Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXXX)

 

42. Căci a iscodi plin de curiozitate planurile învăţătorului şi a vrea să pui la încercare cele poruncite de el, însemnează a pune piedică înaintării tale proprii. Cu siguranţă nu ceea se pare celui neîncercat întemeiat şi potrivit, este într-adevăr întemeiat. Altfel judecă meşterul şi altfel cel fără meşteşug, lucrurile meşteşugului. Cel dintîi are ca regulă ştiinţa; celălalt socotinţa că aşa s-ar cuveni. 

Dar socotinţa aceasta foarte rar se acoperă cu adevărul; de cele mai multe ori se abate de la linia dreaptă, fiind înrudită cu rătăcirea. Căci ce este mai neraţional la vedere decît ca să poruncească cîrmaciul unei corăbii, purtate pe o dungă în plutirea numită dreaptă de corăbieri, să şadă corăbierii lîngă peretele cufundat părăsindu-l pe cel care stă în sus, măcar că şi vîntul îi împinge spre peretele pe care acela a poruncit să-l îngreuneze? După dreapta socotinţă s-ar cuveni să-i sfătuiască să îngreuneze peretele ce stă ridicat, nu să alerge la cel primejduit. Dar cei ce plutesc ascultă mai bine de cîrmaciu decît de socotinţele lor. Căci nevoia îi înduplecă să asculte de meşteşugul celui ce a luat în mîna lui grija mîntuirii lor, deşi ceea ce li se porunceşte, socotind după cele ce văd, nu li se pare convingător. 

Aşadar cei ce au predat altora grija mîntuirii lor, lăsîndu-şi toate socotinţele, să-şi supună gîndurile meşteşugului celui priceput, judecînd ştiinţa lui mai vrednică de crezare. Mai întîi, lepădîndu-se de toate, să nu-şi lase nimic afară, nici cel mai mic lucru, temîndu-se de pilda lui Anania, care crezînd că înşală pe oameni, a primit de la Dumnezeu osînda pentru furt. (Fapte 5) (1)

Cugetare:

• Ascultarea față de părintele duhovnic (sau de a celor pe care i-am considerat vrednici să ne îndrume)  pleacă, în primul rînd de la premisa că știm mai puține și că avem mai puțină experiență decît acela.
  
  
• Pentru noi e importantă relația cu duhovnicul și de aceea o vom detalia lăsînd deoparte particularitățile altor relații. Aceste relații, cu învățătorul, psihologul, terapeutul sfătuitorul etc, sînt importante și să rugăm pe Dumnezeu să ne dea oportunitatea de a le detalia și pe ele.
  
  
• Părinții Bisericii, chiar și sfîntul Nil în această scriere, compară adesea ucenicia pe lîngă duhovnic cu ucenicia într-o meserie.
  
  
• Meșterul știe ce face, ucenicul bănuiește, cîrpește, consideră după micimea științei lui si trebuie să redescopere știința meșteșugului cu costuri personale. 
  
  
• Iar acel meșteșug are știința acumulată prin experiența, cunoașterea și contribuția a nenumărați meșteri în ani neștiut de mulți.
  
  
• Am cugetat noi laolaltă despre această relație și cînd am citit Sf. Antonie, și la Sf. Varsanufie, sau la Sfîntul Policarp si în alte ocazii.  
  
  
• Ucenicul meșterului într-o meserie sau artă trebuie să lepede ceea ce credea că știe și să lase modelat de meșter cel mai adesea primi imitarea lui.
  
  
• Despre imitare, vă invit să vă împrospătați cunoașterea recitind postarea aceasta (http://www.ortodoxlazi.ro/2021/05/sfintul-policarp-indemn-la-nadejde.html) de la Sfîntul Policarp.
  
  
• Adesea solicitările duhovnicului ni se par a nu avea legătură cu ceea ce trăim iar uneori ni se par a fi greu de practicat sau chiar inacceptabile. Nu le înțelegem întotdeauna și sîntem tentați să le suspectăm ca fiind nefolositoare.
  
  
• Sf. Nil ne întărește paralela cu ucenicia în meșteșuguri pentru că prin ea putem înțelege un principiu fundamental al educației, valid în orice timp si în orice loc, anume ceea ce găsim în mediul duhovnicesc românesc, în gurile marilor noștri duhovnici ca: „smerenie ucenicească” sau „mintea plecată a ucenicului” și uneori „plecăciunea ucenicească”. 

Smerenia ucenicească are următoarele atribute:

        *acceptarea realității de neștitutor;

        * acceptarea statutului de neinițiat, 

        *dorința de a învăța pentru a depăși stările acceptate anterior;

      *simplitatea minții, adică capacitatea de a primi și încorpora învățăturile fără a strecura între cele două faze contribuții proprii adică generate de neștiința deja autoadmisă;

      *golirea minții, adică nimic din ceea ce știa ucenicul anterior începerii uceniciei nu are prioritate înaintea învățăturii primite acum. Dacă există vreo coliziune între ceea ce știa el anterior și ceea ce primește de la meșter/duhovnic va analiza cauzele doar împreună cu învățătorul său și doar după ce adoptă învățătura dată. Golirea minții ucenicului nu înseamnă raderea/distrugerea culturii și civilizației sale anterioare ci prioritizarea învățăturii primite și abia după integrarea acesteia și cu sprijinul învățătorului urmează punerea în lumină a particularităților originale și personale.

