marți, iunie 01, 2021

Sfîntul Policarp - Valens




 XI. 1. Mult m-am întristat pentru Valens, care a fost cândva preot la voi, dar care a nesocotit locul pe care i s-a dat între voi. De aceea vă sfătuiesc să vă abțineți de la orice rău, feriți-vă de dorință de avere pentru ca să fiți curați și cinstiți. 

 XI. 2. Cel care nu se poate conduce (stăpîni) pe sine cum ar putea să se pronunțe înaintea altora despre acestea? Dacă cineva nu se poate înfrîna de la lăcomie, se va întina în idolatrie şi astfel va fi judecat ca unul dintre păgîni care nu cunoaşte legea lui Dumnezeu (Ier. 5, 4). Sau nu ştiţi, aşa cum învaţă Pavel, că sfinţii vor judeca lumea (1 Cor. 6, 2)?(1)


Cugetare:

  • Se pare că Valens ar fi fost dintr-o familie romană bogată, posibil din mediul militar. 

  • Avînd multe de pierdut - bogăție, confort, stimă și prestanță socială, acesta și familia lui ar fi cedat presiunilor și s-ar lepădat de creștinism deși ar fi fost chiar preot. 

  • Aceasta s-ar fi întîmplat în urma trecerii Sf. Ignatie prin Filippi.

  • Așadar, Sf. Policarp ne îndeamnă să ne ferim mereu de dorința de a avea, a acumula, de lăcomie și de avariție. 

  • Chiar dacă nu vedem de îndată efectul dezastros al patimilor acestea se arată lovindu-ne devastator în momentele de criză. 

  • Putem bănui că Valens ar fi avut argumente acceptabile din punctul de vedere al unui om din lume. Probabil că ar fi putut să invoce faptul că stăruința sa în credință ar fi putut aduce neajunsuri asupra familiei sale. Ar fi pus o stigmă asupra copiilor sau altele asemenea.  Iată că logica lumească se dovedește în aceste cazuri nimic altceva decît cădere în pătimire.

  • Un alt lucru de seamă este indicat de Sf. Policarp în relația dintre autocontrol și autoritatea opiniilor. 

  • Cine nu își stăpînește pornirile și nu are capacitatea de a își ordona și administra prioritățile vieții nu poate da sfaturi bune, nu poate să îndrepte pe altul și nu se poate pronunța competent cu privire la problemele morale. 

  • E simplu, dacă ești o persoană nestăpînită la mîncare cine te va băga în seamă cînd vei susține necesitatea postirii? Probabil că vei putea forța un acord de suprafață, de pildă în ce privește copiii proprii. Dar conceptul de postire este grav sabotat în momentul în care autoritatea care stă pe terenul alunecos al instrumentelor sociale și al administrării resurselor (dacă faci asta te răsplătesc etc) își pierde puterea.

  • Chiar în domeniul acesta, al creșterii copiilor, ne punem cel mai puțin problema autenticității trăirii cerințelor solicitate de la alții. 

  • De fapt, cel mai adesea se vede această deficiență în familie. 

  • Soții practică această disjuncție unul față de celălat prea des. 

  • În relațiile sociale și profesionale există mecanismele (nefericite) care ne forțează să ne controlăm. 

  • Acasă, în mașină și în alte locuri în care ne imaginăm eliberați de constrîngeri ni se întîmplă adesea să cerem altora ceea ce nu practicăm și să solicităm altora ceea ce noi înșine nu controlăm în viețile noastre. 

  • În situații de criză, această fisură duhovnicească devine falie de despărțire și compromite toate lucrurile bune pronunțate public.

  • Ar fi bine să medităm, de pildă, în această situație prezentă, la felul în care ne-am guvernat viața spirituală, în ce măsură am crescut în controlul patimilor noastre, cît de autentici sîntem în enuțurile și cerințele pronunțate de noi în public.

  • S-ar putea ca unora dintre noi să li se descopere că, fiind morți în păcat înainte, în timpul și după slujirea Sfintei Liturghii, nu am fost prezenți în biserică deși trupurilor noastre li s-a deschis ușa și li s-a permis să-și ocupe locul. E posbili să realizăm măsura în care bisericile pline de trupuri au fost goale de suflete.

  • S-ar putea ca sufletului meu să i se reveleze importanța luptei pas cu pas împotriva patimilor mele.

  • Poate pînă la Sfînta Înviere aș putea să devin în mod public mai puțin mînios, mai puțin lacom, mai puțin delăsător, mai puțin iubitor de avere și de slavă deșartă, mai putin mîndru. 

  • Iar apoi să nu mă întorc la vechile obișnuințe ci să continui să fiu din ce în ce mai putin patimaș.

  • Poate atunci aș fi mai puțin revoltat pe alții, de la semeni mireni la preoți sau vlădici. 

  • E posibil ca patimile din mine să se rușineze cînd se recunosc în semeni iar virtuțile care se întăresc în mine să îmi aducă mai degrabă compasiune pentru cei care co-pătimesc decît revoltă, ciudă, bîrfă și aroganță. 

  • Am scris „aș putea să devin în mod public [...]”, fiindcă opiniile noastre le facem publice, fără rețineri, jenă sau smerenie. De ce să nu facem la fel cu virtutea?

  • Ni se întîmplă prea des să consideram că trebuie să ne ascundem după o falsă smerenie doar cînd e vorba de a ne arăta practic și public atașamentul față de faptele virtuții. Prea des mă mint spunînd că practic virtutea în smerenie și discret cînd, de fapt, sub smerenie ascund delăsarea și comoditatea. Uneori chiar și o călduță afecțiune fată de păcat. 

  • În cele din urmă nu noi cei care practicăm zi după zi adeziunea la păcate și falsitatea pronunțării publice a opiniilor și cerințelor noastre „spirituale” vom judeca lumea. 

  • Nu noi sîntem reperul duhovnicesc, oricît de tare ne îmbătăm cu iluzia importanței de sine. Ci sfinții.

  • Sfînți traiesc realitatea, noi trăim iluzia realității. Numim realitate diformitățile și tumorile păcatelor care ne urîțesc, ne fac nefericiți și ne ucid.

  • Acest paragraf din epistola sfîntului Policarp ne îndeamnă să fim autentici, să ne autocontrolăm, să ne cîrmuim viața după virtute, să ne pronunțăm întemeiat și autentic în chestiuni de tot felul dar mai cu seamă în cele morale și teologice.

  • Iată, de ce liturgica noastră este vie, conceptele exprimate mai sus le învățăm (unii de mici) în rugăciuni. De pildă rugăciunea Sf. Efrem Sirul:

    „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

    Κύριε καὶ Δέσποτα τῆς ζωῆς μου, πνεῦμα ἀργίας, περιεργίας, φιλαρχίας, καὶ ἀργο λογίας μή μοι δῷς.

    Kýrie kaí Déspota tís zoís mou, pnevma arghías, perierghías, filarchías, kaí argologías mí moi dós.

ἀργίας = a fi fără treabă, trîndav, leneș;

περιεργίας (perierghías)= neliniștea de a afla chestiuni irelevante, dorință de a ști lucruri inutile, stare iscoditoare, învățături inutile, jonglerii (probabil intelectuale);

 φιλαρχίας (filarchías)= iubirea de întîietate, de putere, de a stăpîni asupra altora.

    Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

  Πνεῦμα δὲ σωφροσύνης, ταπεινοφροσύνης, ὑπομονῆς , καὶ ἀγάπης χάρισαί μοι τῷ σῷ δούλῳ.

    Pnevma dé sofrosýnis, tapeinofrosýnis, ypomonís, kaí agápis chárisaí moi tó só doúlo.

σωφροσύνης (sofrosýnis)= minte sănătoasă, echilibrată, întreagă, auto-control susținut de înțelepciune. Nu coar curăție în sens trupesc, sexual. 

ταπεινοφροσύνης (tapeinofrosýnis)= gîndire modestă, umilă, smerită. (Coloseni 3,12);

ὑπομονῆς = a rămîne (neclintit), a îndura (în sensul de a se întări sub presiune sau efort) deci răbdare în sensul acesta al capacității de a rămîne, a se  întări în ciuda forțelor opuse.

      Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin

    Ναί, Κύριε Βασιλεῦ, δώρησαι μοι τοῦ ὁρᾶν τὰ ἐμὰ πταίσματα, καὶ μὴ κατακρίνειν τὸν ἀδελφόν μου, ὅτι εὐλογητὸς εἶ, εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων. Ἀμήν.

    Naí, Kýrie Vasilef, dórisai moi toú orán tá emá ptaísmata, kaí mí katakrínein tón adelfón mou, óti evlogitós eí, eis toús aiónas tón aiónon. Amín.


_______________
1) Sfîntul Policarp, Episcopul Smirnei, Ed. Doxologia, Iași, 2011, p. 75


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu