vineri, noiembrie 20, 2020

Sfîntul Ioan Casian - Despre înfrînarea pîntecelui

    






    ”Mai întîi deci vom vorbi despre înfrînarea pântecelui, care se împotrivește îmbuibării pîntecelui; apoi despre chipul postirilor și despre felul și cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinții Părinți. Aceștia n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtășirii de bucate, nici aceeași măsură pentru toți. Fiindcă nu toți au aceeași tărie și aceeași vîrstă; apoi și din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingașe a trupului, însa un lucru au rînduit tuturor: să fugă de îmbuibare și de săturarea pîntecelui. Iar postirea de fiecare zi au socotit că este mai folositoare și mai ajutătoare spre curăție, decât cea de trei sau de patru zile, sau decât cea întinsă pînă la o saptamână. Căci zic: cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste măsură se folosește adeseori și de hrană. Din pricina aceasta se întâmplă că uneori, din covîrșirea postirii, slăbește trupul și se face mai trândav spre slujbele cele duhovnicești; iar alteori, prin prisosul mîncării, se îngreuiază și face să se nască în suflet nepăsare și moleșire. Au cercat Părinții și aceea că nu tuturor le este potrivită mîncarea verdețurilor sau a legumelor și nici posmagul nu-l pot folosi ca hrana toți. Și au zis Părinții că unul mâncînd doua litre de pîine e încă flamînd, iar altul mâncând o litra, sau șase uncii, se satură. (Uncia este uncia romană: 27 gr. 165 mlgr.). Deci, precum am zis mai înainte, le-a dat tuturor o singură regulă pentru înfrînare: să nu se amăgească nimeni cu săturarea pîntecelui și să nu se lase furat de plăcerea gîtlejului. Pentru că nu numai deosebirea felurilor, ci și mărimea cantității mîncărurilor face să se aprindă săgețile curviei. Căci cu orice fel de hrană de se va umplea pîntecele, naște sămînța desfrînării; asemenea nu numai aburii vinului fac mintea să se îmbete, ci și săturarea de apă, precum și prisosul a orice fel de hrană o moleșește și o face somnoroasă. În Sodoma nu aburii vinului, sau ai bucatelor felurite au adus prăpădul, ci îmbuibarea cu pîine, cum zice proorocul (Iez. XVI, 49). Slăbiciunea trupului nu dăunează curăției inimii, când dăm trupului nu ceea ce voiește plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. De bucate numai atât să ne slujim, cât să trăim, nu că să ne facem robi pornirilor poftei. Primirea hranei cu măsură și cu socoteală, dă trupului sănătatea, nu îi ia sfințenia. Regula înfrânarii și canonul așezat de Părinți, acesta este: Cel ce se împărtășește de vreo hrană să se depărteze de ea pâna mai are încă poftă și să nu aștepte să se sature. Iar Apostolul zicând: "Grija trupului să nu o faceți spre pofte" (Rom. XIII, 14), n-a oprit chivernisirea cea trebuincioasă a vieții, ci grija cea iubitoare de plăceri. De altfel pentru curăția desăvârșită a sufletului nu ajunge numai reținerea de la bucate, dacă nu se adaugă la ea și celelalte virtuți. De aceea smerenia prin ascultarea cu lucrul și prin ostenirea trupului mari foloase aduce, înfrânarea de la iubirea de argint călăuzește sufletul spre curăție, când înseamnă nu numai lipsa banilor, ci și lipsa poftei de-a-i avea. Reținerea de la mânie, de la întristare, de la slava deșartă și mândrie, înfăptuiește curăția întreagă a sufletului. Iar curăția parțială a sufletului, cea a neprihănirii adică, o înfăptuiesc în chip deosebit înfrânarea și postul. Căci este cu neputință ca cel ce și-a săturat stomacul să se poată lupta în cuget cu dracul curviei. Iată de ce lupta noastră cea dintâi trebuie să ne fie înfrânarea stomacului și supunerea trupului nu numai prin post, ci și prin priveghere, osteneală și citiri; apoi aducerea inimii la frica de iad și la dorul după împărăția cerurilor.” (1)


Cugetare:

  • Recomandările cu privire la postire nu aparțin Sf. Ioan Casian, ci sînt de la Sfinții Părinți de dinaintea sa.

  • Sfinții Părinți nu au uniformizat regulile postirii, ci le-au aplicat cu flexibilitate în funcție de vîrsta, sănătatea și slăbiciunea trupului.

  • Structura universală a postirii este cumpătarea = fuga de săturare și îmbuibare. Cumpătarea este operațională atunci cînd ne îndepărtăm de masă cînd încă mai avem poftă și capacitate să mîncăm. Să mîncăm pentru a trăi sănătoși, nu pentru plăcerea gustului.

  • Postirea zilnică este regulă patristică. Aceasta este mai recomandată decît postirile întinse. Cumpătarea zilnică este practica patristică mai agreată decît postirile mai severe dar întrerupte de perioade de negrijă sau grijă puțină.

  • Atît severitatea exagerată, cît și delăsarea în postire pot aduce depărtarea de la lucrarea virtuților fie prin slăbire, fie prin moleșeală.

  • Sfinții Părinți văd o legătură între nestăpînirea hrănirii și nestăpînirea sexualității. EI afirmă că este cu neputință să avem o sexualitate firească în condițiile unui trup îmbuibat.

  • Doar reținerea de la mîncare nu sporește curăția sufletului. Ea trebuie să fie practicată împreună cu celelalte virtuți: smerenia (practicată prin ascultarea cu lucrul), ostenirea trupului, înfrînarea iubirii de avere, reținerea de la mînie, de la întristare, de la slavă deșartă și mîndrie.

  • Așadar, disciplina zilnică propusă de Sfinții Părinți despre care scrie Sf. Ioan Casian constă în cumpătare alimentară, înfrînarea comportamentelor și atitudinilor, hărnicie care aduce osteneala trupului, rugăciuni și citiri (scripturistice și patristice).
________________
1)
Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 99


    

   


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.