duminică, iunie 06, 2021

Sfîntul Teolipt al Filadelfiei- Despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos (II)

 




2. Fugi de simțuri și ai oprit plăcerea pentru cele supuse simțurilor. Fugi și de nălucirile celor plăcute din cugetare și ai oprit gîndurile împătimite de plăcere. Iar mintea, ramînînd fără năluciri, că una ce nu primește nici intipăririle diferitelor feluri de plăceri, nici gîndurile poftei, se află în simplitate. Și ajungînd deasupra tuturor celor simțite și a celor gîndite, își urcă înțelegerea la Dumnezeu, nemaifăcînd altceva decît să strige din adînc numele Domnului prin pomenire neîncetată, că un prunc pe Tatăl sau. "Căci voi chema cu numele Tău, pe Domnul înaintea mea" (Ieșire XXXIII, 19). Și precum Adam, plăsmuit de mîna lui Dumnezeu, s-a făcut suflet viu prin suflarea dumnezeiască, așa și mintea, replasmuită prin virtuți, primește o schimbare dumnezeiască prin chemarea deasă a Domnului din cuget curat și cu simțire fierbinte, primind viață și indumnezeindu-se prin aceea că cunoaște și iubește pe Dumnezeu.


Note ale Părintelui Dumitru Stăniloae:
Prezența a două sau mai multe gînduri în minte împărțeste mintea între ele. Eliberarea minții de ele și concentrarea ei întreagă spre Dumnezeu îi reface unitatea și simplitatea. Dar în simplitatea această este o nesfîrșită bogăție și lărgime de înțelegere și o negrăit de dulce simțire. Căci în simplitatea ei se află simplitatea de ocean a lui Dumnezeu.
Chemarea deasă a numelui lui Dumnezeu prin cugetarea neocupată de alte gînduri, deci cu toată intensitatea, și prin simțirea fierbinte îndreptată numai spre El, unind mintea cu Dumnezeu prin iubire și cunoaștere, o îndumnezeiește, căci e străbătută întreagă de prezența dumnezeiască. E depărtat orice gînd care s-ar interpune între mintea ce cheamă pe Dumnezeu și Dumnezeu însuși.


Cugetare:

        „Cum să aflăm odihna de la gînduri?

        Maică Fecioară, Preasfîntă Fecioară!

        Cum să ne rupem de-ale patimilor rînduri,

        necovîrşitele ispite ce ne-nfăşoară?

        Fă-Te, Tu, nouă "zicerea" rîvnită,

        "măiestria cea bună a-nduhovnicirii".

        Cu ea să ne biruim firea robită,

        pînă în scrumul despătimirii.

        Şi furaţi întru Tine, "Apatie luminoasă",

        să putem şi noi ridica

        dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă

        un psaltiric şi adevărat: Aliluia!”


  • Simțurile trupești (de ele neîndeamnă sfîntul să fugim) ne-au fost date pentru a cunoaște realitatea materială.

  • Sfîntul Antonie ne învață (paragraful 55, Filocalia, vol. I.) că omul a fost făcut pentru ca înțelegînd făpturile lui Dumnezeu să-L vadă în creatură și să-L preamărească pe Creator.

  • Adică, (paragraful 47, Sf. Antonie) omul este privitor și tîlcuitor al celor create. Cînd spune privitor se referă la capacitatea noastră de a precepe creația, lumea materială. 

  • Acesta este scopul simțurilor, de a primi informații despre Dumnezeu din creație, de a aduna și prelucra datele necesare contemplației și meditației dumnezeiști. De a „tîlcui”cele materiale în cele imateriale, de a participa prin aceasta la actul de sfințire a lumii. 

  • Simțurile folosite după țelul dăruirii lor aduc mintea cea bună iar aceasta distinge între plăcere și fericire. 

  • Este nevoie de o „recalibrare” a simțurilor - am zice în limbaj contemporan.

  •  O reașezarea a lor în parametrii funcționării corecte. 

  • Așa cum postind lipsindu-ne de plăcerea gustului si de elaborările gastronomice, putem ajunge să realizăm minunata bucurie a gusturilor simple și naturale, lipsind simțurile de inundarea lor cu stimuli descoperim bucuria simplității ferite de dependențele toxice date de plăceri.

  • Plăcerea este înșelare, de aceea aduce năluciri, virtualizează - am zice, păcălind mintea și simțurile în consum și epuizare.

  • Plăcerea nu este doar generată de simțuri, ea are insinuări spre cugetare și invadează mintea supunînd-o și lipsind-o de puteri și de libertate. 

  • Cînd aveam practica simplității și o rînduială a bucurie simple atît prin simturi cît și prin cugetare respingem deformările generate de plăceri și cîștigăm „ sfînta și marea simplitate  despre care citim în Imnul Acatist Rugul Aprins la icosul al 6-lea.

  • Devine limpede că sfîntul Teolipt ne învață despre rugăciunea perseverentă, repetată a Numelui deîndată ce citim mai departe. 

  • Ruperea de simțuri este exersată perseverent de noi cînd facem rînduiala de liniștire si chemăm pe Domnul. Referința la Ieșire ne arată îndreptățirea de a chema numele Său: „Doamne” - numele lui Dumnezeu cunoscut în Legea Veche. 

  • Ceea ce a însemnat pentru trup mîna lui Dumnezeu la facerea lui Adam, înseamnă virtuțile în Legea Harului pentru replăsmuirea dumnezeiască a minții prin chemarea deasă a Domnului.

  • Domnul nostru este Dumnezeul slăvit în Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt. 

  • Pe el îl chemăm în repetarea deasă și fierbinte a lui „Doamne miluiește!” 

  • Doamne miluiește, chemat des dă viață minții și o îndumnezeiește prin iubire de Dumnezeu și cunoașterea Sa.

  • Desigur, unde este o persoană a Sfintei Treimi sînt și celelalte iar „Doamne miluiește” se împletește cu „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” sau cu „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte miluiește-ne!”    
______________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 68 - 69




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu