20. Partea nerațională a sufletului se împarte în șase, adică în cele cinci simțuri și în cuvîntul rostit. Acesta, cînd e nepătimaș, se împarte împreună cu cel pătimaș în chip neîmpărțit. Dar cînd se află pătimaș, primește întipărirea păcatului aceluia.
21. Nici trupul nu se poate curăți fără post și priveghere; nici sufletul, fără milă și adevăr. Dar nici mintea fără vorbirea cu Dumnezeu și fără vederea Lui. Acestea sunt perechile cele mai însemnate în aceste lucruri.(1)
Cugetare:
Detalieri la paragraful 20:
- Comunicarea este chiar prin cuvîntul care o desemnează un act de punere în comun a ceva.
- Există legătură lingvistică între cuvintele comun, comunicare, comuniune și cuminecare. Desigur exista și legătură rațională.
- Cînd vorbesc în mod nepătimaș cu semenul meu, pun la comun această nepătimire.
- Și cel pătimaș propune patima prin cuvintele sale, o țintește spre spațiul comun.
- Dumnezeu este omniprezent dar patimile nu sînt.
- Ele sînt răspîndite și comune, dar nu omniprezente și atotputernice.
- Fiindcă Dumnezeu este omniprezent chiar și în cel nebotezat există premise ca puterea nepătimirii să găsească corespondent și să fie acceptată ca valoare.
- Cu atît mai mult în cel pecetluit cu Sfintele Taine ale Botezului și ale Mirungerii.
- Dar dacă rostesc cuvintele virtuții avînd gînduri pătimașe mă voi contamina mai degrabă de împătimirea semenului cu care am la comun împătimirea decît îl voi îndrepta pe el.
- Nu mai pot sluji binele pe care mi-am propus să îl slujesc fiind subminat în profund de propriile păcate.
- Să nu uităm însă, că vorbim de lucrarea omenească, nu înseamnă că Dumnezeu nu lucrează în semenii mei prin mine, ci odar că eu nu colaborez cu El.
La paragraful 21:
- Adevărul este că odată luat în serios paragraful acesta și pus în practică nu mai avem nevoie de alte îndrumări.
- Prin practica acesta ne contopim cu calea filocalică, generăm filocalie, devenim filocalia.
- Rînduială omului filocalic este simplu de aflat: - pentru trup - post și priveghere; - pentru suflet - milostenie și căutare/găsire/acceptarea Adevărului; - pentru minte - vorbirea cu Dumnezeu și vederea Lui.
- Postire după rînduiala dată de duhovnic, priveghere sau osteneala rugăciunii perseverente întinsă spre de toată vremea.
- Milostenia se face din bunurile materiale încredințăte de Dumnezeu nouă. Cel bogat a primit multe spre administrare, e chemat să facă milostenie, cel sărac nu e lipsit de această putere, el face milosteni din cîte i-a încredințat Dumnezeu și contează puținul lui cît multul dat de altul.
- Căutarea și acceptarea adevărului este pentru noi, căutarea lui Hristos. Știm că adevărul e persoană pentru noi, e Fiul din vecie: „Eu sînt Calea, Adevărul și Viața”. Îl căutăm în slujbe, în lecturile Părinților, în comuniune cu alți căutători dar și în toate felurile în care găsim putința de a lua folos.
- Cele de mai sus aduc concomitent și vorbirea cu Dumnezeu. Aceasta nu e acceptată de noi ca fiind doar rostire ci chiar și prezentă Lui în Sfintele Taine și în rugăciuni. Tot acolo e și vederea lui Dumnezeu.
__________________
1) Stăniloae, Dumitru, Filocalia, vol. 4, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 284
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu