Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XXXVIII)

 

40. Pentru ca ceea ce s-a spus să fie mai lămurit, voi dezvălui cele de mai sus cu pilda a două gînduri.

Aceasta va da şi celorlalte crezămînt adevărat. 

Adeseori gîndul curviei vine de la gîndul slavei deşarte şi dă înfăţişări cuviincioase începuturilor căilor ce duc la iad, ascunzînd alunecările primejdioase de mai tîrziu prin care îi duce la temniţele iadului pe cei ce îi urmează fără judecată. 

Întîi acest gînd îl încîntă pe cineva cu preoţia sau cu viaţa sa de monah desăvîrşit, făcînd pe mulţi să vie la el pentru folos; apoi din cuvînt şi faptă îl face să-şi închipuie că şi-a agonisit un nume bun. 

Şi astfel, după ce l-a încercuit îndeajuns cu asemenea cugetări şi l-a atras departe de trezvia naturală, îmbiindu-i întîlnirea cu vreo femeie, aşa zisă cuvioasă, îi duce îndrăznirea conştiinţei spre împlinirea lucrului necurat, tîrîndu-l la cea mai de pe urmă ruşine. 

Cel ce vrea aşa dar să lege cozile, să ia aminte la sfîrşiturile la care vreau să ajungăcele două gînduri, cinstea slavei deşarte şi necinstea curviei, şi cînd le va vedea limpede împotrivindu-se întreolaltă, atunci să creadă că a făcut ca Samson.

Iarăşi, gîndul lăcomiei pîntecelui are ca sfîrşit pe cel al curviei; iar al curviei are ca sfîrşit pe cel al întristării. 

Căci îndată îl iau în primire pe cel biruit de asemenea gînduri, după ce le-a înfăptuit, întristarea şi nemulţumirea. 

Să se gîndească aşa dar cel ce luptă, nu la gustul bun al bucatelor, nici la dulceaţa plăcerii, ci la sfîrşiturile amîndurora. 

Şi cînd îşi va înfăţişa întristarea, care urmează amîndurora, să ştie că le-a legat coadă de coadă şi prin darea la iveală, a nimicit semănăturile celor de alt neam.(1)

Cugetare:

• Patimile noastre sînt legate unele de celelalte, una favorizează pe cealaltă. 
  
  
• Slava deșartă aduce în viețile noastre o foame de apreciere sau de admirație atît de intensă încît ajunge să fie acceptată ca dorință de iubire. 
  
  
• Cineva poate dori atît de mult aprecierea altcuiva care se bucură de admirația semenilor încît ajunge să creadă că este vorba despre iubire.
  
  
• Romantismul întărește această minciună atribuind iubirii înjunghierile, sacrificiile, frustrările, chinurile neîmplinirii acestei înfometări, de unde literatura și muzica ce gravitează în jurul acestor stări.
  
  
• Pentru a stinge focul acesta ne vom amorți discernămîntul și vom întoarce fața de la valori și convingeri asumîndu-ne curvia. 
  
  
• Ajungem atît de întunecați și de lipsiți de bun simț încît numim curvia iubire sau includem păcatul curviei în condiția existenței iubirii. 
  
  
• Credem că nu ne putem iubi fără curvie, fiindcă, (nu-i așa?) curvia este aceea care apropie oamenii, le confirmă valoare unul pentru celălalt și le dă senzația concretului.
  
  
• Tinerii sînt învățăti de cultura actuală a robiei trupești că nu mai există prietenie și sentimente nobile care să nu fie, de fapt, acea falsă iubire care pornind din îmbolnăvirea slavei deșarte, manifestând foamea admirație să ducă la curvie.
  
  
• De aceea trăim aceasta invazie de ideologie gay. Literatura și filmele sînt reinterpretate, prieteniile dintre două personaje de același sex sînt rescrise ca amor iar curvia dintre acelea este înnobilată ca iubire.
  
  
• Oricine ar mai rămîne fidel ideii că oamenii pot fi prieteni si că se pot iubi fără curvie, fără exploatarea sexulalității celuilalt, fie că sînt de sexe diferite sau același sex, este prezentat ca un monstru care persecută iubirea, un abuzator care zdrobește sub anacronismul și rautatea sa fericirea dată de iubire.
  
  
• Pînă acolo merge înșelarea acesta încît ritualul de înfrățire și de însurațire a fost prezentat în tratate și articole academice ca fiind binecuvîntatarea eroticului și nu binecuvîntarea iubirii de frate sau soră în Hristos.
  
  
• Însă ideologia sexuală nu este proprie diferitelor orientări ci se regăsește peste tot.
  
  
• Iar pentru noi există coordonata clară a îndepărtării de tirania trupului iar curvia, în toate formele ei desfrînate este prezentă între toxinele care otrăvesc sufletul. 
  
  
• Ne învață sfîntul să fim atenți, de îndată ce un păcat începe să se prezinte să știm consecințele și să înțelegem manifestările prin care contaminarea acestuia se răspîndește în sufletul nostru.
  
  

__________________

1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 180