joi, ianuarie 15, 2015

NEFERICIRE, ÎNTRISTARE, DEPRESIE

Felul în care Sfinții Părinți văd1 lumea nu este produsul vreunui moft și nici nu poartă eticheta vreunei filozofii politice ori prețul vreunei corporații. Acesta izvorăște din Adevăr. Dintr-o relatie specială cu Adevărul, de la persoană la persoană. Pentru noi ortodocșii, Adevărul este Hristos, persoana treimică și întrupată. Așadar pentru noi, trupul omenesc cunoaște adevărul la scară celulară, s-a întrepătruns cu el. Toți cei botezați putem cunoaște adevărul prin această relație. Însă nici măcar sfinții nu s-au născut sfinți. Pe măsură ce au trăit în conformitate cu Adevărul, au devenit asemenea Lui și au putut exprima valori neperisabile în cuvinte. Sfîntul Antonie cel Mare ne învață acest lucru:
„Mintea vede toate, chiar și cele din ceruri. Și nimic nu o întunecă, fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este de neînțeles, iar cuvîntului său nimic nu-i este cu neputință de exprimat.”2
Totuși, pînă la sfințenie, trăim în minciună. Sfințenia este semnul că desăvîrșirea omului în Hristos este lucrătoare. Aceasta e o lucrare eternă întrucît ea are loc prin „unirea omului credincios cu Dumnezeu, în Hristos. Dar cum Dumnezeu este nesfîrșit, ținta unirii cu El, sau a desăvîrșirii noastre, nu corespunde niciodată vreunui capăt, de la care să nu se mai poată înainta.”3
Fericirea este starea de bine rezultată din această lucrare. Ceea ce experimentăm la nivel emoțional și care nu se află în legătură cu Adevărul este nefericire. Din cauza patimilor noastre nu avem o raționalitate limpede ci una bolnavă care cotează ca fiind fericire orice stare de satisfacție a simțurilor și orice moment de acalmie.
Unii, aflați încă în avîntul patimilor, se simt fericiți, alții avînd deja sufletul amorțit se conving singuri că sînt fericiți. Pe aceștia îi lasă Dumnezeu să traiască asemenea bogatului nemilostiv4 din Evanghelia duminicii a XX-a după Rusalii. Dar cei mai mulți încep să se dezmorțească și chiar să trăiască o viață cu angajamente religioase, mulți dintre aceștia sînt chiar practicanți consecvenți ai credinței aflați la începutul luptei de despătimire. Aceștia din urmă încep să cunoască Adevărul dar fie nu au reușit să transforme în trăire acest eveniment, fie doar încep să simtă amărăciunea care vine din plăcerea simțurilor sub formă de falsă fericire. Așadar încep să înțeleagă că fericirea nu stă în plăcere și se angajează într-un efort ascetic și de disciplină religioasă dar care, pentru că încă sînt niște moleșiți și alintați, le găsesc neatractive și astfel se pomenesc lipsiți de alintul plăcerilor și captivi într-o viață care le pare fadă. 
Evagrius of Pontus, fol. 49vhttp://evagriusponticus.net/images.htm
Avva Evagrie Ponticul ne explică în cel fel se săvîrșesc cele descrise spunînd că aceștia din urmă sînt captivii ispitelor unui drac:
„Toți dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primește sa facă aceasta, ci el ucide gîndurile celor care au început aceasta viețuire tăind și uscînd prin întristare orice plăcere a sufletului...”5
Sfîntul Ioan Casian, asemenea lui Evagrie, vede nefericirea ca fiind lucrarea unui duh necurat și viclean care are ca scop împiedicarea progresului duhovnicesc și o descrie astfel:
„Cînd duhul acesta viclean tabără asupra sufletului și-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-și facă rugăciunile cu osîndire, nici să stăruie cu folos pe lîngă sfintele citiri și nu rabdă pe om să fie blînd și smerit față de frați. Îi pricinuiește scîrbă de toate lucrurile și față de însăși făgăduința vieții.”6
Întristarea distruge orice bucurie, nici una nu este destul de mulțumitoare pentru cel care îngăduie acestui duh să se instaleze. Rugăciunea devine formală, cîta mai este, fiindcă în scurt timp cel rănit de întristare va ajunge la concluzia că nu are stare de rugăciune sau chiar că nu are rost să se mai roage. Acest drum duce la pierderea credinței. Citirea Sfintei Scripturi și a învățăturii Sfinților Părinți este de asemenea înlăturată. De tot în cazul celor cei loviți puternic de întristare, doar pentru a fi înlocuite de citiri nefolositoare și netămăduitoare de cei care sînt neîndepărtați de alintări. Iar lucrarea aceasta devastatoare se împlinește prin îndepărtarea de comunitatea sănătoasă, de oamenii aleși și folositori, de semenii care se pot implica în tămăduirea sufletului celui îmbolnăvit de întristare. Adică de Biserică.
De aceea se întîmplă ca unii să fie nefericiți într-una. În limbajul de azi am spune că au nefericire cronică sau că sînt deprimați. Nu vorbim de stări episodice de nefericire ci de o stare constantă de nefericire întreruptă arareori de efemere momente frumoase.
Această nefericire este marcată de sentimentul de deșertăciune fiindcă vine din căutarea infinitului în finit, a veșniciei în cele trecătoare. Iar cînd facem acest lucru nu mai cautăm pe Dumnezeu și nici pe noi înșine în lumina Adevărului7, ci cultivăm o răscolire a celor materiale care ne înconjoară, atît de profundă încît nu doar că ne rănim dispozițiile sufletești dar și îmbolnăvim trupul sau chiar mai mult decît atît, înscriem în moștenirea trupului nostru acest eșec.
http://sonjalyubomirsky.com/
Cercetătoarea Dr. Sonja Lyubomirsky8 a documentat o teorie care subliniază cîteva lucruri interesante. Primul este acesta, că nefericirea se înscrie în moștenirea trupului, în bagajul genetic.
Astfel apreciază că fericirea unei persoane este pe jumătate determinată de factori genetici, 10% de împrejurările vieții și 40% de comportamentul propriu.9 Astfel Dr. Sonja Lyubomirsky confirmă ceea spune Sfîntul Grigorie de Nyssa:
„ Răul s-a amestecat cu firea prin cei ce au primit de la început patima, însușindu-și patima prin neascultare. Precum firea animalelor de orice soi se continuă în șirul de urmași, încât cel ce se naște este asemenea cu cel care l-a născut, la fel se naște din om, pătimașul din pătimaș, păcătosul din păcătos.”
De altfel, pentru cei credincioși, informațiile pe care le regăsim în cercetările recente sociale, psihologice, filozofice sau altele asemenea sînt prețioase însă nu indispensabile, sfinții oferindu-ne călăuziri și moduri de viață la îndemîna fiecăruia.
În acest sens este interesat de urmărit cum personalități ale începutului de secol XXI cu recunoaștere mondială în domeniul științelor sociale aplicate descoperă cu bucurie și în urma unor eforturi cheltuitoare de resurse principii și enunțuri prezente și aplicate din antichitate în Biserica noastră. Iată de pildă o sinteză făcută de Tamara Star10 identifică aceste comportamente ca generatoare de nefericire:
  1. Convingerea că viața este grea;
  2. Convingerea că cei mai mulți semeni nu sînt de încredere;
  3. Sublinierea răului din lume în dauna sesizării celor bune;
  4. Invidia;
  5. Încercarea de a avea controlul total al vieții;
  6. Îngrijorarea pentru ziua de mîine;
  7. Vorbirea de rău, nemulțumitoare și bîrfitoare;
Pentru orice credincios activ este simplu să observe că toate cele șapte puncte sînt prezente în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii. Desigur, soluțiile date de autoare sînt rezolvări simptomatice. De pildă pentru a rezolva primul punct autoarea recomandă adoptarea unei atitudini de studiere curioasă a vieții în contrast cu una de victimizare, recomandă perseverență în găsirea și aplicarea soluțiilor în urma asumării responsabilității personale în situațiile dificile. Pentru a doua, întărirea încrederii în binele din oameni, în chestiunea răului din lume cei nefericiți sînt îndemnați să fie optimiști și echilibrați și așa mai departe.
Cu mult mai multă profunzime, sfinții descriu starea în amănunt și prescriu leacul. Dacă în paradigma actuală rezolvarea nefericirii se face prin automotivare în direcția adoptării unui comportament postulat a fi generator de fericire, la Sfinții Părinți nu întîlnim vreo recomandare care să implice doar resursele personale ci implicarea victimei întristării într-un efort conjugat de tip bisericesc în care omul se regăsește între Dumnezeu și Biserică.
