositori, de semenii care se pot implica în
tămăduirea sufletului celui îmbolnăvit de întristare. Adică de
Biserică.
De aceea se întîmplă
ca unii să fie nefericiți într-una. În limbajul de azi am spune
că au nefericire cronică sau că sînt deprimați. Nu vorbim de
stări episodice de nefericire ci de o stare constantă de nefericire
întreruptă arareori de efemere momente frumoase.
Această nefericire este
marcată de sentimentul de deșertăciune fiindcă vine din căutarea
infinitului în finit, a veșniciei în cele trecătoare. Iar cînd
facem acest lucru nu mai cautăm pe Dumnezeu și nici pe noi înșine
în lumina Adevărului7,
ci cultivăm o răscolire a celor materiale care ne înconjoară,
atît de profundă încît nu doar că ne rănim dispozițiile
sufletești dar și îmbolnăvim trupul sau chiar mai mult decît
atît, înscriem în moștenirea trupului nostru acest eșec.
http://sonjalyubomirsky.com/ |
Cercetătoarea Dr. Sonja
Lyubomirsky8
a documentat o teorie care subliniază cîteva lucruri interesante.
Primul este acesta, că nefericirea se înscrie în moștenirea
trupului, în bagajul genetic.
Astfel apreciază că
fericirea unei persoane este pe jumătate determinată de factori
genetici, 10% de împrejurările vieții și 40% de comportamentul
propriu.9
Astfel Dr. Sonja Lyubomirsky confirmă ceea spune Sfîntul Grigorie
de Nyssa:
„ Răul s-a amestecat cu firea prin cei ce au primit de la început patima, însușindu-și patima prin neascultare. Precum firea animalelor de orice soi se continuă în șirul de urmași, încât cel ce se naște este asemenea cu cel care l-a născut, la fel se naște din om, pătimașul din pătimaș, păcătosul din păcătos.”
De altfel, pentru cei
credincioși, informațiile pe care le regăsim în cercetările
recente sociale, psihologice, filozofice sau altele asemenea sînt
prețioase însă nu indispensabile, sfinții oferindu-ne călăuziri
și moduri de viață la îndemîna fiecăruia.
În acest sens este
interesat de urmărit cum personalități ale începutului de secol
XXI cu recunoaștere mondială în domeniul științelor sociale
aplicate descoperă cu bucurie și în urma unor eforturi
cheltuitoare de resurse principii și enunțuri prezente și aplicate
din antichitate în Biserica noastră. Iată de pildă o sinteză
făcută de Tamara Star10
identifică aceste comportamente ca generatoare de nefericire:
- Convingerea că viața este grea;
- Convingerea că cei mai mulți semeni nu sînt de încredere;
- Sublinierea răului din lume în dauna sesizării celor bune;
- Invidia;
- Încercarea de a avea controlul total al vieții;
- Îngrijorarea pentru ziua de mîine;
- Vorbirea de rău, nemulțumitoare și bîrfitoare;
Pentru orice credincios
activ este simplu să observe că toate cele șapte puncte sînt
prezente în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii.
Desigur, soluțiile date de autoare sînt rezolvări simptomatice. De
pildă pentru a rezolva primul punct autoarea recomandă adoptarea
unei atitudini de studiere curioasă a vieții în contrast cu una de
victimizare, recomandă perseverență în găsirea și aplicarea
soluțiilor în urma asumării responsabilității personale în
situațiile dificile. Pentru a doua, întărirea încrederii în
binele din oameni, în chestiunea răului din lume cei nefericiți
sînt îndemnați să fie optimiști și echilibrați și așa mai
departe.
Cu mult mai multă
profunzime, sfinții descriu starea în amănunt și prescriu leacul.
Dacă în paradigma actuală rezolvarea nefericirii se face prin
automotivare în direcția adoptării unui comportament postulat a fi
generator de fericire, la Sfinții Părinți nu întîlnim vreo
recomandare care să implice doar resursele personale ci implicarea
victimei întristării într-un efort conjugat de tip bisericesc în
care omul se regăsește între Dumnezeu și Biserică.
Aceasta pentru că
Biserica știe și ține seama de faptul că cel atins de întristare
nu are voința intactă. El este bolnav și simplul fapt că înțelege
că o atitudine optimistă este bună, că perseverența și
orientarea spre rezolvarea problemelor sînt pozitive, nu îl ajută
să pună în fapt aceste convingeri frumoase. Nu îi este ușor
pentru ca voința îi este afectată și nu se poate motiva.
Sfinte Cuvioase Ioane Casian roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi |
Sfîntul Ioan Casian
spune că întristarea ”se tămăduiește prin rugăciune, prin
nădejdea în Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeiești
și prin petrecerea cu oamenii cei cuvioși.”11
În modul de viață bisericesc, ortodox, cel bolnav de întristare
nu este lăsat să se motiveze singur ci i se oferă soluții
concrete. Petrecîndu-și timp prețios cu cei cuvioși, între care
de frunte este preotul său duhovnic, își întărește convingerea
că Dumnezeu îi este alături, prin rugăciune și postirea impusă
de viața bisericească cultivă o apropiere de El și o întărire a
învățăturilor de viață precum și o creștere în har și
voință, prin citiri spirituale și meditații duhovnicești își
dezvoltă și întărește cunoașterea valorilor sănătoase care-i
asigură nu doar tămăduirea dar și continuarea unei vieți
dinamice, cu sens și în conștința valorii de sine date de
prețuirea comunității. Această prețuire vine în contextul
smereniei față de Dumnezeu, conștientizarea slăbiciunii umane și
îndrăznirea către El în virtutea harului Duhului Sfînt primit
prin Sfintele Taine.
Astfel credinciosul ortodox știe că deși este
slab, deși greșește, i se cere să-și depășească slăbiciunea
prin trăirea în fapt a învățăturilor de mai sus cu ajutorul
Bisericii prin Harul dumnezeiesc din Sfintele Taine în Biserică,
prin participarea vie a sfinților și tuturor semenilor ortodocși.
Așadar, dacă ați fost diagnosticați ca depresivi, sau dacă
ați constatat că sînteți atinși de întristare așa cum este
descrisă mai sus, puneți în practică sfaturile anterioare.
Rugați-vă, citiți Sfinți Părinți, mergeți la slujbe și
integrați-vă în Biserică prin Sfintele Taine spovedindu-vă și
reglementîndu-vă viața ca să primiți Cuminecarea, participați
la Sfîntul Maslu, rugați-vă să vă găsiți duhovnicul, dacă
nu-l aveți. Apoi în conformitate cu îndrumările sale postiți și
vă implicați în acte de milostenie și de filantropie punînd
astfel în practică leacul recomandat de Sfîntul Ioan Casian. Fiți
flexibili dar consultați duhovnicul pentru a vedea dacă ce vă
doriți se încadrează în recomandările sfîntului.
______________
1Folosesc
prezentul pentru că pentru noi sfinții sînt la fel de vii ca
oricare persoană pe care o cunoaștem si pentru că viziunea lor
își păstrează validitatea peste veacuri.
2Dumitru
Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol.
I, p. 27;
3pr.
Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed.
IBMBOR, București, 2002, p. 5;
4Luca
16, 19-31, Biblia sau Sfînta Scriptură, online:
http://bibliaortodoxa.ro/despre.php, 29.09.2014, Mt. 24, 45-47 -
pentru toate citatele scripturistice, cu precizarea că acolo unde
se va cita din alte versiuni, acestea vor fi specificate ca atare;
5Dumitru
Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol.
I, p. 60;
6Idem,
p.114;
7Înțeles
ca Hristos.
8Profesoară
la Professor, University of California, Riverside, recunoscută ca o
somitate în cercetarea fericirii, deși mărturisește despre sine
că nu este deloc religioasă, își respectă ținuta de savantă
și a făcut cercetări imparțiale cu privire la fericirea celor
religioși. http://sonjalyubomirsky.com/
și
http://www.psychologytoday.com/blog/how-happiness/200806/happiness-and-religion-happiness-religion
consultate în 15 ian. 2015;
9Cf.
Sonja Lyubomirsky, The How of Happiness, Penguin Press, 2008;
10http://www.huffingtonpost.com/tamara-star/7-habit-of-chronically-unhappy-people_b_6174000.html
consultat în 15 ian. 2015;
11Dumitru
Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol.
I, 116;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu