Sfîntul Nil Ascetul- Cuvînt ascetic foarte trebuincios și folositor (V)

 

6. Dar acea petrecere plină de osîrdie şi vieţuirea lor cerească a pălit pe încetul, ca o icoană din negrija celor ce au copiat-o în diferite vremuri, ajungînd la cea mai de pe urmă neasemănare şi îndepărtîndu-se cu desăvârşire de chipul cel dintâi. Căci cei ce ne-am răstignit lumii şi ne-am lepădat de viață şi am încetat de a fi oameni, străduindu-ne a ne ridica la firea îngerilor, prin acelaşi chip al nepătimirii, am început să ne uităm iarăşi cu dor la cele din urmă, tulburînd curăţia celor ce bine au vieţuit înainte de noi, prin griji lumeşti şi prin cîştiguri blestemate. 

Prin nebăgarea noastră de seamă, am făcut să fie huliţi cei ce puteau să fie slăviţi şi lăudaţi pentru virtutea lor. Coarnele plugului le ţinem păstrînd o înfăţişare cuvioasă, dar nu ne-am făcut buni pentru Împărăţia Cerurilor, pentru că ne-am întors la cele dindărăt şi ne prindem cu multă sîrguinţă de cele ce suntem datori să le uităm. Căci nu ne mai gîndim la lipsa de preţ şi la nestatornicia vieţii, şi nu mai luăm în seamă trebuinţa liniştirii pentru izbăvirea de vechile întinăciuni. 

În schimb preţuim îngrămădirea de lucruri şi cinstim griji, care n-au legătură cu ţinta adevărată, iar rîvna pentru cele materiale a biruit îndemnurile cele mîntuitoare. Domnul s-a lepădat cu totul de grija celor pămînteşti şi a poruncit să căutăm numai Împărăţia Cerurilor. Noi însă, silindu-ne să umblăm tocmai pe o cale potrivnică, am nesocotit poruncile Domnului, şi depărtîndu-ne de purtarea Lui de grijă, ne-am pus nădejdile în mâini. 

El a spus: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe si Tatăl vostru Cel din ceruri le hrăneşte pe ele"; şi iarăşi: „Priviţi la crinii cîmpului, cum cresc şi nu se ostenesc, nici nu torc". Ba chiar a poruncit Apostolilor să nu-şi ia cu ei nici traistă, nici pungă, nici toiag, ci să ţină seama de făgăduinţa nemincinoasă, pe care le-a dat-o trimițîndu-i la slujba de ajutorare a celorlalţi oameni, cînd le-a spus: „Vrednic este lucrătorul de hrana sa".

El ştia că mai mult ne asigură Providenţa cele ce ne trebuiesc, decît sîrguinţa noastră.(1)

Cugetare:

• Conceptul de artă este diferit astăzi față de perioada patristică. De altfel, azi legăm arta de un fel de creativitate înțeleasă aproape exclusiv ca fiind capacitatea de a produce noutate care să incite ceea ce definește artistul ca fiind estetic. 
  
  
• Pare că acest demers este unul foarte complex și liber. Sfinții părinți nu l-ar fi văzut așa. Dovadă: arta icoanei.
  
  
• εἰκών (icon)= imagine (copie), reflexie  (cuvîntul folosit în Facere cap 1, vers. 26) => Dumnezeu este autorul primei icoane. Omul e făcut să fie icoană după Dumnezeu. În acest context înțelegem ca autorul este Dumnezeu, artiștii doar propun perspective asupra operei dumnezeiești. 
  
  
• Iconarul are libertatea de a-și sincroniza îndemînarea, perseverența și creativitatea cu cadrul canonului imnografic. 
  
  
• În ortodoxie credem că icoanele multiplică icoanele nefăcute de mînă omenească. Desigur nu fiecare icoană măiestrită vreodată își are origine într-una miraculos apărută. Dar dacă ne amintim cele de mai sus înțelegem că sfinții reprezentați în icoane, au fost ei înșiși icoane în sensul menționat.
  
  
• De aceea, icoanele respectă un tipar- numit izvod- o foaie ajutătoare cu ajutorul căreia se marchează reperele pe viitoarea icoană.
  
  
• Așadar, se fixează un izvod peste materialul de icoană bine pregătit și, prin tehnici diferite, se marchează reperele. La îndepărtarea izvodului iconarul lucrează în cadrul acelor repere cu tehnicile prestabilite, adesea moștenite de la maistrul iconar.
  
  
• Dacă izvodul a fost făcut neatent și a introdus abateri, acestea se vor transmite icoanelor ce vor fi făcute după el.
  
  
• Dacă iconarul fixează greșit izvodul sau nu îl urmărește întocmai, omite repere și altele asemenea, icoana nu va fi întocmai cu cea al cărei chip trebuia să-l preia. Imaginați-vă ce se întîmplă cînd cineva face izvod după icoana cu abateri si cum șiragul abaterilor de îndesește.
  
  
• La acest proces face referire Sf. Nil: încercînd să imite viața ortodocșilor apostolici, încă din epoca patristică au apărut abateri care au putut face ca vietuirea cerească a celor dintîi să ajungă a fi denaturată sub numele aceleiași ortodoxii.

• „Căci cei ce ne-am răstignit lumii şi ne-am lepădat de viață şi am încetat de a fi oameni, străduindu-ne a ne ridica la firea îngerilor [...]”- aici sfîntul face referire la monahi. 
  
  
• Este de reținut o caracteristică a ortodoxiei patristice: monahismul este, în acea epocă, mai aproape de un mod de viață decît de o organizare administrativ- clericală. Unii susțin că așa este pe alocuri și azi, și că așa ar trebui să fie. Cei mai mulți dintre noi putem să ne facem singuri o părere despre aceasta.
  
  
• De aceea, avînd în frunte pe Sf. Vasile cel Mare, ortodoxia patristică nu recunoaște o exigență morală și ascetică specială monahismului și una mai laxă pentru poporul creștin de rînd.
  
  
• Bineînțeles, nu dincolo de flexibilitatea impusă de viața concretă. De exemplu, nu fiecare creștin putea întrerupe lucrul pentru cel puțin jumătate de ceas la fiecare dintre cele 7 Ceasuri sau să meargă să spargă blocuri de piatră pentru construcții după nopți în șir de priveghere. 
  
  
• Dar fiecare putea, indiferent de traiul său să respecte.

* rînduiala de simplitate în postire, 

* atenția asupra moravurilor 

* și să cultive rugăciunea scurtă și perseverentă.

• Prin urmarea scopului vieții de ortodox, credinciosul- fie el laic sau monah- urmărește a lua firea îngerilor și a cîștiga nepătimirea.
  
  
• Totuși ne dăm seama că nu facem acest lucru așa cum trebuie cînd am început să ne uităm iarăşi cu dor la (a)cele (obiceiuri păcătoase lăsate) în urmă”  tulburând curăţia vieții înaintașilor:

* prin griji lumeşti,

* prin câştiguri nebinecuvîntate,

* prin nebăgarea noastră de seamă, (neatenția la calitatea morală a faptelor), 

* prin ipocrizia de a „ține coarnele plugului cu înfățișare cuvioasă” dar fără a căuta mai întîi Împărăția lui Dumnezeu

* prin întors la cele dindărăt,

* prin multă sârguinţă de cele ce suntem datori să le uităm, 

* prin a nu ne mai gîndi la lipsa de preţ şi la nestatornicia vieţii,

* prin a nu lua seamă la trebuinţa liniştirii pentru izbăvirea de vechile împătimiri. 

* prin prețuirea acumulării de lucruri, 

* prin preocuparea cu griji fără legătură cu scopul vieții de ortodox,

* prin străduința pentru cele materiale 

* prin a lua îndemnurile mîntuitoare ca pe o prioritate redusă în preocupările noastre.

____________________

1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, București, 2008, p. 153-154