       *rîvna de a progresa- neliniștea de a cerceta, afla mai multe, explora și experimenta în acord cu învățăturile primite și sub cîrmuirea nelipsită a învățătorului;

       *insistența de a își forma obiceiuri după îndrumarea învățăturilor primite. Chiar cînd nu par relaționate, de pildă, cînd duhovnicul îndeamnă la împletit de coșuri pe cel care are griji multe.

       *angajamentul nesolicitat (de învățător/ meșter/ duhovnic)  de susținere a învățătorului - grija pentru timpul acestuia, pentru nevoile sale, pentru liniștea necesară exercitării slujirii lui de învățător. În meserii ucenicii contribuiau la bunăstarea meșterului fiindcă nu voiau ca acela să-și dedice tot timpul lucrînd pentru clienți și să fie lipsiți de timpul în care ei ar putea învăța și perfecționa. De asemenea, aveau grijă să nu consume timpul meșterului/ duhovnicului cu trivialități sau să își lipsească egoist frații de ucenicie prin întîlniri fie prea dese fie prea lungi.

• Iată acest concept filocalic exprimat de Avva Teofil, a cărui prezență și mînă pe mulți ne-a binecuvîntat:
  
                      „Să fii ucenic înseamnă să te laşi îndrumat şi modelat.”

•  Asta-i situaţia de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu ştii tu mai multe decât cel care te îndrumă. 
  
  
• Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumă. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: „Toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare şi pentru că zici Tu” (Luca 5, 5 ). 
  
  
• Asta înseamnă să fii ucenic. 
  
  
• De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. 
  
  
• Părintele Arsenie Boca zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuţie.
  
  
• O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Şi a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înţelegi, dar mai târziu vei înţelege” (Ioan 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe şi atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine” (Ioan 13, 8).
  
  
• De unde înţelegem că ucenicia este plecare de minte. 
  
  
• Dacă nu te pleci cu mintea, dacă ştii tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea faţă de duhovnic, în cazul acesta, sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.”
  
  
• Noi, cei care sîntem ortodocși practicanți, ne-am întîlnit de atîtea ori cu fapta soților Anania și Safira în lectura Faptelor Apostolilor (cap. 5):

„1 Iar un om, anume Anania, cu Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina.

2 Şi a dosit din preţ, ştiind şi femeia lui, şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor.

3 Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?

4 Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu.

5 Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit.

6 Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi, scoţându-l afară, l-au îngropat.

7 După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind ce se întâmplase.

8 Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât.

9 Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine.

10 Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei.

11 Şi frică mare a cuprins toată Biserica şi pe toţi care au auzit acestea.”

Lecturile repetate ale acestui pasaj reiterează cîteva idei: soții aceștia nu erau nevoiți să vîndă și să doneze, au făcut-o fiindcă tînjeau la aprobarea și admirația comunității, au ascuns mințind că au dat totul, Petru a dat sentința păcatului de moarte, Petru a prevăzut acțiunea lui Dumnezeu.

Iată că Sf. Nil ne învață lectura ortodoxă care direcționează meditație spre cititor, spre mine nu spre cel de lîngă mine.

Ne spune:

„Mai întâi, lepădându-se de toate, să nu-şi lase nimic afară, nici cel mai mic lucru, temându-se de pilda lui Anania, care crezând că înşală pe oameni, a primit dela Dumnezeu osânda pentru furt. ”

• Așa cum Anania și Safira au lăsat „afară” din socoteala donației o parte la care să apeleze cînd, cum și în ce scopuri vor ei, și ucenicii care își păstrează în taină refugii conceptuale se vor găsi în fața unei coliziuni letale cu Dumnezeu.
  
  
• Uciderea ucenicilor ca urmare a ascunderii unei părți a „minții și inimii” lor nu este neapărat una fizică dar este una a spiritului. Actul acela, de a ascunde partea spre refugiu îi duce la statutul de mort- adică de incapabil a simți si a acționa, darămite a înțelege ce se întîmplă în jurul său. 
  
  
• Iar comunitatea scoate afară din comuniune pe acei care au ales să nu gîndească și simtă, au ales să nu mai crească ci doar să se degradeze și descompună și îi îngroapă în țărîna separației și a neutralizării posibilelor contaminări.
  
  
• Așadar, cînd urmăm pe cel ce este vrednic să ne îndrume să ne așteptăm să nu ne placă uneori, să nu îl urmăm cu jumătăți de măsură, să nu ajustăm învățăturile după înțelegerea noastră și nici să ne păstrăm vreun refugiu în care să fim ca și cum nu am fi învățat cum să ne purtăm în acord cu îndrumările lui.

_____________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 182