VIII. 1. Neîntrerupt să ne ţinem dar neclintiţi de nădejdea noastră şi de chezașul dreptăţii noastre, care este Iisus Hristos, Cel care „ a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn,”, (I Pt 2,24) „Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui” (I Pt 2, 22), ci pentru noi a pătimit toate, pentru ca noi prin El să fim vii.
VIII. 2. Să devenim dar cei ce imită răbdarea Sa şi, dacă vom suferi pentru numele Lui, să fim cei care să „ preamărească pe Dumnezeu” (1 Pt. 4, 16). Căci El ne-a dat această pildă prin sine Însuşi şi noi aceasta am crezut.(1)
Cugetare:
- Sf. Policarp ne învață să păstrăm neclintită, cu perseverență speranța noastră în Jertfa Mîntuitorului, care a pătimit pentru ca noi să fim vii.
- Mi se pare important să reținem că a fi viu în gîndirea patristică înseamnă a tăia legăturile patimilor și a ține cu perseverentă prezența virtuților. Acestea ne țin în viață prin prezența nemijlocită a Duhului Sfînt în lucrarea virtuților.
- Să devenim dar cei ce imită răbdarea Sa şi, dacă vom suferi pentru numele Lui, să fim cei care să „ preamărească pe Dumnezeu” (1 Pt. 4, 16). Căci El ne-a dat această pildă prin sine Însuşi şi noi aceasta am crezut.
- Din nou ne întîlnim cu ideea de „imitare”. Nouă, celor de azi, ne sună rău. Anticilor, însă, le părea o metodă viabilă și eficientă de a învăța un meșteșug, o meseria, o îndemînare. În procesul de învățare a unei meserii, a unei arte, ucenicul privea meșterul sau artistul cu multă atenție și se străduia să deprindă imitînd cît mai bine modul în care meșterul lucra. Apoi primea o sarcină simplă care trebuia să fie făcută imitînd ce i-a arătat meșterul să facă. După aceea primea sarcini din ce în ce mai complexe cu prilejul cărora el putea demonstra însușirea tehnicii meșterului. Tot prin imitarea acestuia. Abia după demonstrarea consolidării capacității sale de a imita tehnicile și procedurile maestrului i se permitea să abordeze sarcinle într-o manieră personalizată. Niciodată această personalizare nu putea depăși limitele date de proprietățile și legile naturii muncii sale precum nici nu mai se putea numi urmaș al respectivului meșter dacă prin lucrarea sa nega lucrarea meșterului care l-a învățat. Mulți dintre noi am pierdut acest concept al relației meșter-ucenic și de aceea pentru trăitorii în această lume individualistă imitarea înseamnă falsificare. Nu putem accepta această limitare semantică în sistemul filocalic de gîndire și viață. Imitarea, pentru noi cei care căutăm un mod de viață patristic, este procesul din care fac parte ascultarea și supunerea smerită. La fel ca ucenicul care nu poate înțelege fiecare mișcare pe care o imită, dar poate participa la opera maestrului său și participarea sa este semnificativă și are sens, așa și noi imitînd lucrarea sfinților și, în realitatea cea mai înaltă, a dragostei lui Hristos, participăm la lucrarea lui Dumnezeu în lume. Eu am fost ucenic în trei meserii. Mărturisesc că dacă nu mai practici o vreme meseria respectivă te trezești că dispare abordarea personală, dar ce revine cu ușurință și te întoarce la abilitatea de a practica în mod corect acea meserie este ceea ce ai deprins „furînd meserie” de la meșterul tău. Imitîndu-l pe acesta. Aceasta nu se ia niciodată de la tine. Dacă ai fost ucenic. Dacă ai fost om mîndru care a știut mai bine decît meșterul... asta e. La fel este în cele duhovnicești.
- Căci El ne-a dat această pildă prin sine Însuşi şi noi aceasta am crezut. Traducătorii au ales cuvinte precum „pildă” sau „exemplu” pentru a traduce ὐπογραμμὸν (hipogramon). Ne ajută să știm că este vorba despre o schiță care trebuie urmată, cum ar fi acele schițe pe care le dăm copiilor să le coloreze după indicații, iar ei, abia pe măsură ce colorează conform indicațiilor disting ce înfățișează desenul. Sau e foaie pe care sînt scrise literele pentru ca urmărindu-le de foarte multe ori liniile, cel analfabet dă devină știutor de carte. Părerile personale ale analfabetului față de hipogrammon pot face viitorul scris al ucenicului neinteligibil. Deci după toată munca sa el nu va putea citi sau scrie într-un fel înțeles de alții. Rămîne, deci, analfabet. Dar unul cu pretenții de literat și care poate crede cu aroganță că nenumărații scriitori și cititori dinaintea lui și care îi sînt contemporani sînt analfabeți neputînd citi scrisul său deformat.
- Pildă ar fi traducerea ideală dacă am mai ști semantica acestui cuvînt în întregime. Pildă e din maghiară unde înseamnă copie perfectă, model de urmat, și chiar problemă de matematică de rezolvat (desigur, cu respectarea regulilor și a enunțului). În ce privește limba română contemporană, MDA2 (2010) și alte multe dicționare restrîng semantic acestui cuvînt la „anecdotă, fabulă cu caracter religios sau/ și moralizator.
- De fapt, cu excepția referințelor la scris, desen sau matematică, semantica reală a acestui cuvînt indică (încă și acum) o utilizare mai frecventă în înțelesul de model, învățătură de urmat. Iar în plan secundar (arhaizat cu voi, în opinia mea) apare sensul de izvod de icoană.
______________
1) Sfîntul Policarp, Episcopul Smirnei, Ed. Doxologia, Iași, 2011, p. 74
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu