joi, iunie 10, 2021

Sfîntul Teolipt al Filadelfiei- Despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos (VI)

 



6. De cunoști cele ce cînți, primești cunoștință; iar din cunoștință cîștigi înțelegere; din înțelegere odrăslește lucrarea celor cunoscute; din lucrare rodește cunoștință prin deprindere; cunoștința din cercare naște vederea adevărată. Iar din aceasta răsare înțelepciunea arătată în cuvintele harului, ce răspîndesc lumina, căci înțelepciunea umple văzduhul cugetării și tâlcuiește celor din afară cele din lăuntru.(1)


Note ale Parintelui Dumitru Staniloae:

Teolipt dă aici treptele pe care urcă sufletul care cîntă lui Dumnezeu. Ele nu sunt trepte ale urcușului general al credinciosului, ca cele date de sfîntul Maxim Mărturisitorul (Capete despre dragoste I, 2; Filocalia rom. ÎI, p. 37): credința, frica, înfrânarea, răbdarea, nădejdea, nepătimirea, dragostea, ci treptele celui ce a ajuns la bucuria cîntării. Nu ni se spune de e vorba de cîntărea în singurătatea chiliei, sau în obștea liturgică. Probabil că ultima nu e exclusă, dată fiind importanța acordată de Teolipt vieții în cadrul Bisericii rugătoare. Cunoștința se naște din bucuria descoperirii frumuseții Celui lăudat prin cîntare. De abia această cunoștință plină de entuziasm dă putere făptuirii. Făptuirea naște prin deprindere o cunoștință superioară, căci prin făptuire ai ajuns la o bunătate mai înalta și în ea ai o întîlnire mai continuă cu Dumnezeu. E o cunoaștere prin experiență a bunătății înfăptuite, care e și o cunoaștere a bunătății lui Dumnezeu, lucrătoare în noi, spre deosebire de cunoștința entuziastă dobîndită prin arătarea de departe a bunătății, dar necercată în realitatea ei întipărită în noi. Din această cunoștință mai înaltă se naște o vedere sau un sentiment permanent al prezenței lui Dumnezeu. Din aceasta se naște o înțelepciune, care umple de lumină întreaga ființă și-ți aduce în înțelegere cuvinte ale harului, sau expresii prin care tălmăcesti intuiția sau vederea permanentă a prezenței lui Dumnezeu care te învăluie.






Cugetare:

  • Ortodocșii sînt oameni ai cunoașterii. Citim rugăciunile și acestea ne invită la meditație și contemplație. Ne atrag spre cugetare și înțelegere. 

  • Textele noastre liturgice ne deschid ferestrele dimensiunii sprituale a vieții. 

  • Această cunoaștere duce la înțelegere profundă a vieții în care dimensiunea duhovnicească luminează.

  • Înțelegerea aceasta ne determină felul în care ne purtăm, cum reacționăm, relațiile cu semenii, cu evenimentele cu lumea în întregimea ei. Deci ne duce înspre aplicarea concretă a celor cunoscute în viețile noastre, clipă de clipă. Această aplicare este numita „lucrare”. E bine să păstrăm cunoașterea că acest cuvînt, lucrare, înseamnă de fapt acțiune aducătoare de cîștig.

  • Perseverența în lucrare aduce obișnuiță, creează deprindere.

  • Cunoașterea care urmează acest parcurs și se regăsește în înțelegere, lucrare și deprindere duce la capacitatea de a vedea realitatea luminată de dimensiunea duhovnicească.

  • Acest ansambu în care regăsim cunoașterea se numește înțelepciune, iar ea, înțelepciunea, se manifestă în întreg univesul gîndirii, determină felul în care vorbim și ne purtăm. Înțelepciunea face posibilă interpretarea luminilor duvohnicești experiate interior și exprimarea lor către cei interesați și doritori.

_______________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 71





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu