duminică, iunie 20, 2021

Ilie Ecdicul - Capete morale (III)





12. Virtuosul are binele înăuntru inimii; iubitorul de slavă deșartă îl are în cugetare. Răul, însă, sîrguitorul îl are la suprafață; iar iubitorul de plăcere, în adînc. 13. Cel ce urăște răul se mișcă rar și fără stăruință în el. Dar cel ce e lipit de pricinile lui, mai des și mai cu stăruință.

Cugetare:

  • Din paragraful 12 aflăm că atunci cînd sîntem lucrătorii virtuții ținem binele în adînc.

  • Acolo este ferit de atacul laudei. Și tot acolo este locul în care trebuie să-și facă lucrarea.

  • Binele năzuit și binele lucrat, amîndouă pot aduce laudă de la semeni și prin ea slavă deșartă. De aceea, chiar cînd nu ne știm loviți de slava deșartă, putem bănui că-i sîntem victimă prin observarea raportării noastre la năzuințele bune și la lucrarea bună. Dacă sînt mai degrabă teoretice, cugetate și expuse la suprafața vieții mele, e foarte probabil să găsesc la mine putreziciunea slavei deșarte.  Atunci nu e vreme de pierdut ci e grabă de  ascuns comoara binelui în tainița inimii. În profundul vieții. Iar răul la suprafață. Astfel lovim noi lucrarea perfidă a laudei. Și trimitem răul la lumină, la suprafață unde lucrarea lui este expusă. Formele răului sînt respingătoare. Este unul dintre motivele pentru care iubitorul de plăcere îl ascunde în tainiță. 

  • Atît binele cît și răul au lucrarea în străfundul inimii.

  • Ca să înțelegem paragraful 13, ne ajutăm de întrebarea: Cum înțeleg Părinții filocalici răul?

  • „[...] ca să-l cuprind într-o definiţie, voi spune că răul este abaterea (έλλειψις) lucrării puterilor (facultăţilor) sădite în fire de la scopul lor şi altceva nimic. 

  • Sau iarăşi, răul este mişcarea nesocotită (άλόγιστος) a puterilor naturale spre altceva decât spre scopul lor, în urma unei judecăţi greşite. Iar scop (τέλος) numesc cauza celor ce sunt, după care se doresc în chip firesc toate, chiar dacă chipul bunăvoinţei şi înduplecând cu viclenie pe om să-şi mişte dorinţa spre altceva din cele ce sunt şi nu spre cauză, a sădit în el necunoştinţa cauzei.” ne învață Sf. Maxim Mărturisitorul ( Răsp. Tal. - definiția răului)

  • Așadar, cei care urăsc abaterea aceasta pentru că avînd cunoștința stării curate a simțurilor își doresc păstrarea ei. Deci sînt atenți să evide a stărui în rău dacă ajung să-l trăiască.

  • Dar aceia care sînt înrobiți de confuzia excesului simțurilor se mișcă (și aș zice se lasă mișcați) cu stăruință de rău.


__________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 283

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu