9. De aceea numele lui Dumnezeu este hulit, iar viaţa cea preadorită s-a făcut urîtă; şi dobînda celor ce vieţuiesc cu adevărat întru virtute a ajuns să fie socotită amăgire.
Gem oraşele de cei ce rătăcesc prin ele degeaba şi sunt tulburați cei de prin case, cărora le e silă şi să-i mai privească, văzîndu-i că stăruie la uşi, cerşind tot mai neruşinat; iar mulţi după ce sunt primiţi în case, făţărind pentru puţin timp evlavia şi acoperind cu masca făţărniciei gîndul de vicleşug, îi jefuiesc pe aceia, iar pe urmă pleacă, încît fac să se întindă peste toată viaţa monahală un nume urît. Şi aşa sunt alungaţi din oraşe ca o ciumă, cei ce erau odinioară îndreptătorii lor; şi sunt izgoniţi ca nişte spurcaţi, mai rău decât cei umpluţi de lepră. Mai bucuros se hotărăște cineva să creadă tâlharilor şi spărgătorilor, decît celor ce se îndeletnicesc cu viaţa monahală, socotind că mai uşor pot să se păzească de răutatea vădită, decît de prefăcuta vrednicie de crezămînt, care unelteşte în ascuns.
Aceştia nici măcar n-au început viaţa de evlavie şi nu cunosc folosul liniştirii, ci s-au și fost aruncat fără judecată în viaţa sihăstrească, poate de vreo strîmtorare oarecare au socotit lucrul acesta ca o treabă de negustorie, bun pentru cîştigarea celor trebuincioase. Şi eu socotesc că ar face lucrul acesta mai cuviincios, dacă n-ar umbla pe la toate uşile, ci ar socoti că înfăţişarea îi împiedică de la primirea unor daruri mai bogate, ca nu cumva, vrînd să plătească trupului birul datorat, să nu-i dea numai pe cel trebuincios, ci şi pe cel care l-au născocit desfătările celor ce duc un trai molatic, împlinindu-şi poftele lor nemăsurate.
Dar a tămădui pe cei ce suferă de aceste boli nevindecabile este foarte greu.(1)
Cugetare:
- Continuă sfîntul să ne descrie căderile pe care le pot avea cei care iau asupra lor făgăduințele monahale iar noi vedem în acestea și căderile pe care preoții, episcopii sau chiar mirenii le-ar putea suferi.
- Pentru că descrierile punctuale ale acestor acte sînt doar niște particularizări ale vieții duble date de ipocrizia religioasă.
- Aceste păcate sînt cu atît mai grele cu cît ne folosim de aparența evlaviei ca de o pîrghie socială, profesională sau de afaceri.
- Din cauza acestor comportamente izvorîte din falsitate și prefăcătorie nu doar că Biserica este disprețuită, izgonită, vorbită de rău în societate ci, spune sfîntul, chiar numele lui Dumnezeu este batjocorit.
- Implicațiile prefăcătoriei ortodocșilor sînt înspăimîntătoare.
- Iar sfîntul nu cunoaște gingășiile standardelor de comunicare actuale și nu ne ferește de aspra tristețe a realității cînd ne lasă să aflăm că „a tămădui pe cei ce suferă de aceste boli nevindecabile este foarte greu.”
- Faptul că le numește „nevindecabile” ne arată că ele nu pot fi tămăduite de vreo strategie sau metodă omenească. Faptul că ne spune că a le tămădui e greu, ne arată complexitatea cu care vindecă Harul lui Dumnezeu bolile duhovnicești. Față de această tămăduire cel bolnav este dator doar să arate disponibilitate însă, cei care s-au încurcat singuri în boli duhovnicești de greutatea celor amintite nu se pot mobliza nici măcar atît.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu