22. Cînd cercetăm adîncul credinței se tulbură, dar cînd îl privim cu dispoziția simplă a inimii se înseninează. Căci adîncul credinței fiind apa uitării relelor, nu rabdă a fi cercetat de cugetări iscoditoare. Să plutim deci pe aceste ape cu simplitatea înțelegerii, ca să ajungem la limanul voii lui Dumnezeu.
23. Nimeni nu poate iubi sau crede cu adevărat dacă nu se are pe sine pîrîș al său. Căci cînd conștiința noastră se turbură prin mustrările ce și le face, nu mai este lăsată mintea să simtă mireasma bunurilor supralumești, ci îndată e cuprinsă de îndoială: pe de o parte, dorește acea mireasmă cu ardoare pentru experiența anticipată prin credință, pe de alta, nu o mai poate prinde cu simțirea inimii prin dragoste, din pricina deselor împunsături ale conștiinței mustrătoare. Dar curățindu-ne pe noi înșine printr-o atenție mai fierbinte, vom cîștiga ceea ce dorim în Dumnezeu, dobîndind o și mai deplină înțelegere.(1)
Cugetare:
- Adîncul credinței e mai mult decît structura convingerilor noastre. Fără a le exclude, el e stratul mistic în care se ascunde lucrarea dragostei Sfintei Treimi. Dragostea are izvorul în Sfînta Treime, nu este generată nici de biochimie, nici de anatomia encefalică, nici de procese neuropsihiatrice și nici măcar nu este un produs al sufletului omenesc imaterial. Lucrarea aceasta este perseverentă și fermă dar blîndă și grijulie. Pentru a ne păstra libertatea nealterată ea se învăluiește cu discreția și nu cedează eforturilor iscodelilor filosofice sau de analiză, fie ele cît de riguros științifice. Altfel, am fi obligați să aderăm la ea prin forța strălucirii sale.
- Însă, odată cu detașarea de neliniștea cunoașterii în termeni dictați de complexitatea limitărilor noastre, putem cîștiga simplitatea înțelegerii. Aceasta vine ca urmare a colaborării noastre cu nelimitarea cunoașterii dumnezeiești. În practică, „apa uitării relelor“ este puterea înțelegătoare prin care văd răul dincolo de ispitit și de ispită. Adică, dincolo de victimă și eveniment. De aceea aceste rele sînt spălate de adîncul credinței. Altfel, incapacitatea noastră de a discerne ne obligă să lucrăm cu termeni incompleți. Ajungem să construim explicații și justificări care par a fi corecte dar fiind incomplete sînt, desigur, eronate. Simplitatea înțelegerii este cunoașterea capabilă a sesiza lucrarea dragostei.
- Nu putem urca duhovnicește dacă nu sîntem primii și cei mai severi critici ai noștri.
- O condiție a îmbunătățirii este atenția la abateri și greșeli.
- Dar această atenție nu este îndreptată spre aproapele ci înspre mine însumi.
- Astfel voi putea găsi din vreme locurile în care este necesar să muncesc pentru a îndrepta abaterile mele.
- Este necesar să înțeleg că această atenție nu este de aceeași natură și nici de aceeași formă cu auto-învinuirea.
- Vina este diferită atît de această atenție critică cît și de pocăință. Atenția critică și pocăința se constituie în puteri lucrătoare ale acțiunii de îndreptare, pe cînd vina blochează acțiunea și îndeamnă la contemplarea nesfîrșită și inertă a cauzei sale (greșeala, abaterea, păcatul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu