Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXXVII)

 

39. Aceasta pare că vrea să o arate Scriptura printr-un simbol, cînd zice: „Pămîntul pe care umblaţi se schimbă cu schimbarea popoarelor şi a neamurilor". Căci îndată ce s-a mişcat spre cele potrivnice cel ce are deprinderea virtuţii, s-a mişcat şi aceasta, fiind un pămînt împreună schimbător. De aceea chiar de la început nu trebuie să se lase trecere spre cugetare nălucirilor, care obișnuiesc să vatăme gîndul, precum nu trebuie lăsată cugetarea să coboare în Egipt, căci de acolo este dusă cu sila la Asirieni. Cu alte cuvinte, dacă cugetarea a coborît în întunericul gîndurilor necurate (căci acesta este Egiptul), e dusă la lucru cu sila și fără să vrea de către patimi.  De aceea şi legiuitorul, oprind simbolic pătrunderea plăcerii, a poruncit să fie păzit capul şarpelui, deoarece şi acela pîndeşte călcîiul.(Fac 3, 15)

 Căci scopul aceluia este să împingă pe om la făptuire, la care dacă nu ajunge, nu poate uşor să amestece veninul prin muşcătură. Dar silinţa noastră este să frîngem însăşi prima răsărire a plăcerii (προσβολή), căci aceasta fiind zdrobită, lucrarea va fi slabă. Poate nici Samson n-ar fi aprins semănăturile celor de alt neam, dacă n-ar fi legat cozile vulpilor, întorcîndu-le capetele de laolaltă. (Jud 15, 4 și urm.) Căci cel ce poate înţelege cursa plănuită de gîndurile viclene de la răsărirea lor, trecînd peste începuturi (căci acestea se prefac la intrare că sunt  cuvioase, uneltind să ajungă la ţintă), va vădi din compararea sfîrşiturilor (cozilor) întreolaltă, ticăloşia gîndurilor. Aceasta înseamnă că, legînd coadă de coadă, pune între ele, ca o făclie, judecata care le dă pe față.(1)

Cugetare:

• Fiu duhovnicesc al marelui propovăduitor și hermeneut care este Sfîntul Ioan Gură de Aur, Sfîntul Nil Ascetul ne învață cum să citim Sfînta Scriptură. 
  
  
• Ne pune cheile în mînă și ne hrănește puterea de a ne folosi de învățăturile biblice într-un mod patristic.
  
  
• Fără să învățăm de la părinții ortodoxie cum să înțelegem Biblia ne rătăcim și ajungem, cum am văzut și auzit de prea multe ori și chiar recent să integrăm idei eretice (mileniarism, adventism, semi-arianism și altele asemenea) în mesajele dorite a fi ortodoxe și cuvioase. 
  
  
• Așadar, ne învață Sf. Nil al Sinaiului că Egiptul este împărăția patimilor, că aceasta funcționează prin înrobire și că libertatea strălucitoare a cugetării dispare în întunericul gîndurilor necurate. 
  
  
• Începutul robiei nu este în legarea picioarelor și a mîinilor ci în datul în mîinile înrobitorilor. Legarea este consecința slăbiciunii de a respinge atacurile ori a indeciziei de a ne asuma disconfortul rezistenței sau a colaborării voite cu promisiunile înrobitorilor.
  
  
• De aceea, făcând apel la Septuaginta (traducerea din ebraică în greacă a Vechiului Testament) sfîntul Nil ne învață că (sămînța diavolului) urmașii lui „păzesc/ pîndesc ” călcîiul neamului omenesc- al urmașilor Evei.
  
  
• A păzi, în româna vorbită de bunii noștri nu înseamnă doar a apăra ci și a privi cu atenție, a preîntîmpina fie un atac (al lupilor- de pildă), fie o evadare (a oilor- să zicem), fie vreo abatere ( o oaie se depărtează) care trebuie sancționată ( trimite boitarul- cîinele de întors- după rătăcită să o „piște” pentru a o obliga să se întoarcă.)
  
  
• Deci neamul omenesc observă cu atenție orice semn că diavolul își scoate capul la vedere în timp ce acela pîndește călcîiul neamului omenesc pentru a exploata orice ocazie în care este așezat oriunde și oricum în distanța lui de atac.
  
  
• Călcîul este contactul cu solul. Călcîiul dictează linia posterioară a poligonului de echilibru, el stabilizează verticalitatea umană. Poziționarea corectă și completă a călcîului pe sol este specifică verticalității, cînd mergem în „patru labe” călcîiul nu mai atinge solul.
  
  
• Înțeparea călcîului este destabilizarea întregii verticalități, aduce dezechilibru.
  
  
• Dar cine este sămînța diavolului? Căci dacă ne este ușor să înțelegem cine vine din sămînța Evei, cine îi sînt urmașii, ne este greu să înțelegem cum s-ar înmulți diavoli prin sămînță. 
  
  
• Diavolii se înmulțesc prin cei care li se înrobesc. Sămînța diavolului este în discipolii săi. Discipolii săi sînt aceia care resping virtuțile și lucrarea lor. Cei pe care îi doare să vadă virtute lucrătoare în societate. Ei sînt sămînța diavolului și cei care păzesc călcîiul altora. 
  
  
• De unde știm? De la Sf. Apostol Ioan: „Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. ” I In, 3,8
  
  
• Tot el scrie cîteva versete mai departe: 
  
  „ 11 Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul,

        12 Nu precum Cain, care era de la cel viclean şi a ucis pe fratele său. Şi pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.
        13 Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte.
        14 Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte.
        15 Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El.
        16 În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi.”

• După aceasta cunoaștem șerpii din viețile noastre, după ura de semeni, după îndemnurile la dezbinare, după judecata neiertătoare care neagă rugăciunea domnească în al său „și ne iartă nouă...”. 
  
  
•  Șerpii aceștia sînt interioari: gîndurile mele care au această natură, emoțiile mele care mă împing și motivează la așa ceva, vorbele mele care-mi aduc obligația de a le apăra și cînd știu deja că am greșit. Sau pot fi șerpi din afara mea: persoane care par cuvioase dar îndeamnă la ură, alte entități: cărți, site-uri, trusaturi de presă, politicieni și chiar sfătuitori și preoți.
  
  
• Căi aceștia despart, dezbină urăsc și se droghează cu trufia dorinței de a avea dreptate. Despre ei scrie tot apostolul Ioan:

„  Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui.”  avertizîndu-ne „Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit. ” (I In 2)

• În următorul capitol ni se spune să:

 „... nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.  
În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.  
Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. 
Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă.  
Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi.” 

• Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.”
  
  
• Să observăm că nu sîntem îndemnați să cîștigăm poluaritate între oamenii lumii, despre care spune același Apostol în capitolul 2:

„ Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”

• În aceeași cheie de lectură scripturistică, vulpile lui Samson, cu un număr aproape de zilele anului, nu sînt legate la ochi ci la cozi. Însă ele au fost prinse, li s-a luat în seamă toată alcătuirea și au fost legate între ele de cozi laolată cu torțe care au aprins sursa de bunăstare a dușmanilor. 
  
  
• Cel care pîndește înșelăciunea patimilor e ca vînătorul care pîndește vulpea, nu o scapă și prinzînd-o o duce lui Samsonul duhovnicesc care știe de la un capăt la altul cum să strice nutrirea gîndurilor necurate.
  
  
• Și, pentru că am folosit atît de intens epistola Sfîntului  Apostol Ioan închei prin a aminti ca ortodoxia este trăire, deci paza capului șarpelui se face la fiecare respirație prin iubire care trebuie să lumineze neîncetat fiecare gînd, orice vorbă și fiecare faptă:

„ Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.”

_________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 179