13. Celor ce se silesc spre virtuți le este mare piedică dragostea de lucruri materiale .
Adeseori această dragoste aduce pierzare şi sufletului şi trupului.
Căci ce a pierdut pe Nabot din Israel ? (1 Regi, 21,1 și urm.) Nu i s-a făcut via pizmuită, pricină de moarte, stîrnind invidia vecinului Ahab împotriva sa?
Şi ce a făcut pe cele două jumătăţi de seminţii să rămînă afară de pămîntul făgăduinței? Oare nu mulţimea vitelor? (Iosua 22, 1 și urm.)
Ce a despărţit pe Lot de Avraam? Nu mulţimea turmelor de păşunat, care isca certuri necontenite între păstori, pînă ce i-a învrăjbit cu totul unul cu altul? (Fac. 13, 1 și urm.)
Dacă, prin urmare, avuţiile aţîţă la pizmă pe invidioşi, împotriva celor ce le au, şi-i scoate pe cei împovăraţi cu ele de la lucrurile mai de preţ, dacă taie rudenia şi aduce duşmănia între prieteni, dacă nu are nimic laolaltă cu viaţa viitoare şi nu aduce nici un folos însemnat vieţii din trup, de ce să ne depărtăm de la slujirea lui Dumnezeu, făcîndu-ne întregi, slujitori deşertăciunii?
Oare noi suntem cei ce avem să ne îngrijim de cele ale vieţii noastre? Oare nu Dumnezeu este Cel ce poartă grijă de ea ?
Străduinţa omenească, dacă nu primeşte ajutorul lui Dumnezeu, nu poate ajunge la ţintă.
Dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu dăruiește bunuri desăvîrşite, chiar fără conlucrarea omenească.
Ce le-a folosit străduinţa proprie acelora către care a zis Dumnezeu: „Aţi semănat mult şi aţi luat puţin, şi am suflat aceasta din mîinile voastre?" (Agheu 1, 6-9)
Şi ce le-a lipsit din cele trebuincioase, celor ce au vieţuit pentru virtute, fără să se îngrijească de ele? N-a fost hrănit Israel în pustie patruzeci de ani, nebucurîndu-se de nici una din roadele pămîntului? Au fost ei lipsiţi de mîncare? Nu le împrospăta marea necontenit o hrană neobişnuită, trimiţîndu-le prepeliţe şi nu le trimitea cerul mană, printr-o ploaie neobişnuită şi străină ? Iar piatra lipsită de umezeală, nu le dădea, cînd era lovită, şuvoi îmbelşugat de apă?(Ieș. 16,13) În sfîrşit, veșmintele şi încălţămintele nu le-au slujit tot timpul fără să se învechească? Dar prin ce lucrare a pămîntului şi-a cîştigat Ilie hrana în văgăună? Nu-i aduceau lui corbii hrana? Iar venind în Sarepta, nu i-a dat văduva, lipsită şi de cele mai trebuincioase lucruri, pîine, luînd-o de la gura copiilor ei, că să se arate că virtutea trebuie pusă mai presus şi de fire? (Deut. 8,3)
Cugetare:
- Neacceptarea faptului că Dumnezeu are grijă de creația Sa, implicit de umanitate si că această grijă ajunge nediluată și neîmprăștiată la mine însumi mă face să adopt perspective și atitudini de viața nepotrivite cu căutarea virtuților și care favorizează păcătuirea.
- Fiind neîncrezător în grija Lui pentru mine și cei dragi ai mei mă îndemn singur către străduința de a aduna acele lucruri despre care cred că pot aduce siguranța, pacea și fericirea mea și a celor dragi.
- Fie ele bunuri materiale ori poziții profesionale, atitudini cultura, sociale și educaționale.
- Iată, chiar și cinstirea înaintașilor o putem corupe cînd pierdem din vedere orizontul dragostei. Ca bietul Nabot care fiind ținta planurilor generate de invidie a pierdut tot.
- Dumnezeu ne poartă de grijă. O face astfel încît să ne fie ajutată calea spre virtuți, nu în așa fel încît să ni se împlinească planurile date de imaturitatea noastra duhovnicească. Ne întreabă sfîntul Nil despre sfinții din vechime:
„Şi ce le-a lipsit din cele trebuincioase, celor ce au vieţuit pentru virtute, fără să se îngrijească de ele?”
#Nouă ce ne lipsește?
#De ce sîntem nefericiți și preocupați?
#Cum de sîntem atît de deconectați de fericire deși Dumnezeu ne poartă de grijă în mod atît de evident?
#De ce e secătuită bucuria din casele noastre și dintre noi cînd vedem că sîntem scăldați cu atîta purtare de grijă?
#Nu sînt întrebări retorice ci îndemnuri la meditație.
#Meditația ajută. Meditația noastră, ortodoxă. Iar ca să o facem cum trebuie e nevoie să înțelegem că purtarea de grijă începe de la zigot dincolo de mormînt.
μελέτη θανάτου
Meleti Thanatou!
___________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 158
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu