35. Iar dacă cineva, fără să vrea, fiindcă a primit pe unul şi pe al doilea, ar fi silit să conducă şi pe mai mulţi, mai întîi să se probeze pe sine cu de-amănuntul, dacă este de aşa fel că poate învăţa mai bine prin faptă decît prin cuvînt cele ce trebuiesc făcute, înfătişîndu-şi viața sa ca chip al virtuţii celor ce vreau să înveţe. S-o facă aceasta, ca nu cumva cei ce l-ar copia, dată fiind sluţenia greşelii, să tocească frumuseţea virtuţii. Pe urmă să ştie că trebuie să lupte pentru începători nu mai puţin ca pentru el însuşi. Căci precum pentru el, aşa va da socoteală şi pentru aceia, odată ce a primit să se îngrijească de mîntuirea lor. De aceea şi sfinţii se străduiau să nu lase pe ucenici mai prejos de ei înşişi în virtute, ci din starea dintîi să-i mute la o stare mai bună.
Astfel Apostolul Pavel l-a făcut pe Onisim din fugar mucenic; Ilie l-a ăcut pe Elisei din plugar prooroc; Moise l-a împodobit pe Iosua mai mult decît pe toţi, iar Eli l-a arătat pe Samuil mai mare decît pe sine. Căci cu toate că şi sîrguinţa lor însăşi le-a ajutat acestor învăţăcei la dobîndirea virtuţii, dar toată pricina sporirii lor a stat în faptul că au avut parte de învăţători, cari au putut să aprindă scînteia înnăbuşită a rîvnei lor spre o mai mare creştere, făcînd-o să lumineze. Prin aceasta învăţătorii lor s-au făcut gură a lui Dumnezeu, slujind voia Lui între oameni, căci au auzit pe Cel ce zice: „De vei scoate lucru de cinste din cel nevrednic, vei fi ca gura Mea".(1)
Cugetare:
- Învățarea altora cu privire la cele spirituale, mai ales, se face și prin faptă și prin cuvînt ținînd seama că fiind învățătorul cuiva dai socoteală de ce face acela în urma cuvintelor și faptelor tale.
- Învățătorul, duhovnicul sfătuitorul, călăuza de conștiință se luptă pentru ca ucenicii săi să-i fie cel puțin pe măsură, dar se străduiește să-i susțină să lumineze prin virtute mai presus decît pe sine.
- Datorită acestei jertfe a minții și inimii jertfite ascensiunii ucenicilor duhovnicul ori învățătorul ori sfătuitorul bun devin însăși „gura lui Dumnezeu”. Iată, fundamentarea ascultării de duhovnicul încercat.
- Căci dacă în fii și fiicele trupești punem moștenire trupească: culoarea ochilor, a părului, trăsături și înclinații bune sau mai puțin dorite, în fiii și fiicele duhovnicești punem moștenirea Duhului și însușirile ființei noastre spirituale făcîndu-i, astfel, urmașii noștri.
- Fiii și fiicele noastre trupești își asumă moștenirea completă doar dacă își asumă și valorile pe care le transmitem prin faptă și cuvînt.
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 176-177
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu