duminică, iunie 13, 2021

Sfîntul Teolipt al Filadelfiei- Despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos (VIII)

 




8. Cel ce s-a ridicat peste firea curgătoare a celor de față și a trecut dincolo de poftirea celor trecătoare nu privește spre cele de jos, nu dorește cele frumoase ale pămîntului, ci are deschise vederile de sus, privește frumusețile din ceruri și vede fericirea celor nepieritoare. Căci precum celui ce se tăvălește în cele ale pămîntului și se apleacă spre plăcerile trupului, îi sunt închise cerurile, avînd ochii înțelegători întunecați, așa și cel ce disprețuiește cele de jos și se întoarce de la ele are mintea înălțată și vede slavă celor veșnice și cunoaște strălucirea rînduită celor sfinți. Acesta primește și dragostea lui Dumnezeu care se coboară de sus peste el, se face biserica a Duhului Sfânt, dorește voile dumnezeiești, e purtat de Duhul lui Dumnezeu, se învrednicește de înfiere și are pe Dumnezeu căutînd cu bunăvoire și cu bună plăcere spre el. Căci "cîți sunt purtați de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu" (Rom. VIII, 14).


Cugetare:

  • „Firea curgătoare” este, desigur, natura trecătoare în timp și precaritatatea naturii lucrurilor, evenimentelor, faptelor și a gratificațiilor ce ne înconjoară și care ne defilează prin viața pămîntească.

  • Cum am văzut, căutarea supremă a ortodoxului este adevărul adică binele și frumosul.

  • Fumusețea este înțeleasă de noi ca fiind armonia ființei și lucrării dumnezeiești, simfonia însușirilor prin care se manifestă Dumnezeu în orice mod în care Îl putem percepe, cunoaște și înțelege.

  • Contemplarea frumuseții aduce pace și fericire. 

  • De aceea, contemplația este o preocupare definitorie a noastră. Noi contemplăm frumusețea lui Dumnezeu atît prin simțuri - fiindcă îl descoperim în frumusețea perceptibilă simțual, cît și interior și mistic - fiindcă Îl simțim cu simțurile Împărăției pecetluite în noi de Sfînta Taină a Mirungerii. 

  • În față capacitătii de percepție integrală a omului (care s-a desprins volitiv, emoțional intelectual și faptic de extragerea plăcerii individuale prin consumarea grosieră a frumusețiilor pămîntești) lucrurile devin străvezii.

  • Frumusețea materială nu devine urîciune (în urma îndepărtării  ascetice de plăceri) ci prin ea se străvăd tot mai limpede ițele frumuseții divine care o leagă laolată și-i dau consistență. 

  • Astfel sîntem răpiți de frumusețea reîntregită, îi constatăm bucuroși perenitatea și (re)cunoaștem fericirea nepieritoare.

  • În practică, ne folosim de motivația care țîșnește din metafora tăvălitului în imală

  • Avva Evagrie Ponticul în „Despre rugăciune ” (66) ne învață:

„Dacă doreşti să te rogi, nu fă nimic din cele ce se opun rugăciunii, ca Dumnezeu să se apropie de tine şi să călătorească împreună cu tine [cf Lc 24,15].”

(Cei care doresc să cunoască fericirea nu pot să o cunoască în același timp să practice obiceiuri păcătoase. Ex.: Merg la toate slujbele, fac rînduială serioasă acasă cu acatiste și altele dar ascult manele lascive, sau mă expun de bunăvoie la te miri ce obicei păcătos. Sau: țin posturile de peste an dar mă îndop zilnic cu lăcomie.)

  • Dar ce făceau Luca și Cleopa mergînd pe care cînd s-au întîlnit cu Dumnul care a venit să-i însoțească?

  • Dialogau despre teologia Învierii. În greaca Părinților διαλογίζομαι = dialoghizomai înseamnă a dezbate pentru a ajunge la un rezultat exact. Nu făceau acest lucru oricum, erau în asentiment  (cuvîntul grecesc în pasajul biblic de mai sus este ὅμιλος - care a dat cuvîntul omilie în română)

  • Ei fac acestă cunoaștere teologică în conformitate cu percepția limitată a realității, de aceea este suficient de incompletă pentru a nu sesiza cine este Cel care îi însoțește. Ochii lor trupești sînt orbiți de ochii încețoșați ai rațiunii lor. 

  • Frîngerea pîinii le îndepărtează negura ochilor- Sfintele Taine, Împărtășania face acest lucru pentru noi.

  • Îndepărtarea de plăcerile trupești este simbolic indicată, în acest paragraf, de verbul „apleacă” spre păcerile pămîntului, trupești. Cînd sînt aplecat văd cu mare greutate cerul și dacă reușesc îl văd fie parțial, fie doar reflectat incomplet și distorsionat în vreo baltă.

  • Lucrarea îndepărtării de patimi aduce după sine ocrotirea dragostei dumnezeiești și transformări precum dorirea voilor dumnezeiești (a dori vine în limba noastră din același cuvînt cu durere- pentru că ne doare pînă cînd împlinim dorirea) și căutarea cu bunăvoie  a lui Dumnezeu în care sîntem (realmente) purtați de Duhul Sfînt.

  • Purtați pe sus de puterea Duhului sfînt și călăuziți de ea.

  • Așa se face că tot ceea ce însemn eu devine biserică a Duhului Sfînt iar eu sînt înfiat de Dumnezeu.

__________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 73

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu