luni, februarie 15, 2021

Avva Diadoh al Foticeei - Cuvînt ascetic despre viața morală (I)

     


1. Fraţilor, oricărei vederi (contemplaţii) duhovniceşti să-i premeargă credinţa, nădejdea şi dragostea, dar mai ales dragostea. Căci acelea ne învaţă să nesocotim bunătăţile văzute; iar dragostea ne leagă sufletul însuşi de bunătăţile lui Dumnezeu, adulmecînd printr-o simţire a minţii urma Celui nevăzut.

2. Singur Dumnezeu e bun prin fire. Dar şi omul se face bun prin Cel cu adevărat bun, dacă îşi cultivă modurile vieţuirii. Din această stare nu se mai poate schimba cînd sufletul, prin cultivarea binelui, a ajuns în Dumnezeu aşa de mult, cît poate vrea cu puterea care lucrează în el. Căci zice: „Fiţi buni şi milostivi, ca Tatăl vostru cel din ceruri“ (Luca VI, 36).

3. Răul nu este în fire, nici nu este cineva rău prin fire. Căci Dumnezeu nu a făcut ceva rău. Cînd însă cineva, din pofta inimii, aduce la o formă ceea ce nu are fiinţă, atunci aceea începe să fie ceea ce vrea cel ce face aceasta. Se cuvine deci ca prin cultivarea necontenită a amintirii lui Dumnezeu să ne ferim de a ne deprinde cu răul. Căci e mai puternică firea binelui decît deprinderea răului. Fiindcă cel dintîi este, pe cînd cel de al doilea nu este decît numai în faptul că se face.

4. Toţi oamenii suntem „după chipul“ lui Dumnezeu; dar „după asemănare“ nu sunt decît aceia care prin multă dragoste şi-au robit libertatea lor lui Dumnezeu. Cînd deci nu suntem ai noştri, atunci suntem asemenea Celui ce prin dragoste ne-a împăcat cu Sine. La aceasta însă nu va ajunge cineva de nu-şi va convinge sufletul său să nu se mai lase vrăjit de slava vieţii uşoare(1)

Cugetare:

  • Contemplația are ca premisă credința, nădejdea și dragostea. Credința și nădejdea ne ridică deasupra celor care se adresează simțirilor. Dragostea, fiind legătura fundamentală interpersonală a  Tatălui și Fiului și a Duhului Sfînt, precum și a lui Dumnezeu cu creația, leagă sufletul de cele dumnezeiești. Dragostea se prezintă că un alt simț, mai presus de simțuri, care călăuzește mintea spre Dumnezeu.

  • Putem deveni buni doar dacă vom cultiva un mod de viață în acord cu Dumnezeu. Odată pătruns de acest mod de viață nu îl mai pot părăsi. Avem adesea înșelarea că aceste cerințe sînt filosofice, teoretice. Vedem la a treia subliniere cît de operațional este mesajul dat de Însuși Hristos în referința biblică oferită.

  • Referința biblică dată la paragraful 2 (Luca VI, 36 ) e mai ușor de înțeles în contextul capitolului: 
  • "29  Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;
    30  Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.
    31  Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;
    32  Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
    33  Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
    34  Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
    35  Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
    36  Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.
    37  Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.”                                                                                                                                  

  • E necesar să aprofundăm cuvîntul ales de traducătorul român al Bibliei. 
    "Milostiv" e un cuvînt (de origine slavonă) compus din милъ ( citit aproape ca mili) și sufixul -ость ( osti). Unde "mili" înseamnă drag iar prefixul formează substantive feminine.  În slavoneasca bisericească милость (milosti) are același sens la milostiv în românește cu precizarea că se înțelege că milostenia este precedată de starea de drag.

  • În traducerea slavonească nu se folosește cuvîntul милость ci милосерди (miloserdi). În română îl avem și noi, mai mult în limbaj liturgic ca "milosîrd." Tot cuvînt compus mili + серди (serdi). серди = inimă în slavoneasca bisericească.  Milosîrd  ar putea însemna a avea inima plină de drag. Dar la vechii slavi inima este nu doar centrul emoțiilor ci a întregii vieți. De aceea серди înseamnă și comportament, emoții, predispoziție sufletească. În aceste calități formează diferite substantive în slavonește.

  • În textul grecesc ptr "milostiv" avem οἰκτίρμων oiktirmōn sau ichitrimon care înseamnă compasiune. Compasiune, fără a detalia, are din perspectivă istorică valența de a descrie starea de suflet care ne poate face să simțim suferințele aproapelui. Dar e interesant că passio în latină înseamnă și eveniment. Așadar compasiune e și a putea suferi alaturi de aproapele și de a experimenta evenimentele prin care trece. Azi ne place să îi spunem empatie, care nu e decît franțuzismul enpathie doar că în locul prefixului con (împreună) e folosit en (fr) = în. Însă despre cîteva cuvinte formate cu un prefix + pathos vom scrie ceva mai jos pentru a lumina unele aspecte semnificative ale limbii vorbite azi de noi.

  • Așadar să fim buni în sensul menționat de Sf. Diadoh înseamnă să fim capabili să simțim împreună cu aproapele  suferințele sale și să înțelegem prin ce trece de parcă l-am însoțit prin evenimentele vieții lui. Dar e bine să reținem bogăția cuvîntului milostiv care implică noțiunea de dragoste. Cu precizarea că милъ înseamnă drag de ceva dar drag драгъ înseamnă în slavonește "prețios, ceea ce prețuiești". Cuvîntul „dragoste” de aici vine.
_____________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 312



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu