Ortodox@zi.ro: Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (XVI)

16. (Partea a doua) Căci cu ce se alege viaţa noastră din toată osteneala deşartă în jurul acestora?

Nu toată zdroaba omului merge în gura lui? — cum zice Eclesiastul.

Dar hrana şi veșmintele sunt destul pentru susţinerea păcătosului acestuia de trup.(ITimotei 6, 8)

De ce, aşadar, lucrăm la nesfîrşit şi alergăm după vînt, cum zice Solomon,(Eclesiastul 5, 15; 6, 9) împiedicînd, din pricina sîrguinţei pentru cele materiale, sufletul să se bucure de bunurile dumnezeiești şi îngrijind şi încălzind trupul mai mult decît se cade?

Îl creștem ca să ne facem un duşman vecin cu noi, ca să nu fie în lupta lui cu sufletul numai egal, ci, din pricina marei lui puteri, să fie mai tare în războiul lui împotriva sufletului, neîngăduind ca acesta să fie cinstit şi încununat.

Căci în ce constă trebuinţa trupului, pe care luînd-o ca motiv mincinos, întindem pofta pînă la greutăţi nebuneşti? Ea constă, desigur, în pîine şi apă. Dar nu ne dau izvoarele apă din belşug? Iar pîinea nu e atît de uşor de cîştigat de cei ce au mîini? Şi ne-o putem agonisi prin astfel de lucrări, prin care trebuinţa trupului se împacă fără ca să fim împrăştiaţi, decît foarte puţin, sau de loc.

Dar ne dă oare mai multă grijă îmbrăcămintea? Nici aceasta, dacă nu avem în vedere moliciunea venită din obişnuinţă, ci numai trebuinţa. Ce haine din pînză de păianjen, ce vizon, sau porfiră, sau mătase a purtat primul om? Nu i-a întocmit Făcătorul o haină de piele, şi nu i-a poruncit să se hrănească cu ierburi?

Punînd aceste hotare trebuinţei trupului, a oprit şi osîndit de departe urîciunea vieţuirii de acum a omului.

Nu mai spun că şi acum va hrăni pe cei ce bine vieţuiesc, Cel ce hrăneşte păsările cerului şi le îmbracă, Cel ce împodobeşte crinii cîmpului cu atîta frumuseţe, fiindcă nu e cu putinţă să-i convingem pe cei ce s-au depărtat aşa de mult de la această credinţă.

Căci cine nu va da cu bucurie cele de trebuinţă aceluia care vieţuieşte întru virtute?(1)

Cugetare:

Nimeni nu ar trebui sa ignore puterea simplității.
În concepția noastră, descendentă din gîndirea elină încreștinată, frumosul și binele sînt legate în așa măsură încît pot fi considerate congruente.
Structura identitară comună lor este simplitatea.
Dacă privim în arta ortodoxă din Imperiul Roman Răsăritean observăm străduința pentru simplitate nu doar în icoane ci și în arhitectură.
Haideți să privim două capiteluri: unul elenic precreștin în prima imagine anexată, și celălalt Roman Răsăritean Ortodox- în adoua imagine anexată

În prima imagine - capitelul din Pantheon- vedem preocuparea pentru complexitatea spațiului, formele sînt marcate de nevoia de raportare naturală adică sînt tridimensionale într-un mod subliniat. Astfel ele propun o realitate estetică dezvoltată pe complexitatea naturală.

În a doua, opulența spațialității este temperată. Se observă reducerea raportării la natural și sublinierea prin simplificare a naturii alternative. Frunzele nu mai ocupă spațiul, ca în primul caz, ci îl oferă privitorului. Decorul nu se avîntă spre privitor ci în cheamă pe acesta spre el. Invită la descoperire și meditație.

Sublinierea prin scoaterea în relief a decorurilor se face căutînd echilibrul dintre semnificație, simțuri și estetică.
După cum se observă, prin această simplificare nu se pierde bogăția conceptuală și emoțională.
Așa este simplificarea. Ea nu este sărăcire ci rafinare. Simplitatea nu rezultă din ciuntirea lipsită de bună măsură a complexității vieții ci din reducerea amplitudinii lucrării simțurilor și invitarea puterilor spirituale spre explorarea realității neîntinate de limitările senzuale.
Spre o astfel de simplitate ne îndreaptă Sfîntul Nil Ascetul.
Reducerea amplitudinii preocupărilor noastre trupești pînă la potrivirea lor cu susținerea naturală a celor trupești, fără a le desconsidera în chip nesăbuit, este simplificarea filocalică a vieții.
Necesitățile trupești sînt ușor de descoperit cînd ne gîndim la ceea ce a fost nevoie în situații extreme pentru ca omul să supraviețuiască: aer, apă, hrană și îmbrăcăminte. Desigur, acestea privesc exclusiv necesitățile trupești nu și pe cele sufletești, emoționale, duhovnicești.
Sfîntul nu ne îndeamnă la reducerea extremă a împlinirii nevoilor trupești ci la împărțirea adecvată a vieții noastre astfel încît spiritualitatea noastră să nu fie lipsită de echivalentele apei, hranei și îmbrăcăminții.

Începem acest act de simplificare prin detectarea a ceea ce numește sfîntul „moliciunea venită din obișnuință”.

Cum pot să pun hotare trebuințelor trupului? Începutul îl fac dacă îmi pun un set de întrebări și după ce le răspund onest aplic concluziile în vederea simplificării vieții mele.

Care sînt obiceiurile mele care vin din obișnuința de a-mi căuta plăcerea?
Ce hrană, ce haine, ce obiecte folosesc spre cultivarea plăcerii și nu din trebuință?
Cît mă costă material aceste obiceiuri? (costul obiectelor, costul consumabilelor, costul facturilor generate de folosința lor, al biletelor de acces, al abonamentelor, al remedierii problemelor de sănătate generate, etc).
Ce costuri nemateriale produc aceste obiceiuri? (timpul de utilizare, costuri de sănătate fizică și psihică, ce ce preț emoțional și social le întrețin etc)
Cît timp este necesar pentru a compensa aceste costuri? (ore în care lucrez pentru facturi abonamente, bilete, obiecte, consumabile, remedii medicale etc)

Odată ce-mi pun onest aceste întrebări și găsesc puterea de a analiza răspunsurile corect obținute încep să întrevăd dimensiunea irosirii vieții mele în aventuri senzoriale și în concupiscențe care nu au legătură cu trebuințele vieții ci cu înrobirea mea.

De pildă, e zi de post și am rădăcinoase, leguminoase, legume și cartofi. Deci caut o rețetă vegană cu ele și descopăr una cu poză apetisantă care conține ingredientele pe care le am deja plus cîteva altele. Decid să o fac.

* mă pregătesc de plecare la magazin să cumpăr ce nu am;

* merg la magazin și mă plimb printre rafturi;

* cumpăr ce aveam nevoie plus unele de care s-ar putea să am nevoie și, poate, unele de care nu am nevoie dar m-au atras;

* mă întorc destul de obosit și-mi trag sufletul;

* gătesc rețeta.

* e bună și dacă nu ar fi tot îmi spun că e bună că am pus nuci de macadamia și îmi pare rău la cît au costat;

* dacă nu mai pot mînca arunc ce rămîne, dar poate mă forțez oleacă fiindcă îmi pare rău să risipesc banii dați pe nucile acelea;

* plec la farmacie să cumpăr ceva pentru balonare, altceva pentru bilă, altceva pentru digestie că nucile acelea…

* la ieșire din farmacie dau 3 lei unui cerșetor.

*iau medicamentele si mă rog de seară culcîndu-mă multumit că „postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate cîte cîştig.”

Cît m-a costat decizia de a nu găti o mîncare simplă și nutritivă făcută cu ingrediente la îndemînă și relativ ieftine?

Alt exemplu:

Copiii mei fac școală online și de aceea:

* vor folosi Google Meet sau Zoom, vor naviga prin internet, vor edita documente și prezentări, vor privi filmulețe online sau salvate local.

* le cumpăr telefoane care au procesoare care pot ajuce la specificații de peste 2,5GHz, memorie internă de 256 GB, 8 Gb RAM și/sau laptop de „gaming” ale cărui specificații care se înțelge din titulatura sa;

* copiii vor folosi ceea ce am cumpărat în conformitate cu dorința producătorului și vor exploata puterea dispozitivelor explorînd domeniile pentru acre au fost create- nu doar pentru editări de documente ci programe care recrutează capacitățile- cel mai adesea jocuri;

* eu mă plîng că nu învață, că sînt dependenți de ecrane

˙* mă duc la ore suplimentare să plătesc creditul pentru dispozitive.

˙* aflu că în același timp NASA folosește pe Marte un rover cu procesor de 233Mhz, memorie internă de 2GB și 256MB RAM pentru sarcini mult mai solicitante decît editat, navigat și văzut/ ascultat cursuri;

Care este costul faptului că nu am pus hotar „trebuințelor părute”, întinse „pînă la greutăți nebunești”?