Aceasta pentru că Biserica știe și ține seama de faptul că cel atins de întristare nu are voința intactă. El este bolnav și simplul fapt că înțelege că o atitudine optimistă este bună, că perseverența și orientarea spre rezolvarea problemelor sînt pozitive, nu îl ajută să pună în fapt aceste convingeri frumoase. Nu îi este ușor pentru ca voința îi este afectată și nu se poate motiva.
Sfinte Cuvioase Ioane Casian
roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi
Sfîntul Ioan Casian spune că întristarea ”se tămăduiește prin rugăciune, prin nădejdea în Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeiești și prin petrecerea cu oamenii cei cuvioși.”11
În modul de viață bisericesc, ortodox, cel bolnav de întristare nu este lăsat să se motiveze singur ci i se oferă soluții concrete. Petrecîndu-și timp prețios cu cei cuvioși, între care de frunte este preotul său duhovnic, își întărește convingerea că Dumnezeu îi este alături, prin rugăciune și postirea impusă de viața bisericească cultivă o apropiere de El și o întărire a învățăturilor de viață precum și o creștere în har și voință, prin citiri spirituale și meditații duhovnicești își dezvoltă și întărește cunoașterea valorilor sănătoase care-i asigură nu doar tămăduirea dar și continuarea unei vieți dinamice, cu sens și în conștința valorii de sine date de prețuirea comunității. Această prețuire vine în contextul smereniei față de Dumnezeu, conștientizarea slăbiciunii umane și îndrăznirea către El în virtutea harului Duhului Sfînt primit prin Sfintele Taine.
Astfel credinciosul ortodox știe că deși este slab, deși greșește, i se cere să-și depășească slăbiciunea prin trăirea în fapt a învățăturilor de mai sus cu ajutorul Bisericii prin Harul dumnezeiesc din Sfintele Taine în Biserică, prin participarea vie a sfinților și tuturor semenilor ortodocși.
Așadar, dacă ați fost diagnosticați ca depresivi, sau dacă ați constatat că sînteți atinși de întristare așa cum este descrisă mai sus, puneți în practică sfaturile anterioare. Rugați-vă, citiți Sfinți Părinți, mergeți la slujbe și integrați-vă în Biserică prin Sfintele Taine spovedindu-vă și reglementîndu-vă viața ca să primiți Cuminecarea, participați la Sfîntul Maslu, rugați-vă să vă găsiți duhovnicul, dacă nu-l aveți. Apoi în conformitate cu îndrumările sale postiți și vă implicați în acte de milostenie și de filantropie punînd astfel în practică leacul recomandat de Sfîntul Ioan Casian. Fiți flexibili dar consultați duhovnicul pentru a vedea dacă ce vă doriți se încadrează în recomandările sfîntului.

______________
1Folosesc prezentul pentru că pentru noi sfinții sînt la fel de vii ca oricare persoană pe care o cunoaștem si pentru că viziunea lor își păstrează validitatea peste veacuri.
2Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p. 27;
3pr. Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, ed. IBMBOR, București, 2002, p. 5;
4Luca 16, 19-31, Biblia sau Sfînta Scriptură, online: http://bibliaortodoxa.ro/despre.php, 29.09.2014, Mt. 24, 45-47 - pentru toate citatele scripturistice, cu precizarea că acolo unde se va cita din alte versiuni, acestea vor fi specificate ca atare;
5Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, p. 60;
6Idem, p.114;
7Înțeles ca Hristos.
8Profesoară la Professor, University of California, Riverside, recunoscută ca o somitate în cercetarea fericirii, deși mărturisește despre sine că nu este deloc religioasă, își respectă ținuta de savantă și a făcut cercetări imparțiale cu privire la fericirea celor religioși. http://sonjalyubomirsky.com/ și http://www.psychologytoday.com/blog/how-happiness/200806/happiness-and-religion-happiness-religion consultate în 15 ian. 2015;
9Cf. Sonja Lyubomirsky, The How of Happiness, Penguin Press, 2008;

11Dumitru Stăniloae (trad.), Filocalia, ed. Humanitas, București, 2008, vol. I, 116;